Prostul mai inteligent ca tine e insuportabil.

       9 mai 2013

     Sunt mulţumită. Eu aşa cred. Treaba e că nu ştiu cum e când eşti fericit. Am auzit vorbindu-se. Dar nu ştiu clar cum e. Poate e atunci când visezi frumos. Sau când visezi pur şi simplu. Dormi, visezi. Şi nu mai ştii mare lucru. Dar-mi-te să şi pricepi.

                                                                                

                                              @ @ @

ISTORIA UNUI NUC

În care Molopes, pasărea văduvă, declanşează războiul din Coreea.  La taifas participă un câne, câţiva motani, un şoarec, nişte păsăruici şi alte fiinţe rareori văzute. Nu însă şi Crăcănata lui Avrum, care şi-a tăiat nucul.

     Cânele Vadim iese din cuşcă invers, cu steagul înainte. Apoi tătă floaca şi, în fine, capu. Cum l-a văzut, motanu Hamad i-a şi urlat în ureche : 

     - Bomba - buuuuuum !

      Ca fântâna hui capu lui Vadim.

     - Băi, tâmpitule ! strigă, cu laba pe-un par.

     Din ureche sări şi Chiţ, zbierând ca apucatu la motan :

     - Ce urli aşa, boule ?

     - Ete, na ! râse găina Fengula pe-un leaţ. Da tu ce cauţi acolo ?

     Explicaţia e simplă. Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala, trăise vreo lună sub aripa Fengulei di Preciosa Katerinka. Da asta de, ca găina : s-a împăcat cu logodnicul cucoş Alexander Jan Alert. Nu se ştie ce i-o fi zis ăsta, lugu - lugu pe colo şi dincolo. Şi hop cu sfârla sub aripă. Unde, normal, se afla şoarecul Freudică. Şi, mă rog, asta e. De unde-atâta loc pentru doi ? Aşa că hopa un brânciuleţ şi s-a dus Chiţ de-a berbeleaca. Hâşti în praf. Acu, unde să stea ? Că vine cald, frig, draci, laci. Şi s-a pripăşit în urechea lui Vadim. Unde-i bine tare de tot şi convine la amândoi. Uite cum e povestea. Chiţ ăsta, face cam aşa când doarme : Fiooorla firla fior fior fior ! Fiooorla firla fior fior fior ! E, numitul fiorlăit îi dă cânelui aşa o stare, că doarme ca-n sânu lui Avram. Chiţ e şi foarte priceput. Văzând că vine curent de-afară, a pus la intrare un paravan pe care a scris clar : Nu trântiţi uşa ! Şi poftim, a venit motanu Hamad să urle ca Tarzan. Văzând paru lui Vadim, s-a şi explicat îndată :

     - Stai aşa ! Stai c-a-nceput războiu !

     - Ce război ? Unde ? se minună Vadim.

     - În Coreea !

     Vadim lăsă ghioaga-n jos, complet dezarmat. Zise :

     - E aia unde-a fost văduva Molopes ?

     - Cam pe-acolo ! Peninsula Coreea !

     - Aşa ! zise şi Fengula. Spune ! Ce război ?

     - Da, da ! confirmă Hamad, privind gurile căscate.

     Erau acolo mai toţi. Motanul Andreluşa, familia Hupăl Pupăl. Dincolo de gard e al păgubiţilor sfânt Mina şi o droaie de purici fără altă treabă. Nu se ştie de ce, da găina Fengula venise cu Alexander Jan Alert. Se adunaseră cam toţi, chemaţi nechemaţi, semn că era ceva foarte important.

     - Da, mă ! continuă Hamad. E rezbel în Coreea !

     - Aşa ! zise Chiţ, cu gura căscată.

     - Da-i naşpa cine l-a provocat !

     - Cine ?

     - Molopes, pasărea văduvă ! grăi motanul, spre uimirea tuturor.

     - Cum asta ?!! îngăimă Fengula, sora lui Molopes.

     - Vă amintiţi Mara lui Ioan Slavici ? E, cam asta-i. Şmecheriile Marei, negoţul şi alte alea au ajuns la urechea Comandantului Suprem. I-a spus tot secretarul de partid. Treaba e c-a spus şi de ailaltă !

     - Care ?

     - Necrofilia ! Sex cu cadavre. Plumb de George Bacovia ! Cum a auzit, a şi leşinat !

     - Cine ?

     - Comandantul Suprem !

     - Uau !

     Hamad continuă de îndată :

     - În cădere, a picat peste buton !

     - Ce buton ?

   - Ăla cu bomba ! I-am spus adineauri lui Vadim !  Bomba - buuuuuuum !

     - Ce ?!!

     - Bumba - bomba - buuuuuuum ! 

   Hm ! Gluma-i glumă, da asta-i groasă rău de tot. În aparenţă, implică doar Mara, Plumb şi Uniunea Scriitorilor. Dai o bere, două, scrii o carte două. Şi intri. 

     - Treaba e că are efecte şi prin grădini ! continuă Hamad.

     - Cine ?

     - Rezbelul din Coreea ! De pildă, Crăcănata lui Avrum şi-a tăiat nucu !

     - Văleu ! sări madam Hupăl Pupăl. Când asta ?

   - Ieri ! Au venit unii c-o maşinoaie. Plus scară, caschete, drujbă. Într-o oră s-a sfârşit. S-a dus nucul jos cât a-i clipi !

