Scrisoarea grămăticului cătră neamul românilor

     Ce bine e la Tine, Doamne !

     Slavă Ţie, Doamne, Dumnezăul meu !

     La Tine-n raiu sunt, Doamne !

     Vămile văzduhului toate urcat-am.

     A vorbirii în deşert.

     A minciunii.

     A osândirii, clevetirii şi judecării aproapelui.

     A lăcomiei şi beţiei.

     A lenevirii.

     A furtului.

     A iubirii de arginţi.

     A cametei.

     A nedreptăţii.

     A zavistiei.

     A mâniei.

     A mâniei şi iuţimii.

     A pomenirii de rău.

     A uciderii.

     A vrăjitoriei.

     A desfrânării.

     A preadesfrânării.

     A sodomiei şi gomoriei.

     A ereziei.

     A zgârceniei.

     A idolatrizării demonului.

     A sulimenirilor.

     A fumatului.

     A simoniei.

   Smerindu-mă şi venindu-mi în sine după această vedenie, întâmplă-se ceea ce e scris să se întâmple.

     Şi să meargă în acelaşi loc Neprihănirea.

     Şi Pudoarea.

     Şi Înfrânarea.

     Şi Neîntinarea.

     Şi Modestia.

     Şi Ruşinea.

     Şi Cinstea.

     Atunci am început a socoti bine cine sunt şi unde mă aflu.

     Şi unde să fi fost în altă parte decât numai pe patul din casa mea, pe care am dormit cu multă dulceaţă.

     Dă viaţă fratelui meu !

     Românului viaţă şi raiu dă-i !

     Şi iartă-l, Doamne, pe grămăticul care plânge !

     11 august

   Acum, când Dix al Treilea şi-a frânt gheruţa, mărturisesc că Dix al Doilea a fost înmormântat cu fanfară. E interzisă de mult, cică nu-i bine. Da pe Dix nu l-am dus la cimitir, ci la veşnicia pentru mâţe : în fundu grădinii. Stăpânu Hilimon l-a dat jos pe Hamad din cireş, şi-a  pus în loc ţâganii. Da nu chiar în persoană, ca să fumeze şi să stea la flencăneli. Nu. I-a înlocuit cu o măgăoaie neagră legată de-o cracă. Dinlăuntru se-aude fanfara pentru nunţi şi înmormântări. Cu goarne, fligoarne, dobe, darabane, chitări, acordeoane. Muzică la conservă cu balcanici, chiuituri, lacrămi, jelanii. Şi că la nunta mea a căzut o stea. Trupşorul lui Dix e într-un sicriuaş încropit dintr-o cutiuţă de răchiţi împletite. Ţinea acolo stăpânu tăt felul de fleacuri. Nişte bunghi, un farfic, aţe, ace. Plus butonii lui Garabet şi stiletul de mason al Lizdăkinei. Săracu Dix e dus în cutiuţa ţinută în palmele întinse ca mitropolitul. În copca mâinii stângi sunt eu, Frăgezica, mai aproape de inimă. În dreapta e Hamad, cu ochii fixaţi pe cutiuţă. Sus, pe umărul drept, e Maica Domnului. Ca să nu pice, se ţine de-un bumb al cămăşii. La piept sunt trei părpăunchi mov şi-un stol de sfârtici. Pe trup stăruie fel de fel de păsări paradis, un hultan, nişte sticleţi, şopârle cât lumea. Pluteşte în văzduh un pluton de quokka-nimb cu suliţi întinse. Jos, lângă piciorul din stânga, motanul Andreluşa plânge în hohote. Are la gât o batistuţă cu anafură şi busuioc. Mâţa Fofelia e lângă Bălăurelul lui Bohomond. Ideograma din Gâl Gâl calcă sfios prin stavila de craştaveţi. Mii de gnişcocoriţe umplu cărăruia dintre hrean şi busuioc. Masculii în ceacşiri, muierile în cabaniţă domnească. Două au contâş cu ceapraz de fir şi profim de samur. Întind acordeonul şepte dintr-o parte, şepte din ailaltă. Tocmai a fost scos cu răngi, cherpedine şi funii din măgăoaia fanfarei pentru nunţi şi înmormântări. În fundu grădinii aşteaptă Iermolai, şarpele casei. Îmbrăcat în haina cu mâneci despicate de-i spune cepchen. Pe schinarea-i ca luna lucesc solzii rogvaiv pentru ocazii speciale. Iermolai a săpat şi groapa. Acum e acolo. Aşteaptă cu ochi incerţi, insondabili. Nimeni nu ştie dacă râde ori plânge. Stăpânu lasă cutiuţa-n groapă. Aruncă şi-un bulgăr de pământ pe ea. Şi gata. Dix al Doilea s-a dus. Nu mai e. Apoi stăpânu şede frânt pe cheatra de vineri a lui Iermolai. Din bozunar scoate un zlot tătărăsc vechiu. Îl aruncă-n văzduh, priveşte. Oare cum, unde pică ? Eu ştiu două locuri. Pe umărul cel drept, unde-i Maica Domnului. Sau pe cel stâng. Unde-i darul tuturor fiinţelor de lut : imaginaţia.  

