25 ianuarie

     Da-n timp ce se sărutau în vârf de stâlp, s-a auzit un răcnet în drum :

     - Băăăăă ! Hai, odată ! Mâncaţi-mă şi pe mine !
     Evident că străinica Eium s-a speriat :

     - Văleu ! Ce-i asta ?
     Explicaţia a dat-o râzând madam Hupăl Pupăl :

    - E ! O panaramă ! Cel mai rapid şoarec din mahala !

     Într-adevăr, în drum era Chiţ TV Chiţ Chiţ. Cu scăfârlia pe spate şi ciubota-n zăpadă, se zgâia în sus, continuând să strige :

     - Hai, fă ! Ce dracu ! Nici buha nu mai mâncă şoareci ?

     - Ce zice ? grăi bufniţica, uimită.

     - E ! Se plânge că nu-l mâncă nimeni !

     - Uau ! Păi, de ce ?

     - Hai, odată ! interveni Chiţ. Ce dracu faceţi ? 

     - Băi, panaramă ! grăi madam Hupăl. Unde-s motanii Hamad şi Andreluşa ?

     - Au zburat !

     - Cine ?

     - Toţi ! Frăgezica, Hamad, Andreluşa. Fâşşşşşş prin aer şi gata ! S-au dus !

     - Hai, las-o !  Au zburat motanii ? râse şi Eium

     - Da, fă, proasto ! Nu'ş de unde vii, da habar n-ai ce-i pe-aici !

    Au râs păsăruicile de s-au prăpădit. Da şoarecul le-a revelat adevărul. Care-i şi foarte logic. Motanii n-au levitat, cum s-a crezut iniţial. Nu. Au fost transportaţi prin văzduh de firma liliecilor autorizaţi. Cu scăunaş, chingi, firmă ţais, legală, cu ştampilă şi TVA la stat. Când n-ai clienţi, zbori cu un combustibil lux dat de stat : impozitul forfetar. Liliachiţa Liluş a semnat contractul cu serviciul de zbor peste mahala direct în podul cu bagdadie, iatagan, ciur, cărţi şi fel de fel de gângănii misterioase. Auzind minunea, madam Hupăl Pupăl a şi exclamat către Eium :

     - I-auzi, gângăniţo ! Mergem şi noi ?

     - Mergem ! grăi aceasta. Hai şi voi ! zise către Luca şi văru Hupcăilă.

     - Şi eu ce fac ? se crăci Chiţ în drum. Stau aici ca prostu ?

     - Hai şi tu ! 

  Şi gata, l-a şi aruncat pe Chiţ deasupra-i pe spinare, fix între aripi. Unde, cum să zic, pare a începe şi subiectul misterului din podul lui Dumnezeu : raiul. Ţintă spre care se îndreaptă în râset şi chiote al doilea val de fiinţe extraordinar de curioase.

     24 ianuarie

    Cum a scăpat de specialist, bufniţica s-a şi ridicat spre văru Hupcăilă. Care o aştepta răbdător în văzduh, aproape de-un nor. Cum l-a văzut, bufniţica a şi strigat extraordinar de încântată : Aer Eium ! Aşa a înţeles văru parte din secretul cifrului. Citit invers în română, Aer Eium dă Muie Rea, dar şi Muierea. Când s-a dumirit, erau deja în zbor pe deasupra Rottach-Egern din Bavaria. Unde, pe 5-8 mai 2005, s-a întrunit Clubul Bilderberg cu teme diverse : suprastatul federal Uniunea Europeană, la ce-i bun internetul, cum se mai fac parale, fonduri de pensii, ce mai e prin Iran şi prin fisiunea nucleară. Au trecut cu bum-bum şi peste Bora Bora din ex-Iugoslavia, de nu se ştie nici azi clar de ce cu NATO şi ruşi cu tot. Fericiţii îndrăgostiţi au ajuns apoi în România peste Castelul Dracula şi bilderbergi cu infra şi suprastructuri, plus binecunoscutul bonus : ungurul imperial. Dacă nema putirinţa, mai aşteptăm oleacă şi apoi bum-bum cum o da domnul. În fine, au ajuns către seară la familia Hupăl Pupăl din vărf de stâlp. Acu, ce să spun ? Rar am văzut aşa bucurie. S-au îmbrăţişat verii Hupcăilă şi Luca din Efes strâns tare de tot. Şi râdeau întruna, bătându-se pe spate cu pana. Da şi madam Hupăl Pupăl se uita la bufniţica Eium ca la o minune. Apoi a cuprins-o în braţe şi-a sărutat-o de vreo şapte ori, zicând uimită : 

     - Da tu cine mai eşti, gânganie ?

