28 februarie

   Azi vă spun că spre podul misterios a mai plecat un transport aerian cu firma de lilieci autorizată legal. Se ştie cum : simplu, banal. Iei clientul în chingi şi scăunaş şi gata, hai cu el în văzduh. Alte elemente vi le spune liliachiţa Liluş, urecheata care le ştie pe toate. De la ea afli când, cum şi ce s-a mai întămplat. Ieşit din comun la acest ultim transport este că în scăunaş stă Întâiul Demon. E lângă cânele Vadim, da nu asta-i  esenţa. Important este că Întâiul Demon are o privire fixă şi un rol de prima mână în extraordinara întâmplare ce arată tot mai mult o poveste, fără să se ştie de ce.

     25 februarie

    Un epitaf potrivit pe crucea lui Caragiale : Lume multă, noroc puţin ! Cu fiul Mateiu Caragiale - "un autor, istoric al heraldicii, poet, şi scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale"(Wikipedia) - s-a certat toată viaţa. Maria Constantinescu, mama lui Mateiu, rămâne un mister pentru toţi. Cu excepţia stăpânului Hilimon, care spune că-i un moment din anatomia şi filologia omului. În 1889, anatomicul Ion se-nsoară cu Alexandrina Burelly şi-l ia pe Mateiu în noua familie. Alexandrina naşte două fete care mor fără motiv. Întâlnind scriitorul pe stradă, cineva se cutremură : Caragiale plângea în hohote. În adolescenţă, Mateiu începe să se creadă aristocrat. Descoperind heraldica şi genealogia, se-nsoară cu Marica Sion, mai în vârstă cu 25 ani, şi-şi pune la conac un steag cu blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoşii aleşi. Culori de bază : coup vert sur jaune. La capodopera Craii de Curtea Veche lucrează 12 ani : din 1916 până în 1928. A murit în 1936, neîmpăcat cu tata, cu el însuşi şi de cum s-au dus anii : ca scama fulgilor şi măzărichea ploii.

     24 februarie

   Terra este cea mai înarmată planetă din Univers. Şi n-o atacă nimeni !

     21 februarie
     Pierderi definitive : minutul anterior şi duminica de ieri.

     19 februarie

     Hm ! La televizor se anunţă nişte erupţii solare. Nu te lasă să dormi, te frăsui de colo colo. Te dor articulaţiile, ai migrene, depresii. Pică, bâzâie şi curentu electric ca la Ceauşescu şi epoca de aur. Azi noapte m-am uitat şi la stăpân să văd ce face. Chiar l-am atins cu lăbuţa. Mânca un morcov şi se uita în sticla cu fofelhotomii. M-a văzut, a-ntins mâna şi mi-a dat şi mie o bucăţică de morcov. Cronţ ! leonţ ! fronţ ! şi gata. Am şi îmbucat-o. Mă uit şi la termostat, plasticul ăla cu butoane şi ochi de vrăjitor. Încă nu i-am aflat rostul. Poate că măsoară erupţiile, veştile din chaos şi de la Doamne Doamne Ceresc Tată. Ştiu doar că mi-au pâlpâit ochii o dată şi încă o dată. Apoi n-am mai ştiut nimic.

     18 februarie

    Pace, linişte. Şi cald de te ia somnu. Vine şi de la analiza Fofeliei, cred. Alias Eium. Te uiţi, citeşti. Şi te scarpini în cap, pe cap. Mă rog : unde-o fi. Şi spui ca omu : Ai de mine ce-am transpirat ! Dualitatea şi dihotomia scriitor - cititor, cu trichotomie şi fofelhotomie, sunt influenţate şi de centrala termică pe gaz metan. În mijloc e un termostat alb. Alături, două butonaşe cu soare - lună şi un ecrănel cu cifre. Hm ! Sunt cam 21 grade. Şi stăpânu Hilimon scrie. Păi, să vedem ce. Hopa ! şi gata sus. Am şi aterizat pe umăr. 

