27 februarie

     Cer muruit, vaier în rărunchiu. Acuş vine primăvara cu stoluri de cucoare pe cer. Şi ganguri, gâşte, sfârtici. Milidor Pupco stă pe-un dâmb cu faţa-n sus. Cerul, plin de premise. Şi păsărici. Începu să le numere. Una, două, trei. Cu alea din registru se face de-un stol. Făşşşşş ! prin registrele serviciilor secrete.

     Cer muruit.

    Sus, foarte sus, milostenia Domnului...

Omul - Confuzie

    Pe uşa CEDO La Tuta intră Milidor Pupco. 80 kilo, multilateral, meseriaş desăvârşit. Creatorul Omului - Confuzie şi altor minuni. Vărul vrăjitoarei Milidora, vizionată la TV, vedetă a agenţiilor de presă. E în cizme de gumă, pantaloni albaştri, pufoaică. În mână duce un indigocherpedin şi o foaie de hârtie. O pune pe masa magistraţilor cu textul în sus :

SALVAŢI VIAŢA LUI MEODOR TĂRIEŞ !

     Pe spatele pufoaicei e un text cu aceleaşi majuscule : 

SERVICE ! SISTEME DE SECURITATE !

    Sub pufoaică zburdă o puzderie de siphonaptera pulicidae ce formează în şir ordonat, ca la cazarmă, încă un text cu deviza dragostei : Dacă mă vezi, să nu mă priveşti.... Când n-ai ce face, poate fi şi deviza morţii. Ori a lucrătorului de securitate.
     Palatul La Tuta e cam acelaşi. Există totuşi câteva modificări. De pildă, în peretele cu difteromorfe atârnă tabloul unui secretar general la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din România. Alături, lista averii. Două terenuri. O clădire. Un auto. 87 000 lei la bancă. Salariu : 54 637 lei. Membru Rotary International, furnizor de servicii umanitare. Districtul 2241, România - Republica Moldova. Emblema Rotary : roată cu 24 eboşe şi 6 spiţe. Culori oficiale : albastrul regal şi auriul. Fondator : Paul P. Harris, avocat. Născut pe 16 aprilie 1868, Wisconsin, SUA. Asociaţi : Silvester Schiele, negustor de cărbune ; Gustavus Loehr, inginer miner ; Hiram Shorey, croitor. Denumirea vine de la obiceiul primului Club Rotary din Chicago de a-şi ţine întrunirile prin rotaţie la sediul fiecărui membru. În timp, obiceiul a dispărut. Acţiunile districtului 2241 au adus 6 milioane dolari în România şi Republica Moldova.
     Milidor Pupco trage cu coada ochiului către tablou. Iar acesta priveşte puzderia de siphonaptera pulicidae formând majusculele din foaie. Magistraţii întorc hârtia pe dos şi văd ce e : un certificat medical. Atestă că Meodor Tărieş are 59,8 kilograme şi e în a 38-a zi de greva foamei. Programul acestei zile în care "nu se vizualizează nimic la nivelul stomacului" este următorul : ora 13.00  - conferinţă de presă ;  ora 14.30 - este vizitat de o delegatie numeroasa ; ora 15.00 - acordă un interviu ; ora 15.20 - asistă la alt interviu acordat de un coleg ; ora 17.15 - primeste confirmarea telefonică a prezenţei Dlui Secretar de Stat de la S.S.P.R. pentru o acţiune organizată de grevist ;  ora 18.00 - aduce la secretariat o adresă senzatională. 
     Prima sa grevă a fost record mondial. Durata : 74 zile. Aceasta-i a doua. Dar matematica socotelilor nu-i chiar exactă. Pare chiar inversă. Cronologia curge invers de cum ştim. A făcut o grevă şi după războiul civil din 13-15 iunie 1990, când e arestat pentru turbulenţe. Nu-i clar dacă-i greva 2 sau 3, cu plus sau minus. Ceva pare a şti Milidor Pupco, creatorul Omului - Confuzie. În 1989, grevistul era portar de fotbal. Şi bişniţar în timpul liber. Cafea, ceasuri electronice, blugi. Şi ce mai pică. Locuieşte în provincie, dar ziua de 21 decembrie 1989 îl prinde la Bucureşti. E ziua baricadei şi prenoaptea lui Ceauşescu. Se întâlneşte cu un amic la un magazin. Când simte ceva în aer şi zice exact ce trebuie : A început ! Hai să luăm lanţ şi bâtă ! Baricada de la Inter era însă de-a-ndoaselea : fără violenţă. Pe la 16,30, prin faţa plutonului de militari trece un tip scurt, cu barbă albă. Bagă câte-o crizantemă în ţeava armelor şi zice : Să nu trageţi ! Nu trageţi, băieţi ! Aici sunt fraţii şi surorile voastre ! Sunt părinţii voştri măi, băieţi ! Nu trageţi ! În ochiul omului se iveşte o lacrimă. Şi pică vălătuc pe asfaltul negru. În spatele său vuieşte bulevardul : Fără violen - ţă ! Fără violen - ţă ! Jos comuuuniiis - mul ! Vom muri şi vom fi liberi ! Vom muri şi vom fi liberi ! Pe la 17 - 17,30 s-au spart geamurile magazinelor din staţia de metrou Universităţii. Cine, cum, de ce -ştiu deţinătorii de lanţuri şi bâte. Ceilalţi, marea masă, erau cu mâinile goale. N-aveau timp de spart întrucât îşi găsiseră altă ocupaţie : mureau. Roşii precum cometa, gloanţele trasoare scrijelau zidurile Intercontinentalului şi se duceau în văzduh. Alelalte veneau însă drept în piept. Le vedeai retezând şi boscheţii de lângă spitalul Colţea. Acolo s-a prăbuşit unul înalt, palid. Şi, mai ales, total uimit. Privea strada cu ochi largi şi nu pricepea nimic. Oare de ce ?!! părea să spună omul. Şi cu o mână apăsa locul glonţului. S-a dus grămadă şi nu s-a mai ridicat. Şi jos, la metrou, a trecut un grup de nicăieri. Fulger, ca la Timişoara. După instrucţiuni : precis, profesional. Lanţuri, bâte, bocanci. Ţăndări s-au făcut vitrinele. Şi-n războiul civil din iunie 1990, manifestanţii au scandat : Fără violen - ţă ! Fără violen - ţă ! La fel ca-n decembrie, au apărut aceeaşi violenţi de nicăieri. Cu lanţuri, bâte, pumni, bocanci. Doar Milidor Pupco o şti cine şi ai cui au fost.
    
