- Fugi, nenorocitule ! se auzea de nicăieri.

     Privi la dreapta, la stânga.

     - Încotro ? zise, complet năuc.

     31 octombrie

  Omul inteligent nu are prieteni. Mă rog : printre oameni. Mâine e o nouă zi. Sau o fi aceeaşi ?

     27 octombrie

  Hm ! Iar mă perpelesc. Oare cine l-a făcut pe om ? Ia să vedem, poate aflu de la televizor. Gata, apăs. Clonc ! Şi poftim : iar e miting la guvern. O reporteriţă se-ndreaptă glonţ cu microfonul către un sindicalist.  Şi chiar asta ne povesteşte :

     - Mă-ndrept acum spre un domn pe care l-am cunoscut la un miting precedent, dar care nu se află la primul miting !

     Păi, de ! Ce să zic ? Din clădirea guvernului saltă-n văzduh ceva la fel de limpede. S-a-nfipt deja vreo trei metri în nori. 

     26 octombrie

    Vânt în cruce. De la răsărit, drept în cuibul familiei. Întinde aripa Luca din Efes. Să vadă cum e : cald, rece. Da-i ca omul : căldicel. Alături, madam Hupăl Pupăl se uită şi ea spre cer. Da cu alte gânduri, se vede treaba. Zise, nedumerită :

     - Nu pricep ! 
     - Ce ?
     - Cine l-a făcut pe om ?

     - Dumnezeu !

      - Şi pe noi cine ne-a făcut ?

      - Hilimon !
   Făcu madam nişte ochi cam atâta de mari. Zise, la fel de nedumerită :
     - Păi, din foaie îl faci şi pe Dumnezeu !
     - Păi, tu ce crezi ?!! 

   E, cum să spun ? Doamnei Hupăl Pupăl i s-a mai lungit un ochiu. Da văzduhul a rămas la fel de nedesluşit. E acolo o ceaţă stranie, rece, de nepătruns. Celălalt ochiu s-a aplecat spre ţărnă. Şi vede cum urcă dâmbul un strein. Greu de distins, greu de înţeles. Are sutra la stânga. Incerte sunt şi kafila, biruma, surefa. Să vezi şi cum păşeşte : straniu, parcă fără corp. Nu-s sigură, n-am dovezi. Da cred că-i creat de acelaşi Hilimon.

     Fericirea : ban în punga săracului.

     23 octombrie

    Cer jos, înnorat. Stăpânu Hilimon şade pe un fotoliu şi mă trage de coadă. Întoarce Moftul Român pe-o parte şi pe ailaltă. A reapărut cu texte şi reclame din cel vechiu, al lui Caragiale Luca Ion de la 1893, ianuarie. Se uită stăpânu în foaie, mă uit şi eu. Poftim. 

   Heidsieck&C din Reims, vând Monopole şi Monopole sec, grands vins de champagne. Pe Strada Academiei, 1 - Bucureşti. Furnisori de la 1818 ai M.S. Împăratului Germaniei. 

     Hm ! Bea ăsta de la 1818 la 1893. Ai de capu nevestei ! 

     Dr. Thor - No. 1, Strada Emigratu, No.1, intrarea numai prin Strada Sfinţii Voievozi, specialist în boalele secrete, vindecă neputinţa bărbătească. Loc separat de aşteptare pentru fie - care. Consultaţii de la 8 dim. până la 8 seara. 

    He, he ! Fericită nevastă are Dr. Thor. Singurică de dimineaţa până seara cu doi-trei vindecaţi de neputinţă chiar de soţ. Evident, se completează cu o doagă de Monopole sec. Iaca altă minune. 

  Salvadentul pielei. Remediu sigur contra soacrelor, reumatizmelor şi boalelor de inimă. Neîntrecut pentru a face cizmele impermeabile.

     - Uau ! se auzi Hamad din cireş.

     - Uau - uau - uau ! confirmă Andreluşa, prompt.

    Ce-o fi ? mâ-ntreb, privind pe geam. Şi o văd pe Maruşca dincolo de gard. Suie dâmbul încet, alene.  În înalturi e un covor de ciori. Pictează răsăritul ca nişte puncte de păcură.

     22 octombrie

    - Meduza Nomura, zise Hamad, este formată din transparenţă şi douăzeci şi patru de ochi !

