31 decembrie

Frig. Pe gard îi chiar un sfântuleţ de ger. Crapă cărămida-n horn. Urcă dâmbul sfântul Mina.  Gătit, ferchezuit. Şuba sus, cuşma pe-o parte. Scâââârţ ! face zăpada sub cizme. Fring frong fleong. Şi hâc - hâca - hâc ! Gata. Hopa trânta. S-a dus sfântul sub troian. 

- Stai, sfinte ! Uşurel ! sări Andreluşa pe gard.

Se ardică sfântul zicând :

- E, lasă !

- Da un'te duci ?

- La odovanie ! 

Înlemni Hamad lângă Andreluşa. Na ! Alt mister. Unde-o fi, ce-o fi odovania ?

- Da nu mergi la revelion ?

- Merg, merg ! grăi sfântul intrând în dâmb.

Eu cred aşa. Şi nu mă-nşel deloc : ştie stăpânu ce-i odovania. Acu, stăpânu e acelaşi. Ca-n tot anul. Simplu, complex. Coerent, ilogic. Neschimbat. Şi-a luat piramidul lui Dantemir şi vira în Noua Zeelandă. Da nu cu avionul.  E o cale mai scurtă : prin găuroiul secret. A făcut-o, am descris-o. O cunoaşteţi. L-au ajutat mii şi mii de gnişcocoriţe. De-aia a ieşit simplă, oblică, directă. Străbate Terra drept prin mijloc. Când vrei stări extreme, adrenalină, n-ai decât. Huştiuliuc pe gaură. Şi gata.  Iute eşti la Auckland. Sau pe Insula Crăciunului. E prima pe care soseşte revelionul. Mă rog : Christmas Island. Are cam 1500 locuitori. Dar democratici ca-n toată lumea. Budişti, creştini, mahomedani. Şi alţii. De anul viitor, Insula Crăciunului va primi o nouă religie : hilimonismul. Dincoace, în România, e cam ce-a fost. Eu, Andreluşa, Hamad şi Freudică am plecat la colindă. Pe mine m-au luat ca să trag de buhai. Ca să nu-i ung coada, plăcinte n-am mâncat. Slană - brânză n-am mâncat. Altfel n-ar mai buuuuu - hăi. Am fost la Profiriţa lui Dalvador. S-a mirat, a zis că unde-i Freudică. Normal că nu l-a văzut. Era la Hamad în straiţă. Tare bine a fost la  Puperca şi Citi Hop Zdup, profa de angleză. Ogradă cu zăpezi. Brazi, astre, parfum, lichioruri. Şi nicio diferenţă de clasă. Apoi am ajuns pe binecunoscutul drum. În stânga case. La mijloc - noi şi drumul. La dreapta - cimitirul. Un gard, copaci, băncuţe. Şi-un câmp de cruci. Lângă una, o femeie. Necunoscută, firavă. N-o prea ştiu. Da amarnic plânge la mormânt.

- Unde eşti, sufletul meu ? Unde te-ai dus ? Unde, uuuuuunde eşti, sufletul meu ?

Şi uite, iar văd. O lacrimă cât pleoapa se plesneşte de zăpezi. Apoi alta şi alta.

Nu cred să mă-nşel. E aceeaşi femeie. Era aici, am văzut-o şi anul trecut. Da povestea i-am aflat-o mai demult. Nu mai ştiu când, cum. Bărbatul - mort la revoluţie. Împuşcat în inimă. La doi ani i-a murit şi feciorul. A fost cu tata la baricada din Bucureşti. S-a tras, au picat grenade. Una a explodat deasupra feciorului. Gazul l-a cotropit de îndată. Iute, negru-albăstrui. A tuşit. A dus mâna la ochii arzând ca para focului. A murit de leucemie după doi ani. S-a aflat adevărul după douăzeci : grenada avea conţinut iradiant. A scăpat armata un document pe internet.

Oleacă am mai stat lângă gard. Da mărturisim cum e, ce ştim. Eu, Hamad, Andreluşa, Freudică. Palidă s-a ridicat femeia. A strâns nu ştiu ce în pumn. Cred că un fulg, o vedenie. Poate o arătare de pe cruce. Şi-a dus mâna la frunte, mângâind nu ştiu ce. A dus-o încet şi la inimă. Apoi a păşit spre poartă. Încet. Nevăzută, neştiută. Nălucă a trecut pe lângă noi. Nu ştiu, n-am cum să spun. Greu de înţeles ce e, cum e omul. Mai afli, mai spui. Da încă n-am văzut un obraz aşa năpădit de lacrămi.

30 decembrie

Bufniţica Eium, alias Anastasia lui Dantemir, spune că iepurii din insula Malta seamănă cu ăia de pe continentul Europa. A zburat, s-a uitat. Chiar sunt identici, zice. Da eu nu cred. Păi, cum ? Chiar nu cred. Înţeleg şi eu : cioară, peşte, om. Zboară, înoată. Sau ca omul : ambele. Da iepurii ? Ciudat. Foarte misterios ce-a facut timpul într-un singur an. Iepuri la fel peste tot. E cert : globalizare. Nu scapă nimeni şi nimic. Lucrează întruna Guvernul Mondial. Lectorul a observat că şi bufniţica Eium, alias Anastasia,  s-a procopsit cu o permutaţie. Mă rog : una se vede. Celelalte nu.

Trece viaţa hireşă. S-a mai dus un an. Şi nu ştiu unde. Am ca amintire un soi de febră atletică. În tăt trupul până sub gât. Mai sus mă dor muşchii crierului. Dansul zilei, al nopţii. Şi ieroglifa lui Cimitrie Dantemir.  Ce rămâne oare ? Trup, simţiri, filosofii ? Greu de tocmit. Sunt vânătorul carele pre sine se vânează. Ceva între jigania uscatului şi pasirea văzduhului. Ni în sus, ni în gios merge glonţul. Viaţa : lance cu vârf ascuţit. E ceva de ţintit. Dar aburos, tot mai neclar. E o falie între scriitor şi făcătorul minunilor. Doar azi a dispărut. E lună plină, lucie. Pică vălătucul razelor preste mahala. Iuţi şi reci. Întrupate cu lumină lină. Văd limpede zăpada pe hornuri. Fire, case, străzi, copaci. Noi, voi, tu. Şi eu. Un om sub barda cerului.

29 decembrie

Greu cu cânele Vadim. Îl întrebi una, şi el - na. Mâr, câr, hâr. Nu zice nimic concret. Cotoiul Hamad l-a întrebat ceva. Nimic important. Şi Vadim a rămas stană. Nu ştii dacă a priceput, n-a priceput. Spui, întrebi. Da greu îl scoţi din ale lui.

- Alo ! Flocosu ? 

- Flocosu...

- Ia zi-i ! Ce faci azi ?

- Mai nimic. Gândesc !

- Zău ? La ce ?

- La Iisus ! Cum e, câţi ani are...

- Păi, socotim. A murit şi a înviat la 33 ani. Adunăm 33 cu 2012. Corect ?

- Deci are 2045 ani. Şi mai vine ?

Se scărpină Hamad pe scăfârlie.

- Unde să vină ?

- Înapoi ! grăi Vadim. Aşa am auzit. Se-ntoarce musai din ceruri...

- Da ! Vine !

- Te cred, zise Vadim. Da-s curios...

- Ce ?

- ... să văd un om la 2045 ani !

Asta e cu Vadim. Stă prost cu imaginaţia. Şi nu face diferenţa între obişnuinţă şi obsesie. Deprindere, datină ; potrivit obiceiului. Obsesia e altceva : idee fixă. Tulburare a voinţei, preocupare chinuitoare. Ştie Domnuzeu unde-l plasăm pe Iisus. Doar cerul e neschimbător. Cade un fuuuuuulg, dooooooi, treeeeeei. Eteeeee, naaaaa ! Credeam că mă-nşel, că-i doar un click, o idee. Da chiar pic de somn. 

28 decembrie 5012

Guvernul Mondial

Departamentul Mari Dezvăluiri

Sectorul  Revoluţia Română

Pachetul X - X - 134/283/TVR

22 decembrie 1989 

Priviţi cu atenţie imaginile Televiziunii Române. Veţi observa că Mircea Dinescu, Ion Iliescu, Petre Roman etc. au un element comun : pulovărul. A fost elementul de recunoaştere între complotiştii fixaţi prin planul de la Moscova. Scopul : răsturnarea lui Ceauşescu. Nu şi a comunismului. Storşi de experiment, românii au strigat în masă : Jos comunismul ! A urmat planul doi. Simulatoare mascate în prealabil pe clădiri au emis false focuri de armă. Sătui de comunism, românii n-au cedat. Aşa au fost ucişi oameni cu focuri reale. Masacrul a continuat până în ianuarie. Au urmat mineriadele. Cea din 13 - 15 iunie 1990 a murdărit teribil şi imaginea românului, fixat la statutul de brută. Mascate în turişti, trupele sovietice au părăsit România în octombrie 1990. Purtătorii de pulovăre nu şi-au recunoscut niciodată vina. Nici autorii experimentului comunist : germanii lui Marx, englezii lui Churchill, americanii lui Roosevelt. N-a plătit nimeni nimic. Trauma românilor a durat încă 250 ani. 