     23 ianuarie

   În sfânta duminică a sfinţilor mucenici Clement şi Agatanghel chiar pot spune adevărul. Camaradul buhei Eium pentru două sticle de şnaps e văru Hupcăilă. Deşi reţinut, comunicatul Clubului Bilderberg e simplu de descifrat. Venind dinspre Coreea de Nord, văru a trecut peste Tunisia exact când izbucnea Revoluţia Iasomiei. Bilderbergii ziceau că ţara nu mai are preşedinte, iar ăsta zicea invers : că are. Apoi, văru Hupcăilă a zburat spre hodină în România, la familia Hupăl Pupăl. Înainte însă avea de descifrat în Germania secretul cifrului eum. Misiune foarte dificilă şi complexă întrucât cuvântul există în forma eum în limbi precum daneza, portugheza şi catalana, dar şi-n alte forme în diverse limbi pământene. : eio în greacă, enum în chineză, wium în indoneziană, helium în lituaniană şi sârbă. Tot orbecăind pe sub nori, văru s-a ciocnit straşnic de o buhă. Da ştii cum ? Plisc în plisc. Consecinţa : buha s-a speriat foarte tare şi a strigat din răsputeri Eium ! Cotidianul Der Spiegel dă plauzibilă explicaţia păşcăneanului emigrant. Citit invers în română, cuvântul însemană Muie şi există în vocabularul tuturor : supăraţi, glumeţi, miniştri, manglitori, cadre didactice, profesori de dans, academicieni, şperaclişti. Explicaţia folosirii în văzduhul Germaniei e foarte simplă. Lovindu-se plisc în plisc cu văru Hupcăilă, cucuvaia a vrut să strige Muie, boule, unde dracu te uiţi ? Da a ieşit Eium pentru că aşa-i în astfel de coliziuni : inversezi vorbele. Văru Hupcăilă a crezut însă că buha strigă cu totul altceva : Eum ! Adică exact parola de întâlnire şi cheia cifrului bilderbergian  secret. Obosit de drum şi Revoluţia Iasomiei, s-a pupat încă o dată cu striga despre care s-a aflat că-i un amestec de strix occidentalis cu bubo bubo şi încrengătura chordata, clasa aves, ordinul strigiformes. În fine, au coborât împreună pe-o tarla de o rară frumuseţe din sud-vestul Germaniei. Nu se cunosc toate amănuntele extraordinarei întâmplări, cu detalii pe minute şi secunde. Der Spiegel relatează doar esenţialul. Poliţia germană a anunţat că a găsit o bufniţă beată lângă oraşul Pforzeim. Dormea pe marginea şoselei lângă două sticle de şnaps golite. A fost arestată imediat şi dusă la un specialist. Care, auzind că zice întruna Eium ! Eium !, a tratat-o cu multă apă şi i-a dat drumul. Ascuns de sforarii lumii, adevărul trebuie spus măcar de ziua sfinţilor mucenici Clement şi Agatanghel. Impresionată de frumuseţea locului, bufniţica a băut şnapsul gât la gât cu văru Hupcăilă. Degeaba spune Clubul Bilderberg că o chestiune atât de omenească nu poate fi tratată pre limba păsărească.

