17 februarie

După ce-a plecat Tinca Hihalinca, madam Citi Hop Zdup, profă de angleză, a stat frumuşel de vorbă cu Hamad şi Andreluşa. Nici nu era greu. Se ştie doar cum sunt poveştile de iarnă :  exact ca-n viaţă. Ştiţi locaţia şi personajele. Cotoii erau acolo sus, în geam. Lângă ei, musca de februarie. Priveau toţi înlăuntru şi ascultau smirnă.

- Băi, fraţilor, le zicea madam, extrem de mirată, Tinca Hihalinca chiar s-a întâlnit cu ăla ! 

- Cu cine ? a zis Andreluşa, căscând ochii.

- Cu ăla ! Ticu Hihalache !

- Hai, las-o !

- Pe cuvântu meu ! S-au întâlnit şi s-au uitat unu la altu...

- De ce ?

- Cum de ce ?!!...
- De ce s-au uitat ?
- Păî, aşa-i în amor ! Te întâlneşti cu omu şi stai un pic...
- Ca să ce ?
- Ca să te uiţi la el... 
- Atât ?! Doar să te uiţi ?!!!...

- E, na ! Au şi vorbit...

- De ce ?

- Ce de ce ?

- Doar au vorbit ?!!...
Râse madam Citi Hop Zdup. Aşa, încetişor.
- Păi, voi ce credeţi ?!! adăugă ea, foarte şugubăţ.
- Păi, noi nu credem ! zise şi Hamad.
Care, se ştie, e la fel de şugubăţ. Aşa că o au întrebat-o pe doamna ceva foarte serios :
- Auzi, tanti ? Întreb şi eu o întrebare...
- E ?!!
- Cu ce se ocupă ?
- Cine ?
- Ticu Hihalache !
- Cu Tinca ! răspunse Andreluşa de-alături, foarte prompt.
- Lasă, mă ! Ştiu ! se hlizi Hamad. Da aşa, în general, ce face ? Vinde, cumpără ? Din ce trăieşte ?
- Păi, daaaaa ! răspunse madam. Asta l-a întrebat şi Tinca !
- Şi ? Ce-a zis ?
- A zis că vinde !
- Ce vinde ?
- Apă uscată !
Bzzzzzzzz ! zbârnâi deodată musca de februarie. De ce ? Pentru că nu-i venea să creadă. Poveşti, poveşti, da nici chiar aşa ! Care apă uscată ? De unde, nene ?!!
- Aha ! zise şi Hamad.
- Păi ! întări Andreluşa, scurt.
Da asta e, nu-i nicio exagerare.  Omul e capabil de orice, inclusiv de-un lucru bun. Principalul este să crezi. Şi să nu cercetezi. Dacă nu crezi, e naşpa. Suferi şi te tulburi. Bzzzzzzzz !

13 februarie

Zdup ! şi gata. Am şi poposit pe umărul stăpânului Hilimon. Ia să văd ce mai vede. Oare la ce se uită ? Păi, nicio noutate ! Se chiorăşte-n monitor şi clămpăne la taste. Clic-cloc-clonc-clinca ! E acolo ceva cu Tinca Hihalinca şi Ticu Hihalache. Păi, cum să nu-i ştiu ?!! Îi ştiu, dă-i încolo ! Doi proşti. Plus madam Citi Hop Zdup pândită-n geam de cotoii Hamad şi Andreluşa. Ştiiiiiiiiiu, ştiu când s-au suit acolo ! Chiar ştiu mai multe, da nu vreau să spun. Ăştia umblau pe-acolo după o muscă de februarie. A ieşit ca toanta nu se ştie la ce. Apoi a păcălit-o o rază de soare sosită glonţ şi pitită într-o gaură. Cum în găuricea aia era chiar musca - gata ! Bâz-bâz-bâzzzz ! ca năluca, fără să ştie încotro. Şi-a venit, nene, valul ăsta de nămeţi cât casa de n-a mai ştiu ce-i cu ea. A zburat direct în bucătărie. Şi proştii de Hamad şi Andreluşa au năvălit după ea. Să vadă ce şi cum, nu ? Că rar aşa muscă scrântită în plin februarie. O fi vreo minune, un semn că se sfârşeşte lumea. Da nu cred eu că piere aşa, de la o muscă. De la calendarul mayaş da, mai cred şi eu. Da de la o muscă ?!! Hai, las-o ! De unde să ştie musca astronomie, astrologie şi calendare ? Se uită şi ea ca mâţa-n calendar. Nu pricepe ce scrie stăpânu Hilimon, dar-mi-te mayaşii.