Cosmosul e ca adevărul : nu ştie carte. Răstoarnă mereu dogma umană.

28 decembrie 5012

Departamentul Mari Dezvăluiri Cosmice precizează că Moş Zamolxe, alias Moş Crăciun, şi-a recuperat ziua aniversară în anul 4012. Publicată în Jurnalul mâţei Frăgezica, surprinzătoarea sa petiţie a fost temeinic analizată de pământeni. Şi cu responsabilitate. S-a dat şi un răspuns tipic terestru, după două mii de ani. Oficial, cu număr de înregistrare. Din păcate, s-a păstrat doar fragmentul următor.

...numitului Moş Zamolxis Odin Crăciun, domiciliat în ... (spaţiu lipsă) ...i se retrocedează Ziua Aniversară de 25 decembrie întrucât a dezvăluit ... cărările chaosului şi (...) Dacia, steaua lui Ezus ... şi ... cum se înmulţesc bananele. Vine soţul de la piaţă cu un kil. Vine şi soţia cu unul după o oră.  Rapidă şi prolifică, înmulţirea e de sută la sută. S-au dublat într-o oră. Drept pentru care decidem (...) retrocedare şi (...) link permanent. Aşa să ne ajute Domnuzeu !

Moş Zamolxe

Am primit un cadou special : o declaraţie pe proprie răspundere. E pe o hârtiuţă aruncată pe horn. Scrisă olograf şi semnată : Moş Crăciun.
  

Subsemnatul Moş Crăciun, domiciliat în cosmos, revendic averea terestră : ziua de 25 decembrie. E aniversarea mea şi-a cumătrului Saturn. Dies Natalis Invictis Solis. Ziua născutului şi necuceritului Soare.  Saturnaliile. Da ne-au luat-o creştinii pe motiv de Iisus. Au zis că-i natalis tot pe 25 decembrie. Da nu-i adevărat. Îl cheamă Aizus, adică Ezus. Şi-i născut în iunie. Creştinii au un incipit de adevăr. Da atât, un incipit. Mamă-sa Maria e născută în Dacia. Tata Iosif e dintr-un trib germanic. Mercenar. A făcut contract de soldă cu Pilat din Pont, guvernator al împăratului Romei la Ierusalim. Normal că s-a dus cu legiunea acolo. În Dacia venea în concediu. Aşa că Maria a născut doi gemeni : Ezus şi Toma. Zis şi Didis, adică Geamănul. Toma era a lui Iosif. Iar Ezus al unuia ca mine. E tot din cosmos. Da nu ştiu care parohie. Îl cheamă Domnudzău. Sau Domnuzeu - Dumnedeu - Dumnezeu.  Nu-i ştiu clar numele. A fost clasica înţelegere între zei şi pământeni. Domnuzeu a vorbit cu Iosif şi Maria să-i ţină şi lui un copil prin inseminare artificială. Cum am făcut şi eu cu Iova, altă pământeană. Având Maria gemeni, la naştere a fost ceva mai greu. Pe Maria a ajutat-o chiar Iova. Eu lipseam de pe Terra taman atunci. Nu ştiu cum s-a făcut, ce s-a întâmplat. Dar Iovei i-au picat mâinile. Un buton greşit, vreo radiaţie ceva. Văzând una ca asta, Maria l-a chemat pe Domnudzău. Şi s-a descurcat de minune. Iute i-a pus mâinile înapoi. Meserie lux, magna cum laudae. Sincer să fiu, m-am bucurat foarte. De prunci, Maria, bunătatea lui Iosif. De Dumnezeu nici nu mai vorbim. Era în al nouălea cer. Totul a mers şnur. Soldatul Iosif venea la Maria vara. Iarna se ducea Maria la Ierusalim. Aşa au crescut Ezus şi Toma. Fericiţi şi fără griji. Nici nu ştii când s-au făcut băieţi mari. Într-o vară s-au dus şi ei la Ierusalim. Să-şi vadă tata, meleaguri noi, altă lume. E, şi atunci s-a întâmplat. De la intrarea în oraş, Ezus a văzut că scârţâie ceva. Nu era linişte ca-n Dacia. Departe pacea, oile, brânza, caii. Sau munte cât vezi cu ochii. Şi. lucru important, nici urmă de hoţi. E, la Ierusalim te rupea cu furatul. Pe drum, la tarabă, în piaţă. Vameşul vămuia, preotul dubla. Mita era ca apa. Dădeai şi să-ţi scrie numele. Supărat, Ezus a zis vreo două într-o piaţă. A răsturnat şi nişte tarabe, împrăştiind arginţii ca pe nimic. S-au uitat ăia ca la nu ştiu ce. L-au întrebat cine e, ce vrea. A zis că-i Fiul Omului, adică de la vărful Omu. Din stirpe de daci, zişi şi davi, locuitori de dave. Da ăia au înţeles că-i din stirpea lui David. O literă şi gata confuzia. A spus şi că are neamuri în Moesia, care se citeşte Mesia. Cum orăşenii aşteptau un Mesia, au căscat ochii cât şura. Ete la el cine se crede ! şi-au zis cu mare uimire. Nu s-a priceput mare lucru nici din minuni. Semizeu din Dumnedzău, putea multe. A-ntins un laser pe ţărână. Şi s-a crezut că-i şarpe. A vindecat un orb. A înmulţit peştii, pâinile. A călcat pe ape. Le-a şi dat la o parte ca să treacă însoţitorii. Într-o zi a grăit aşa, dăruind ceva misterios de la Tata Dumnedzău : Luaţi, mâncaţi ! Acesta-i trupul meu ! Luaţi, beţi ! Acesta-i sângele meu ! Şi s-a înţeles exact pe dos : că-i canibal. Asta a fost. L-au pârât, trădat, judecat. Impulsivi, l-au răstignit pe cruce. Dumnezeu Tatăl a aflat abia după trei zile. Nu prea i-a venit a crede. A lăcrimat şi l-a înviat pe dată. Minuni s-au mai întâmplat. Oamenii au văzut, au auzit multe. Da asta era prea din cale afară. N-a crezut-o nici fratele Toma. Abia în a opta zi l-a întâlnit. I-a pipăit rănile şi a înţeles : El era. Ezus s-a înălţat la cer în a patruzecea zi. S-a dus în altă parohie cosmică. Nu ştiu unde, cum. Habar n-am nici când se întoarce. Acu eu ce să fac ? Sunt Zamolxe, alias Moş Crăciun. Triburile germanice îmi zic Odin. Mi se închină Maria din Dacia cu fiul Ezus. Şi Toma Geamănul. Dau tot şi mă bucur. Brazi până-n tavan. Steluţe, clopoţei, bomboane. Intru pe uşă,  geam, etaj. Mă dau cu săniuţa pe horn. Da am şi eu un bâzdâc. Lăsaţi-mi, copii, ziua aniversară ! Dies Natalis Invictis Solis ! Drept care semnez propriu, cunoscând efectele falsului în declaraţii.
Semnătura,
Moş Zamolxis Odin Crăciun 
zeu stelar geto - dac
25 decembrie 2012

Penultimul semizeu

Freudică - prin zăpezi. Şi hop ! un salt. Încă unul. Şi gata. E chiar la mine-n prag.

- Fă ! grăi, scuturându-şi fulgii. Nici azi nu ţi-e foame ?

- Nu ! am plesnit eu gheruţele, râzând. 

Şi sus cu el pe braţ. Mintenaş l-am ardicat.

Cum să spun ? L-am pupat drept pe botic. Zău aşa ! Nu ştiu ce mi-a venit.  Parcă-s în desene animate. Şi asta e. Freudică, mare şmecher, profită. Întâi m-a luat de mustăţi. A răsucit una. Dres, întins, netezit. Apoi şi-a dat drumul lent pe fir. Ca alpiniştii. Gata, e jos. S-a culcuşit la mine-n poală. A mai mormăit nu ştiu ce de o dilemă. N-am înţeles cine-o are. El, alţii, toţi. Apoi sfor sfor sfor. E ca pruncul, adormit tun. Acu am şi eu aşa, un soi de toropeală. Ba închid ochii, ba mă uit la stăpân. E acelaşi dumirit nedumerit. Ştiu eu ? Să dorm ori să stau la amintiri ? Habar n-am. Sub pleoape a rămas atât : ajunul Crăciunului. Când am sărit un gard, un şanţ, o afumătoare. Scara fusese deja pusă. Nu ştiu de cine, da era. Iute m-am suit pe hornul Lizdăkinei. Întâi balanga holanga. Pe trepte, lut şi cărămizi. Apoi iute iute. Şi gata-s în vârf. Acu, uite. Stau în văzduh ca santinela. Roată - roată cu privirea prin mahala. Panoramă, panaramă. Case, copaci. Zăpezi cât gardul. Ia poftim şi ograda Pupercăi. Erau acolo patru. Ea, un om, un porc şi Întâiul Demon. Da nu ştiu clar cum. Parcă-s lipiţi de fumul cosmic.  Azi nu mai e.