     22 ianuarie

   Extraordinara gânganie a dispărut cum a apărut : neauzită. S-a dus şi n-a mişcat nimic. Toţi am rămas exact cum a fost : ca-n basme. Doar un pic de vânt şi mister se mai strecurau printre scândurile bagdadiei când a sosit următorul transport din văzduhuri. Da nu vă spun ce râset şi hărmălaie. Năucitorul grup a şi dat totul peste cap. Ştiind cine-i la mijloc, e şi normal. În scăunaşul atârnat de chingi erau înşişi cotoii Hamad şi Andreluşa, râzând şi bucurându-se ca de-o mare minune. Şi cam au dreptate. Nu se-ntâmplă-n fiecare zi să zboare motanii peste mahala. Deasupra scăunaşului trage la chingi şi familia Hupăl Pupăl însoţită de văru Hupcăilă şi noua lui iubită, o bufniţă ce nu s-a pomenit. Chiar şi marele cotidian Der Spiegel a scris despre ea. S-au minunat ziariştii şi de preafrumosu-i nume Eium, căruia nu-i găseau trevutul. Au cătat în dicţionare, au găsit şi traduceri bunicele. Dar prea aproximative. În maghiară, Eium e Ministerul Sănătăţii. În franceză - contaminări cronice. Nu se ştie ce-o însemna în Finlanda. Cea mai plauzibilă explicaţie a dat-o un emigrant din Paşcani, venit la Der Spiegel să măture podeaua  : în română, Eium e Muie, dacă lecturezi invers. De altfel, gazeta a relatat pe larg că preafrumoasa Eium era  mangă într-o zi pe marginea unei şosele din nord-vestul Germaniei. La juma de metru zăceau două sticle de şnaps golite nu se ştie cu cine. Ştiu eu cine-i pârlitul, dar nu-l spun azi. Nu se divulgă aşa ceva sâmbăta, de ziua cuvioşilor Timotei şi Anastasie Persul.

     19 ianuarie

     Frumoasă-i liliachiţa Liluş. Da şi foarte curioasă. Să vezi ce-a făcut. Tot zburând din casă-n casă, a descoperit un pod vechi păzit de-un un paing. Horhotind din colţ în colţ, a ajuns şi prin bagdadie. Acolo, lângă un iatagan şi-un ciur de făină, era o Biblie din alte veacuri, cu litere slavone şi coperţi din lemn. Sus atârna şi-un cuib în care nu se ştie dacă o fi fost vreodată ceva înlăuntru. Curioasă, Liluş a luat cartea şi începu s-o citească. Da a dat peste un pasaj care, deşi citit de trei ori, nu-şi dezvăluia sensul. Şi, în calitatea mea de specialistă în calendare, m-a luat la faţa locului să-i explic. Grea fiind, n-a putut aduce scrierea la mine în odaie. Deplasarea s-a făcut cu o firmă de lilieci cu licenţă de transportator autorizat. E simplu, plăcut, aerisit. Întâi m-au aşezat frumos într-un scăunaş. Apoi liliecii s-au înhămat la nişte chingi şi haida în văzduh. Aşa că uite frumuseţe de voiaj. Jos pâmântul, iar deasupra-mi o puzderie de urecheaţi fălfâind de mai mare dragul. Da ştii ce frumos se vede lumea de sus ? Uauuuuu ! Da-i greu de înţeles dacă n-o faci şi tu personal. Mergi la firmă, discuţi, închiriezi. Baţi palma şi gata, ai ce povesti. Cum am ajuns în pod, Liluş mi-a şi arătat cartea : 

     - Uite ! Scrie aici că Dumnezeu i-a dat omului raiul...

     - Aşa-i...
     - Da cât l-a costat pe om ?

     - Iaca, asta n-o mai ştiu !
   - Ai şi tu dreptate. Nu poţi să spui hodoronc tronc cât a dat omul pe rai, cum să-l preţăluieşti. E nevoie de un audit care să stabilească ştiinţific ce şi cât s-a dat, cât l-a costat şi etcaetera. Da, în fine ! Asta-i treaba omului. Altceva voiam eu să spun. Poftim, priveşte ! zise Liluş, arătând Biblia. Scrie aici că o parte contractuală e Atotştiutorul ?

     - Da, scrie...

   - Bun. A dat raiul cu pomi, roade, floră, faună. Într-un cuvânt : de toate. Plus bonusul pentru Adam...

     - Ce bonus ?

     - I-a dat-o pe Eva şi-a zis : Adame, alege-ţi o nevastă !

     - Aşa-i !

     - Dar i-a pus şi Evei o condiţie. Te las în rai, da să nu muşti din măr ! 
     - Aşa-i...
     - Apoi ştii povestea, nu ?