    Era prin 1991, vara la Chişinău. Hotelul Codru, fost al partidului sovietic, e ca toată Basarabia : în tranziţie. Nimeni nu ştie spre ce, încotro. Ceva incert, mai mult roşu. Cioc, cioc, cioc ! Bate cineva la uşă. Deschid. În hol e o cameristă în halat, îndesată, între două vârste. Bâiguie ceva neînţeles, un amestec de rusă şi română. Are şi o privire a la KGB, hipnotică. Nici azi nu ştiu ce-a vrut, ce-a zis. Când dă să plece, îi cer un fier de călcat. S-a-ntors şi m-a privit uimită. A aprobat din cap şi s-a dus în penumbră. După zece minute e din nou în prag, întrebând nedumerită :

     - Da şi-i aşiala fier di călcat ?

     - Pentru o cămaşă ! îi explic, arătând-o întinsă pe pat.
     - Aaaaa ! Hier di netezât ?
     - Da ! zic, la fel de nedumerit.
     - Aşa-i zâşi la voi ? Hier di călcat ?
     - Da ! 

    - Hi, hi, hi ! râse femeia, arătând cămaşa. Da şi-i faşiţ ? O călcaţi în chişioari ?

    Apoi s-au dus anii ca frunza pe Prut. Şi întrebarea a rămas. Cum e mai bine : de călcat sau de netezit ? În rest, anii trec. Nu vezi când, nu simţi nimic. Atât : doar trec.

      17 februarie

  Din unghi filosofic, analiza cuvântului FOFELIA se numeşte fofelhotomie. Fofelhotomeşti până afli un sens. Ştiinţific e trichotomie : plecatul pe trei cărări. Concret, cu două clondire de şnaps şi văru Hupcăilă în oraşul Pforzeim din Germania.  În consecinţă, FOFELIA se împarte în şapte diviziuni : A, IA, LIA, ELIA, FELIA, OFELIA, FOFELIA. Despre A am discutat, se ştie ce e : prima literă din alfabet, plus fel de fel de aliteraţii.  Urmează IA, care-i un îndemn la ia, mă, că altfel iau alţii. E şi jumătatea interjecţiei iaca, dar şi conjuncţie înlocuind pe sau-sau, ori-ori.  LIA e nume de fată, dar şi verb : liant, a lega un sos, o cremă. ELIA e nume rus, bielorus, ucrainean. În malaeză, letonă şi indoneziană e Ilie. În lituaniană. elia înseamnă inofensiv. FELIA e substantiv, bucată tăiată dintr-un întreg. Dar şi verb : a felia, feliază, feliem, A fi pe felie înseamnă a da lovitura. A fi pe felie cu cineva înseamnă să te înţelegi bine cu un prieten. În argou, felie e portofel, dar şi sentinţă de condamnare. OFELIA e personaj fictiv din drama Hamlet scrisă de William Shakespeare, scriitor şi fiu de mănuşar despre care nu se ştie nimic cert biografic.  În limba azerbaidjană e Opheliya. În finlandeză şi italiană - Ophelia. În latină e cuvânt comun : ofelia, adică deal, dealului. În galeză şi persană se scrie doar aşa : FOFELIA. Aparent, acesta-i finalul. Cheia secretului e în Galia sau Persia. Dar e total greşit. Acest final e doar sfârşitul unei poteci. Altele pot fi la fel de tentante pentru cititor. În maghiară şi slovacă, Ofelia se scrie Hofelia. În portugheză şi arabă - Fofolia. În croată - Fotelia. În finlandeză - Forelia, în indoneziană - Fopelia. Invers, FOFELIA e AILEFOF. Filosofic, analiza lui F, FO, FOF, FOFE, FOFEL, FOFELI, FOFELIA se numeşte fofelhotomie. F este a şaptea literă din alfabet, cuvânt care vine din alfa şi beta...

