29 mai

     A înflorit salcâmul. Şi ă - hă - hăăăă ! Stăruie damful prin mahala. Umblă mâţa Lizdăkina prin flori de nu ştii cum, pe unde. A şi adunat câteva, dracu ştie pentru ce. Uite-aşa, cam un pumn. Are sub braţ şi o hârţoagă misterioasă. E ceva acolo cu o seară clinică, sindromul Morris, abordări multidisciplinare. Şi nu'ş ce doftori şi vârcolaci. Trece pe drum şi Aliţă Şnur cu un laptop atărnat de gât. E negru şi face balanga-balanga. Se uită Aliţă-n ecran şi bombăne uimit : 

Cărăruie, cărăruie, care duci la Bucureşti,

Plină eşti de belzebute şi obloane în fereşti !

     Se opreşte-n poartă şi strigă la Hamad.

     - Băi, panaramă ! Ce-s alea belzebute ?

     - Băăăă, da prost mai eşti !
     - Păi, de ce ?!! 
     - Nici asta nu ştii ?

     - Nu ştiu !

     - Sunt un soi de amfiteatru ! lămuri Hamad, scurt.

   S-a dus Aliţă Şnur la deal bombănind şi mai tare. Mai trecu olecuţă de timp. Pale-pale pica frunzişul de la un vânticel. Agăţat de-un lăstar, Hamad începu să lălăie :

Şase, şase, vine presa,

E cutremur la Odesa !

Holera şi clownul Clovis

Suie pe sindromul Morris !

     Tăcu vreo două minute iscodind prin holera de frunze. Sau hai, trei minute. Sincer, nu'ş ce moşmondea. Da ştiu c-a reluat cântarea cu o voce ca la biserică. Da jurai că-i chiar acolo, răsfoind scriptura. Numa textul era altfel :

Şase, şase, vine presa,

E cutremur la Odesa !

Moartea-şi toarnă al ei lied,

Pe-a ta faimă, Baiazid !

     În vârful dealului se auzi iar vocea lui Aliţă Şnur. Se oprise-n ţărnă şi întreba mirat pe unul :

     - Auzi, nene ! 
     - Aud !
     - Ce-s alea belzebute ?
     Da ăla era om serios, ca stânca. Şi s-a dus mai departe.

      24 mai

     Hamad - lăţit ca vodă în cireş. Stă pe-o cracă şi citeşte o carte cât vătraiul. Îi văd şi titlul mare, auriu : Memoria apei chioare. Însoţit de vipera aspis, un bothrops surucucu face volute prin văzduh. Da nu prea înţeleg, e ceva vraişte pe-aici. Cam ca-n diluţia 11 centesimală. Hamad lasă cartea şi muşcă din turta lupului. Apoi se-apucă de scris.

     Jurnalul unui nenăscut

    Săptămâna 1

   Astăzi începe viaţa mea. Părinţii încă n-au aflat. Sunt mai micuţ ca sămânţa de măr.     Voi fi cu floace blonde şi ochi albaştri. Am deja trăsăturile de mai târziu, inclusiv c-o să-mi placă florile.

     Săptămâna a 2-a

   Spun unii că nu-s o fiinţă reală. Cică reală e doar mămica. Dar sunt ca firimitura de pâine : tot pâine. Eu şi mămica suntem amândouă reale.

     Săptămâna a 3-a

   Azi am deschis prima oară guriţa. Peste un an voi zâmbi, apoi o să vorbesc. Primul meu cuvânt : MAMA.

     Săptămâna a 4-a

    De azi îmi bate inima. În orice clipă şi toată viaţa. Mai rar când dorm. Cam prea des la prima iubire.

     Săptămâna a 5-a

    Gheruţele şi picioruşele s-au conturat. Mă vor ajuta s-ajung la mama cu buchetul de flori. Şi la tata să-l îmbrăţişez.

     Săptămâna a 6-a

  Încep să-mi apară degetuţele. Aşa mici, sunt grozav de caraghioase ! Parcă-s extraterestru !

     Săptămâna a 7-a

    Medicul i-a spus mamei de mine. Vezi că-i acolo ! a zis, bocănindu-i burtica. Te bucuri, mămico, nu-i aşa ?

     Săptămâna a 8-a

     Mama şi tata îmi caută un nume. Mă rog : aşa cred eu.

     Săptămâna a 9-a

    Mi-au apărut primele firişoare de păr, moi şi aurii. Oare ce fel de păr are mămica mea ?

     Săptămâna a 10-a

   Văd ! E cam întunecat în juru-mi, dar curând vor fi muuulte-multe flori. Mai mult ca orice, aş vrea s-o văd pe mămica. Cum arăţi, mămico ?

     Săptămâna a 11-a

   Azi am văzut pe unul cu un forceps în mână. Cred că era medicul...

   Atunci s-a auzit un suspin în văzduh. Surprins, Hamad se răsuci. Da mare lucru nu văzu. Ca de obicei, madam Hupăl Pupăl se minuna în vârf de stâlp. Alături, Luca din Efes lălăie un cântec :

Cărăruie, cărăruie, care duci la Bucureşti,

Plină eşti de belzebute şi obloane în fereşti !