     Nota eminentului critic Adio Georgescu
   Jurnalul mâţei Frăgezica e o variantă a lui Plici, plici, Gângăvici/Nu mai dormi în opinci ! Ingenuul purtător de lanţ şi bâtă e victimă în ambele dosare : al revoluţiei şi mineriadei. Face greva foamei pentru amândouă. Copiile dosarelor au fost depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că altfel nu-i putem zice. În romanul omnivor Jurnalul mâţei Frăgezica figurează cu denumirea astrală : CEDO La Tuta. În una din pagini apare şi Milidor Pupco. Personaj extrem de misterios, creator al indigocherpedinului.  Dar şi al Omului - Confuzie care scrie poezii Gângăvici ! plici ! plici ! Nu mai dormi în opinci ! În rezoluţia din 3 septembrie 2009 a dosarului mineriadei, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a scris aşa la pagina 12 : Cât priveşte plângerea Asociaţiei 21 Decembrie 1989, autorul acesteia nu a argumentat în vreun fel motivele pentru care soluţiile dispuse prin rezoluţia nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 ar fi nelegale. Nu se ştie ce n-a argumentat autorul plângerii. Altceva pare limpede : de ce n-a argumentat. Şi de ce a depus plângerea tardiv, peste termenul de 20 zile de la data comunicării. Motivul invocat : n-a primit actul parchetului. E un motiv foarte serios, susţinut şi de Milidor Pupco, creatorul Omului - Confuzie. Totodată,  bun cunoscător al sindromului Vietnam. Care sindrom e bine cunoscut de cunoscători. Vizita la maiestuoasa CEDO La Tuta din Strasbourg Bignabimbumgnabagbul Superior a fost precedată de alta făcută anterior la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, aflată peste drum de asociaţie. Era chiar în ziua judecării dosarului mineriadei, ajuns în instanţă prin plângerea altei victime. Prin săli, ţipenie de om. Spre uimirea magistraţilor, nicio victimă a războiului din iunie 1990 nu venise la proces. Pace, linişte ca-n rai. Şi, mai ales, în registrele serviciilor secrete, rubrica succese strălucite. Anihilarea victimelor se face prin discreditări, scălâmbăieli publice, scene de campionat mondial la greva foamei. Te uiţi şi vezi chiar şi dosul imaginii : potrivit instrucţiunilor. Puzderia de purici comuni de sub pufoaica lui Milidor Pupco induc sila, voma, lehamitea generală. Deviza dragostei, a securistului sau morţii se scrie la fel pe tricoul cu siphonaptera pulicidae :