     16 februarie

   Adevărul e că între scriitor şi cititor nu-i nicio dihotomie : diviziune în două părţi a unui concept, fără a-şi pierde înţelesul iniţial. Scriitorul devine automat propriul cititor. Scrie, de pildă, următoarele  :

Azi e scârţa, mâine scârţa :

Vă iau banii şi tărâţa ! 

    Scrie şi, automat, citeşte ce-a scris. Normal că se minunează. Înţeleg să-mi iei banii, gândeşte cititorul. Da şi tărâţa ?!! Se vede treaba că ăsta a înnebunit. Aşa apare o dihotomie imposibilă : ia să mă duc eu la ale mele. Astfel o ia cititorul pe o potecă la care scrritorul n-a gândit în veci. Problema e că unul şi altul sunt aceeaşi persoană inseparabilă. De care se ocupă o entitate şi mai instruită numită filosof. Care nu-i nici om, nici neom. Dar scrie despre om şi fenomenul scârţa scârţa până-i sar capacele. Apoi, normal, citeşte şi el ce-a scris. Rezultatul e acelaşi : pleacă pe altă potecă şi alt luminiş. Şi se tot duce prin pădure până ajunge la un luminiş în care pricepe că din relaţia yin - yang nu-i nimic de priceput.

     15 februarie

    Hâţ ! şi gata. Dintr-un salt sunt fix sub bagdadie, partea dinspre miazăzi. De la apus filmează Lizdăkina, mâţa mason. Aparatul format din cap, urechi, mustăţi şi bot negru are şi doi ochi foarte frumoşi. Din pod se aud nişte voci stranii, incerte. Nu-s ale lui Hamad sau Andreluşa. Şi nici vorbă de liliachiţa Liluş, familia Hupăl Pupăl, neamul de gnişcocoriţe, quokka, bălăurei sau momâi tătărăşti. Au rămas două ipoteze. Bufniţica Eium, alias Fofelia, şi extraordinara gângănie de pe ciur îşi spun nişte secrete în plin făurar. Da cu voce tare, de parcă toţi ceilalţi îs surzi.

     - Mă asculţi ?

     - Da !

     - O să-ţi spun un secret...

     - Spune !

    - A fost odată un om foarte milos. Aşa era de simţit, încât îi era mai greu să ucidă un om decât o mie !

     - Zău ? Şi cum îl chema ?

     - E ! Asta n-o ma ştiu...

     - Da pe celelalte de unde le ştii ?
     - Din carte !
     - Ce-i aia ?
      - Cartea e un luminiş în pădure !

     - Aha !

    - Din luminiş pleacă fel de fel de poteci în întuneric. Da aşa, în toate direcţiile. Încolo, încoace, dincolo. Prin pădure se întretaie cu alte lumini care vin din alt luminiş. Adică din altă carte din care pleacă alte poteci în întuneric...

     - Aha !

     - Povestea include şi o fiinţă mai importantă ca scriitorul...

     - Care ?
     - Cititorul. E mai important întrucât o ia pe o cu totul altă cale decât cea indicată de scriiitor. În veci nu s-ar gândi scriitorul la potecile pe care umblă cititorul ! 

     14 februarie

    A vine şi de la verb : a face, a da,  a fabula. Un exemplu concret e din zona apare - dispare - reapare : a reapărut clonţul iernii. Dacă eşti atent şi uiţi de Fofelia, vezi cum a fuzionat soarele sticlos cu ţurţurul bagdadiei, luciul asfaltului şi gheaţa din geam. Rosa Sinensis chiar priveşte uimită. Suflă în pumni şi face un triunghi din trei frunze. Şi iar suflă. Astfel, în geam apar două găurici ca ochii binoclului prin care se vede toată lumea asta şi-un petic din ailaltă. Sau poate tot asta. Iată, chiar acum trece pe uliţă al păgubiţilor sfânt Mina. Nu ştiu cum face şi hâşti ! lunecă. Băi, frate, şi ce trântă a luat ! Buf ! da s-a şi ridicat. Şi lişca-flişca ! îşi scutură haina cu mâna. Apoi zice, privind lunecuşul :

     - Hooopa, sfinte ! Uşurel !