    Asta-i. Cât harbuzul lăţi Hamad ochii. Şi musteaţa-i cam fâlfâie ca păpădia. Eu zic că-i limpede ce-i limpede. Bine-i să fii sentimental pe glie. Nu şi-n copac.  

     Agerpres Alerte III - 14 mai 2010

     COMUNICAT

   Reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti au efectuat, joi, o vizită la sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, tema discuţiilor referindu-se la dosarele Revoluţiei din 1989 şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Din delegaţie au făcut parte domnul Stephen Ruken, political officer şi domnul Laurenţiu Ştefan, political specialist, care au fost primiţi de preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, şi avocatul Ionuţ Matei. (...) În timpul întrevederii, preşedintele Teodor Mărieş a propus un parteneriat în vederea publicării integrale a documentelor pe care le deţine Asociaţia, privind evenimentele din timpul Revoluţiei şi mineriadelor. Stephen Ruken a promis că va analiza şi transmite informaţia. Ambele părţi au fost de acord că publicarea acestora este benefică şi necesară în cel mai scurt timp.

     O zi mai devreme.

  Păsăroiul Luca din Efes planează lin peste Ambasada Americană. Are la gât un pahar pentru vin de masă, legat cu o sforicică. Făl-fâl ! cât pe ce să-l spargă de hotelul Intercontinental, cu zid impregnat de vuiet, vaer, împuşcături. De : revoluţie, război civil. Taman lângă clădirea ambasadei. Făăăăl-fâl ! şi păsăroiul ateriză chiar în dreptul biroului oval, elegant, în care discută un political officer şi altul specialist. Clonc ! şi gata. Luca din Efes a şi lipit paharul de zid şi urechea de pahar. Ascultă cât ascultă ca-n o mie şi una de nopţi. Şi, ce mai tura vura, se declară mulţumit. Primul se auzi mister political officer :

     - Mă ! Tu ce crezi ? Se-aude ceva prin zidul ăsta ?
   - Nee ! Poate vreo pasăre ! se amuză mister political specialist.

     - Bun. Mergem mâine ! decise officerul, sorbind din cahvea.

     - Unde ?

     - La Asociaţia 21 Decembrie. Vedem cum, ce acte au...

     - Alea cu revoluţia ?

     - Da. Că au ceva acte. Ştii şi tu. Americani, sovietici, unguri...
     - Aha-ha-ha !
    - Bush, Gorbaciov, înţelegerea de la Malta,  ! Furtună pe mare, vapor...

     - Şi ce facem ?

    - Mergem, discutăm. Întrevedere oficială ! Şi luăm ce-i de luat...

     - Da or să vrea ?

     - E, cum nu ? Chiar preşedintele ne propune parteneriatul...
      - Şi care-i finalul ?

     - Ambele părţi vor fi de acord că-i benefic şi necesar !

     - Eşti sigur ?

     - Nu ! Dar încercăm...

    Luca din Efes împinse urechea mai mult în pahar. Avea şi de ce. Din radioul dat lângă fereastră se auzea imnul naţional. Plus ceva misterios care zbura ca năluca prin văzduh de Bucuresci.

14 mai

     Scandal în vârf de stâlp. Iar a venit Luca din Efes beat mangă. Şi zice nişte prostii mai mari ca el. Cică la gimnastica de dimineaţă l-a luat vântul şi l-a tot dus hăt ! taman în Coreea de Nord. Tot cătând calea de-ntors, s-a-ntâlnit pe-acolo cu un văr, Hupcăilă, pe care nu-l văzuse de mult. S-au aşezat ca verii la un vinars şi gata. Dă-i la taclale despre una alta. Ba de stânga, ba de dreapta. Că extremist nu-i nici el, nici văru. Apoi au dormit liniştiţi într-un şanţ. E, aici s-a prins madam Hupăl Pupăl că-i ceva necurat în poveste.
     - Ia stai, mă !
     - Stau !
     - Păi, în Coreea de Nord nu există şanţuri !
     Şi i-a pocnit una păsăroiului de-a zbârnâit stâlpul. Apoi dă-i şi unu, dă-i şi altu. Aşa aman era gălăgia, că a comentat şi sfântul Mina din drum :

     - Luptăm până la unu !

     - Şi la unu mâncăm ! a adăugat Hamad din cireş.

     - ...'te, mă, de-aici ! a completat sfântul, sibilinic. 

     Sincer, nu'ş ce-a vrut să zică. Da nu cred că se referea doar la Hamad.

12 mai

     Pe tine te am pe veci, draga mea.

     Doar pe tine.

     Ca să te pierd pe veci într-o zi...

11 mai

     Un vântuleţ umflă cireşul. Zgâit pe-o cracă, Hamad cântă avântat. Un telefon mobil atârnat de vârful codârlei filmează tot ca la Hollywood. Pică din cer chiar şi cuvintele. Se materializează şi fac poc - poca - poc pe cuşca lui Vadim. Ca meteoriţii sar şi se-mprăştie boabă prin ogradă :

Patru bani şi înc-un leu

Prin lumea lui Asmodeu !