Hm ! Şcoala. Facultatea actuală. Profesori, studenţi. O mână de imbecili predă unei mase de imbecili. Nimeni nu ştie ce şi de ce. Simplă inerţie. Fără finalitate. Fără cap şi coadă.  Învăţământul actual e ca musca de februarie scriind un tratat de logică şi cuminţenie.

12 februarie

- Fă ! a mai zis Tinca Hihalinca, încet.

Doamna Citi Hop Zdup aproape adormise.

- Ce-i ? a tresărit ea, privind împrejur.

- Eu am mai văzut ceva...

- Unde ?

- Afară, când veneam...

- Ce-ai văzut ?

- E, am văzut ! Da ştiu eu dacă-ţi spun ?!...

- Hai, spune ! Că...

- Iar o să zici că-s proastă !

- Nu zic !

- Ba o să zici şi că-s dusă rău, iar cred în semne !

- Ce semne ?

În foc a trosnit ceva. Arde în sobă liniştit. Te uiţi la el şi deodată poc ! Trosneşte şi nu ştii ce. De : semne ! Că or fi bune, rele - nu ştie nimeni.

- Cum ce semne ? se miră Tinca Hihalinca. Sunt peste tot !

- Hai, soro ! Spune ce-ai văzut...

- Păi, nu ţi-am spus ?

- Nu !

- Când veneam încoace bătea vântul. Da tare de tot, abia mergeam. Eu încolo, el încolo ! Eu încolo, el încolo ! Şi cum mă hâţâia întruna, hopa !, am văzut un semn !

- Hopa !

- Ştii tabla de la intrarea în cimitir ?

- Ce tablă ?

- Aia, soro ! Indicatorul rutier. Arată cum şi încotro să circuli...

- Aia din colţ, cu săgeată ?

- Da, aia...

- Şi ?

- Păi, a-ntors-o vântul !

- Cum a-ntors-o ?

- Avea săgeata spre cimitir !

- Hi, hi ! râse profa, încetişor. Şi ce scria pe tablă ?

- Sens unic !

Şi poc ! s-a auzit iar în sobă. A mai trosnit un lemn. Da hotărât, nu aşa, ca-n poveşti. Sincer să spui, cotoii Hamad şi Andreluşa chiar au tresărit în geam. Şi iar ninge, De vreo lună se cam ţine Doamne Doamne de basme.

11 februarie

S-a confirmat oficial. Într-adevăr, Ticu Hihalache i-a răspuns Tincăi Hihalinca. Aşa că nu mai umblaţi cu prostii. El i-a răspuns, nu altul. Ce-i drept, nu ştia clar în ce constă averea Hihalincăi : două ţâţe monumentale, plus o treabă neostoită şi psihanaliza inconştientului. Ticu ştie una şi bună : la magazinul din colţ se vinde gazon sintetic. Şi multe transporturi funerare în Europa, la cel mai mic preţ. Are şi un disc pe care scrie ceva incert : Salieri ori Sarieri. Iar cartea de aseară a rămas deschisă la acelaşi titlu ciudat : Imperiile stepei. Chiar e o şaradă istorică pe undeva : invaziile nomazilor apără imperiile sedentare. Nu prea se pupă invazia cu sedentarul. E şi ceva cu evul mediu prefigurat în bazinul Mării Negre. Goţii, alanii şi imperiul de stepă. La recentul recensământ, Hilimon a declarat că este agatârs. Femeia lui e agatârsă. Concluzia : amândoi sunt agatârşi. Simbioza dintre goţi şi alani a dus la arta greco-sarmatică. Sau sarmată ? Mă rog : pontică. Şi dă-i prin spaţiul euroasiatic de-a lungul zonei care marchează, până la Pacific, limita regiunilor de civilizaţie sedentară. Ar fi chiar foarte frumos să insistăm, după atâtea şi atâtea minuni, asupra întâlnirii formelor de artă şi civilizaţie venite din toate punctele orizontului. Apoi să scrii, ca Figmund, despre melancolie. Ori despre cuvânt şi lucru. Vrem acum să verificăm ce supoziţii sunt necesare pentru explicarea tulburărilor de vorbire, pe baza unei asemenea structuri a aparatului de vorbire, cu alte cuvinte, să aflăm ce anume ne învaţă studiul tulburărilor de vorbire pentru funcţia acestui aparat. Aici vrem să separăm pe cât posibil una de alta latura psihologică de cea anatomică a obiectului. Apoi Ticu Hihalache s-a minunat că Hilimon e agatârs şi i-a trimis mesajul încurajator Tincăi Hihalinca. Ştiind, evident, că are o treabă neostoită. Dar neintuind deloc, repet, că are şi două ţâţe monumentale. E foarte posibil ca miercuri, după ce trece de poarta lui Dimitrie Cantemir, cum o fi ea, otomană sau rusească, să ajungă pe gazon sintetic şi la Tinca Hihalinca.