Dacă mă vezi, să nu mă priveşti ;

dacă mă priveşti, să nu mă atingi ;

dacă mă atingi, să nu mă săruţi ;

dacă mă săruţi, să nu te opreşti...

     Dichael Mrosnin învârti The Bible Code pe masă. Ridică privirea. La Tuta îşi deschise cupola spre văzduh. Din ochiul reporterului ţâşni un fascicul spre cireşul lui Hamad. Era acolo. Ochi întredeschişi, codârla în aer. Şi lălăie câtu-i mahalaua : 

Cântă unghia-n pantof,

Vine primăvara,

Pir, salate şi cartof,

O să-i mânce ţara !

     - Saltă-n văzduh cioara ! completă unu de peste gard.

     - Ce cioară, băi ?! sări Hamad, bucuros.

     Păi, nu ? În praful drumului era al păgubiţilor sfânt Mina. Adăugă, zgâindu-se prin ogradă :

     - E bun la rimă !

     - Şi vorgheşti, ăi ?!! 

     - Da, ăi ! Vine primăvara !

     - Şi ?

     - Saltă-n văzduh cioara !
   Nu se ştie cum, de ce, da ăsta-i adevărul. Întreaga conversaţie era ascultată din cel puţin trei locuri : familia Hupăl Pupăl din vârf de stâlp, mâţa Lizdăkina şi Palatul Magistraţilor. O fi vreo atingere undeva. Pasărea-neuron nu zboară totdeauna unde trebuie. Peste La Tuta pică şi un ciudat snop de năprasnic. A zbârnâit cumva pe deasupra. Procurorul se contorsionă pe sicriu. Ochii, ridicaţi spre ceruri. Jos, Bucuresciul duduie. Ard în vâlvătăi bulevardele, Universitatea, Foişorul de Foc. Flăcări imense fac scrum totul.  Aprinse ca vulcanul, uriaşe limbi de asfalt urcă în văzduh şi cad preste La Tuta. În flăcări sunt cireşii lui Arghezi din sud, la Mandravela. Pulbere-i întreg Mărţişorul. O scânteie sări drept pe The Bible Code din măreţul palat. Întâi o scânteie, apoi alta. Şi-acum totul e sub Bivolul de jar :

Bivolul cu coarne de jar

Paşte spini, pulbere şi lut,

Şi lasă scrum şi pojar

Pe unde-a păscut şi-a şezut.

Pe biserica mare,

S-a ridicat ca o capră, în două picioare.

Noapte : năvală şi pâclă de noroade,

Îi linge turla şi-o roade.

A muşcat din aramă şi-a supt.

Scrâşnit, clopotul a sunat şi s-a rupt.

De-o sută de zile

Îi pâlpâie ochii a fum de feştile

Şi-mi dă, cu moartea călare pe bivol, târcoale.

Braţul e gângav şi vlaga e moale.

Vai ! apa s-a fiert în urcioare.

Tânjesc să o sorb din izvoare.

Mi-aş vrea pălmile, tălpile, reci.

Prospătă iarbă, crăiţe-n poteci.