   Familia Hupăl Pupăl chiar era stană. Doamnei i-a scăpat o lacrimă uite-aşa de mare. Luca din Efes se foi de pe-un picior pe altul. Mă rog, rezbel în Coreea. Ştia câte ceva de la văru Hupcăilă. Îşi trăia veacu pe-acolo, într-un stufăriş. Şi, deodată, bomba bum. Fugeau ăia prin cazărmi ca la sfârşitul lumii. Şi tu, păsărică, unde fugi, ce să faci ? S-o spăriet Hupcăilă şi mintenaş s-o cărat din peninsulă. Fâââââl-fââââl, dă-i peste Asia, Caucaz şi Europa. Şi s-a oprit ici, pe hornul Lizdăkinei. A stat, s-a hodinit. Dracu ştie cu cine-a vorbit, ce-o fi spus. Nu-i clar de ce-a stat o noapte pe hornul masonic. Stâlpul familiei Hupăl Pupăl era la doi paşi. Da acolo n-a ajuns deodată. Are praf în ochi de la bombă sau e deochiat. E şi un zvon. Cic-ar fi nu'ş ce discuţii la Phenian despre Mara lui Slavici şi Plumb de George Bacovia. Negoţ şi socoteli cu un secretar de partid. Când s-a auzit şi de necrofilie a ieşit foc şi pară. Vecina Crăcănatei lui Avrum spune că-i normal întrucât s-au folosit şi fitile. Da asta-i nebună, n-ai timp s-o crezi. Că i-a spus ceva Hupcăilă ori o fi ascultat sub horn, habar n-am. Cert e că i-a adus imediat pe ăştia cu maşinoaie, scară, drujbă şi caschete ca la Bagdad. Şi s-a dus nucu într-o oră. Acu e praf la pământ. Explicaţia e incertă. Cică ar fi ceva cu lăţimea ori înălţimea exagerată. Mai rar aşa nuc. La război era ca stejarul din Borzeşti : reper militar. Iar pentru familia Hupăl Pupăl era escala spre pârâu. Aterizau în nuc dimineaţa. Zvâc din stâlp şi gata. Stăteau oleacă prin frunziş. Vedeau grădini primprejur, ogrăzi, aer şi vaer cât cuprinde. Şi-oleacă de bârfă. Apoi zvârrrr ! de-a latu spre pârâu.

     Acu nu se mai înţelege nimic.

     Crăcănata lui Avrum a tăiat nucul.

     Aşa, deodată.

                                             @ @ @

     Cred că ştiu ce-i fericirea. O cantitate mai mică sau mai mare de speranţă.

PROFESORUL DE ÎNOT

În care o fi ceva despre metafizică şi Oha în Fireturi. În rest, citeşti degeaba.

     Marţea Pagubei. De regulă, astfel de zile au steag naţional. Plus demnitari, plenipotenţiari, ceremonie. Popor mult, defilare cu fanfară. În mulţime e şi Nema Pupa Ioc. În faţă merge Teoria Evoluţiei Emergente. Idealism, metafizică, noi calităţi umane. Şi mult imprevizibil. E prezentă şi Himera, însoţită de Pachetul de Pensii, Contractul Social şi Profesorul de Înot. În fine, Guvernul a proclamat dispariţia lăeţilor. De la pupitru, Oha în Fireturi explică rostul universal. Nu-i nevoie să alegi un unghi deosebit ca să vezi că toţi sunt la costum, cravată, frac.
     - Frăgezico ! strigă Hamad din cireş. Eu o să zbor !

     Într-adevăr, motanului i-a crescut prima aripă.

ÎNTÂMPLARE CU UN OM FOARTE CORECT

 Deşi pare basm, nemaipomenita întâmplare e autentică. Omul din poveste există în carne şi oase. Nu-i adevărat că s-a dus la cele veşnice. Încă mai trăieşte. Da, mă rog, fiecare cu ale lui. Eu n-aş face eroarea să pun graniţă fermă între viaţă şi basm.

     A fost odată un om foarte corect încă de la naştere. Da a aflat-o mai târziu, când nu mai avea ce să facă. I se dusese buhu de corectu în sus, corectu în jos. Şi i-a rămas numele Titi Corectu. Ce şi de ce să mai schimbi ? Şi-a dus crucea cum i-a dat-o Dumnezău. Într-o miercuri, oamenii l-au închis în turn. Fiind zi de post, Titi mâncase numai vegetale. Posmagi dimineaţa, la prânz nişte fasole. Apă a băut doi litri, cât zice la televizor. Totul cu o corectitudine de neînchipuit. În consecinţă, oamenii l-au închis în turn, cu rugămintea expresă de a evada.  

     - Evadează, Titi ! a zis primarul. Te-aşteptăm cu drag !

     - Bine ! Evadez ! s-a conformat Titi, imediat.

     - Dar avem o condiţie !

     - Care ?
     - Să nu foloseşti frânghia asta !

     A scos primarul o frânghie şi-a lăsat-o jos. Avea ca la douăj de metri, vreo trei mai mult ca turnul. Văzând-o, Titi a zis :

      - N-o folosesc nici la evadare ?

     - Nici !

     - Bine ! 