Foaie verde permafrost,

Dă, Doamne, să fiu mai prost !

     - Ce spermafrost, băi, Scaraoţchi ? am zis, uimită.

     - Permafrost, toanto ! lămuri Hamad, doct.

     - Ce-i aia ?

     - Merzlotă !

     - Merz... ce ?!! am căscat ochii.

     - Pergelisol !

    De ! Am renunţat, aruncând privirea în frunziş. Şi-am rămase lemn Tănase. Nu-mi puteam închipui cum stă Hamad în pom. Poziţia era pur astronomică. Ceva între geometria euclidiană şi hexagonul facultăţilor de drept. Sau o competiţie ştiinţifică, sportivă şi cultural-artistică. A 40-a ediţie. Nu-mi vine a crede ce poate o panaramă de motan în cireş. N-am apucat să zic mâr, că m-a şi-ntrebat Hamad tam-nisam :

     - Ce face, fă, stăpânu ?

     - Care stăpân ?

     - Hilimon !

     - Stă în haulansoar !

     - Ce-i aia ? se minună Hamad.

     - Balansoar pentru lupi !
     - Ce ?!! fonfăi motanul, nedumerit.

     - Ştiinţific e howlansoar ! am lămurit ad-hoc.

     Fleoşc ! se auzi o plesnitură în vârf de stălp. Când mă uit, ce văd ? Doamna Hupăl Pupăl era c-o aripă-n şold şi una pe sus. Pălăria lui Luca din Efes zburase cât colo. Consortul îşi frecă scăfârlia şi zise uluit :

     - Ce-i, fă, tâmpito ?!! De ce dai ?
     - Spune ! se zborşi doamna.

     - Ce să spun ?

     - De ce n-ai haulansoar ?

   Fâşşşşş ! se auzi ceva în frunziş. Apoi s-a făcut acolo o găurice ca laserul. Şi am văzut clar cum se legăna un râs de copil în văzduh. Mai sus, în capătul găuricii, se hlizea Luna.

8 mai
     Când s-a născut, Omul - Confuzie avea 3 ani. Treceau pe-acolo Culegătorul, Luigi Tansillo da Venosa şi Giordano Bruno. Plus Radamante, judecătorul sufletelor. S-au preumblat dincolo şi dincoace de Casa Odihnei. Dar, cu excepţia de mai jos, n-au aflat mare lucru.

Credeţi acelui ce face juruinţă :

a regreta-i pedeapsa cea mai neplăcută.

Necaz mai mare nu e cu putinţă :

căci vremea nu se-ntoarce nici bătută.

Deşi orice căială e, deci, o suferinţă,

cea mai cumplită, cea mai grea şi slută,

ce faţa ţi-o zbârceşte ca unui mucenic,

e că puteai atâtea şi n-ai făcut nimic.

3 mai

     CEDO La Tuta se cutremură.  Intrase în zid straniul vehicul, un soi de căruţă cu roţi  şi spiţe făcute dintr-un om. Duduie şi masa prezidiului ca la trecerea sfântului Ilie prin cer. Uite-aşa fac mâinile magistraţilor pe tăblia lucind sub uriaşul candelabru taenia saginata solium. Patru porci trag uimitoarea căruţă. Măriţi şi străluciţi. Unul e alb, unul roşu, unul pătat şi unul negru. Primul e Grungarganfestrofiel. Al doilea e Sorbillgramfton. Al treilea, Glutius, al patrulea, Strafocazio. Pe sus umblă ceva, împleticindu-se. Ba pe-o rână ba pe alta, ba cu prova ba cu pupa. Se izbeşte când de-un lucru când de altul. Nu rămâne bolovan, piatră, tufă ori şanţ care să nu-şi aducă obolul în marea duduială. Acolo şi pe de lături sunt toţi slujitorii, urmaşii, vecinii şi însoţitorii prea credincioşi : Ghiftuiala, Indigestia, Mahmureala, Moţăiala, Tremuriciul alias Împleticeala, Bâlbâiala, Bâiguiala, Gălbejeala, Aiurarea, Râgâiala, Greaţa, Vărsătura, Scârnăveala. Şi se învârt roţile căruţei, fiecare ca un Giordano Bruno făcut cerc. În mijloc e osia prin om. În pământ se sprijină când capul, când şalele. Acu îs bucile în ţărână, acu îi capul. De jur împrejur,  Viaţa ca Moartea - dublă calitate, preţ la jumătate ! Dintr-un şomoiog iau foc roţile învârtindu-se ca patru Giordano Bruno. Atât ajunge : un şomoiog. Şi urcă vălvătaia până la cer. Din altă căruţă, Oana di Luna şi Aliţă Şnur împart păcatele alea bune. 
   - Hai la păcate, neamule ! Hai la păcatele alea bune ! strigă în cor Grungarganfestrofiel, Sorbillgramfton, Glutius şi Strafocazio.