Literatura : uşa şi cenuşa vieţii.

      Adio Georgescu

ESEU DESPRE BASMUL LUI HILIMON ŞI IAPA CEA LUNGĂ

    Mergând pe trotuar privindu-şi ciupicii, Colaci Împletiţi Mariana s-a întâlnit tam nesam c-un proaspăt absolvent de facultate. Care tocmai dăduse anunţul Caut de lucru. Am terminat Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, secţia Căii Ferate, Drumurii şi Podurii. Am mai lucrat pe santier în timpul facultăţi ca ferar. Îmi doresc, un loc de muncă cât mai apropiat studiilor mele dar dacă este nevoie de mine şi în alte domeni a-şi fi deacort. Iar Colaci Împletiţi Mariana tocmai citise basmul Iapa cea de trei zile de lungă. Pintenoagă până-n prânz şi brează la amiazăzi. Seca pârâul când bea apă. Aşa că sătenii au zis stăpânului să-şi ia valea cu tot cu iapă. A plecat omul spre mare c-un ficior pe grumazul iepei, altul la mijloc şi unul la coadă. Au întâlnit alt om care venea pe drum. Ficiorul de pe grumaz l-a rugat să spuie frâţâni-său mâne când l-o întâlni să mâie mai tare însătata iapă. A doua zi, ficiorul de la mijloc i-a spus să-l îndemne mâne şi pe cel de la coadă să mâie mai iute iapa cea de trei zile de lungă. La mare, bând ea cam lacom, a supt apa pe jumătate. Atunci apăru din adâncul mării incredibila poveste. Un tată sărac avea un ficior care n-avea tată.

B A S M U L   L U I   H I L I M O N

      Un tată sărac avea un băiat care n-avea tată. S-a-nsurat şi, când a murit, a zis aşa :

      - Altul nici n-am !

      La plecare s-a-mpiedicat de ceva întrucât i-a zis unul salut secătură. Şi, fără să izbutească, şi-a aprins pipa. Asta e. În satul de dincolo lucrurile nu-s aşa simple. Era mai bine să stea la curbă.

      28 iulie

   Cotoiul Andreluşa mi-a zis că i-a zis Hamad c-a auzit de la madam Citi Hop Zdup că numele stăpânului Hilimon vine de la sfântul Pantilimon, grăit şi Panthilimon. Dar îl chema Pantoleon, carele în greceşte înseamnă cel puternic în toate ca un leu. S-a născut în anul 284 dintr-un tată păgân. Nu stăpânu, soro ! Sfântul PantHilimon ! Păi, cum descifrezi subtilitatea Distanţa dintre geniu şi nebun este dacă nu pricepi nici atâta ? I se spunea "doctor fără de arginţi" pentru că vindeca bolnavii fără plată. Pârât de alţi doctori invidioşi că a vindecat un creştin, împăratul Maximian a ordonat legarea de un stâlp şi sfâşierea trupului cu gheare de fier. Sau ghiare ? L-au scufundat în plumb topit. L-au aruncat în mare. L-au dat fiarelor sălbatice. L-au legat de-o roată cu lame ascuţite. Dar n-a murit. Aşa că Maximian a zis să fie decapitat şi trupul să-i fie ars. Din rană a curs lapte, nu sânge. Trupul i-a fost găsit în cenuşă neatins de foc. În fine. Comisarul Maigret spune că există imagini pe care le înregistrezi inconştient şi când razele soarelui saltă deasupra Parisului vesele ca firul de mărgărintărel.

      Distanţa dintre geniu şi nebun este.

      Literatura este palatul cu doi împăraţi. Unul are trei fete. Celalt trei feciori. Şi toţi o iubesc pe fata cea mică. Nu ştiu dac-o fi sau nu aşa. Da povestea există. Amu, ce să-i faci ? S-a dat alarma. Trebuie să se mărite şi fata mare. Apoi şi cea mijlocie. Nu le poţi închide toată viaţa în foişor şi aia mică să se mărite întruna. Păi, nu ? Ştim ce ştim că nu ştim. Toate-s la urmă ca-n povestea de sară : încalici pe-un pai de săcară.

      Literatura : palat cu galerii de mină.