     Aşa a rămas în turnul cu frânghie, dar fără mâncare. Multe zile a stat acolo flămând. Că aşa a fost, mâncare nu i-au lăsat. Nu se ştie clar scopul experimentului. Toţi îl explică vag, încălcit. Primarul pare chiar tâmpit de-a binelea. Nevastă-sa e şi şpanchie. Plus că în vară i se uscat şi-un nuc. Ăilalţi - cu treburi, ca albinele. Când să ai timp de amănunte ? Împins de foame, Titi a văzut frânghia. Soluţia era la îndemână. Zvârrrr ! şi gata. Mintenaş scapi din turn. Dar la omu corect vorba-i vorbă : nu te-atingi de frânghie. Ce-ai zis, zis rămâne. Problema e că nu se mai putea. Foamea nu te lasă. Întruna îi ghiorăiau maţele lui Titi. Şi se perpelea. Ideea salvatoare i-a dat-o însă chiar anatomicul cântec din burtă : îşi face frânghie din propriile intestine. Întâi s-a mirat el însuşi. Cum să facă asta ? Şi de ce ? Dar, împins de situaţie, n-a mai stat pe gânduri. Şi-a scos maţele şi s-a apucat îndată de împletit. În trei zile a rezultat o biofrânghie mai lungă decât îi trebuia. I-a făcut laţ, a aruncat-o peste turn şi gata. E din nou printre oameni. Treaba e că evadarea a fost atât de liniştită încât n-a observat-o nimeni. N-a văzut unul dacă Titi mai e sau nu în turn. Fiecare cu treburile lui. În răstimp, primarului i se uscase mai toată livada. Iar nevasta tot şpanchie. Cu ce să-l mai vezi şi pe Titi Corectu ? La oameni e şi o bălmăjeală de calendare, filosofii, cum, când şi de ce să măsori timpul. Unii o fac ca astronomii, alţii ca-n Biblie. Astfel nu se ştie clar cât a stat Titi în turn. O lună, un an, toată viaţa ? La evadare părea cam bătrâior. De altfel, a şi murit, s-a stins repede. Din el a rămas doar sisifica poveste a biofrânghiei. Nu se ştie dacă-i reală ori bună la ceva. Da măcar stai la poveşti în zi de post.

NAŞTEREA, VIAŢA ŞI MOARTEA  EMILIEI BOICUŞ

     Ciudat noiembrie. Chiar straniu. Cald ca vara. Cotoii Hamad şi Andreluşa o fluieră  din cireş pe mâţa Santana, noua senzaţie din mahala. Sau Satana. Urecheata Liluş a sosit în vizită la familia Hupăl Pupăl din vârf de stâlp. Oferă întâi doamnei un spectaculos smoc de sanvitalia şi toona sinensis. Apoi o sărută pe ambii obraji, zicând : Bine te-am găsit, dragă verişoară ! Uluit, consortul Luca din Efes se tot întreabă de unde-a răsărit şi sublima verişoară aidoma unui nyctalus noctula. Nici prea frumoasa liliac de amurg n-a explicat. Cert e că au petrecut împreună clipe deosebit de fericite. S-a mâncat, s-a şi dansat de două ori suita pentru cip-cirip. A sosit şi de puţini cunoscutul boicuş din vale. E paznic la fallopia, basilicum, taxus baccata, sălcii şi tot felul de plante pentru nevăzători. Din anthemis tinctoria a adus o ofrandă şi pentru cititorii captivi de literatură. Chiar acest dar ciudat m-a şi făcut extrem de curioasă. Ia să văd, zic, ce mai scrie stăpânu Hilimon. Şi, mai cu seamă, în ce scop. S-o înţelege ceva ? Că eu, se ştie, mă uit ca mâţa-n calendar. Aflu, de pildă, că s-a făcut un pod peste Marea Neagră. Hm ! Ca şi cum marea ar fi un râuleţ. Merg oamenii pe podul ţinut în văzduh de Luna din cer. Din partea ailaltă vine îngerul. Coboară în Dobrogea şi întreabă ceva de crapă neuronu : De ce n-aţi făcut şi voi un pod ? Păi, există deja şi are la capete un averisment : NU FURAŢI LUNA ! Păi, cum ? Luna e satelit, nu portofel. Cum s-o furi ? Trece pe pod şi-un trin învălit într-un prav alb, un fel de lutu. Înlăuntru, oameni de lut : blonde, brunete, un tânăr cu ochi albaştri. Tare ciudat stăpânu. Ia să văd ce mai scrie azi, după întoarcerea de la cimitir. Ştiu că acolo a zăbovit lângă un arbust acoperind o cruce. În stufăriş hodineau un liliac de amurg alături de Molopes, pasărea văduvă. Fiecare cu un snop de plante pentru nevăzători în plisc. S-a uitat stăpânu îndelung, uimit. Apoi, lângă fallopia, basilicum, taxus baccata, anthemis tinctoria, a adăugat numele de pe nişte cruci, pietre, forme incerte.

     Emilia Boicuş

     Născută : 1960

     Şfichi Valentin

     1928 - 1998

       Bălan Marius

     1961 - 1985

     Am plecat de pe pămînt

     Şi-am lăsat pe mulţi plângând

     Nepoţi, sore şi părinţi

     Toţi cu sufletul zdrobiţi.

    Tânăr, săracu ! Normal că-l plâng toţi. Da tot nu pricep ce vrea stăpânu.

     Mihalache Ioan

     1954 - 1997

     Viaţa-i scurtă zbuciumată,

     Sub o cruce faci popas.

     Şi aştepţi o lumânare

     De la cei ce au rămas.

     Hm ! Generaţia Emilia Boicuş. Un pic mai copt.