     - Parcă-i Urmuz ! grăi Andreluşa.  Nu se ştie ce vede cu atâţia ochi !

     - Păi ! făcu Hamad, convins.

   Sunt în cireş privind lumea cum se pricep : ca din pod. 
     - Îi vezi ? Toţi cu treburi ! La deal, la vale...

     În vârf de stâlp, madam Hupăl Pupăl e c-un ochi la cotoi şi altul spre Luca din Efes. Zice, împingându-l :

     - Du-te, mă, că murim de foame ! Du-te şi adu ceva !

     - Stai, fă ! zise Luca. Nu vezi ce-i acolo ?

     Acolo-i meduza Nomura. Da nu-i clar ce face. Ridicată lângă gard, arată ceva spre deal şi zice, uluită :

     - Ce-i arătarea asta ? 

     - Un om ! explică Andreluşa, privind.

     - Da urât mai e ! Aşa-s toţi ?

   Privi din nou Andreluşa. Omul de sub dâmb era ca tot omul. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

     - Da ! confirmă scurt. Aşa-s cam toţi...

     Nedumerită, meduza întrebă :

     - Cine l-a făcut ?

     - Cum cine ? Mă-sa !

     - Şi pe mă-sa cine-a făcut-o ?

     - E, na ! Cum adică ?

     - Da, bre ! Cine-a făcut-o ?

     Atunci s-a prins motanul : Nomura se cam dădea la filosofii. Zise bucuros :

     - Pe om l-a făcut Dumnezeu !

     - Aha ! Şi ce-a urmat ?

     - După aia, omul l-a creat pe Dumnezeu !

     - Păi, cum asta ?

     - Habar n-am !

     Mirată foarte privea meduza. După acel om şi alte prostii. Conchise iar, privind omul ca la foto :

     - Da urât mai e !

     Hamad începu să cânte-n cireş. Aşa, cam fără rost :

Când eram în floarea vârstei

Nimeream puţa lăcustei !

Da acu am bătrânit,

Nu văz iapa la păscut !

     Am căscat ochii cât para.
   - Ce-i, Frăgezico ? interveni Andreluşa. Ce te holbezi ? N-ai mai văzut o meduză ?

     Atunci mi-am dat seama de unde-i celălalt sunet : Andreluşa acompania cântecul la frunză.

     - Bă ! îl ghionti pe Hamad, arătând meduza.

     - Ce-i ?

     - Oare ce vede asta cu douăşpatru de ochi ?

     16 octombrie

     Toamnă plină cu şipot de ploaie. Sus, ciori de stepă. Saltă în aer, vălătuc. Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala, priveşte cu mirare bagdadia vădanei Daftanezu Rozmari. Bolta viţei de vie e neculeasă la atâta vreme după echinocţiu. Stau să pice strugurii negri, aproape stafidiţi. Aşezat pe brassica olenacea, un florinte priveşte frunza la fel de uimit. Pe varza ornamentală vecină cu basilicum s-a trezit din somn şi un liliac de amurg. Şi se uită chiondorâş la un bob sărit din ciorchine drept în plisc. Ajuns la poarta Lizdăkinei, Chiţ TV Chiţ Chiţ zbiară din răsputeri:

     - Făăăăăă ! Ia ieşi, fă, afară ! 

     Deschise aia fereastra şi zise, râzând :

     - Ce vrei, mă ? 

     - Fă ! Am ceva să-ţi spui. Da nu te sparii, da ?

     - Nu mă sparii !

     - Am găsit pe cineva să mă mănânce !

     - Hai, las-o ! Cine-i ?

     - Nomura !

     - Poftim ?!!

  - Nomura, fă ! Meduza Nomura ! A ieşit din fântână lu  Daftanezu Rozmari ! 
     - Vădana ?

   - Da ! M-am dus la fântână ăsteia cu căldarea bombată în mână. Să iau apă, că-i mai bună din căldarea asta. Da când mă uit, ce crezi că văd pe ghizdul fântânii ?!!

     - Ce ?

  - Meduza Nomura ! Stătea întinsă ca la ea acasă. Şi aşa de transparentă că i se vedeau şi ăi douăşpatru de ochi !

     - Aha !