10 februarie

DACĂ-ŢI SPUN !

--------------------------------

Extraordinara poveste a divorţatei Tinca Hihalinca, posesoarea unei nemaipomenite averi constând din două ţâţe monumentale şi încă o treabă pudică pe care o arată când prea rar când prea des. E lucru hotărât că iarna asta a fost aşa şi-aşa, după vremuri şi noroc.

---------------------------------

Sincer, nu ştiu cum au ajuns cotoii Hamad şi Andreluşa la geamul doamnei Citi Hop Zdup, profă de angleză. Că uite, omătu-i cam de şase metri. Cred eu că au făcut cumva un tunel până acolo. A fost viscol ce nu s-a pomenit decât în urmă cu hăt ! vreo şaij de anişori în urmă. Şi s-a adunat ditai nămetul la geamul vecinei Citi Hop Zdup. Şi asta ce să facă ? S-au închis şi şcolile, n-are nimic de făcut. Şi ce să facă, nene ? A adus-o pe Tinca Hihalinca să mai stea la cioace. Asta e divorţată, stă singură şi nu prea are ce face cu alea două ţâţe monumentale date în posesie de bunul Dumnezeu. Plus că, pudică fiind, mai are încă o treabă neostoită de care se ruşinează să vorbească aşa, pe faţă, chiar şi sub un nămet de şase metri. Cum o fi ajuns Tinca acolo - dracu ştie. A venit tiptil prin stradă, tupilată printre zăpezi. S-a uitat la vânt, vântul la ea. Şi s-au înţeles. Hai, fă, treci ! a zis vântul. Şi gata, s-a rezolvat. Tinca Hihalinca e la madam Citi Hop Zdup numa bună de poveşti.

- Dragă, zicea ea mirată, doar ţi-am zis...

- Ce ?

- Am făcut exact cum ai spus...

- Cum ?

- Am dat anunţul matrimonial cum ai zis tu...

- Cum am zis ? 

- Buna sunt o fire spontana vesela si sincera nu ami plac minciunile si urasc sa fiu anselata sunt o femeie deschisa la apsolut tot ce se petrece in jurul meu si ma adaptez la orice varsrsta depinde de amprejurari ami place foarte mult muzica.

- E, şi ?

- A răspuns unul Ticu Hihalache...

- Şi ce-a zis ?

- Că-i educat, dar nu poate citi mesajele...

- Păi, de ce ?

- Cum de ce ? Acolo e cu plată, soro ! Dai banu, citeşti mesaju. Nu dai, nu citeşti !

- Aha !

- E Ticu Hihalache educat, dar asta e. N-are şi bani, săracu !

- De ! Ce să zic ? Soarta !

E, când au auzit cotoii Hamad şi Andreluşa cum e cu soarta omului, s-au  uitat lung unu la altu. Miraţi foarte, că altfel nu pot să zic. Decât ca Figmund la apsolut orice varsrsta : Reprezentarea cuvântului apare ca un complex închis de reprezentări, în timp ce, dimpotrivă, reprezentarea obiectului apare ca unul deschis. Reprezentarea cuvântului nu este legată dinspre toate părţile ei componente, ci pur şi simplu, pornind de la imaginea sonoră, de reprezentarea obiectului. Printre asociaţiile de obiect cele vizuale sunt cele care reprezintă obiectul într-o modalitate asemănătoare felului în care imaginea sonoră reprezintă obiectul. Legăturile imaginii sonore a cuvântului cu alte asociaţii ale cuvântului decât cele vizuale nu sunt incluse. Foarte cert este că, undeva la şase metri sub nămeţi şi alţi doi sub glie, Şcoala Subterană pentru Gnişcocoriţe predă întruna Schema psihologică a reprezentării cuvântului. Până la primăvară, când dă colţul ierbii, o ştiu toţi la perfecţiune.