- Cine ? mormăi Freudică în somn.

- Porcul !

Cum spuneam, azi e Crăciunul. Zeu stelar geto - dac. N-am spus asta ? Păi, am aţipit.  E fum mult, alb - vineţiu. Pale pale peste mahala. Hodină, un chiot, nişte clopoţei. O stea pe cer. În fine, ca oamenii : sărbătoare. Astăzi s-a născut Ezus. Penultimul semizeu. Iisus, Isus, Jesus. Dragostea Mariei cu Zeul. Prima icoană e pe Columna lui Traian. Primul chip, prima enigmă. Noul Testament e aproape identic cu NOF DIADIS, misteriosul text lăsat de crestonai, trib traco - get. Balul începe undeva sub streaşina serii. Sfârşeşte în zori cu Periniţa, dans ritual geto - dac. Vine şi un uşor huruit. Nu ştiu cum, de unde. Apoi mă dumiresc. E limpede. Întâiul Demon începe curăţarea văzduhurilor. Încă puţin şi gata. Văru-său Încuratu a lipit un fulg şi de Freudică. Nu cred să mai doarmă mult.

Prostia nu poate fi întreruptă ca la televizor : prin pauze de publicitate.

Mintea slabă nu ştie că-i slabă. Rar vezi un prost nefericit.

Pe Terra, viaţa e pauza morţii. Perioada dintre naştere şi moarte. În cosmos e altfel. Chaosul nu are stări. Totul e abstract. Nu există distanţe, timp, naştere, viaţă, moarte. Sunt doar imaginaţia, reperele omului. Foarte puţini au revelaţia infinitului. Ce e, cum sunt cerul, chaosul, imensitatea. Când ai revelaţia, te cuprinde o formidabilă stare de vertij. Ad-hoc, inexplicabilă. Şi greu de descris în cuvinte. Simţi, înţelegi efectiv trupeşte. Un nod în gât, răsuflarea tăiată. Ai şi o ameţeală niciodată trăită. Vrei să spui ce-ai văzut, ce-ai simţit, ce-ai înţeles. Dar nu poţi materializa ceva coerent nici pentru tine însuţi.

Om : secretarul vieţii.

Viaţa : lance cu vârf ascuţit. Secure pe-o parte. Cârlig pe cealaltă.
Un fel de halebardă.

Nimeni nu ştie să trăiască deplin. Frustrarea e exhibată în excesele de sărbători. Alimentare, bahice, sentimentale. Totul accentuat, dublat, triplat. Trec sărbătorile şi rămâne aceeaşi frustrare. Ai încercat, ai tras cât ai putut. Părea că mai e un pic. Uite, cam atâtica. Dar orizontul magic n-a fost atins. 

Puterea e ca vinul. Bei şi ţi-e tot mai sete.

Prolog pentru sfârşitul lumii

Am aflat ce-i cu piramidul lui Dantemir. Da, ăla : un piramid, doi piramizi. Cubul de pe planeta Mercur. Secretul e extraordinar. Ex-tra-or-di-nar ! Vi-l spun cu o condiţie : să vă ţineţi bine. De scaun, de pereţi. Mă rog : de ce-aveţi. Beţi un pahar de apă sau cu apă. Cum vreţi. Important e să fie. Piramidul lui Dantemir face parte din excepţionalul program interplanetar de reglare a climei terestre. Se ştie că pe Terra a luat-o razna rău de tot. Din patru anotimpuri au rămas două : vară şi iarnă. Alelalte s-au dus dracului de tot pe 21 decembrie 2012, când s-a sfârşit lumea. Gata cu primăvara şi toamna. Aleluia. A rămas vara, când te topeşti. Şi iarna când te ia benga. Buuuuun. Astfel s-a decis reglarea interplanetară. Se ia căldură de colo şi se mută dincolo. Şi invers : frig de colo colo. Au fost consultaţi stăpânu Hilimon, specialist, Adio Georgescu, lingvist, bufniţica Eium, alias Anastasia lui Cantemir, mâţa Lizdăkina, mason, şoarecul Freudică, atlet de mahala, laboratorul CERN, gnişcocoriţa Hum, detaşată la NASA, un portar din Ţara Lim Hilim şi trei cititori ai monumentalei opere Jurnalul mâţei Frăgezica. A urmat lucrarea propriu zisă. S-au tras două ţevi între Mercur şi Marte, via Pâmânt. Nu din cele obişnuite, ci din categoria orbitor, uimitor. Mă rog : conducte, magistrale cosmice. Una pentru frig, alta pentru căldură. Idee simplă, dar extrem de ingenioasă şi eficientă. Căldura de pe Mercur trece prin Pâmânt şi ajunge pe Marte. Răcoarea vine pe ruta inversă : Marte - Pâmânt - Mercur. Întâi s-a lansat ideea. Apoi oamenii au stat, au gândit profund. Mă, ce-i de făcut ? În fine, au bătut palma. Şi s-au şi apucat de treabă. A fost un succes spectaculos, desăvârşit. A prins foarte bine şi experienţa mutării gazelor şi petrolului prin conducte de pe un continent pe altul. De-aia s-a şi cârligat Terra un pic. Nu-i de ici colea să muţi sute de ani gaze, petrol şi barje de pământ pentru oţel de la Ana la Caiafa. Într-o noapte hâţ ! s-a înclinat Terra. A şi pârâit straşnic nu ştiu ce. Pâr-pâr-prrrrrrr ! şi s-a cam dus dracului busola. Nu mai ştii unde-i nordul, sudul, care-i tandea, care-i mandea. Se inversează polii, draci, laci, craci. Umblă hai hui, doare şi nu ştii unde. Parcă-s zona zoster. Şi stâpânu Hilimon a făcut o gaură din România până-n Noua Zeelandă. Ce să mai ocoleşti pe deasupra, să te pişte ţânţarii. A făcut-o netedă prin pântecul Terrei ca să afle ce mai face un neam de-al lui din Auckland. În fine, magistralele cosmice au fost magnific încheiate. S-au pupat constructorii, s-a băut şampania. Şi, cu deştul pe un buton, s-a dat drumul unei considerabile cantităţi de gheaţă pe ţeava Marte - Pâmânt - Mercur. Căldura urma să vină invers, pe ailaltă conductă. Da s-a întâmplat atunci că oamenii nu s-au înţeles care să vândă frig, care căldură. Şi care să ia grosul, profitul cel mare. S-au certat, brâncit, stuchit. S-au tras unii şi de păr. Ăla cu deştu pe buton a primit şi un pumn în falcă. Ce să zic ? A fost balamuc ca-n lupta lui Cronos cu Zeus. Aşa nu s-a observat că transportul frig - căldură a trecut pe lângă om ca năluca. În loc să stea colea, pe Terra, s-a dus totul vraişte : căldura pe Marte şi frigul pe Mercur. Astfel a rămas Pâmântul cum era : într-un precar dezechilibru. Unica probă că formidabila întâmplare a existat e piramidul lui Dantemir. Lansat de pe Marte, misteriorsul cub de gheaţă a traversat Pâmântul ca din puşcă şi-a ajuns ca toanta pe Mercur. Unde peripeţiile au continuat. Speriat de marele balamuc şi staţia spaţială Mariner, care stătea ca boul pe lac, a nimerit fix unde nu trebuia : pe ţeava inversă, full de căldură. Cu voie, fără voie, asta e. Complet zăpăcit, dantemirul a luat-o iute îndărăt. Da glonţ, nu aşa, ca-n proiect. Şi vira la vale, ţiu-ţiu-ţiiiiiiuuu, dă-te cu capu de toţi pereţii. N-a durat mult şi era lac de transpiraţie. Jale mare, greu de tot. A rezistat până a ajuns un soi de particulă. Când, volens nolens, a gândit ca Shakespeare : trecutul e un prolog. Văzând că nu se mai poate, a ţâşnit pe-o găurică şi-a rămas pe Terra.

21 decembrie

Bau ! 

S-a sfârşit lumea ! 

Ete, sunt pe ailaltă !

Bau-bau-bauuuuuu ! 

Familia Hupăl Pupăl, ca de obicei. Pace în vârf de stâlp. Picoteală, scărmăneală. Cască gura la Freudică. Da se uită fix-fix. E acolo ceva clar neclar. Până la urmă au înţeles. În drum e un extraterestru. Greu de descris, da-i acolo. Îi fac o poză dacă mai stă. Acu e la cioace. Una alta cu cel mai rapid şoarec din mahala.

- Dom' Freudică ! grăi, curios. 
- De ! 
- Care-i cea mai mare realizare umană ?

- Dumnezeu !

- Aha !

- Şi orezul cu lapte...

Clipi Luca din ochi. Stă, ascultă-n vârf de stâlp. Bulversat de propriul mister. 

- E adevărat ? zise către consoartă.

- Ce ?

- Eşti creaţia lui Hilimon ?

- D'te, mă, de-aici !