     - Evident că  am întrebat-o : Ce faci, fă, pe ghizdul fântânii ? 

     - Şi ce-a zis ? făcu Lizdăkina, extrem de uimită.

   - A zis că a evadat din Marea Japoniei prin strâmtoarea Tsushima. Venise din Zona Moartă a Mării Galbene. Sunt acolo meduze muuuulte de tot, vreo douăzeci de miliarde. Şi-i foame mare, mare, maaaare ! Aşa-i când îs mulţi şi se-ndeamnă unu pe altu. Şi se ştie, am văzut şi la televizor că astea se-ndoapă cu zooplancton. Da cât să fie, bre, cât să fie dacă mânci întruna ziua noaptea ? Aşa că au ras tot, zare de zooplancton n-a mai rămas în Zona Moartă. Doar câte-o pulbere pe ici colo...

     - Şi ce s-a întâmplat ?

     - Au fugit care-ncotro ca şi asta...

     - Şi cum a ajuns pe ghizdul fântânii ?

   - Păi, n-am spus ? Prin strâmtoarea Tsushima. A avansat, a ocolit China şi Japonia. Aglomeraţie mare, prăpăd. Guri multe, soro ! Deodată, norocul ei : a găsit o găurice în Terra. Şi zvâc ! a şi străpuns pământul ca nemţii din est pe sub zidul Berlinului. Dă-i prin hăuri şi poftim ! Iat-o în România pe ghizdul fântănii !

     - Păi, de ce ? se minuna Lizdăkina. Pe cine caută ?

  - Pe mine, fă ! grăi Chiţ, foarte bucuros. A auzit că nu mă mâncă nimeni. Şi cum e moartă de foame, de ! Şi-a încercat norocu...
     - Şi ? Nici Nomura nu te-a mâncat ?

     - Nu ! făcu Chiţ, uluit.

     - Uau ! Păi, de ce ?!!

     - Aveam căldarea în mână !

     - Poftim ?

   - A deschis gura cât şura şi, când să mă-nhaţe, a zis s-o arunc dracului undeva...

     - Ce s-arunci ?

   - Căldarea, fă, proasto ! Cică la meduze căldările îs ceva de frupt. Cum era şi vineri, zi de post, nu se-nghit nici de-ar fi aurite ! Aşa că am aruncat-o cât ai clipi şi-am rămas eu singur, aşa cum mă vezi...

     - Şi ?

   - Tot nu m-a mâncat ! Să vezi întâmplare. Când am trântit căldarea, a sărit din ea o hârtiuţă. Nomura a luat-o şi s-a uitat în ea. Apoi să vezi şi să nu crezi !
     - Ce ?
     - A zbughit-o glonţ pe sub dâmb şi biserica Sf. Sava la vale !

     - Din cauza hărtiuţei ? Păi, ce scria acolo ? 

     - Uite, citeşte şi tu ! zise şoarecul, uimit.

     Lizdăkina luă flecuşteţul şi citi îndată :

     - De ce au călugării telefon mobil ?

     - Nu acolo, fă ! se miră Chiţ. Pe partea ailaltă !

 - Aha ! zise mâţa, lecturând. Meniu : pastramă de oaie, pastramă de pulpe de pui, pastramă de porc,  piept de porc, ciolan de porc, şunculiţă ţărănească, ceafă de porc, coaste de porc, murături, cartofi prăjiţi, pâine. Aha ! Şi ce-a urmat ?

     - Păi, nu ţi-am spus ? 
     - Nu !

   - A preferat porcăriile alea în locul meu ! explică şoarecul, complet dezolat. A zbughit-o glonţ la bâlciul de Vinerea Mare !

     Când să continue, o văzură pe însăşi meduza Nomura. Da era cum nu s-a pomenit. Urca dâmbul o dihanie nemaivăzută. Ce mai încolo şi-ncoace, era . Umflată rău, crăpa bârdanul. Atâta se ghiftuise cu păstrămi, piept, ciolane, şunculiţi, cartoafe şi murături, că nu mai putea de umflată. Crăpa bârdanu şi cămeşa de pe ea. S-a oprit gâfâind deodată la poarta Lizdăkinei şi-a zis ceva de-a năduşit târgul :

     - Bre ! N-aveţi un livret militar ?
     Lemn, Lizdăkina, abia îngăimă :

     - Da pentru ce ?