     - Da. ştiu. Eva a muşcat !

     - E, asta-i dilema mea ! zise liliachiţa. Nu-nţeleg şi basta ! 
     - Ce ?
     - Le ştie Atotştiutorul pe toate ?

     - Le ştie !

     - Şi cum de n-a ştiut ce-o să facă Eva ?

    E, aici m-am blocat eu, da şi liliacul patron al firmei de transport aerian autorizat. Că era acolo înconjurat de urecheaţi şi o tăcere groasă ca la film. Toţi îşi storceau creierii să dezlege enigma. Da tot Liluş a spart suspansul :

     - Păi, vedeţi ? 

     - Ce să vedem ? grăi asociatul unic.

     - Atotştiutorul a ştiut ! A ştiut da n-a spus !

     - Ce n-a spus ?

     - Că raiul are o hibă !

     - Da de ce n-a spus? se auzi deodată o voce neştiută, străină.

    Iniţial, nu s-a ştiut de unde vine. Dar i-am descoperit sursa undeva la marginea bagdadiei, lângă cuib şi iatagan. Pe ciurul de făină urcase o gânganie extraordinară. Nu mai spun şi cum sta : turceşte, ca la ea acasă.

     16 ianuarie

    Mă perpeleşte un mister : cine-o fi tata ? Să mă duc şi eu să-i spun săru mâna şi la mulţi ani. La oameni e fără echivoc. Au acte, alea alea. La mâţe e şi simplu şi complicat : cine-o prinde, ăla e. Astfel n-avem tată, suntem orfane din naştere. E cam straniu, da asta e. Taina lui Dumnezeu. Nu cred ca misterul să-i încovoaie şi pe cotoii Hamad şi Andreluşa. Umbă bezmetici cât ogradă să-nveţe mersul pe bicicletă. Unul e sus, ălaltu împinge de portbagaj. Şi hurrrrrr ! gata pozna. S-a dus biciclul drept în cuşca lui Vadim. Iese cânele şi zice, crezând că-i doar unu : 
     - Bă ! Ia stai...
     Da văzând că-s doi, a şi-ntors-o :

      - Ia ziceţi ! Voi aţi fost la Ierusalim ?

      - Ce să cătăm acolo ?

      - Cum pe cine ? Pe tata !

     Hm ! Ciudat : ăsta-mi citeşte gândul, dilema. Ba chiar dă şi un răspuns : acolo-i tata tuturor. La câini e la fel : orfani de mititei. Zic însă cu sinceritate : nu ştiu clar cum e. Da parcă-i mai bine având un răspuns. Acum poate pica iar acelaşi nor alb peste mahala. Ştiu cât de cât că-i de la  părintele tuturor orfanilor : Doamne Doamne, ceresc Tată.

     15 ianuarie

    Iar s-au dus zăpezile. Aşa, pe nevăzute. De la climă, timp, lume - nimeni nu ştie. Totul e incert, straniu, amestecat. Curg vremurile ca un pârâu de abur. Asta credeam eu că discută madam Citi Hop Zdup, profă de angleză, cu al păgubiţilor sfânt Mina. Poftim, uite-i în colţul gardului. El în drum, ea în ogradă, cu piciorul pe-un leaţ. Şi se minunează întruna, da de cu totul altceva. 

     - Sfinte, spune şi mata ! Ai pomenit motan râzând ca omu ?

     - Care motan ?

   - Al meu, sfinte ! Andreluşa ! Uite, să vezi cam ce-i poate pielea. Ca de obicei, l-am luat cu mine şi miercurea asta la cumpărături. Aşa fac eu când plec la târg : îl vâr sub capă...

    - Unde ?!!

   - Sub cojocelul ista scurt. Când mă-mbrac eu, el stă în pat, lăţit ca paşa. Se face că doarme, toarce şi sfiorlăie ca la teatru. Nici nu-ţi închipui ce actorie are-n el. Da eu îl înşfac deodată şi tuleo imediat cu el sub cojoc, chiar ici lângă ţâţă ! Uite, pune şi mata mâna ! zise, împungând cu deştu. 

     - E, lasă ! grăi sfântul, roş ca sfecla.

