În timp ce Bălăurelul lui Bohomomd vorbeşte înflăcărat la pupitru, două fiinţe nemaivăzute şuşotesc sub cupola ciudatului şopron.

     - Ce zici ? Are dreptate ?

     - Cine ?

     - Hilimon. Spune că legea e pix fără pastă...

     - Are vreo pildă ?

   - Are. Istoriseşte cui vrei şi cui nu vrei că o femeie s-a îndrăgostit de bărbatul care a primit prin transplant inima fratelui ei. Aşa s-au aşezat la aceeaşi casă şi sunt împreună de trei ani...

     - Şi ?

     - Încă n-au fost condamnaţi pentru incest !

     - Păi, n-ai aflat ?

     - Ce ?

    - Situaţia e clarificată de Strasbourg Bignabimbumgnabagbul Superior. Care nu stă  o clipă întrucât e creat ca să lucreze non stop spre binele omenirii. CEDO la Tuta a analizat situaţia cu răbdare, metodic, ştiinţific. Şi, mai ales, cu probe absolut fără echivoc. În final, judecătoarea Ingrid Cocârleaua a decis că în astfel de cazuri există incest  numai când se face transplant de sex...

     - Aha !

     Deci are dreptate stăpânu Hilimon : legea e pix fără pastă. Totuşi eu, mâţă cu jurnal, nu pricep ceva. Ştiu că fiinţele din ceruri subzistă prin fabulaţia şi tensiunile pământene. De-aia sunt create şi menţinute permanent de zei. Omul e mereu viu, sprinten, în perpetuă mişcare. O ceartă ici, un pumn colo, un război dincolo. Şi gata tensiunea, salata pentru transfuzie. Energia creată astfel este transportată către nevăzutele fiinţe din ceruri prin nevăzute cabluri, conducte, telecomenzi, navete spaţiale şi fel de fel de minuni dumnezeieşti. Aici e şi marea mea dilemă : fiinţele nemaivăzute par a fi văzute de stăpânu Hilimon. Care mai spune şi că se-ntâmplă ceva ca la roboţi : divinitatea creată de om scapă de sub control. Şi, după un timp numit obişnuinţă, îl crează pe însuşi creatorul care îşi povesteşte sieşi minunea în diverse cărţi sfinte. Concluzia e firească. Esenţa balamucului terestro-ceresc pare a fi ideea cea mai năstruşnică : literatura e o încercare de a-ţi mânca propriul cap.