Pică un fulg. Apoi doi, lipa lipa. 
- Mă ! zise doamna Hupăl.
- Ce-i ?
- Vine sfârşitu lumii ?
- E, na ! mormăi extraterestrul în drun.
Probabil a auzit. Are urechi fine. Cert e ce-a urmat. În văzduhu se arătă Întâiul Demon. Şi ăsta-i greu de descris. Un fel de impuls vag, neînţeles. Neclar, da clar. Mult n-a mai durat. Şi gata. Furtuna căzu huruind din ceruri.

20 decembrie

Trece pe drum al păgubiţilor sfânt Mina. Are o căciulă ca de dac, brumărie. Se leagănă balanga-balanga din gard în gard. Uite-aşa îi face scăfârlia : cling clong.

- Nea Mina ! răcni cotoiul Hamad.

- Ce-i ? stătu sfântul.

- Când se sfârşeşte lumea ?

- Pe 30 februarie !

Na, poftim ! Pe toate le ştie nea Mina.

- Braaavooo, braaaavoooo ! aplaudă şi Andreluşa.

Păi, nu-i limpede ? Se miră şi el cât de subtil e sfântul.

Da acu hai să vorbim serios : ce să se sfârşească ? Ce lume, care lume ? Din toate părţile e bombardat stăpânu Hilimon cu sfârşitul. La televizor, internet, pe stradă. Nu trece minutu fără sfârşitu. Fel de fel de mocăite dârdâie şi turuie despre apocalipsă. Profiriţa lui Dalvador chiar şi-a luat una suta kilo de salam să reziste după. A căutat şi-un buncăr să se-ascundă. Are şi ojă, un inel, telefon cu jocuri, oglindă, un calup de ruj. Plus o poză de la Adio Georgescu. Buuuun. Da despre ce vorbim ? Zi-i, nene, despre ce vorbim ? Cosmosul e mare, infinit. N-are limite, dimensiuni, timp, viaţă, moarte. Există şi nu există nimic. Ce să înceapă, ce să sfârşească ? Aud şi povestea cu marele big bang. Buf ! a explodat ceva şi s-a făcut lumea. Păi, înainte ce-a fost ? Dracu ? Nimic ? Da nimicul ce e ? A explodat o particulă care stătea în nimic ? Unde, în ce stătea particula ? N-avea niciun vecin ? Un hău, un chaos ceva. Asta-i, vere : pe ce se sprijinea ? Că dacă stătea în nimic era ea însăşi nimic. Şi nu pricep neam ce e nimicul. Hm ! Vine apocalipsa. Buf ! şi piere lumea. Gata, s-a transformat în nimic. Păi, cum ? Că nu pricep. Iar e un big bang în nimic ?

- Hăăăăăă, hă-hă-hă ! hăhăi deodată cânele Vadim.

Băi, frate, ăsta chiar e de comă. Râde când nu te-aştepţi. Da aşa, de te sparii. Iar a săltat cuşca o santimă.

18 decembrie

Ieri era imaginară.

Mâine e reală.

Plec în Ţara Lim Hilim.

Îmi fac  bagajul. Geantă, fular, papucei.  Şi hopa problemă : a apărut Freudică. Nu ştiu cum, de unde. Da-i cel mai rapid şoarec din mahala. Şi fără pic de zgomot. A apărut şi-a zis aşa :

- Cum e astăzi Lim Hilim ?

- Poftim ?

- Ieri imaginară, mâine reală. Azi cum e ?

N-am priceput exact. 

Ieri aşa, mâine aşa.

Azi nimic.

O fi dilema umană : poţi să nu gândeşti nimic ?

Aşa, măcar o clipă.

Delicată problemă. Ţara Lim Hilim e reală mâine. Hm ! Şi azi unde plec ?

Nu ştiu dacă Freudică e mereu aşa. Da apare cu câte-o problemă de te cruceşti.

Individul este perfect pentru el însuşi şi imperfect pentru toţi ceilalţi.

Deşertăciunea deşertăciunilor. 
Naştere - viaţă - moarte. 
Fum.

La sfârşitul competiţiei, câştigătorul e deja şchiop.

14 decembrie 5012

Prăbuşirea Uniunii Europene în urmă cu 3000 ani a început în Grecia. A continuat în România, după câştigarea alegerilor cu 60%. De USL, evident. Care înseamnă Urmează Sfârşitul Lumii. Era cu câteva zile înaintea variantei mayaşe din 21 decembrie 2012. Când, aşa cum s-a scris în Jurnalul mâţei Frăgezica, a pierit un tip de lume. S-au terminat basmele politice, vrăjeala, demagogia cu democraţia. Au ieşit iar revoluţionarii în stradă. S-au uitat lung în latul străzii. Şi cruciş de-a curmezişul. Au văzut aceeaşi lume veche. Iresponsabilă, bolnavă de averi. Măriri, onoruri. Circ. Au luat-o la întrebat, la puricat. Şi hop ! au făcut-o ţăndări.

12 decembrie

Ninge.

Cod galben.

Piramidul lui Dantemir îşi face efectul.

Încălzeşte - răceşte. Încălzeşte - răceşte.

Ciclul dilatare/comprimare pare nesfârşit.

I se-ntâmplă şi motanului Andreluşa.

Când o vede pe Lizdăkina, evident.

Aparent, e cod galben.

În Parlamentul României au intrat cam 30 puşcăriabili.

Unii sunt pe lista poterei.  

Da ninge, nene ! Democratic. 

Mare lunecuş în Europa. 

11 decembrie 5012

Guvernul Mondial

Cabinetul 7 Retro Lizdăkina

Sectorul Mari Dezvăluiri

Comunicăm public azi, 11 decembrie 5012, cum a început destrămarea Uniunii Europene în urmă cu 3000 de ani. Decrepirea ciudatei încropiri a început pe 9 decembrie 2012 în România, cu ocazia alegerilor parlamentare. Câştigate zdrobitor cu 60% de Uniunea Social Liberală (USL), alegerile au fost urmate de o bătaie generală în parlament cu ocazia primei şedinţe legislative. Motivul discordiei a fost controversatul proiect de lege privind interzicerea bărbieritului. Iniţiatorul, o muiere foarte hotărâtă, a adus ca argument Biblia, pe Isus cu urmaşii, călugări, popi, savanţi. Inclusiv patriarhul Daniel. Toţi cu bărbi care mai de care. A indicat apoi şi sfânta natură. Care-i perfectă, imuabilă, implacabilă. N-a decis degeaba ca bărbatului să-i crească barba indiferent de câte ori şi-o rade. Natura face totul cu un rost desăvârşit. A hotărât că bărbatul are veşnic păr pe faţă ? Gata, finito ! Nu te-apuci să-l hărjâi zilnic ca să te crezi mai frumos. Şi rolul ştiinţific e bine determinat : are un nu ştiu ce la palpare-pipăire în semiîntuneric. Başca un nu ştiu cum. De-aici a şi început bătaia. Ca să fie mai explicită, muierea l-a chemat pe unul cu barbă lângă ea. Şi s-a întâmplat previzibilul imprevizibil : s-au repezit vreo zece spre pupitru. Motivul e natural : hotărâta era şi a dracu de frumoasă.  Avea de toate, inclusiv nişte ţâţe de numa-numa. S-au năpustit parlamentarii gloată ca la Elena din Troia. Cam toţi, pe doctrine şi partide. Argumentul general era ca muierea să aştepte cu proiectul până le-o creşte barba tuturor. Aşa e democratic. Votează toţi în ştiinţă de cauză. Da a apărut unul cu o trăznaie ad-hoc : palpapipăitul la muiere e mai presus ca raţiunea. Asta a şi fost scânteia. Caftul general s-a declanşat fără a se înţelege dacă "palpapipăitul la muiere" se referă la raţiune ori fenomenul în sine. Bătălia s-a extins rapid în stradă. Apoi în toată România şi Uniunea Europeană. Asupra palpapipăitului a-ncercat să se pronunţe şi CEDO Strasbourg, ironizată în operele misteriosului Hilimon drept CEDO La Tuta. Dar curtea s-a prăbuşit odată cu uniunea. Explicaţiile sunt bune măcar după 3000 ani. La Tuta e o subtilă combinaţie între swiftiana insulă zburătoare Laputa  şi româneasca tuta : persoană care vorbeşte vrute şi nevrute ; prostănac, tont. Un magistrat La Tuta câştiga într-o lună cât preşedintele României într-un an. Lunecuşul prăbuşirii s-a iuţit şi datorită unui detaliu ce părea insignifiant : pe  9 decembrie 2012, în România a fost cod galben. Aparent, pentru că a nins năprasnic.

