Dincolo de perepis se auzi un cânt ca la porţile ceriului. Glas de femeie, cald. Textul răzbi ca nimic prin pereţi şi vama de tranzit :

Uiu-iu pe dealul gol,

Că mireasa n-are ţol,

Dar i-a face mirele,

Când o tunde cânele !

     Curând, pe uşă intră secretara Valerşfrinţa. Ochii mari, luminaţi ca de-o spasmă. E însoţită de o procesiune ce uimi gazetarii peste măsură. Din spate vine un sicriu aşezat cu fundu-n sus pe un postament de gnişcocoriţe cât calul. Deasupra, întins pe scândură, tronează clona unui procuror şef secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Stoluri de păsări-tunet, păsări-neuron şi cleşti zburători însoţesc procesiunea. În locul mâinilor, omul are câte un cherpedin cu care se agaţă de lemn, ridicându-se în capul oaselor. Capul e străbătut de la o tâmplă la alta de un şurub cu mutelci vineţii la capete. Astfel, scăfârlia e strânsă ca-n menghină. Operaţiunea se desfăşoară chiar în timpul mersului. Săltând din picioruşe, gnişcocoriţele rotesc mutelcile încet, pas cu pas. Scâââârţ ! scârţa ! face filetul, complet năuc. Elementul formidabil este evantaiul din pene de păun prins în dreapta, între piuliţă şi cap. Când omul saltă în capul oaselor, evantaiul dezvăluie un  text ca dintr-un papirus egiptean. Lumina candelabrului taenia saginata solium arată însă adevărul. Pe evantai e un citat din Ludwig Wittgenstein :

     Nu pot să judec dacă am numai gust sau şi originalitate. Pe primul îl văd clar, pe celălalt nu, sau foarte neclar. Şi poate că trebuie să fie aşa, şi nu vezi decât ceea ce ai, nu ceea ce eşti. Când cineva nu minte, este destul de original. Căci originalitatea care ar fi de dorit nu poate totuşi să fie un gen de operă de artă sau o caracteristică proprie, cât ar fi ea de pronunţată. Este deja începutul unei originalităţi bune să nu doreşti să fii cum nu eşti. Şi toate acestea sunt spuse de altul deja mult mai bine.

     Pe partea stângă, pergamentul e şi mai strâns. Printre miile de picioruşe, gnişcocoriţele scot câte un ciocan şi poc ! poc !, pălesc şurubul drept în cap. Filetul se umflă şi gata. Mutelca nu mai iese neam de neamul ei. Textul din partea asta e oficial, cu ştampilă :

     ...în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, ora 4,00, au fost demarate de către forţele de ordine, 300 de militari şi 100 subofiţeri de poliţie, acţiunile de deblocare a Pieţei Universităţii, fiind ridicate baricadele şi materialele amplasate pe stradă şi fiind efectuate acţiuni de deratizare ; astfel au fost reţinute, la ora 7,00, 263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliţie Transporturi Bucureşti şi la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeaşi zi în jurul orelor 17,30 - 18,30 ; după ce Piaţa Universităţii a fost eliberată, în jurul orei 11,00, în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente în barajele formate din militari şi au incendiat o autodubă a poliţiei : în acelaşi timp, în Piaţă şi-au făcut apariţia şi căteva sute de muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele, care îşi manifestau sprjinul pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe străzile din apropierea Pieţei Universităţii s-au format grupuri masive de civili, care au acţionat cu deosebită agresivitate, forţând cordoanele formate din poliţişti şi militari, aruncând în acestea cu obiecte contondente şi incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanţilor, dar şi unele autovehicule aflate în faţa Muzeului de Istorie şi în Piaţa Universităţii.

     Din tavan pică o difteromorfă. Apoi alta din perete. Curând, întreg zidul era scrijelat ca la război :  forţe de ordine, militari, persoane arestate în unităţi militare, eliberate cu acordul procurorului general, turbulenţi, autodube, putere politică, grupuri masive, cordoane, incendii, manifestanţi, autovehicule. Strâns între rus şi român, Avrum şopti :

     - FSN, face ordine !

     Ingrid Cocârleaua ridică mâna. Lăsat pe spătar, moldoveanul Avrum o privea cu încredere desăvârşită. Acelaşi şurub cu mutelcă străbătea şi capul magistratei Cleopatra Non Stop. Strânsă-n filet, fruntea părea s-arunce ochii cât colo. Chiar a scăpărat ceva, undeva. Imediat, o lumină orbitoare tăie La Tuta în diagonală. În Strasbourgul de Jos se auzi şi un trăsnet uluitor. Curând, în văzduhul aprins urca damful de marijuana. Şi-un cânt ca la porţile ceriului :

Foaie verde hau ham hum

Trece-o pasăre prin fum !

     Era vocea Valerşfrinţei, trecută dincolo de perepis.