Tot făcând Constituţia României şi CEDO la Tuta troacă de porci, Bălăurelul lui Bohomond a zis şi ceva de-a crăpat bagdadia : viitorul omenirii stă în lapte de mus musculoides, specie de şoarec din Sahara, în combinaţie cu mus macedonicus din Balcani şi mus femandoni din Sri Lanka. Numa că a auzit asta şi cel mai rapid şoarec din mahala, Chiţ TV Chiţ Chiţ, alias Freudică. Acum ştiu toţi, inclusiv zeii, că Freudică este personaj de bază în romanul molecular Jurnalul mâţei Frăgezica. Sau, potrivit strălucitului critic Adio Georgescu, roman omnivor. Nu se ştie cum a auzit, da asta e, a auzit. Astfel a intrat iute printr-o găurică în şopron ca să lămurească lucrurile. Evident, a făcut-o în modul său nemaipomenit. Urcat pe un lemn, a cuvântat că părinţii lui Hilimon, autorul sus zisului roman omnivor, sunt ţărani simpli. Când s-au cunoscut, averea a constat în ei înşişi. Apoi s-au îmbogăţit cu o casă din chirpici cu sală pe mijloc şi două odăi la dreapta şi la stânga. Plus nişte rândunici care-şi făceau cuib în sală, sub intrarea în pod. Astfel că, pentru a-şi creşte puiuţii, uşa era deschisă cât e vara de lungă. Ziua, seara, noaptea - deschisă. În fine, tata lui Hilimon a văzut cum puiuţii de rândunică au plecat toamna cu mă-sa în Africa. Da când s-au întors în primăvară, a aflat că unul a făcut acolo o boacănă extraordinară. În loc să zboare ca toată lumea, ăsta mai mult zburda. Hâţa hâţa prin văzduh, peste coclauri şi unduirea imensului deşert de nisip. Dar şi deasupra unui râu, unde a confundat o uriaşă gură de hipopotam cu uşa casei în care s-a născut. Ca să se dumirească, întâi a zburat încolo şi încoace la vreun metru, dar şi razant. Apoi s-a hotărât şi, fentând buza şi un incisiv, a intrat glonţ înlăuntru agăţându-se zdravăn de un molar. Larg deschisă, gura aia cât şura chiar semăna cu o uşă de om sărac. Deşi nu rumegă, bizara fiinţă e băgată de om în neamul rumegătoarelor. Nu se ştie cum şi de ce, omul chiar numeşte masculul taur, femela vacă iar puiul viţel. Aşa că nu mai ştii ce să crezi. La grava confuzie s-a adăugat şi o idee de basm : rândunica voia să-şi facă acolo cuib musai ca-n România. Astfel că fiinţa de 3,5 metri şi trei tone zisă hipopotam deşi toţi ştiu că-i cal de râu s-a mirat extraordinar de tare. Mă, ce fac eu acum ? şi-a zis, absolut uimit. Închid gura sau n-o închid ? Şi, potrivit mărturiei lui Freudică, n-a închis-o vreo două săptămâni. Altfel i-ar fi făcut rău zburătoarei care se agăţase de molar pentru că, se-nţelege, îl iubea foarte mult. Da după două săptămâni a-nceput să-l doară fălcile de nu mai putea. Nu-i ceva neobişnuit. E normal să se-ntâmple asta dacă stai atâta vreme cu gura căscată. Soluţia a dat-o un extraterestru : stăpânu Hilimon. La fel de nevăzut ca nevăzutele fiinţe din şopron, e unul dintre creatorii lumii nemaivăzută niciodată ca acum. E o lume altfel şi dacă diamantului îi spargi un colţ din întâmplare. N-o s-o pricepi deloc dacă în reţetă picuri lapte de mus musculoides fără cel de mus femandoni şi mus macedonicus. Ca să nu zdrobească rândunica, stăpânu Hilimon a aplicat o metodă cerească : i-a scos hipopotamului un dinte din faţă. Aşa s-a creat acolo o minunată uşiţă prin care, până să vină primăvara la români, a tot intrat şi-a ieşit zburdalnica migratoare. În fapt, fenomenul e identic cu buluceala de la gura raiului. Sprijinit de bufniţica Fofelia şi alte zburătoare de basm, eminentul critic Adio Georgescu spune ce ştim toţi : când e uşa zăvorâtă, la portiţa raiului stă şi talpa craiului.  

   În timp ce Bălăurelul lui Bohomomd vorbeşte înflăcărat la pupitru, două fiinţe nemaivăzute şuşotesc sub cupola ciudatului şopron.

     - Ce zici ? Are dreptate ?

     - Cine ?

     - Hilimon. Spune că legea e pix fără pastă...

     - Are vreo pildă ?