Icoana singură surâde ca o păpuşe.

A bătut cineva la uşe ?

     Cremene e faţa procurorului. Ochii - fascicule spre chaos. Vălmăşag de păsări-neuron sub frunte. Snopul de năprasnic îl plesni precum baltagul. Îndată se cutremură. Printre dinţi ieşi limboiul de cămilă. Linse peretele cu difteromorfe şi câteva pagini din Jurnalul mâţei Frăgezica. Foi din Sonathan Jwift şi Marl Karx se fac scrum sub bâte şi picioare. Se auzi o bufnitură şi dinspre clasa de logică. Năprasnicul lovise şi-acolo. Totul e vraişte, de neînţeles. Năvăli sub frunte amestecul de împuşcaţi, proiectile, depresurări, paraşutişti şi sticle incendiare. Tancuri, unităţi militare, generali. Manifestanţi cu mâini goale versus Ministerul Apărării Naţionale. Mineri câtă frunză şi iarbă. Procurorul simţi acelaşi cârcel după ceafă. Deodată, începu iar să verse.

     ...manifestanţii s-au retras spre magazinele Delta Dunării şi Romarta, zonă în care au aruncat cu sticle incendiare asupra tancurilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi asupra unui detaşament de paraşutişti din cadrul UM 01847 Buzău ; în aceste condiţii, militarii au executat foc în plan vertical, fiind împuşcate, prin ricoşeu, mai multe persoane : Pîrvulescu Dan Gabriel, Prodanzuc Gabriel Mircea, Iancu Cătălin, Herlo Ioan, Drumea Gragoş şi Dunca Gheorghiţă, ultimii doi decedând ; acţiunea de depresurare a grupurilor de turbulenţi din zona centrală a capitalei s-a încheiat în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5,30 (...) în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990 au sosit în Bucureşti grupuri de mineri din zonele carbonifere Valea Jiului, Comăneşti, Motru etc., dar şi muncitorii din Braşov şi din alte judeţe, aceştia fiind organizaţi şi conduşi de liderii lor sindicali ; în jurul orei 6,30, preşedintele României de la acea dată, Ion Iliescu, a ţinut un discurs în Piaţa Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori să conlucreze cu forţele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în Piaţa Universităţii şi în celelalte zone ale capitalei ; au fost constituite echipe mixte , formate din poliţişti şi muncitori, care au procedat la identificarea celor care manifestaseră anterior cu violenţă (...) acţiunile minerilor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990, s-au desfăşurat în cooperare cu forţele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de persoane civile care acţionau în numele şi cu acordul conducerii de stat (...) în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, Vasile Dobrinoiu, comandantul Şcolii de ofiţeri de la Băneasa, a asigurat cazarea unui număr de 420 de persoane dintre cele aduse de mineri şi lucrătorii de poliţie (...) 574 de manifestanţi au fost reţinuţi şi conduşi la sediul UM 0575 Bucureşti-Măgurele (...) şi sub pază, fie în subsolul Televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de interne (...) în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor (...) Având în vedere (...)

DISPUN :

     1. Respingerea ca neîntemeiate a plângerilor (...)

     2. Infirmarea (...)

     3. Scoaterea de sub urmărire penală, întrucât faptele nu există, faţă de :

     - Ion Iliescu (...)

     - Virgil Măgureanu (...)

    - Mihai Chiţac, Victor Atanasie Stănculescu, Corneliu Diamandescu, Petre Peter şi Emil Dumitrescu (...)

     ...6. Se comunică soluţia.

     PROCUROR ŞEF SECŢIE

     MARIUS IACOB

     Mut privea sfântul Mina de peste drum. Se clătină de pe un picior pe altul. Nimic. Cerul, pământul - la fel de instabile, incomode. Privi iar ograda, cotoiul din cireş. Cu sfărla pe gard, începu să lălăie fără rost :

Vine, vine, priiiimă-va-raaa !

Veseliie-n tooaaaată ţaa-raaa !

     Hamad prinse cântarea şi-i răspunse pe dată :

O să-ţi dau eu una-n bot,

Măi, nene capriciu,

De intri cu neam cu tot,

Fuga la ospiciu !