     - Hai, sfinte ! Să vezi şi mata cum e !

     - Lasă, lasă...

   - Da ştii ce mult îi place lui Andreluşa ? Cum o iau pe Sf. Sava la vale, uite-aşa sfiorlăie şi-mi drăgăleşte ţâţa-ntruna. Sfirla sfârla sfor şi ghim ghim împinge cu lăbuţa de catifea. Da ştii cum ? Îi place la nebunie !

     - De ! Cum să nu-i placă ?!!...

   - E, să vezi istorie. Jos în târg m-am fâţâit oleacă pe la vitrine. Ici o bluză, colo o pălărie, o pantoafă. Am şi intrat undeva să văd un flecuşteţ mai de-aproape. Frumos, da cam scumpic. Poate altădată. Apoi am coborât la pasajul din centru. Şi-acolo magazine gârlă, librării, bagaje, voaiaje, oha, cripturi şi egipturi...

     - Poftim ? beli sfântul ochii.

     - Şi cum stăteam cu faţa la vitrina librăriei, ce crezi că se-ntâmplă ?

     - Ce ?

     - Da mă crezi ?

     - Te cred !

   - Ei bine, când căscam ochii la o carte, l-am auzit pe Andreluşa râzând !

     - Zău ? se minună iar sfântul.

     - Da ştii cum râdea ? Exact ca omu : în hohote !

      - Da ce văzuse, soro ?

   - Întâi n-am înţeles nici eu. Scosese boticul de sub capă şi-l urcase tocmai sus, pe umăr. Lungit cât cojoaca, împingea c-un picior într-un nasture şi cu altul drept în sfârc, zgâindu-se la ceva. Da nu la cartea din vitrină, cum am crezut eu, ci undeva în spate. Se uita şi, cum spuneam, se prăpădea de râs !

     - Zău ? De ce ?

    - Păi, să vezi. Când m-am întors, l-am văzut la vrei trei metri pe Fanea lui Potlog. Ăla mai din vale, vecin cu Zdrenghea. E, ăsta cam băuse ceva pe la Broasca Verde şi pe unde-şi mai duce veacul. Bere, vin babanu şi mai ştiu eu ce. Trage la măsea pe unde-apucă. Da ăsta nu-i ca ăia cu mintea zob să nu mai ştie să meargă la veceu. Ştie şi tocmai de-aia se înfiinţase acolo jos la toaletă publică. Da să vezi şi să nu crezi !

     - Ce ?

   - Fanea sta ţuţurug pe caldarâm, cu genunchii lipiţi şi c-o mână-n buzunar. Acuş ziceai că se scapă pe el, da nu intra neam în closetă !

     - Păi, de ce ?

     - Ştii cu ce era îmbrăcat ?

     - Mai ieri avea cravată...

   - Iaca fleoşc ! A vândut-o de mult. Acu-i cu nişte rufăieli de la second hand de parcă-i sperietoare. Ştiind cam cum e, s-a oprit Fanea cu mâna-n prohab... 

     - Păi, de ce ?

     - Pe uşa toaletei era un anunţ...

     - Ce anunţ ?

     - Unitatea noastră îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clienţii !

    Drept să spun, nici sfântul nu ştia ce să facă. Era, totuşi, în 15 ianuarie, anulu 2011. Să râdă sau să fonfăie în barbă ? Poate-i spun ceva cuvioşii Pavel Tebeul, Ioan Colibaşul şi Mihai Eminescu din calendar. Ziua e cum ştim, da nu pricepem : s-a dus zăpada şi-n cârma luncii. Jos, câtu-i valea, pârâul ca un vălătuc de abur.