  - Gata, am decis ! Mă pensionez în România ! Am aici de toate ! zise, bătându-şi burtoiul.

- Zău ?

- Da ! Uite, cât m-am învârtit pe la bâlci, mi-a dat unul şi lista cu actele ! zise, întinzând o foaie.

     Luă Lizdăkina, citi.

     Construieşte-ţi viitorul din timp !

     Pensia pentru limită de vârstă

     Acte necesare :

     - cerere pentru înscriere ;

     - carnetul de muncă (original şi copie) ;

  - alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate ;

     - livretul militar (original şi copie) ;

     - diplomă de studii (original şi copie) ;

    - pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoaşterii acestora de către statul român ;

     - adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă ;

     - adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite ;

     - procură specială pentru mandatar, dacă este cazul.

     Atenţie ! Reducerea vârstei standard de pensionare este prevăzută în lege. Informaţii suplimentare puteţi obţine de la casele teritoriale de pensii.

     Stană rămaseră mâţa şi Chiţ. Ieşise în drum şi Daftanezu Rozmari. Văzându-i pe toţi, meduza Nomura grăi :

     - E ! Aveţi livretul militar ? Că-n rest, am toate actele !

     14 octombrie

     Două forme ale apocalipsei.
     Internetul e o formă de cultură. 
     Iar cultura e o formă de scepticism. 

     13 octombrie

      Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată !

     E, cu asta s-a clătinat ceva.

     Pământ, cruci, semilună.

     Religii.

     Chaos.

     7 octombrie

     - Dacă-ţi spun ! zise Luca din Efes. A zburat !

     - Cine ? grăi nevasta, madam Hupăl Pupăl.

     - Hilimon. Şase zile a zburat preste Bucureşti !

     - Cum ?

     - Habar n-am ! Cert e că la un moment dat...

     - ...şi unul luat ! completă madam, iute.

     - Ce ?! suci Luca pliscul.

     - Un moment dat şi unul luat !

   - Aha ! Păi, vezi ? La momentul dat a văzut prin Ferentari un câine cu un covrig secuiesc în coadă. Şi un banner uriaş pe faţada ministerului de finanţe : Asta-i Ţara în care preţurile scad pe Lună !

     - Cu majuscule ?

     - Da. Pe Lună ! Alături s-a văzut Raliul Boului de Catifea. În plină desfăşurare...

     - Plină ochi ?

     - Cine ?

     - Desfăşurarea !

     - Da ! Hilimon i-a notat şi viteza : Mach 1.
     - Şi ce-a mai notat ?

    - Ceva sibilinic. La miez de noapte, mămăligă de meiu. Preste Bucuresci şi cascada de ape. Când ceriul se sparge şi din adâncuri iese ştima alburie a lacurilor...

     Nici madam Hupăl Pupăl n-a înţeles. Vru să explice da nu mai avu timp. O pală de vânt aruncă vraful de frunze prin toată ograda plină ochi cu fel de fel de făpturi lipite de stăpânul Hilimon. Ciotcă împrejurul său, văd cam aşa : Bălăurelul lui Bohomond, Chiţ TV Chiţ Chiţ, cânele Vadim, cotoii Hamad şi Andreluşa, Ideograma din Gâl Gâl, şepte gnişcocoriţe, un quokka, o suliţă şi Dimitrie Cantemir. Plus nişte scene privind creştinarea bulgarilor şi ruşilor potrivit miniaturilor lui Manasses. Când Vadim înaintă un pas, ruşii erau deja grupaţi în gorod. La un moment dat apăru şi momentul luat în Archivum Eurasiae Medii Aevi. Ca stana înlemniţi, în sus priveau Vafineda din Vardiştihe, Garabet Cartagina Pocnici, Fofelia, Citi Hop Zdup, Colaci Împletiţi Mariana, Aliţă Şnur. Dincolo de gard, palidul chip al sfântului Mina. Deasupra, pe ceriul bagdadiei, stiletul Lizdăkinei scrie o samă de cuvinte. Amintirea, curierul trecutului. Greu faci, uşor desfaci. La vale asudă prostul. Văzând atâta frunză şi turburare, cânele Vadim făcu linişte zicând doar atât :

     - Mârrrrr !