     Atunci am ieşit cu ligheanul. M-am rotit într-un picior şi-am aruncat apa cât am putut. Nu ştiu exact unde, cum, cât a ajuns. Da un pic tot s-a dus în cireş, la Mandravela, pe bulevarde, la palat. Dichael Mrosnin chiar şterse iute cu mâneca The Bible Cod şi Capitalul lui Karl Marx. Totul era însă mâncat de foc şi îmbibat de apă. Litere, idei, nume, teorii, fapte.

Semnifonificaţii

În care procurorul înghite punga şi pierde seminţele. 

Apoi varsă războiul civil nevăzut de el însuşi

     Ieşirea Valerşfrinţei lăsase procurorul ţuţurug pe sicriu, belind ochii la Palatul Magistraţilor. Încă nu mai văzuse aşa ceva. Candelabrul taenia saginata solium şi peretele placat cu difteromorfe erau absolut impresionante. Se uita la ele de parc-ar fi găsit-o pe Elodia. Stând cu ochii ţintă, şi-a amintit şi cât de stranii sunt colegii secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Chiar i-a trecut un episod prin memorie. O căutau pe Elodia într-o râpă. Şi li s-a făcut foame. Un coleg a scos de sub geacă o pungă cu seminţe de bostan. Din alea prăjite, cu sare. Mă rog, foarte gustoase. Dar a rămas mască văzând procedura colegului : mânca întâi plasticul. Rupea câte-o fâşie din pungă şi o băga tacticos în gură. Molfa-molfa ! şi se ducea plasticul pe gât ca la balenă. Apoi s-a întâmplat fix ca-n dosarul mineriadei : a pierdut seminţele. A mâncat ambalajul şi seminţele s-au dus dracului. Au curs în râpă, la deal, cine ştie pe unde. Când să-i pice sămânţa, mai ia-o de unde nu-i. Asta gândea procurorul stând ţuţurug pe sicriu. Primi pe neaşteptate şi o nemaipomenită lovitură în şurubul dintre tâmple. Şi gnişcocoriţele ridicară din nou ciocanul. Poc ! A doua pălitură îl năuci complet. Scoase un limboi ca de câmilă şi începu să verse fel de fel. Amestecate. Ba minuni, ba adevărul. Aşa, în dungă. Un soi de semnifonificaţii. Întâi soseşte o roată. Nu ca-n Dicomesia lui Ştefan Bănulescu, ci una de tanc. Tanc adevărat, nu vrăjeli literare. Au urmat cordoane de poliţişti, militari, manifestanţi, televiziune. Apoi implicarea SRI. Plus ministere, devastări, incendii, arme, cartuşe, uniforme, documente de uz intern. Şi chiar un tunel de transmisiuni :

     ...pe străzile din apropierea Pieţei Universităţii s-au format grupuri masive de civili, care au acţionat cu deosebită agresivitate, forţând cordoanele de poliţişti şi militari, aruncând în acestea cu obiecte contondente şi incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanţilor, dar şi unele autovehicule aflate în faţa Muzeului de Istorie şi Piaţa Universităţii, pompierii fiind împiedicaţi de către protestatari să stingă incendiile ; în jurul orei 17,00, echipele formate din poliţişti şi militari s-au retras din Piaţa Universităţii, fiind copleşiţi numeric de către manifestanţii violenţi în continuare ; aceştia din urmă s-au deplasat spre secţiile Televiziunii Române, Poliţiei Capitalei, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului de Interne ; astfel, prin acţiunile lor violente, manifestanţii au devastat şi incendiat, în clădirea Poliţiei Capitalei, mai multe birouri, centrala telefonică şi dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartuşe, uniforme, documente de uz intern şi au eliberat din arest 84 de deţinuţi de drept comun ; în acelaşi timp, alţi manifestanţi au atacat sediul Serviciului Român de Informaţii, au incendiat parterul clădirii şi tunelul de transmisiuni şi au sustras documente ; începând cu ora 18,30, manifestanţii au exercitat acţiuni de violenţă şi asupra Ministerului de Interne, incendiind biroul de informaţii şi studioul cinematografic de la parterul clădirii ; pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul ministerului, cu aprobarea ministrului de interne, forţele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de la intrarea în clădire, fiind împuşcaţi mortal, datorită unor proiectile care au ricoşat, Mocanu Velicu şi Lepădatu Mitriţă, o altă victimă, Spînu Ion, suferind în acelaşi mod, o plagă împuşcată în zona capului.