     11 februarie

   Preafrumoasa bufniţică Eium destramă secretul Clubului Bilderberg prin celălalt nume : Fofelia. Citiit invers dă ceva fără sens : Ailefof.  Nu-i  ca Eium - Muie. Secretul e să-l citeşti de la coadă la cap literă cu literă, astfel : A, IA, LIA, ELIA, FELIA, OFELIA, FOFELIA. Consecinţa : fiecare literă nouă dă un cuvânt distinct, de sine stătător, cu glagoria şi definiţia sa. Să le luăm pe rând. A e prima literă din alfabet. Dar e şi exclamaţie : A ! Ce surpriză, doamnă ! Sau onomatopee : Aaaaa ! Nu vă ştiam atât de frumoasă ! A îi dă Clubului Bilderberg forţa lui Dumnezeu : Atotputernic, Atotvăzător . Sunetul există şi-n muzică. Dacă-i fără acompaniament orchestral, cânţi a capella. E şi (în) atemporal, amoral. Exprimă şi o relaţie spaţială, e primul sunet al gamei. În modul dorian, a este confinalis. Potrivit lui Glareanus, cu a începe modul eolian. În cazul nostru, după A urmează IA. Întrucât înseamnă mai mult decât a lua, îl explic data viitoare. Acum ies la o talpă.

     10 februarie
   Vine o ştire din Germania. Poliţia Pforzeim confirmă întâmplarea cucuvăiţei Eium, alias Fofelia, dar şi influenţele excesului bahic. Reproduc textul : Confirmăm ştirea Eium. Este autentică, integral reală. Dar o dezminţim în totalitate.  Acu, ce să zic ? Vine primăvara !

     5 februarie

   O ştire : buha Eium, alias Fofelia, se cunoaşte cu extraordinara gânganie aşezată pe ciurul din pod. Da şi cu alte mistere, falii, fenomene. De exemplu, ciurul cerne vremuri, om şi revoluţii. Care cam pică din ceruri peste Europa. În Cehia, Iugoslavia, România. Acum e Revoluţia Iasomiei în Tunis. Să vedem ce-o fi în Egipt, Iordania, Yemen. Poate Siria şi a la turca, bre ! Deocamdată-i bine, călduţ. Stăpânu chiar răsfoieşte o carte în fotoliu. Iar trandafiroaia Rosa Sinensis moare de curiozitate să vadă ce e. Se-apleacă, întinde gâtul şi cască ochii. Hm ! Crimele revoluţiei. Bestseller de gazetar. În general, gazetarul bun e un soi de muncitor necalificat. Are diplomă în cibernetică, tehnică. Dar rareori în ziaristică. Ai ceva de la natură şi te şlefuieşti la locul de muncă. Din mocamete, clift de şmotru, lache ori pinguin glazurat, devii omul-orchestră. Te uiţi în dreapta, în stânga. Înveţi politică, arme, cluburi misterioase. Conducerea secretă a lumii, a mâţelor şi trandafirului din colţ devin în timp ceva cotidian, banal. Rar te mai emoţionează cine ştie ce întâmplări şi fenomene stranii. De pildă, Rosa Sinensis a aflat prea multe fără să vrea. Ca să nu leşine, a fost stropită cu apă. Picuri mici s-au adunat sub frunze ca nişte mărgăritare cu o mie de ochi. În care, dacă eşti atent, vezi cum se reflectă odaia, geamul şi întreaga lume. 

    Acest jurnal e ca folium salviae. Frunza de salvie. Conţine ulei volatil, tanin. Şi principii amare.

     2 februarie
   Pista spre dezlegarea misterului e Fofelia. Adică numele real al bufniţicei Eium. La îndemâna cetitoriului sunt însă şi alte căi şi locaţii : un pod, nişte gângănii, cucuvăiţe, un paing, alte poduri, CEDO La Tuta, şnapsul, Germania, Clubul Bilderberg, văru Hupcăilă. Şi, cine ştie, revenirea la Fofelia.