   - Are. Istoriseşte cui vrei şi cui nu vrei că o femeie s-a îndrăgostit de bărbatul care a primit prin transplant inima fratelui ei. Aşa s-au aşezat la aceeaşi casă şi sunt împreună de trei ani...

     - Şi ?

     - Încă n-au fost condamnaţi pentru incest !

     - Păi, n-ai aflat ?

     - Ce ?

    - Situaţia e clarificată de Strasbourg Bignabimbumgnabagbul Superior. Care nu stă  o clipă întrucât e creat ca să lucreze non stop spre binele omenirii. CEDO la Tuta a analizat situaţia cu răbdare, metodic, ştiinţific. Şi, mai ales, cu probe absolut fără echivoc. În final, judecătoarea Ingrid Cocârleaua a decis că în astfel de cazuri există incest  numai când se face transplant de sex...

     - Aha !

     Deci are dreptate stăpânu Hilimon : legea e pix fără pastă. Totuşi eu, mâţă cu jurnal, nu pricep ceva. Ştiu că fiinţele din ceruri subzistă prin fabulaţia şi tensiunile pământene. De-aia sunt create şi menţinute permanent de zei. Omul e mereu viu, sprinten, în perpetuă mişcare. O ceartă ici, un pumn colo, un război dincolo. Şi gata tensiunea, salata pentru transfuzie. Energia creată astfel este transportată către nevăzutele fiinţe din ceruri prin nevăzute cabluri, conducte, telecomenzi, navete spaţiale şi fel de fel de minuni dumnezeieşti. Aici e şi marea mea dilemă : fiinţele nemaivăzute par a fi văzute de stăpânu Hilimon. Care mai spune şi că se-ntâmplă ceva ca la roboţi : divinitatea creată de om scapă de sub control. Şi, după un timp numit obişnuinţă, îl crează pe însuşi creatorul care îşi povesteşte sieşi minunea în diverse cărţi sfinte. Concluzia e firească. Esenţa balamucului terestro-ceresc pare a fi ideea cea mai năstruşnică : literatura e o încercare de a-ţi mânca propriul cap.

   

     Literatura : încercarea de a-ţi mânca propriul cap.

     În timp ce ascultă discursul bohomondic, lui Lucifer îi cresc nişte coarne ca de elan. Adunate cu celelalte două, ies patru cu totul. Întrucât şi capul diform seamănă cu al elanului, nu se ştie limpede ce vrea Lucifer azi. Să râdă, să plângă ? Să meargă, să fugă ca elanul ? Asta o poate face şi la circ, la teatru, la spectacol. Dar aici nu-i spectacol. Discursul chiar i-a adus în ochi un luciu, o strălucire ca-n orbita lui Nikola Tesla când a descoperit curentul alternativ. Îl ştiţi : istro românul Tesla, alias Nicolae Drăghici. Zis Teslea după ocupaţia tatălui : teslar, dulgher. Izbit de străluciri alternative, Lucifer se-ntreabă exact ca directorul Serviciului Român de Informaţii : Mă, ce vrea Hilimon ăsta ? Ce are cu Constituţia României ? Stai liniştit, vere, că altfel o-ncurci ! Astfel, fără ştirea lui Hilimon, pe ecranul propriului calculator s-a afişat peste noapte chiar una din cugetările sale : Individul este perfect pentru el însuşi şi imperfect pentru toţi ceilalţi. Adică atenţie că mă uit şi te văd. Ai grijă cum treci strada. De altfel, s-a văzut clar că viaţa merge complet pe dos în Jurnalul mâţei Frăgezica. Nu de la naştere spre moarte, ci invers : de la moarte spre naştere. Iese omu bătrân din moarte şi, nu se ştie cum, devine tânăr, tot mai tânăr. Apoi copil de şapte ani şi nou născut. Stă nouă luni în pântecul mamei, da tot invers, până la momentul concepţiei. Când se întâmplă acelaşi fenomen ca moartea : dispare în neant. Habar n-ai ce e, unde se duce, de unde vine omul. De altfel, Jurnalul mâţei Frăgezica e un fragment din romanul Amintiri de când eram flăcău, scris de un copil de 7 ani. Care la 17 ani s-a îndrăgostit de o fată ce-l iubea la rându-i foarte tare. Astfel au făcut dragoste nebuneşte timp de o noapte şi o zi. Dar, când să istorisească totul, adolescentul a constatat că literele din foaie nu se adaugă, ci dispar la rând, una câte una. Întreaga întămplare curgea invers, astfel că povestea din foaie s-a şters de la sine. Mult timp n-a priceput ce se întâmplă. Abia la 7 ani a înţeles că marea iubire din romanul Amintiri de când eram flăcău nu se mai întoarce în veci, indiferent că mergi sau vii dinspre moarte. 

     Legea : pix fără pastă.