     Sofian Natalia şi Elen

     Viaţa asta-i bun perdut

     Când n-o trăieşti cum ai vrut !

     Cam aşa-i. Şi ? Care-i sensul ? Încotro, stăpâne ?

     Zeldu Blumenfeld

     Perla Rozentzweig

     Burah Hana

     Ghers Teiltelroith din Podu Eloei

     Surica Iţic

     6 adar 1946

     Iancu Tova

     22 nisan 5706

     Blauer Simon

   Cred că Podu Eloei e Podu Iloaiei. Da ciudată cruce are Emilia Boicuş. Anul naşterii şi atât. Ba nu ! Acu văd ! Mai jos e un textuleţ aproape invizibil : Brusc, au trecut 50 ani. Prea brusc. Sincer, nu mai înţeleg nimic. E şi explicabil. Stăpânu scrie pe un ecran peste care se aşează întruna un prav alb, incert. Ceva ca un fel de lutu.

    16 noiembrie

    Ieri, podul de peste Marea Neagră era într-un nor alb ca un fel de lutu. Greu de văzut  sus trinul cu şepte vagoane traversând marea. Are şi un poroclu : balaurul cu ochi de foc. Pe fiecare vagon e lipită o fâşie din veacul de singurătate. Înlăuntru, atmosferă intimă, discretă. Pe bănci şed blonde, brunete. E şi un tânăr cu ochi lungi, albaştri. De la fereastră, Profiriţa lui Dalvador vede cum pravul alb se aşează ca lutu peste balaurul cu ochi de foc. 

     Despre cum se construieşte un pod peste Marea Neagră

     Podul peste Marea Neagră s-a făcut în trei ani. Un termen scurt, rezonabil. Sprijin are doar la capete. În rest, nimic. La mijloc n-are niciun sprijin, fie el par sau pilon. Fenomenul e simplu : atracţia Lunii. Se vede efectul şi la mareea zilnică. Aşa stă podul suspendat în aer, fără vreun sprijin. De fapt, la o privire atentă vezi că-i chiar curbat invers, face burtă către văzduh. Din acest motiv, ca să nu pice în mare, la capetele podului s-a pus următorul anunţ : NU FURAŢI LUNA ! E în română, engleză şi hilimoneză. La inaugurare, din partea asta a venit omul. Iar din ailaltă a sosit îngerul. Foarte punctual, n-a întârziat deloc. A păşit pe toată lungimea şi-a coborât vesel în Dobrogea. S-a-ntors, s-a uitat lung înapoi. Sus, oamenii traversau liniştiţi Marea Neagră. Atârnaţi în văzduh mult deasupra apei. Atunci, îngerul a zis :

     - Mă ! De ce nu faceţi şi voi un pod ?

    Îngerul are dreptate. Nu poţi opri oamenii să circule pe unde vor. Dar, cu excepţia celui făcut în trei ani, peste Marea Neagră nu există niciun pod. Important este că s-a aflat adevărul. Proiectantul este una şi aceeaşi persoană cu hoţul care a furat Luna.

STRADA HILIMON NR. 3,14

În care aflăm despre scrisoarea domnului Înghite şi Taci Petrică, tatăl elevei Molopes, pasărea văduvă, şi al gâinei Fengula di Preciosa Katerinka. Da numa surori nu-s astea. Una-i pasăre în Botswana, fostul Protectorat Bechuanaland. Ailaltă e găină în România. Totodată, aflăm răspunsul dat în termen legal de Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste. De fapt, se cam contestă că domnul Înghite şi Taci ar fi părintele, dar-mi-te tatăl celor două misterioase surori.