     Un lucru e cert : săreau mutelcile dacă şurubul mai primea o lovitură. Şi s-ar fi recuperat principala sămânţă : înregistrarea războiului civil. În dosare, justiţie, manual de istorie. Aşa cum a fost. Cu sau fără aluzii, gnişcocoriţe, Marx, Bakunin. Ori plastic ingurgitat prin râpe. De pildă, ca-n mărturia doamnei Ecaterina Nica, geolog pensionar, reprodusă în volumul"13 - 15 iunie 1990. Realitatea unei puteri neocomuniste", publicat de Mihnea Berindei, Ariadna Combes şi Anne Planche la Editions La Decouverte, Paris, 1990, apoi şi la Humanitas, Bucureşti, 2006 :

     Autobuzele nu mai circulau, pentru că fuseseră rechiziţionate pentru a fi folosite la ridicarea barajelor. Pretutindeni, bară lângă bară. Peste tot, cordoane de poliţie... Am încercat să înconjor barajele, m-am învârtit pe străzile din jur, am ieşit până la urmă în dreptul Spitalului Colţea, la biserică. M-am trezit iar în faţa barajelor, autobuzelor, cordoanelor de poliţie. Dar, de data asta, în faţa cordoanelor de poliţie, cam la 3-4 metri distanţă, se aflau aproximativ 50 de persoane care scandau "Jos comunismul !", "Unde sunt greviştii foamei ?", "Jos Chiţac !". Am trecut bulevardul prin faţa cordoanelor de poliţie, pentru a ajunge la Cinematecă prin spate. Nu ştiu dacă a fost un act necugetat din partea mea, curaj spontan sau o culme a indignării, sau poate toate acestea la un loc, dar când am trecut prin faţa lor, fără să mă opresc, am început să bat din palme şi, în ironie, am început să le strig : Bravo ! tovarăşi miliţieni, este măreţ ce aţi făcut, aţi scăpat capitala de "golani", bravo ! În seara asta o să primiţi porţie dublă. Iar Piaţa, putem acum să-i spunem foarte bine Tien An Men şi mi-am continuat drumul spre Cinematecă. Grupul scanda tot timpul "Jos comunismul !". Înaintea bisericii Colţea a apărut dintr-odată un fel de trupă de pensionari, în cea mai mare parte bărbaţi corpolenţi - care în ce mă priveşte, m-au făcut să mă gîndesc la securişti pensionaţi. Au început să fluiere şi să huiduie celălalt grup. M-am oprit. Eram înmărmurită de violenţa, de ura pe care le arătau faţă de celălalt grup ! Cineva mi-a atras atenţia asupra unui om în ţinută de vară (mâneci scurte, culoare coniac) : E Bîtlan, de la Poliţie ! M-am îndreptat atunci spre el şi am îndrăznit să-l rog : Domnule Bîtlan, chiar vreţi un război civil, vreţi un război între români ?

     Dincolo de perepis se auzi un cânt ca la porţile ceriului. Glas de femeie, cald. Textul răzbi ca nimic prin pereţi şi vama de tranzit :

Uiu-iu pe dealul gol,

Că mireasa n-are ţol,

Dar i-a face mirele,

Când o tunde cânele !

