În timp ce ascultă discursul bohomondic, lui Lucifer îi cresc nişte coarne ca de elan. Adunate cu celelalte două, ies patru cu totul. Întrucât şi capul diform seamănă cu al elanului, nu se ştie limpede ce vrea Lucifer azi. Să râdă, să plângă ? Să meargă, să fugă ca elanul ? Asta o poate face şi la circ, la teatru, la spectacol. Dar aici nu-i spectacol. Discursul chiar i-a adus în ochi un luciu, o strălucire ca-n orbita lui Nikola Tesla când a descoperit curentul alternativ. Îl ştiţi : istro românul Tesla, alias Nicolae Drăghici. Zis Teslea după ocupaţia tatălui : teslar, dulgher. Izbit de străluciri alternative, Lucifer se-ntreabă exact ca directorul Serviciului Român de Informaţii : Mă, ce vrea Hilimon ăsta ? Ce are cu Constituţia României ? Stai liniştit, vere, că altfel o-ncurci ! Astfel, fără ştirea lui Hilimon, pe ecranul propriului calculator s-a afişat peste noapte chiar una din cugetările sale : Individul este perfect pentru el însuşi şi imperfect pentru toţi ceilalţi. Adică atenţie că mă uit şi te văd. Ai grijă cum treci strada. De altfel, s-a văzut clar că viaţa merge complet pe dos în Jurnalul mâţei Frăgezica. Nu de la naştere spre moarte, ci invers : de la moarte spre naştere. Iese omu bătrân din moarte şi, nu se ştie cum, devine tânăr, tot mai tânăr. Apoi copil de şapte ani şi nou născut. Stă nouă luni în pântecul mamei, da tot invers, până la momentul concepţiei. Când se întâmplă acelaşi fenomen ca moartea : dispare în neant. Habar n-ai ce e, unde se duce, de unde vine omul. De altfel, Jurnalul mâţei Frăgezica e un fragment din romanul Amintiri de când eram flăcău, scris de un copil de 7 ani. Care la 17 ani s-a îndrăgostit de o fată ce-l iubea la rându-i foarte tare. Astfel au făcut dragoste nebuneşte timp de o noapte şi o zi. Dar, când să istorisească totul, adolescentul a constatat că literele din foaie nu se adaugă, ci dispar la rând, una câte una. Întreaga întămplare curgea invers, astfel că povestea din foaie s-a şters de la sine. Mult timp n-a priceput ce se întâmplă. Abia la 7 ani a înţeles că marea iubire din romanul Amintiri de când eram flăcău nu se mai întoarce în veci, indiferent că mergi sau vii dinspre moarte.