     Domnule/doamnă director,

   Sunt Înghite şi Taci Petrică, tatăl elevei Molopes, pasărea văduvă. Ex-matriculată dăunăzi din Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste, pe care cu onoare o conduceţi. Cauza : un ex-temporal la limba şi literatura română, că altfel nu-i pot spune. Prima reacţie conştiincioasă şi responsabilă a fost că i-am dat vreo două de i-a sunat apa-n cap. Apoi am întrebat-o calm: Ia spune, fă, tâmpito ! De ce te-au ex-matriculat ? Răspunsul m-a năucit de tot. Cică, zice Molopes, am scris în foaie că poemul Plumb ne explică amănunţit ce e şi cum e necrofilia. Păi, şi ce e ? am întrebat. Sex cu un cadavru, tăticule ! Evident că era cât pe ce să leşin. Cum, fă, nebuno ? Cum să se spună aşa ceva la Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste ? Daaa ! a grăit ea, la fel de uimită. Apoi, ca să mă convingă, a recitat ad-hoc întreg poemul. L-aş scrie şi eu aici, da-s mai slab la memorie. În schimb, Molopes le-nvaţă pe toate pe de rost. Aşa că mă-ncumet doar să vi-l povestesc. Cică, nu se ştie cum, unde, a intrat unul într-un cavou. Unde, normal, era frig de crăpi. Nu spune clar de ce, da se-aşează lângă mort. Scapă ici colo câte-o explicaţie. Da numa aşa, simbolic, de parcă nu poate vorbi ca tot omu. Hm ! Cică scârţâie ceva prin cavou. Păi, ce să scârţâie ? Şi deodată vorbeşte direct, ca la gazetă : Dormea întors amorul meu de plumb ! Apăi, cam are dreptate Molopes : curată necrofilie ! Păi, ce face ăla în cavou ? De ce stă mortu invers ? Cam toată istoria e ca la nebuni. Gheorghe Andone Vasiliu, zis Iorgu în familie şi George Bacovia la şcoală, s-a născut în secolul al nouăsprezecelea. Bun, asta nu-i bai. Li s-a întâmplat şi altora să se nască atunci. Da cum a intrat în al douăzecelea, a stat Andone numa prin lăcaşuri psihiatrice. A luat tot la rând, de la doctorul Mărgăritescu la Spitalul Central şi faimoşii Marinescu şi Obreja. Bineînţeles, în pauze lucra la minister, cum e şi azi obiceiul în asemenea situaţii. Ajuţi omu, nu-l laşi la ananghie. Copist la Ministerul Instrucţiunii, suplinitor de desen şi caligrafie, copist şi ajutor contabil la prefectură. În fine, şef de birou clasa a III-a la Ministerul Muncii. Aflând că numa atâta i-au făcut rost amicii Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu, s-a dus iară glonţ la psihiatria doctorului Marinescu. Pseudonimul Bacovia e incert. Vine din latinul Bachus Via. Adicătelea Calea lui Bachus. Sau vine de la oraşul natal : Bacău Via - Calea Bacăului. Subtila sa creaţie literară e definită astfel de subtilul Eugen Lovinescu : poezia cenesteziei imobile, secreţiunea unui organism bolnav. Evident că tot Molopes mi-a zis ce-i cenestezia. Răspunsul e ca-n DEX : Senzaţie vagă pe care o are o persoană despre existenţa propriilor organe corporale, care în stare normală nu intră în sfera atenţiei sau preocupării psihice. Mă rog. Cam aşa intri tu, om viu, prin cavouri : motive strict personale. În rest, ce să spun. Molopes, pasărea văduvă, e acum în Botswana, fostă Protectoratul Bechuanaland. Habar n-am dacă s-a întălnit cu sora Fengula di Preciosa Katerinka. Nici nu ştiu clar dacă-s surori bune. Una-i pasăre în Botswana, alta-i găină în România. Drept pentru care semnez : Înghite şi Taci Petrică. Azi, alias Figmund.

ANUNŢ PUBLIC

   Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste angajează lucrători pentru feliat. Concursul va avea loc pe 30 februarie, ora 3,14. Candidaţii au de rezolvat în scris dilema mutării şcolii de pe strada Hilimon nr. 3,14 pe strada Hilimon nr. 3,14. Întrebare : unde se află Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste ? Angajăm toate persoanele care dau răspunsul corect. Membrii Uniunii Scriitorilor se vor legitima cu documente personale sau inedite. Miniştrii culturii şi învăţământului pot veni cu soţiile, dacă intră prin stradelă. Accentul grav se suprimă. Una mara două para. Trei ruga picioruga. Dorobonţ clonţ.

   

MOLOPES, PASĂREA VĂDUVĂ

În care se vorbeşte foarte frumos despre găina Fengula, despre soră-sa Molopes, pasărea văduvă, despre cucoşul Alexander Jan Alert şi Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste, despre Mara lui Ioan Slavici şi Plumb de George Bacovia, despre fel de fel de întâmplări, melanholii, secrete şi alte prostii mai mari ca tine. De fapt, găina Fengula turuie întruna pe-o cracă de nu mai ştii cum, când şi de ce s-o opreşti.

   Nu ştiu cum a urcat găina Fengula în cireş. O fi sărit de pe cutia electrică  Warmewellenheizgerat 2000 W direct pe gard. Şi de-acolo pe-o cracă, lângă cotoii Hamad şi Andreluşa. Numele complet pare o invenţie : Fengula di Preciosa Katerinka. Da nu-i adevărat. E numele real dat de stăpâna Citi Hop Zdup, profă de angleză. Îi mai zice şi Filareta, deşi nu-i gară în Bucureşti. Şi, ca orice găină, nu se ştie clar cum a ajuns în cireş. Unde a şi răcnit către bieţii motani Hamad şi Andreluşa : 

     - Bă !
     - Ce-i, fă ? s-au spăriet ăia. Ce zbieri aşa ?

     - M-a dat ăla în judecată !

     - Cine ? zise Andreluşa, uimit.

     - Alexander Jan Alert !

     - Ce Jan Alert, fă ?

     - Cucoşu ! Boul de Alexander ! M-a dat în judecată că nu mă mărit cu el ! 
     - Hai, las-o !
   - Da ! A zis că aşa-i corect. Mergi la judecător pentru divorţ, aşa trebuie şi la căsătorie ! Care nu vrea, merge la jude ! Şi te mărită el ! 
     - Cum asta ?
   - Uite-aşa ! Fengula di Preciosa Katerinka, de bunăvoie şi nesilită de nimeni iei în căsătorie pe Alexander Jan Alert sau te băgăm în mă-ta ? Asta-i. Statu ia taxa şi judele pune ştampila pe certificat. Afli de-acolo şi cum te cheamă : Fengula di Alexander Jan Alert ! 
     - Zău ! Şi a-nceput procesu ?
     - Cum să nu ? Poftim, uite şi citaţia ! zise găina, scoţând hârtia de sub pene.

   Treaba e că, odată cu hârtia, de sub aripă a picat şi Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Huştiuliuc ! şi iată-l din nou în poveste. Chiar foarte rapid, de era să-şi frângă gâtul. Noroc că-n ultima clipă s-a prins de-o cracă. S-a rotit sprinten şi, cum a văzut motanii, a şi-nceput să urle ca la miting :

     - Uraaaaa ! Ura-ura-uraaaaa !