Imago

Am aflat esenţialul : bufniţica Eium e Anastasia. Fiica din a doua căsătorie a lui Dimitrie Cantemir, strămoşul lui Cimitrie Dantemir. Adevărul e că s-a deghizat. Născut la 1673 în comuna Fălciu, celebrul său tată a fost întâi zălog la Înalta Poartă. Apoi capuchehaie la Constantinopol. Adicătelea ambasador. Se-nţelege că a urmat domn la Iaşi, om politic, scriitor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, muzicolog, istoric, lingvist, compozitor. Şi mason, când avea vreme. Astfel că, exact ca-n poveşti, fu înmormântat în trei locuri. În Rusia la Dimitrovka. Într-un cimitir rosacrucian din Scoţia. Şi în biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Cam peste tot şi nicăieri. Complicat. Şi greu de împăcat cu propria lui zisă : Giudeţul sufletului cu trupul. Unde-s sufletul şi trupul ? Dar întrebările vremii : timp, natură, conştiinţă ? Greu de spus. Cum să le ştii, să le atingi pe toate ? În fine, aflu eu. De pildă, ce-i cu iarna asta şi floarea de stuf din hornul Lizdăkinei. Mister, dar aflu. Semne sunt gârlă. Buchetul de phragmites australis nu-i de colea în tâta ninsoare.

9 decembrie

Ninge ca la balamuc. Fulgi, fulgici, fulgoaie. Dans în văzduhu. Vals, polcă, tango. Şi spulber vânt. În cireş, horă. Pe hornul Lizdăkinei e un buchet de phragmites australis. Stuf, nene. Flori de stuf. Puse noaptea de bufniţica Eium. Păi, cine alta ? I-a dat mâţa mason casă, acareturi. Şi Eium a-nfipt în horn floarea de stuf. E steagul propriu. Da-i evident că aşa transmite un mesaj. Secret, bineînţeles. Nu-l înţelege nimeni. îMă rog, aşa crede ea. Stăpânu Hilimon şi dantemirul sunt pe-aproape. Vorba colindului : şi-au vânat un iepuraş. Rămâne cum ziceam : fulgoaie, fulgi, fulgici. Puf puf pămătuf. Şi mistere cereşti. Un fulgoi e cât cuşca lui Vadim.

Două din crimele gloatei : Socrate şi Isus.

De citit mâine, când ştampilaţi buletinul de vot

Zăpadă, nene ! Peste tot. În cais, pe garduri. Albă-i bolta viţei de vie. Hâşti !  şi gata. Sunt opa sus. Şi i-auzi cum scârţâie : fring frong ! Aer crocant sub gheruţe. Zăpada, zice stăpânu Hilimon, e ca democraţia : dificilă, solicitantă, imperfectă şi nestatornică. Cea ateniană era ca aia de azi : îţi exprimi liber ideile. Ca Socrate, Platon, Aristotel. Sau stăpânu Hilimon. Da-i bine să vă spun un secret : ştampila votului de mâine e ca piramidul lui Dantemir.  Rotunjită, fără colţuri. Textul e însă identic : "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuţi de cetate şi de a introduce divinităţi noi ; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută : moartea". Înainte de a o aplica pe buletinul de vot, întoarceţi ştampila şi citiţi. Textul e pe circumferinţa literei O din inscripţia VOTAT. Dacă nu se vede, e din aceeaşi cauză. Democraţia e ca zăpada : dificilă, solicitantă, imperfectă şi nestatornică.

Despre fericire

Cum adică "Deşteaptă-te, române" ? Să mor dacă pricep. Ăştia ori dorm, ori îs proşti ca noaptea. Fix cele două elemente ale fericirii. Mă rog, or mai fi şi altele. Te mai scoli, te freci la ochi. Apoi mânci un cartof copt, un bostan. Sau o fasole la alegeri. De post, evident. Da alea două elemente îs de bază, nene ! De ce să-i trezeşti ? Să zicem că ar fi cazul să se deştepte în masă dacă mâine s-ar vota. Că altfel iar ajung plăvanii sus. Buuuun. Da ce te faci după aia ?!! Să zicem că ai votat ţais şi te-ai aranjat pe vecie. Mânci friptane, caviar, scrii poezii ca Eminescu. Le pricepi pe toate ca Marquez, Sonathan Jwift ori stăpânu Hilimon. Şi ? Ce-ai făcut ? Gata, le pricepi pe toate. Eşti savant, ai şi burtă. Da-i greu de regăsit reţeta fericirii. Greu a dracului, vere !

7 decembrie

Stăpânu - mereu la internet. Citeşte, vede de toate. Imagini, poveşti, fel de fel de istorii.  Piramidul lui Dantemir. Platon, Dumnezeu în concediu. Anunţuri gârlă. Dau fluturi buni pentru picioare scade grăsimea stând la televizor. Votaţi ! Cel mai mare rău al omenirii este democraţia. Vând rochiţe de club pentru fetiţe de 4 - 6 ani. În rest, iarnă obişnuită. Duium cad fulgii din ceruri. Trei s-au oprit drept în geam. Poftim, s-au lipit ca turta. Şi se uită întruna cu ochi mari, holbaţi. Să mor dacă ştiu la ce. Chiar nu ştiu la ce.

Anamneza

Dumnezeu şi-a luat concediu medical. Mergea pe gheaţă şi-a făcut bâca. Hop ! şi gata. Un picior scrântit, ochii cât ceapa. Trei zile n-a mai fost la serviciu. Apoi s-a dus la medicul de familie.  Ăsta, doctor bun, i-a făcut întâi anamneza. Cine-i sunt părinţii, fraţii, ce boli au avut. Şi dacă a mai fost vreo scrânteală în familie. A zis Dumnezeu că nu ştie, n-a auzit de-aşa ceva. Iar s-a uitat domnu doctor cu atenţie. În fine, a zis că scrânteala trece. Crezând că-i un apropo la cap. mirat foarte a zis Dumnezeu :

- Da eu am ceva la picior !

- N-ai !

- Ce n-am ?

- Picior. Nu vezi ?

Într-adevăr, piciorul dispăruse complet. Nu se ştie unde, neunde. Cosmosul e infinit. Astfel că medicul a tras concluzia :

- Rezultă că ai ceva la ochi !

- Cum ?!!

- Sunt cât ceapa ! Nu mai vezi pe unde calci !

A urmat consultaţia la ochi. Şi, bineînţeles, concediul medical întăritor. 

Cel mai mare rău al omenirii este democraţia.

Fericirea deşteptului : visul de a fi prost bâtă.

Fericirea - mod de administrare

Se deschide pagina hilimon.blogspot.com.

Se citesc aventurile mâţei Frăgezica.

Se deschide pagina Platon.

Se află că artiştii trebuie expulzaţi din cetate.

Se dau creatorii afară din cetate.

Se ţine cont ca în fruntea lor să fie Platon.

Se închide pagina hilimon.blogspot.com. 

Însuşi omul e proba că există extratereştri. Iese din tină, trăieşte, se duce înapoi în tină. E parte din natură. Şi e prostesc să crezi că nu există şi altundeva fiinţe asemănătoare.

Viaţa ca o poveste : s-a descoperit gheaţă pe Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare. Până acum părea curată băznuire. Nici Statu-Palmă-Barbă-Cot nu-i personaj de basm. E real : descrierea unui extraterestru văzut de un pământean. L-a văzut şi-a spus cum e. Comparându-l cu ce ştia : cot, palmă, barbă. Şi ascultătorul a zis că-i basm. N-a crezut o clipă că există aşa ceva.

Totuşi : ce-i fericirea ?

Viaţa ocupă locul unu la capitolul poveşti. Pe locul doi e basmul, ficţiunea. Dar e la mare distanţă.

Fericirea vine uitând trecutul.

- Hamade ! întrebă Andreluşa. Care-s cei mai fericiţi oameni din lume ?

- Proştii !

- Zău ?

- Păi ! Nu ştiu nici că-s proşti...

Tăcu o clipă. Apoi strigă :

- Frăgezico !

Eu, nimic. Doar ascult.

- Făăăăă, surdo ! Ce face stăpânu ?

- Scrie ! am zis eu din uşă.

- Ce scrie ?

- Despre fericire...

- Şi ? A aflat ce-i ?

- Complicat. Da află musai. Se adresează unor specialişti...

- Ce fel de specialişti ?

- Eminenţi...

- Care-s ăştia ?

- Proştii. Sunt fericiţi pentru că habar n-au ce-i fericirea.

Poc ! s-a auzit. A crăpat un lemn undeva. Acoperit de prima ninsoare. 

S-a dus frunza. Flinc fleonc. Încă una se-nvârte prin aer. Na. E deja pe cuşca lui Vadim. În cais mai sunt câteva. Nici nu mai ştii că-i cais, zărzărel, cireş. Numa Hamad şi Andreluşa sunt veşnic sus. Târşiţi toată ziulica pe crăci. Nu-i pică de-acolo nici uraganul. Normal. Au codârla covrig pe domnu cais. Şi iaca noutate. Profiriţa şi Puperca ies de la madam Citi Hop Zdup.

- Bă ! observă Hamad.  Iar s-au adunat astea la o bombo cu ciocolată !

- Aha...

- Da au mâncat rahat toată ziua !

Hiiiiiii hi hi hi hi ! râd golanii în copac. Şi tocmai trece pe drum o maşinoaie. Din aia rarisimă, pentru alegeri. Cu tricolor, flamuri, difuzor. Votaţi ! se aude la măgăoaie. Votaţi pentru o Românie puternică !

- Futernică, futernică ! aprobă ad-hoc Profiriţa.

Hiiiiiii hi hi hi hi ! râse Puperca. 