16 ianuarie

Nu ştiu cum e cu inteligenţa şi prostia. Ştiu ceva, da nu cert. Care-i calitate, care defect ? Unde-i una, care-i aia ? Hm ! Mister. Vorbesc toţi, da nimic nu-i stabilit. Cotoiul Hamad, de pildă, îmi spunea mai ieri aşa :

- Fă !
- Băi, caisă, vorbeşte, mă, politicos !
- Ştii ceva ?

- Ce să ştiu ?

- Prostia e o calitate !

O fi ! mi-am zis eu.  De unde să ştiu care e şi care nu e expert în prostie ? De ! Între atâţia profesionişti, s-o pricepe şi Hamad. Întrebarea e : de ce să-l cred ? Adăuga el de toate. Că una, că alta. Că inteligenţa produce şi prostia mănâncă. Ce faci când eşti prost ? Stai la locul tău. Neam nu te mai doare capul. Stai şi măăăănânci întruna ! Când te doare burta, tot istalant e vinovatul. Că se cam ştie : criză de supraproducţie. A gândit ăla, a produs, te-a burduşit cu de toate. Şi eşti năuc întruna. Diurn şi nocturn. Ce să faci şi cum să faci cu atâtea minunate daruri ? Că se mai întâmplă una alat şi nu ştii ce să mai crezi. Par egzamplu,  m-am întâlnit deunăzi cu Lila Crosa Bum. Ca omu : urca dealul. Şi tot ca omu, i-am zis ceva simplu de tot :

- Te ne cede malis, sed contra audentior malis !

Şi ce crezi ? A belit aia ochii cât ceapa. Chiar s-a dat un pas îndărăt, Apoi a îngăimat aşa, spărietă rău de tot :

- Ce vrei, fă ! Ce bâigui ?

Aşa că i-am spus-o ca tot romănul :

- Nu ceda în faţa răului !
- Poftim ?!!
- Nu ceda în faţa răului, ci înfruntă-l cu mai mult curaj !

- Da ştii că ai dreptate ! a zis Lila deodată, absolut convinsă.

Acu, ce să zic ? Eu am rămas trăsnită. În viaţa mea n-am crezut că poţi convinge un om în drum. Aşa, fără pic de osteneală. Şi ce crezi că s-a întâmplat ? Cum stătea un pic dată pe spate, Lila Crosa Bum a cârmit-o brusc la dreapta. Din partea ailaltă tălâmbăia altul pe drum. Cobora şi el dealul. Şi ce crezi că văd aşa, ca la poligon ? Poc ! poc ! poc ! i-a şi pocnit Lila trei în bot ! Da scurt, fleoşc pleosc. Nici n-am avut timp să şuier. În fine, până să se oprească aia, m-am dumirit : era Alistar. Amantul ori soţul lu" asta, Lila Crosa Bum.  Cică om de treabă, prima-ntâia, numa bun de pus la rană. Da cam rău, soro ! Răăăău, bre ! şi nu se ştie de ce. Până să mă dumiresc eu - gata ! Aia l-a şi pocnit.

- Stai, fă ! am îndrugat, uimită. Ce dracu faci ?

- Cum ce fac ? N-ai zis tu ?

- Ce-am zis ?

- Să nu cedez în faţa răului !

- E ! Nu chiar aşa !...

- Da cum ?

- Păi, latinii spuneau că...

- Care latini, fă ? N-ai spus tu aşa ?

- Cum am spus ?

- Înfruntă-l cu mai mult curaj !

Şi eu ce să mai zic ? Prea multe n-am. Doar că, împreună cu Jupiter, zeul Pan a supt lapte de la capra Amaltea. E reprezentat pe cer de zodia Capricornului.  De ce ? Nu ştiu. M-a ascultat Lila Crosa Bum şi a plecat hotărâtă, cu ochii sus, în ceruri.

12 ianuarie

Adevărul e că-i greu de dibuit adevărul despre Vuza Buburuza. Mulţi ar şi renunţa să-l mai caute. Muncă dificilă, concretă. Nu aşa, ca-n parlament. E de citit prin tratate, de hălăduit prin natură. Totul la obiect şi subiect. Unii chiar ar spune că fraţilor, e lată rău ! Vine februarie, luna motanilor în călduri. Şi eu ce să fac ? Trebuie să-mi iau gardă de corp.