     Curând, pe uşă intră secretara Valerşfrinţa. Ochii mari, luminaţi ca de-o spasmă. E însoţită de o procesiune ce uimi gazetarii peste măsură. Din spate vine un sicriu aşezat cu fundu-n sus pe un postament de gnişcocoriţe cât calul. Deasupra, întins pe scândură, tronează clona unui procuror şef secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Stoluri de păsări-tunet, păsări-neuron şi cleşti zburători însoţesc procesiunea. În locul mâinilor, omul are câte un cherpedin cu care se agaţă de lemn, ridicându-se în capul oaselor. Capul e străbătut de la o tâmplă la alta de un şurub cu mutelci vineţii la capete. Astfel, scăfârlia e strânsă ca-n menghină. Operaţiunea se desfăşoară chiar în timpul mersului. Săltând din picioruşe, gnişcocoriţele rotesc mutelcile încet, pas cu pas. Scâââârţ ! scârţa ! face filetul, complet năuc. Elementul formidabil este evantaiul din pene de păun prins în dreapta, între piuliţă şi cap. Când omul saltă în capul oaselor, evantaiul dezvăluie un  text ca dintr-un papirus egiptean. Lumina candelabrului taenia saginata solium arată însă adevărul. Pe evantai e un citat din Ludwig Wittgenstein :

     Nu pot să judec dacă am numai gust sau şi originalitate. Pe primul îl văd clar, pe celălalt nu, sau foarte neclar. Şi poate că trebuie să fie aşa, şi nu vezi decât ceea ce ai, nu ceea ce eşti. Când cineva nu minte, este destul de original. Căci originalitatea care ar fi de dorit nu poate totuşi să fie un gen de operă de artă sau o caracteristică proprie, cât ar fi ea de pronunţată. Este deja începutul unei originalităţi bune să nu doreşti să fii cum nu eşti. Şi toate acestea sunt spuse de altul deja mult mai bine.

     Pe partea stângă, pergamentul e şi mai strâns. Printre miile de picioruşe, gnişcocoriţele scot câte un ciocan şi poc ! poc !, pălesc şurubul drept în cap. Filetul se umflă şi gata. Mutelca nu mai iese neam de neamul ei. Textul din partea asta e oficial, cu ştampilă :

     ...în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, ora 4,00, au fost demarate de către forţele de ordine, 300 de militari şi 100 subofiţeri de poliţie, acţiunile de deblocare a Pieţei Universităţii, fiind ridicate baricadele şi materialele amplasate pe stradă şi fiind efectuate acţiuni de deratizare ; astfel au fost reţinute, la ora 7,00, 263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliţie Transporturi Bucureşti şi la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeaşi zi în jurul orelor 17,30 - 18,30 ; după ce Piaţa Universităţii a fost eliberată, în jurul orei 11,00, în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente în barajele formate din militari şi au incendiat o autodubă a poliţiei : în acelaşi timp, în Piaţă şi-au făcut apariţia şi căteva sute de muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele, care îşi manifestau sprjinul pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe străzile din apropierea Pieţei Universităţii s-au format grupuri masive de civili, care au acţionat cu deosebită agresivitate, forţând cordoanele formate din poliţişti şi militari, aruncând în acestea cu obiecte contondente şi incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanţilor, dar şi unele autovehicule aflate în faţa Muzeului de Istorie şi în Piaţa Universităţii.

     Din tavan pică o difteromorfă. Apoi alta din perete. Curând, întreg zidul era scrijelat ca la război :  forţe de ordine, militari, persoane arestate în unităţi militare, eliberate cu acordul procurorului general, turbulenţi, autodube, putere politică, grupuri masive, cordoane, incendii, manifestanţi, autovehicule. Strâns între rus şi român, Avrum şopti :

     - FSN, face ordine !

     Ingrid Cocârleaua ridică mâna. Lăsat pe spătar, moldoveanul Avrum o privea cu încredere desăvârşită. Acelaşi şurub cu mutelcă străbătea şi capul magistratei Cleopatra Non Stop. Strânsă-n filet, fruntea părea s-arunce ochii cât colo. Chiar a scăpărat ceva, undeva. Imediat, o lumină orbitoare tăie La Tuta în diagonală. În Strasbourgul de Jos se auzi şi un trăsnet uluitor. Curând, în văzduhul aprins urca damful de marijuana. Şi-un cânt ca la porţile ceriului :

Foaie verde hau ham hum

Trece-o pasăre prin fum !

     Era vocea Valerşfrinţei, trecută dincolo de perepis.