Asta e. Curg vremurile. Nimic nu stă-n loc.

- Vezi, fă ? zise Profiriţa.

- Ce să văd ?

- Vin alegerile !

- Şi ?

- Pică frunza de tot !

Ce să zic ? Se prăpădesc cotoii de râs. Ca la bâlci hăhăie şi cânele Vadim. Nu cred să exagerez, n-am obiceiul. Da a săltat coştereaţa cam o santimă.

5 decembrie

Mare şmecheră bufniţica Eium. Uite ceva ce n-am ştiut : a păstrat stropul care-a plesnit-o deasupra mării. Ăla, nene, ca piramidul lui Dantemir. Şi ce crezi c-a făcut ? Da ia poftim poveste. Nu ştiu cum, da a ţinut cubul undeva. În plisc, în pene, habar n-am. Când a ajuns deasupra României, l-a-ntors invers, cu vârful în jos. Şi i-a dat drumul hăt din ceruri. Pleooooosca ! aşa, deodată ! S-a-nfipt piramidul exact unde trebuia. Adicătelea unde-a vrut Eium. Se-nţelege ce s-a-ntâmplat : a sărit tina cât colo. Sub tină stătea ca sub plapumă o fiinţă extraordinară. E şi greu de descris. Are picioruşe mii, ţâţe la fel şi cam tot atâtea capete. Stătea la internet şi scria un mesaj intim : Gnişcocoriţă văduvă, caut partener de origine burghezo-moşierească. Sincer, nu cred că mai e nevoie de comentarii. Personal, sunt convinsă că nu-i o gnişcocoriţă obişnuită. Are şi asta cine ştie ce rost secret. De-aia n-a mâncat-o nici bufniţica Eium.

4 decembrie

S-a-ntors şi bufniţica Eium. Oblic peste Marea Neagră. Sus, nori cât cerul. Vineţi, cenuşii. Jos, ape vraişte, învolburate. În străfunduri era cutremur. S-a resimţit în România şi CEDO La Tuta. Cutremur în ape -  ploaie inversă, de jos în sus. Uite-aşa s-a mişcat ligheanul mării. Şi gata. Pleosc pleosca pleosc. Stropi cât lumea s-au spart  în văzduh. Unul rogvaiv a plesnit-o pe Eium. S-a uitat, mirată foarte. Încă  nu mai văzuse aşa ceva. După descriere - o chestie stranie în formă de cub  - era piramidul lui Dantemir. Poc ! şi a-mpins-o hăt deasupra CEDO La Tuta. Jos, frământarea cotidiană. Sub cupolă se luase o nouă decizie. Urmată, evident, de sportul specific : fuga de explicaţii. E simplu, dar eficient. Se-aleargă ca la patinoar, roată-roată sub cupolă. Curge tot ca poezia. Ca pe patine e fuga în sine. Fuga de explicaţii e un sport savant, fără crampe musculare. Rareori se-ntâmplă ceva negândit. Obosiţii merg la hodină în cea mai secretă sală a uriaşei construcţii. E undeva pe la subsol. Stau chitiţi acolo un timp precis stabilit. Când se  fac îndelungi exerciţii, rememorări, solstiţii. Şi se ascultă zilnic Mutopia, imnul CEDO La Tuta.

3 decembrie

Vine sfârşitul lumii. Sunt semne gârlă. Alaltăieri cutremur. Azi furtună. Marea s-a retras peste 50 metri. Nu s-a mai văzut aşa ceva. Va fi adusă înapoi cu piramidul lui Dantemir. De-aia a fost adus de pe Mercur. Îl pui în frunte şi vine marea înapoi. Mai e un mister : s-a retras şi acest tip de literatură. S-a dus oleacă mai încolo. Nu se ştie cât. Şi nici dacă se va întoarce. Circuitul apei în univers e la fel ca-n natură. Dar altfel decât cel din cărţi. Asta e. Piere acest tip de lume. Zilnic vine alta.

Ţâşti ! Şi l-am prins pe Freudică. 

- Unde-ai fost, mă ? l-am întrebat pe ghiaur.

Iute-iute. Că aveam ţintă clară : să spună ce-a fost la Lizdăkina. Ce-au făcut, ce-au dres. E sau nu dantemirul mason ?

- Stai, fă ! a zis ghiaurul. Ce te-a apucat ?

- N-auzi ? Unde-ai fost ?

- La madam Zdup !

- Care madam, vere ?

- Profa de angleză...

Aha ! Joacă tare. Da las că văd eu.

- Şi ? Ce-a fost acolo ?

- S-a cântat Pârjolita !

- Ce-i aia ?

- O sârbă !

- Ce sârbă ?

- Frumoasă. În iunie e Perjolita...

- Poftim ?

- Vine de la chisăliţa de perje...

- Zău ?

- Perlolita e la primul amor...

Hm ! Ia te uită ce se mai cântă la madam Citi Hop Zdup. Dat dracu Freudică. Evident că l-am cătat la subţiori şi-n buzunare. Şi-am găsit corpul delict : firicele de gheaţă. Vreo şase-şapte într-o cusătură. E fix ce-am presupus. Se-ngroaşă gluma. Toate-s ca piramidul lui Dantemir.

Mai e o întrebare : de ce are raiul porţi ? 

Problema omului : cumpăr porţile raiului. Întrebarea e : unde-i vânzătorul ?

2 decembrie

Profiriţa lui Dalvador e cu Puperca lângă gard. S-au întâlnit şi leorbăie întruna. Când, cum, cu cine te-ai mai. Deodată, Profiriţa întinde deştu drept spre stâlp şi se minunează :

- Ai văzut ?

- Ce ?

- Un dantemir !

Într-adevăr, i se zărea stufoasa coadă. Linişte la familia Hupăl Pupăl. Doamna doarme cu Luca pe-o geană de cuib.  Dantemirul îi priveşte cu drag, bălăngănindu-şi codârla. Cred că şi fredonează un cântic. Da m-am crucit de ce-a zis Puperca :

- Ai auzit ? Li s-a pus pata !

- Pe cine ?

- Pe dantemir !  Vor să-l facă mason !

- Ce vorbeşti ?!! s-a mirat Profiriţa, privind în văzduh.

Deci asta era. Ştiam eu. Nu te cheamă Lizdăkina degeaba de ziua naţională. Hm ! Şi-a lui Filaret cel Milostiv. Am bănuit de la-nceput. Repede repede au studiat piramidul de gheaţă.  Neobişnuit, misterios. Da foarte atractiv. Au acţionat rapid, la ţintă : fac o lojă şi pe Mercur. Acu, ce să zic ? Profiriţa a văzut un dantemir. Deci mai e un martor. Nu-s eu singura nebună. Da nu-l poate descrie. Cum e, cum nu e. I-a zărit doar stufoasa codârlă. Şi aia habar n-are unde. Se-ntreabă şi-acu dacă pe stâlp ori în vama cerului.

1 decembrie

Calendar bogat.

Ziua naţională. 

Sfântul prooroc Naum. 

Sfântul cuvios Filaret cel Milostiv.

Însoţit de păsăroiii Luca din Efes şi consoarta, dantemirul a fost în vizită de curtoazie la mâţa mason. Lizdăkina, zic. Era acolo şi Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Freudică. Gândea că măcar de ziua naţională îl mâncă şi pe el careva. Da a zis Lizdăkina scurt :

- Nu se poate ! E post !

- Brava, brava ! grăi păsăroiul, încântat.

Şi ţoc ! pupă obrazul Lizdăkinei. Asta e. Veseli foarte s-au aşezat la cahvele. Şi de, ca omul gospodar. Au vorbit una alta. Temeinic, chibzuit. Glume, râs, plăcinte. Au deschis şi internetul la un moment dat.  Mă rog : la unul luat. Când au şi citit un foarte frumos anunţ :

Vând afacere de funerare cu magazin şi marfă. Gata să continue activitatea. Vad comercial format. Accept plata în rate.

L-a văzut şi dantemirul. S-a uitat galeş la stânga, la dreapta. Apoi drept în sus, către planeta Mercur. Zisă şi Hermes. Curând, apar şi-acolo primii fulgi.

Piramidul lui Dantemir

Dantelimonul e un dantemir. O supraspecie. Istorie glorioasă, viitor strălucit. Arborele genealogic e o piramidă cu baza în Imperiul Otoman. Trupul e-n România. Vărful e pe Mercur, cea mai apropiată planetă de soare. Acolo, piramida e un piramid. Sau ambele, întrucât pe Mercur nu există genuri, ci puzderie de metale şi silicaţi. Nu se ştie cert când şi de ce a emigrat dantemirul. Cald a dracului pe telurică. E şi o formidabilă forţă de frecare cu particulele din care se face acreţia misterioasei planete. De-aia cade câte-un dantemir pe Terra. Vâja vâja prin cosmos. Aşa şi cu ăsta de la familia Hupăl Pupăl. L-a luat lihtisul şi gata. Opa hopa-n vârf de stâlp. Surpriza a fost neobişnuitul cadou : un cub de gheaţă ca piramidul. S-a crucit Luca din Efes vreo oră. Chiar a grăit spre consoartă : De unde gheaţă pe Mercur ? Apoi au mâncat plăcinte cu bostan, mere şi nuci. Bostanul e ceva de mirare pentru dantemir. Dai găuri cu meşteşug şi seamănă c-un cap de om. Aprinzi o lumânare-n mijloc şi eşti ca pe Mercur. Mai multe capete la un loc par o bostănărie de extratereştri. Chiar a cântat una-n drum. Aşa, hodoronc tronc :

Foaie verde eu fac dreg

Mă votaţi şi eu culeg !

