PRECIZARE

    Prezenta este relatarea unuia dintre cele mai dramatice momente ale zilei de 14 iunie 1990. O parte din cumplitul eveniment a fost filmat de un reporter străin şi difuzat la televiziuni din Belgia şi Franţa. S-au făcut fotografii şi de la etajele blocului vecin, având la parter restaurantul "Vânătorul". Cunoscuţi cu exactitate, torţionarii n-au fost niciodată judecaţi. Poetul Cezar Ivănescu a murit recent în condiţii suspecte. Clara Aruştei, fiica adoptivă, indică asasinatul şi cere insistent dezvăluirea adevărului. În 1990, Cezar Ivănescu era preşedinte interimar al Societăţii Scriitorilor Români (SSR), precursoarea Uniunii Scriitorilor din România. Fusese refondată după revoluţie împreună cu Eduard Victor Gugui, editorul revistei Baricada, mort şi el pe o autostradă din Franţa. Dispărut e şi Adrian Dafir, fondator al revistei Anul 2000, afiliată SSR, unde figura ca vicepreşedinte. Nu se ştie nimic despre Vasile Niţă, refugiat din nou în Germania, sau despre soţii Gheorghe şi Alexandra Şerban, victime ale atentatului extrem, ieşit din comun. Singurul prezent public este Miron Manega, gazetar şi scriitor discret, remarcabil în poezie. Cei care deţin informaţii se tem şi acum să le spună victimelor şi cu atât mai puţin să le dezvăluie public. Autorii atentatului de la revista Anul 2000 n-au fost pedepsiţi. Implicat, dar şi agresat el însuşi în iunie 1990, statul n-a prezentat vreodată măcar elementarele scuze.