     - Ce vrei, mă ? îl priviră cotoii, şocaţi. 

     Imediat începu Chiţ cu miloaga :

     - Hai, mă ! Ce dracu ! Mâncaţi-mă şi pe mine !

     - ...'te, mă, de-aici ! zise Hamad, răsucind o frunză.

     - Hai, nene ! Că rămân nemâncat şi mă fac de râs !

     - Iaca, na ! interveni Fengula. Păi, de ce ?!

     - Păi, ai văzut tu şoarec mort de bătrâneţe ?!!

     - Io-te-a dracu ! Şi io te-am salvat de cucoş ! se minună Fengula.

     - Care cucoş ? sări Andreluşa, curios.

     - Alexander Jan Alert. Mi l-a dăruit pe ăsta la logodnă ! zise găina, arătând şoarecul.

     - Da ce să faci cu el ?

     - Sonerie !

     - Poftim ?!!

   - Alexander spune că-i simplu. Prima lucrare e să-l vâri într-o gaură, un cotlonaş făcut în stâlpul din stânga al porţii. La nivelul ochilor, unde-i soneria obişnuită. După ce l-ai băgat acolo, aşezi în faţa găurii o lupă de-aia care măreşte de şapte ori. E, când vine vizitatoru şi vrea să sune, normal că vede acolo un şoarec cât şapte şi se sparie ca de dracu. Ţipă, urlă şi scoate limboiul de-un cot. Evident că, văzând ditai limboiul, se sparie şi şoarecul rău de tot. Şi dă-i şi urlă amândoi până iese stăpânu din casă. Că iese, n-o fi surd. Normal că la aşa tămbălău pune mâna pe par şi strigă ca-n filme : Care urli, mă, la poarta mea ? E, atunci se petrece fenomenul...

     - Ce fenomen ?

   - Da nu-i clar ? Musafirului i se stinge pe loc şi ultima picătură de curaj văzând un şoarec cât şapte şi pe stăpân cu paru-n mână. Şi ce crezi că face ? Simplu : o ia din loc şi nu se mai întoarce-n veci la poarta aia blestemată !

     - Şi rămâne veşnic gazda  fără musafiri ? 

     - Asta şi vrea ! E visul omului cu boltă !

     - Ce boltă ?

    - Viţa de vie, frate ! Boltă, aia de urcă pe casă. O lucrează omu tot anu. Tăiat, bibilit, urcat pe scară, luat două-trei trânte gospodăreşti. O culegi, urci, iar balanga şi iar pici. Uneori şi de pe casă. Că urci, e poamă şi pe-acolo. Apoi vine musafiru toamna şi-ţi bea vinu ! Da vine panarama cu tot cu nevastă !

     - Numa toamna ?

     - Daaa ! La tăiat, cules - nexam ! Nu te calcă niciun musafir !

     - Aşa ai decis să nu te măriţi cu Alexander ?

     - Păi ce, eşti nebun ? Cum să pui la poartă aşa sonerie ?

     - De ! Ai şi tu dreptate...

     - Da cucoşu insistă că nu, că da, că am promis. Am făcut şi logodnă, mi-a dat şi inel...
     - Serios ? zise Hamad.
   - Daaaa ! Fii atent ce piesă a croit. Întâi s-a pus într-un genunchi, ca la televizor. Apoi a băgat mâinile pe sub pene şi hop ! ce crezi ? L-a scos de-acolo pe şoarecul Chiţ cu un inel ca africanii pe gât. Şi-a zis dintr-un suflet  : Veşnica şi neţărmurita mea Fengulă ! Primeşte cadoul meu de logodnă, plus bonusul : un milion de pupături !

     - Aşa. Şi ?

     - Apoi a zis să-i scot inelul şi să-l bag la deştul de logodnă...
     - Care deşt ?
     - Ăla de-i zice scurmac...

     - Bine. Şi ?

     - Da ce fac cu şoarecul ? am zis...

     - Şi ce-a răspuns ?

     - Sonerie ! Fă-l sonerie ! a zis...

     - Stai, fă ! interveni Hamad. Asta ai mai zis-o...

     - Ce ?

     - Chestia cu soneria...

     - Când ?

     - Adineauri...

     - Păi, normal c-am zis-o ...

     - Fă ! Tu eşti cam scrântită !

     - Serios ?

     - Dacă-ţi spun...

     - Ce spui ?

     - D'aia nu te ia ăla...

     - Care ăla ?

     - Alexander...

     - Ba eu nu-l iau !

     - Aiurea !

     - N-auzi ! Mi-a dat şi sonerie !

     - Asta ai mai spus...

     - Când ?

     - De vreo două ori...

     - Eu am o bănuială ! interveni Andreluşa.  Ia zi-i, fă ! Tu eşti aia cu unde infraroşii ?

     - Nu ! Aia-i sora Molopes...

     - Care Molopes ?

     - Pasărea văduvă...

     - Figmund ! zise Hamad, scurt.

     - Da, da ! întări Andreluşa. Figmund !
     Habar n-am dacă Fengula o fi auzit ori nu de Figumnd. Cine e, cum e, cât e. Nici nu cred că-i foarte interesată. Cert e că şi-nceput să deapăne pe loc altă poveste de familie. Da cum să zic ? Din aia nemaipomenită, fenomenală.