Şi vă las prin testament,

Aerul din parlament !

- Aşa-i !  aprobă Luca din Efes.
- Ce-i aşa ?
- Omul. Cască unu, cască toţi !

Într-adevăr, misterul omului n-a fost dezlegat. Caşti tu, casc şi eu. Nu se ştie de ce. Ciudată fiinţă. Dantemirul este şi extrem de curios. Nu vine chiar întâmplător pe Terra. Se cam plictiseşte. Rareori se-ntâmplă ceva interesant pe Mercur.

30 noiembrie

Bucurie mare în vârf de stâlp. La familia Hupăl Pupăl a sosit un dantelimon. Rudă apropiată din ramura mon demon dantelimon de pe Mercur, cea mai apropiată planetă de soare. A adus de-acolo ceva absolut misterios : un cub de gheaţă. Straniu, ca o piramidă în miniatură. S-au uitat doamna şi Luca din Efes ca la o diablerie. După plăcinte s-a dezbătut şi Circuitul apei în univers. Dantelimonul a gustat cu poftă din plăcinta cu dovleac, mere şi nucă. Îi place mai mult. A aflat şi ceva extrem de interesant. Dacă-i faci nişte găuri, dovleacul seamănă c-un cap de om. Îi zice şi bostan.

29 noiembrie
Urcă uliţa Prinţul de Iaurt. Frumos, înalt. Obţinut cu deosebită grijă. Expiră la data de : vezi pe capac. Însurat cu fată sănătoasă, din popor. Acum mai e ce zice lumea : o zare de proteine. Doi trei carbohidraţi. Da ştiţi cum sunt oamenii : îndrugă verzi şi uscate.

Pisici albe cu blană neagră

Azi noapte am visat pisici albe cu blană neagră. Ieşeau buluc din hornul Lizdăkinei, mâţa mason. Nu ştiu de ce-i zice mâţei şi pisică. Stăpânu îi spune clar : mâţă. Dar şi pisica lui Schrodinger e fără echivoc. Mă rog : scrisorelele cu Einstein. Superpoziţia cuantică a butoiaşului instabil cu praf de puşcă va conţine particule explodate şi neexplodate. Plus familia Hupăl Pupăl, şoarecul Chiţ şi experimentul mental. Bagi o pisică într-o cutie de metal cu material radioactiv. Un detector Geiger eliberează un ciocan care sparge o fiolă cu cianură. Pisica mai trăieşte o oră dacă în răstimp nu s-a dezintegrat niciun atom. Sistemul e o funcţie de undă cu pisică vie-şi-moartă împrăştiată în părţi egale. Mâţă albă cu blană neagră. Sistemul cuantic încetează să existe ca amestec de stări şi devine una din ele. Zice Einstein : nu putem face supoziţii asupra realităţii - dacă suntem corecţi. Prezenţa sau absenţa pisicii este ceva independent de actul observării. Vine apoi interpretarea Copenhaga. Sau ailaltă : multiple-lumi a lui Everett. Starea pisică-vie şi pisică-moartă continuă să existe. Apare teoria colapsului obiectivului în care superpoziţiile sunt distruse spontan când sunt atinse anumite praguri. De pildă, al ireversibilităţii. Merge viaţa, n-ai ce-i face. Şi azi trece pe drum al păgubiţilor sfânt Mina. Însoţit de Irinarh, mucenicul zilei. Se uită la sfânt şi confirmă extaziat :

- Da ! Am auzit şi eu ! Există ! 

- Ce ?

- Mâţa lui Hilimon !

- Aha !

Oricum e cert. Nu ştiu dacă-i mental ori nu. Dar s-a stabilit. Mâine e concurs atletic. Cursa 100 metri pisici : Egyptian Mau versus European Burmese. E gata în 9 secunde. 

Experimentul

Stăpânu Hilimon a experimentat forţa centrifugă. Un corp aflat în rotaţie tinde să se depărteze de centrul liniei de mişcare. A ieşit în drum, a mers cât a mers. A cotit la dreapta într-o curte mare. Era acolo o hală prăfuită, uriaşă. A intrat pe-o uşă de tablă cât aia din iad. Cam sinistru înlăuntru. Fiare peste tot. Mici, mari, încolăcite. Cabluri, scame. Aer vânăt, întunecat. Mai de spaimă era maşinăria de fontă cu o roată uriaşă la mijloc. Presă parcă-i zice. S-a legat de roată nu ştiu cum. Cu nişte sfori, cred. Mă uit şi nu ştiu cu ce să-l compar. Era ca omul lui da Vinci, cu mâinile şi picioarele răşchirate în cerc. Nu pricep cum a dat drumul la roată. Gata, a pornit. Apoi dă-i şi-nvârte cu tot cu stăpân. Sincer, m-am spăriet rău de tot. Era ca exerciţiul astronauţilor de la NASA. Acu ziceai că se dezmembrează. N-a durat mult şi poftim. De la subţioară i s-a desprins ceva nelămurit.  A şuierat, a vâjâit prin aer. Şi s-a-nfipt în perete. Normal, m-am dus să văd ce e. Semiîntuneric, da m-am dumirit.  În zid era un tristometru. Instrument de măsurat tristeţea. 

24 noiembrie

Sâmbătă. O zi după black friday.

Trece pe drum al păgubiţilor sfânt Mina. Încălţat cu pantofi gară gri. Noi nouţi. Unul din cărămidă, altul din sfintele taine. Traista full cu indulgenţe pentru păcatele pe cae nu le ştim. 

- Bă ! zise către Hamad. S-a găsit Atlantida ?

- Da !

- Unde ?

- Sub Sahara !

Mon demon

Stăpânu - ca de obicei. La calculator. Citeşte ceva. O scrisorică pe email.

Tre' să fie vreo muiere. 

Mon demon Hilimon,

Azi...

Şi ţac ! S-a oprit curentul. Pe retină au rămas nişte frânturi :

...friguţ la cascadă...sus la Bâlea Lac... .vărf de munte. Apă.  Hm ! Cine-a urcat-o acolo ?

Am ghicit.

I-a scris stăpânului o holbată. 

23 noiembrie 2012

- Aici ?  întrebă Hamad.

- Aici ! confirmă Andreluşa.

De ! Ca la război. Cavou rece, învins de paingi. Cărămizi roz-cenuşiu desprinse. Tufe de tuia de jur-împrejur. Gard şi portiţă din fier forjat. Sus, o inscripţie : "Aux francais morts en Roumanie". Nicio îndoială. Acolo era.

Păşiră câteva scări. Şi hopa ca-n Dante. Tăia interiorul un mănunchi de raze. Oblic, ca laserul. În sec înghiţi Hamad. Privi roată, cu prudenţă. Urne peste tot. Pe fiecare, exact cum povestea Andreluşa : un nume. 

Gilles.

Francois.

Soldat necunoscut.

Pierre.

Basile.

Jacques Mohamad.

- Unchiul Hamad ! icni motanul, uimit.

- Ai văzut ?! zise Andreluşa, smirnă.

Apăsă ceva metalic. Aşteptă o clipă. Uşurel, urna se deschise.

Misteriosul plic era cum i s-a spus : pe-o pernă de scrum. 

- Uite-l ! zise, cu ochi mari.

Vârî lăbuţa, înfiorat.

Luă plicul.

Clic. Şi urna se închise.

Hm ! Avea plicul chiar sub sfârlă. Mustăci, mirosi. Închise geana, privi. Pe-o faţă scria limpede : Citeşte pe ailaltă parte ! Iar acolo, o dedicaţie : Nepotului Hamad !

Fleoşc ! îi făcură genunchii. 

Ce să zic ? Uite-aşa erau ochii lui Hamad !

Sigur leşina de era singur.

Deschise plicul pe loc.

Text clar, luminat ca ziua :

Părerea mea : s-a descifrat ultima enigmă !

Asta e.

Razele ieşeau dintr-un colţ ca extratereştrii.

Cimitrie Dantemir

În care se dă o goarnă : Cimitrie Dantemir fărâmă CEDO la Tuta. Cetitoriul află că Strasbourg nu-i Strasburg, adicătelea Ocna Mureş pre vechiul nume. Nu mai urcaţi în trinul de Ardeal. Luaţi insula zburătoare La Tuta, pre vechiul nume Laputa. Manechine, sfori, marionete. Vreme mohorâtă în cea mai haotic-costisitoare creaţie a Europei. Totul e făcut pulbere de Cimitrie Dantemir. Tremură a toată negura şi măzărichea nopţii. Evident, dacă-l ajută cineva.