     14 ianuarie 2011

    Nu ştiu cum, când a făcut-o. Da Hamad e la mine în odaie. O fi intrat printre picioarele stăpânului, când s-a dus nu ştiu unde. Apoi ştiţi cum e. De-ale lui Hamad. Lugu-lugu, ce faci Frăgezico, de mult nu te-am văzut. Şi s-a aşezat lipit de mine în fotoliu. Tocmai mă uitam la televizor. Era o chestie cu ea şi el, iubire în flăcări, suspans, trădări. secrete. Şi vestimentaţii şic, extraordinar de interesante. Nu mai zic de vilă, maşină, piscina de vis. Chiar şi Hamad privea hipnotizat la profunzimile naturii umane. Şi încet, ca din întâmplare, a dus gheruţa pe după umăr şi mi-a răsucit un flocuţ lângă ureche. Apoi a coborât-o lin la primul sân, apoi la al doilea, al treilea. Aşa-mi atingea sfârcul că nu mai ştiam nici să-mi număr ţâţele. M-a şi pupat ca-n filmul de la televizor şi după aia - hm ! Cum care aia ? E, ştiţi voi ! Da să vezi ce-a făcut Hamad după aia : a-nceput să sară ca nebunu de pe-un fotoliu pe altul. Apoi pe canapeaua de răchită şi acolo din carte-n carte. Din Călătoriile lui Gulliver a sărit pe Charles Perrault şi Motanul încălţat. Nu mai ştiu care a fost ordinea zbenguielii la Figmund Sreud şi Psihologia inconştientului încolăcită cu ieroglifele lui Dimitrie Cantemir. De pe Istoria unui idiot scrisă de el însuşi a lunecat pe Cum să fii o lady/Cum să fii un gentleman, deschisă la "O lady se gândeşte bine înainte de a spune ceva". Pe măsuţă era şi puPICI !, romanţ matrimonial. Sunt o visătoare incurabilă... nu fiţi măgari că vă pun să spălaţi vasele !!! numi place marginea periferiei !!!!!!!!! Deodată, pe cuier a zărit căciula stăpânului. Stă acolo ca-n fiecare zi, la hodină. Da cotoiul are o nedumerire.

     - Fă ! zice. Iar a plecat stăpânu cu capu gol !

     - Ba nu-i gol ! 

     - Da cum ?

     - Descoperit !

    De fapt, nici descoperit nu e. Stăpânu are două căciuli. Una e aia brumărie, cu care a şi plecat. Iar astalantă a rămas pe cuier. E neagră, cu blană la interior. Da-i întoarsă şi spre exterior, răsfrântă-n sus pe margini. Pe-afară-i lucie ca o caschetă de neamţ la război. În vârf are un bumb şi de jur împrejur o cureluşă. Habar n-am de ce se tot uită Hamad la cozoroc. 

     - Fă ! zice, mirat foarte. Vezi cozorocu ăsta ?

     - Îl văd...

     - Deasupra n-are pic de blană...
     - Şi ?
     - Da are dedesubt !
     - Aşa...
     - Păi, la ce foloseşte blana sub cozoroc ?!!
     De ! Mereu lunecă Hamad pe subtila întrepătrundere dintre frumos şi util. Da până s-i explic taina, la geam s-a iţit motanul Andreluşa. Şi făcea nişte semne atât de disperate, încât ne-am şi repezit glonţ la geam. Ce-am văzut, vă spun sincer, ne-a lăsat mască. Spre cerul albastru suia un pluton de quokka având pe capete nişte căciuli absolut identice. Toate cu bumb în vârf şi blană sub cozoroc.

LIPOPETA

     Portretul e din puPICI !, romanţ sentimental. În care fata popii Lipopeta se înscrie la agence matrimoniale franco - roumaine ca să afle lucruri foarte frumoase şi egalite ca la Comuna din Paris. Se prezintă în formă dreaptă cu spirale. Plus poza şi două-trei ţinte deosebit de atractive.

   Agence matrimoniale franco - roumaine e cea mai profesională din România. Pentru femei totul este gratuit plătind un abonament de 400 ron/an. Pentru bărbaţi e cu plată, costul abonamentului fiind de 400 ron anual.

     LIPOPETA este un om printre oameni care caută bărbat. E iubită de prieteni şi ignorată de duşmanii pe care şi-i ţine aproape. Din exterior vip, din interior şi mai vip. Frumuseţea este okiul care priveşte smile. Nu fumează. Nu consumă alcool. Locuieşte singură cu animale. Partenerul căutat : Să fie în primul rând om, nu măgar. Cu simtzul umorului, cu poftă de viatză, viteză, avid de toate. O minte ascutzită face mai mult decât toţi muşchii din lume. Comentarii - Nimeni nu a comentat încă profilul.