     - Sora Molopes, zice, a fost mai anţărţ în Coreea de Nord. Unde, în calitatea sa de om de ştiinţă şi traducător de romane, era cât pe ce s-o păţească. Cum era şi spion, a vrut, chipurile, să facă un cadou republicii democrate populare : romanul Mara de Ioan Slavici, tradus gratis în coreeană. Că asta se cere democratic acolo : vădane cu năcazuri în capitalism. Da de fapt, Molopes ţintea sustragerea unui secret coreean...

     - Ce secret ?

  - Încălzirea cu infraroşii. E specialistă la încălzirea prin pardoseală, folosită şi de romani. Da auzise că asiaticii au inventat ceva care funcţionează ca soarele : undele infraroşii încălzesc obiectul, nu şi aerul. Minunata invenţie te scapă de toate : mucegai, fel de fel de ramatizme, cancer şi alte boli grele. Numa că Molopes greşise locaţia : nu coreenii din nord, ci ăia din sud au patentul. Da odată ajunsă aiurea în nord, a trebuit să joace teatru ca să nu se prindă ăia... 
     - Aha ! Şi cum a făcut ?
   - Ştiindu-le bâzdâcul cu vădane triste în capitalism, le-a oferit-o gratis pe Mara. A făcut o prezentare lux, alea alea, cu cenzură legală şi secretar de partid foarte atent. Cum era şi foarte dibaci, a arătat deodată textul scris chiar de Slavici : A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.

    - Şi care-i treaba ?

   - Păi, logic, secretarul a-ntrebat cine-i Dumnezeu. Unde lucrează, care-i arborele genealogic, originea sănătoasă etc.
     - Da, da ! Se-nţelege ! acceptară ascultătorii.
   - Aşa că, foarte calmă, Molopes a dat explicaţia ştiinţifică : textele din ediţia de faţă sunt reproduse după cum urmează. Romanul Mara este reprodus după : Ioan Slavici, opere, vol. VII, ediţie îngrijită de C. Mohanu, Bucureşti, editura Minerva, 1973 ; nuvela Moara cu noroc este reprodusă după : Ioan Slavici, Opere, vol. II, ediţie îngrijită de Teofil Teaha, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1967 ; nuvela Pădureanca este reprodusă după : Ioan Slavici, Opere, vol. III, ediţie îngrijită de... Da Molopes n-a apucat să spună tot...

     - De ce ?

     - Pentru că, după ce s-a uitat lung la soru-mea, secretarul a zis aşa : Care moară cu noroc, tovarăşa, ce pădureancă ? Noi vorbeam de Mara. Şi uite cam ce aflăm chiar din prima pagină. Cică Bârzovanu, bărbatu Marei, era un beţiv, şedea mai mult la birt. Adică usca tot. Şi ce crezi că lasă nevestei şi copiilor după moarte ? Poftim : casa pe care i-a dat-o mumă-sa, două sute de pruni pe valea Murăşului şi via din dealul despre Păuliş ! 

     - Şi ?

   - Păi, tovarăşa traducător, a zis secretarul, o să citească tovarăşul cititor coreean şi-o să se-ntrebe ce-o fi aia capitalism ! Dacă ăsta bea de stinge şi lasă atâtea, cum o fi la ceilalţi ?! Fii atentă şi ce face Mara după ce-a rămas vădană : negoţ ! Poftim, citeşte : cumpără de ici, vinde dincolo. Duce la Radna ce nu găseşti la Lipova ori Arad şi aduce de la Arad ce nu găseşti la Radna ori Lipova !

     - Văleu !

   - Asta-i speculă, tovarăşa Molopes ! Nu-i în regulă. Eu zic să schimbăm ceva pe ici pe colo. De pildă, tăiem ceva din pruni. Din două sute rămân cincizeci. Dispare şi via cu dealul de la Păuliş. Sau mai bine înlocuim integral Mara cu altă operă explozivă pentru cinicul capitalism. Sufletul chinuit al omului exploatat de om nu se izbăveşte cu vii, case, crâşme şi negoţ, ci şi cu altceva simbolic... 

     - Figmund ! repetă Hamad de pe cracă.

     - Da ! zise Fengula, automat.

     - Ce da ?

   - Pregătită intens din facultate, soră-mea a făcut de îndată o analiză internă ad-hoc pornind de la un singur cuvânt zis de secretar : simbolic. Adică să fie albă, neagră, dreaptă, creaţă. Da nimic concret. Doar un simbol. E, şi până să se dumirească Molopes, a şi zis secretarul soluţia : înlocuim Mara cu Plumb de George Bacovia !

      - Hai, las-o ! sări Andreluşa. Care plumb, soro ? De unde plumb în Coreea de Nord ?!!

     - Şi, mă rog,  se miră şi Hamad, molopes ce e ? Asta ce-o mai fi ?
     Atunci a intervenit şoarecul Chiţ. Da aşa, foarte dezolat : 

   - Băăă, da proşti mai sunteţi ! Molopes e din Africa, deşertul Kalahari. Botswana, fostă Protectoratul Bechuanaland. Nici atâta nu ştiţi ? Molopes, pasărea văduvă ! Are la coadă un impresionant penaj. Stă pe lângă pasărea rinocer în nişte arbuşti piperniciţi. Anglia a făcut pe-acolo un protectorat ca să-i apere pe botswanezi de buri. Evident că, odată cu protectoratul, au făcut şi nişte mine de diamante. Într-o bună zi, un miner băştinaş a gândit să facă şi el un protectorat în Anglia. Uitându-se aşa, în întuneric, chiar le-a zis ortacilor : Bă, vedeţi gaura asta ? Merg pe galerie până-n Anglia. Şi-o fac protectorat ca s-o apăr de franţuji ! 