Întrebarea e : cine-l ajută ? Se bagă careva ? Că se ştie : e cam târzior. Stăpânu a descifrat ciclul apei. Vine sfârşitul lumii. Asta e. Conţinutul e mai scurt ca preambulul.

- Auzi ?

- Aud...

- Câştigătorul poate lua premiul al doilea ?

- Ce interes are ?

- E mai consistent !

Circuitul apei în natură

Teoria lui Hilimon

Trei ştiinţe se ocupă cu studiul circuitului apei în natură : hidrologia, meteorologia şi hilimonia. De-aici vine şi cea mai misterioasă formă de circuit : potopul. E amintit şi-n Biblie. Deci credem şi nu discutăm că apa circulă în stare lichidă, solidă sau gazoasă. Se ştie şi de ce : radiaţie solară, gravitaţie. Din firicel se face pârâu, râu, mare şi ocean. Prin evaporare, condensare, advecţie, sublimare, foliaj, infiltraţie, topire, scurgere, capilaritate.  Numit şi ciclu hidrologic, ciclul apei există în două moduri : ca-n carte şi ca-n realitate. Hidrologia şi meteorologia sunt ştiinţele din cărţi. Hilimonia e ştiinţa realităţii. În cărţi sunt trei teorii privind circuitul apei în natură. Teoria meteorogenă aparţine filosofului grec Xenofan din Colofon. Grăieşte despre neptunism : în trecut, apele acopereau integral uscatul. Care uscat, potrivit observaţiei lui Hilimon, nu exista deloc câtă vreme totul era sub ape. Spune filosoful că solul e erodat şi antrenat spre oceane, regenerându-se după dispariţia completă a uscatului. Creşte din mare, ocean. Mările sunt originea norilor ce-şi revarsă ploaia în ocean. Soarele şi stelele sunt generate tot de nori, curcubeul fiind o formă speciala a norului. Altă teorie, a genezei din aer, e a lui Anaximene din Milet : aerul se transformă în apă şi pietre, apoi în foc prin diluare. Diogene din Apolonia a adăugat că din concentrarea aerului se produce şi nămolul născător de viaţă. Aristotel a extins teoria spunând că apa din aer se condensează şi ajunge pe sol ca precipitaţii ce se scurg în mare. Dar nu spune cum ajunge din mare în aer. Sau în vârf de munte, cum se-ntâmplă în natură şi teoria lui Hilimon. Care-i şi cea mai apropiată de teoria geogenă. elaborată de Hipon din Samos. Acesta spune că pâmântul pluteşte pe oceanul planetar. Apa subterană se infiltrează prin pământ, se evaporă în atmosferă şi se-ntoarce în mare prin precipitaţii. După ce a fost susţinută de Thales din Milet şi Platon, teoria este dezvoltată de Hilimon. 

În natură, apa circulă invers ca-n cărţi. Manualul şcolar spune că apa din mare se evaporă în atmosferă şi se-ntoarce în mare prin precipitaţii. Teoria omite elementul esenţial : izvorul. E jos, la mijloc sau vârf de munte. Plouă, nu plouă - izvorăşte. Iarna ninge şi zâpada nu se topeşte şase luni. Dar izvorul nu-i afectat. Apa ţâşneşte în cantitate constantă şi din vârf de munte. Explicaţia geogenă dată de Hipon din Samos, Thales din Milet şi Platon e completată de Hilimon. Toate teoriile enunţate omit principalul fenomen : forţa centrifugă. Aceasta împinge apa în sus prin măruntaiele pământului. E ca la maşina de spălat :  rotaţia aruncă apa spre exterior. Se ştie acum ce nu ştia Platon. Pâmântul se învârte. Se formează astfel o uriaşă forţă centrifugă care absoarbe apa din subteranul plăcilor tectonice şi o transformă în izvor. Astfel se explică prezenţa izvorului jos, la mijloc şi-n vârf de munte. Legătura cu ploaia sau ninsoarea e insignifiantă. Apa de ploaie ori zăpadă umflă şi tulbură pe moment matca de scurgere, nu izvorul în sine. Plouă de rupe pământul şi izvorul e tot limpede. E simplu : vine din străfunduri, nu din ploaie. Fenomenele sunt deosebit de complexe. Spectaculosul gheizer e format de gazele ce aruncă apa tectonică în văzduh. Direcţia cursului apelor, aceeaşi cu excepţiile datorate anomaliilor de relief, e dată de rotaţia pâmântului. Cutremurele vin din încălecarea uriaşelor plăci tectonice plutind pe oceanul planetar subteran. De azi , apa va circula şi-n manual la fel ca-n natură. 

Astfel, Jurnalul mâţei Frăgezica dezleagă o mare enigmă. Data : 21 noiembrie 2012. O lună înaintea sfârşitului lumii prevestit de calendarul mayaş. Se observă deja un exces de castori, stăvilare şi lacuri apărute ad-hoc. Urcă nivelul oceanului planetar. Marele secret generat de misteriosul fenomen al încălzirii e acesta : cu cât va creşte bilanţul hidric global după sfârşitul lumii ? Şi încă unul : e vreo diferenţă între adevărul naturii şi prezenta ipoteză ? Hilimonia, a treia ştiinţă, e fără echivoc. Suntem la mâna cărţilor, a naturii şi teoriei lui Hilimon. 

21 noiembrie

În scurt timp, descifrarea unei mari enigme : Circuitul apei în natură. Teoria lui Hilimon.  Mă rog : hidrologia. Aia din manual e vax. În fine, marele adevăr despre fizica pământului şi excesul de castori se dezvăluie. Staţi pe-aproape şi prudent : departe de vechea uniformă.

20 noiembrie 2012

Hamad şi Andreluşa  - ca românul : în copac. 

A fost odată, una, alta. Sau toate o dată. Hamad chiar zice :

- A fost odată un om prost tare de tot !

- Aha ! Şi ce-a ajuns ?

- Primar !

- Zău ?! se miră Andreluşa

Şi are dreptate. 

Asemenea om n-ajunge doar atât.

- Nu crezi ? făcu Hamad.

- Nu !

Viscum

A-nceput de ieri să cadă

Din capcana de gândaci,

Himere şi vărcolaci

În troianul de zăpadă.

          ------------

Adie vânt. Ehe. Heee-he. Verde-a fost bolta de vie. Adie vânt. Sus - cer vânăt. Stropi  negri, mici. Stropa, tropa-tropa. Pleosc vreo doi pe scândura cuştii. Ca glonţul sări cânele Vadim : 

- Ce-i ? Care eşti acolo ?

- Ce faci, Vadime ? se auzi din drum.

Era al păgubiţilor sfânt Mina. Adăugă iute :

- Băi, surdule ! Ce faci ?!!

- Uite, citeam Talmudul ! 

- Şi ?

- Deodată - pleosc !

- Văd ! Da de ce-l citeşti ?

- N-auzi ? Pleosc !

- N-auzi ? De ce-l citeşti ?

- Nu ştiu ! grăi Vadim, uimit.

Se scărpină sfântul în cap. Zise, tot mai mirat :

- E adevărat ?

- Ce ?

- E adevărat că şi câinii vorbesc ?

- Da !

- De ce ?

- Nu ştiu !

- Aha ! Şi ce spun ?

- Habar n-am !

Interveni Hamad din cireş : 

- Priviţi !

- Ce să privim ?

- Hornul Lizdăkinei !

- Ce-i acolo ?

- Iese un şir de purici !

- Ies !

- Poftim ?

- Ies purici !

- Ba nu ! Iese un şir !

- Aşa. Şi ?

- Ce, şi ?

- Şi ce dacă ies ?

- Sunt negri !

- Cine ?

- Puricii !  

- Păi, cum să fie ?

- Uită-te la horn !

- Mă uit ! zise sfântul. Ce să văd ?

- Iese alt şir de purici !

- Da, văd ! Şi ?

- Sunt albi !

- Nu se poate ! se minună sfântul.

- Ba se poate !

- Purici albi ?!!... 

- Sfinte ! se minună şi Vadim.

- Ce-i ?! sări sfântul.

- Ai un văsc pe umăr !

- Ce am ?!!...

- Un viscum. Arbust hemi-parazit. Ramuri dihotomice, dioecice, frunze ca panglica, galben-verzui...

- Unde, bre ?

- Pe umărul stâng. Ordin santalales, familia santalaceae. Viscum album...

Tot trupul îşi controlă sântul. Plecă nesigur, bombănind :

- Aiurea ! Care viscum ?!!...

Din faţă, Lizdăkina. Aia, mâţa mason. Venea agale, printre stropi. Îl salută respectuos :

- Bună ziua, sfinte !

- Bună ! 

- Ai văzut ?

- Ce ?

- Ai un viscum pe umăr !

Hm ! Sus, luna pe clopotul bisericii. Goală-puşcă, tolănită. Pe sfârc, un bob de rouă. Cam cât măzărichea. Iară se pipăi sfântul. Un vâsc descoperi în umăr. Adânc înfipt.

          -----------

Şi de-o fi ce n-o fi fost,

Toate vin se duc la fix,

Nevăzut ca domnul linx

Şi hazardul : pe de rost.