     10 august

    Pe colţul biroului e un caiet misterios. Mic, stingher, cam jerpelit. Zvâc ! şi-am aterizat chiar deasupra lui. Da a lunecat şi-am ajuns jos de-a berbeleaca. Mă ridic,  îmi aranjez freza, ttivul. Şi mă uit pe copertă : Jurnalul lui Hilimon. E, asta chiar m-a lăsat mască. Nu ştiam că ţine un jurnal. Da pe partea ailaltă văd că scrie altceva : Condica lui Hilimon. E, na ! Şi-acu de unde încep ? M-am pus pe citit la întâmplare.

     A fătat Frăgezica. Trei puiuţi. Primul, Dix Întâiul, e negru ca dracu. Dacă-ţi pui mintea, lustruieşti cu el toţi licuricii nopţii. La vreo două luni s-a dus, nu l-a mai văzut niminea. A dispărut pur şi simplu. Negru cum e, l-o fi luat careva pentru fărmăcături. Dix al Doilea, roşcat, cu vărgi pe schinare ca extratereştrii. A sărit, zdup ! direct în stradă şi-a pierit sub roţile unei maşini. Tac-so, Hamad, s-a-nvărtit năuc vreo oră-n cireş. Era într-o vineri, zi cu superstiţii. A rămas ăsta, Dix al Treilea. E leit Frăgezica. Mă rog : poleit.

    Atunci l-am auzit pe Hamad. Ies, mă uit. E în cireş, cu ochi mari, ţintiţi spre drum. Şi strigă. Dincolo de gard, Andreluşa plânge în hohote. La vreo doi metri e Dix al Treilea cu o gheruţă frântă. Tremură picat în praf. Apoi n-am mai ştiut nimic.

     9 august

   Azi am plâns oleacă. Măgarul de Hamad se ţine-n vrăji cu Fofelia. A picat mâţa-n mahala complet pe neaşteptate. Nu ştiu de unde, da ştiu cum : în paporniţa ălora care şi-au luat casă pe strada Oiţelor. Dacă-i pui un C în faţă, e numa bună pentru paţachine şi bagabonţi. Chiar nu ştiu cum a şi ajuns pe cărăruia dintre mărar şi hrean. Unde, stând pe codârlă, Hamad e deja la capitolul avansat.

     - Hai, fă ! zice. Hai, că n-o fi foc !

     - Zău că nu pot !

     - Da de ce ?

     - E ! Îs gravidă ! 
     - Şi care-i problema ? Muierea omului o face şi aşa !
     - Păi, cum ? N-are burtă ? 

     - E ! Merge şi pe la spate !

   Aici mi-a picat lacrima. Înţeleg s-o faci cum a dat Dumnezău. Da nu suport perversiunile. Şi uite ce măscări îi spune Hamad panaramei de pe strada Oiţelor. Ba chiar pe cărăruia dintre hrean şi mărar.

     5 august

    Am auzit la televizor că-n chaos sunt nişte explozii urieşeşti. Fierbe ceva în cosmos. Naşpa. Toată mahalaua se uită-n sus ca găina. De mai vine o huruială, se duc dracu electrica, telefonul, gipiesul, internetul. Oana di Luna şi Centrifuga lui Pupache au văzut şi-un OZN pe cer. Însuşi sfântul Mina al păgubiţilor trece îngândurat pe drum. Hamad îl şi abordează :

     - Sfinte ! Ce zici ? Murim la noapte ?

     - ...'te, mă, de-aici !

     - Hai, sfinte ! strigă şi Luca din Efes. Ne spui ?

     - Ce ?

     - În ce limbă vorbeau Adam şi Eva ?

   De ! Vine sfârşitul lumii şi tot nu ştim. Asta pentru că, fie început sau sfârşit, greu scoţi o vorbă de la Adam. Mai mult tace.

     3 august

     - Fă ! strigă Hamad. Ce fierbi acolo ?

     - Găluşti ! răspunse păsăroaia din vârf de stâlp.

   Într-adevăr, e o şfărăraie ca de ignat. Întinsă până-n vale peste mahala. În slip şi sutien, madam Hupăl Pupăl se-nvârte de vreo două ore împrejurul unui ceaun  bolborosind ca vulcanul. Sar bulbucii cât colo, împrăştiindu-se peste tot. Deodată, rămase cu polonicu-n văzduh, arătând ceva în josul drumului :

     - Ia uite ce seamănă ăsta cu Luca !
    Ne uităm curioşi. Cine-o fi ? Hm ! E chiar Luca din Efes. Mangă, bălăngănind din gard în gard. Haina vraişte, pantalon descheiat la prohab. Normal că pierduse vreo trei-patru nasturi. Nu însă şi o cărticică primită în dar : Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt. E foarte simplu. Chiar făcut la crâşmă, darul de la credincios nu se pierde niciodată.

     1 august

   Cartea Alungarea bestiei triumfătoare e "propolto da Gione". Propusă de Gione. Adică Jupiter în varianta Giordano Bruno. La naştere s-a numit Filippo. Când, cine ştie, era deja călugăr.