     - Şi ?

     - Nu se ştie cum a dispărut ad-hoc în deşertul Kalahari !

     - Cine ?

     - Minerul !

     - Figmund ! repetă Hamad.

     - Ce Figmund, băi, tâmpiţilor ? se minună Fengula.

     - Cum s-a sfârşit ? zise Hamad.

     - Ce ?

     - Povestea ?

     - Care poveste ?

     - Din Coreea de Nord...

     - A ! A leşinat soru-mea !

     - Văleu !

   - A leşinat pe loc când i-a spus coreeanul soluţia. Vă spun şi de ce : şi-a amintit brusc cum a fost exmatriculată de la Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste !

     - Uau ! sări Andreluşa. Foarte interesant !

     - Zău ! Cum a grăit ăla plumb, Molopes a şi picat lată !

     - Hîîîî-hî-hî ! hâhâi Hamad. He, he, he ! Ne spui şi nouă ?

     - Ce ?

     - De ce-a leşinat...

     - Cine ?

     - Molopes...

     - N-auzi ? De la un extemporal. Da asta n-o spun în vecii vecilor !

   
     Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste

     Str. Hilimon nr. 3,14

     Nume elev : MOLOPES, PASĂREA VĂDUVĂ

     Clasa a VII-a B, etaj 1

     Ex-temporal la limba şi literatura română

     Să se comenteze capodopera simbolismului românesc : Plumb de George Bacovia.

   Încep prin a scrie ex-temporal, cu liniuţă, întrucât Plumb este o capodoperă a simbolismului românesc. Toate capodoperele sunt ex-temporale. Şi continui la fel : afirmaţia e complet eronată. Spun asta cu toată preţuirea pentru Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste, lăcaşul educativ în care ne aflăm. Soru-mea Fengula di Preciosa Katerinka şi însuşi George Bacovia sunt de cu totul altă părere. Iar eu, Molopes, pasărea văduvă, vin şi întreb : ce-o fi, oare, simbolismul ? Să facem mai întâi ce-i ştiinţific : socoteala matematică. La prima lectură a frazelor anterioare ies trei persoane care au sesizat eroarea. La a doua ies însă patru : eu, Molopes, Fengula şi George Bacovia. Sau cinci la tipărire, dacă scapi o virgulă-n plus : George, Bacovia. Şase, dacă mai scapi una şi la Preciosa, Katerinka. Şapte, dacă la Molopes, pasărea văduvă, socotim şi pasărea. Astfel aflăm ce-i omul în simbolism : un nimic ceva mai dens. E ca Dumnezeu  : simbolic. De ce există Dumnezeu ? Simplu : avem nevoie de el.  În fine, să vedem despre ce-i vorba. Am o soră, Fengula di Preciosa Katerinka, care spune că dubiile poemului Plumb sunt înlăturate din primul vers al strofei a doua. Ca să înţelegem, să ştim despre ce vorbim, îl reproduc integral.  

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar vestmânt -

Stam singur în cavou... şi era vânt...

Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -

Stam singur lângă mort şi era frig

Şi-i atârnau aripile de plumb.

     Deci : Dormea întors amorul meu de plumb. Întrebarea e : de ce doarme în poziţia asta ? Păi, e simplu : a fost întors. Adică vorbim despre necrofilie. Perversiune sexuală. Practicarea relaţiilor cu cadavre. Substantiv feminin : o necrofilie, două necrofilii. Din francezul necrophilie. I se mai spune şi necrosadism. Stam singur în cavou. Stam singur lângă mort. Şi-am început să-l strig. Şi scârţâiau coroanele de plumb ! Păi, cred şi eu că scârţâie ! În fapt, simbolismul poemului Plumb e descrierea rece şi vinovată a unei scene sexuale dintr-un cavou. Nu suntem departe, ci tot mai aproape de Figmund. Sentimente inconştiente. Eu cred, într-adevăr, că opoziţia dintre conştient şi inconştient nu se poate aplica în cazul pulsiunii. O pulsiune nu poate deveni niciodată obiect al conştiinţei, ci doar ideea care o reprezintă. Nici în inconştient pulsiunea nu poate fi altfel reprezentată decât prin intermediul unei reprezentări. Dacă pulsiunea n-ar fi legată de o reprezentare sau dacă ea nu ar apărea ca o stare afectivă, atunci noi n-am şti nimic despre ea. În fine, iată adevărul. În istoria de faţă se dezleagă pentru todeauna enigma despre 

MOLOPES, PASĂREA VADUVĂ

În care se vorbeşte foarte frumos despre găina Fengula, despre soră-sa Molopes, pasărea văduvă, despre cucoşul Alexander Jan Alert şi Şcoala Superioară pentru Proşti şi Proaste, despre Mara lui Ioan Slavici şi Plumb de George Bacovia, despre fel de fel de întâmplări, melanholii, secrete şi alte prostii mai mari ca tine. De fapt, găina Fengula turuie întruna pe-o cracă de nu mai ştii cum, când şi de ce s-o opreşti.