      20 iulie

    Tare-i bine când e bine. Cald, frumos. Verde şi deasă-i bolta de viţă. Vezi ? Abia o străbate raza soarelui. Luceşte pe-un bob de strugur şi se duce. Da uite trăznaie. Chiar nu-ţi vine să crezi. Stăpânu i-a pus internet cânelui Vadim. Acolo la el în cuşcă. Păi, altfel cum ? N-are timp să se documenteze singur. Mă, i-a zis stăpânu, uită-te tu că eu n-am timp. Şi se uită Vadim câtu-i ziulica la anunţuri matrimoniale. Poftim : 

      Pensionară, 62, 1,60/63, încă mai sper că există un domn din Bucureşti sau din împrejurimi, care nu e alcoolic, e sincer, cu intenţii serioase, şi căruia să-i pese de d-na care e lângă el şi la bine, dar mai ales la rău (nu cum a făcut Edi, după ce l-am ajutat 13 ani). 

      Aşa că-i tare bine când e bine. Şi cum spuneam : raza soarelui luceşte pe-un bob şi se duce. O mănâncă umbra. Haţ haţ şi gata.

      A fost odată un om bun. Foarte, foarte bun. Apoi, omul bun a găsit un ban de aur.

      Scriitorul care dă examen la propria operă ia notă mai mică decât tocilarul clasei.

Adio Georgescu

S  E  M  N  I  F  O  N  I  F  I  C  A  Ţ  I  I

      O oră de clămpănit la taste te stoarce de vlagă. Scrierea unei cărţi e o muncă infernală. Fiecare literă, frază ori virgulă trebuie să fie la locul ei. Ţii cont de sens, idee, topică, utopică. Şi eşti tot timpul apăsat şi agasat de aceeaşi întrebare : de ce scrii ? Pentru ce, pentru cine ? Ce efect are cartea ? A schimbat ceva în istorie ? Asta e. Am citat din Dostoievski. Sau am citit ? Tocmai spuneam că fiecare literă trebuie să fie la locul ei.  Cine confirmă că am citat sau citit din Dostoievski sau Du Fu ? E cel mai mare poet chinez. Se remarcă profunzimea sentimentului, realismul viziunii şi forţa expresiei. Exact ingredientele pentru o capodoperă. Bun. Şi ? Cine l-a citit, cine a auzit de Du Fu ? Sau Tu Fu. A trăit între anii 712 - 770 după Christos. Astfel apare prima enigmă. Tu Fu se naşte la 712  ani după întâmplările biblice, dar n-a auzit de Christos. Înseamnă că s-a născut în era noastră : e.n. Nu după Christos : d. C. Din acest motiv scrie despre foametea, sărăcia şi nedreptăţile sociale îndurate de poporul chinez în timpul dinastiei Tang. Dar nimic despre Isus. Şi Du Fu a fost scurt timp mare demnitar la curtea împăratului Suzong. Coboară scara ierarhică după moartea protectorului. În timpul declinului începe să scrie poezii păstrate în forma Trei sute de versuri Tang. Trăieşte şi rebeliunea  An Lushan sau An Lu Shan de la 755 la 764, când populaţia chineză se autoreduce frenetic de la 53 milioane la 17 milioane. Scopul a fost crearea altei enigme : cine i-a numărat ?  N-a făcut-o creştinul Dostoievski. Astfel a rămas întrebarea cine. Şi mirarea ad-hoc : cine ce ? Cine şi ce numără ? Ce scrii, cum scrii, de ce scrii ? Fiecare literă, frază ori virgulă trebuie să fie la locul ei. Ţii cont de sens, idee, topică, utopică. Bun. Şi ? Care-i efectul ? Pe cine şi ce a schimbat literatura ? S-a spus, răspus, scris, răscris. Şi asta e. Du Fu şi-a trăit în sărăcie ultimii ani de viaţă apăsat de enigma lui Hilimon : ultimii ani sunt de viaţă sau de moarte ?

       12 iulie

      

    De când s-a angajat în câmpul muncii, al păgubiţilor sfânt Mina nu mai are timp de plimbări teologice. E obosit şi, normal, nici n-a văzut-o bine pe Beata Pizdramata când a dat nas în nas cu ea la colţ de stradă. Sau, mă rog : piept în piept. Chiar n-a mai cercetat în sine dacă panarama cu nume de actriţă poloneză şi poroclu dat de mahala are ţâţe din silicon ori îs naturale ca stogul cu par în vârf.  Îi ştie povestea Aliţă Şnur. O ştie şi cititorul care va spune cum urmează şi se termină povestirea de faţă. Important e să-l găsim. Nu mintenaş. Mâine marţi poimâine. Că asta-i treaba. Al păgubiţilor sfânt Mina nu mai are timp. S-a angajat la Fabrica de Scânduri şi Poezii.

      Mănâncă fructul pe care-l ai.

      Omul e unica fiinţă care sărută arma crimei : crucea.

      Fructul cel mai amar este al înţelepciunii.