Tot făcând Constituţia României şi CEDO la Tuta troacă de porci, Bălăurelul lui Bohomond a zis şi ceva de-a crăpat bagdadia : viitorul omenirii stă în lapte de mus musculoides, specie de şoarec din Sahara, în combinaţie cu mus macedonicus din Balcani şi mus femandoni din Sri Lanka. Numa că a auzit asta şi cel mai rapid şoarec din mahala, Chiţ TV Chiţ Chiţ, alias Freudică. Acum ştiu toţi, inclusiv zeii, că Freudică este personaj de bază în romanul molecular Jurnalul mâţei Frăgezica. Sau, potrivit strălucitului critic Adio Georgescu, roman omnivor. Nu se ştie cum a auzit, da asta e, a auzit. Astfel a intrat iute printr-o găurică în şopron ca să lămurească lucrurile. Evident, a făcut-o în modul său nemaipomenit. Urcat pe un lemn, a cuvântat că părinţii lui Hilimon, autorul sus zisului roman omnivor, sunt ţărani simpli. Când s-au cunoscut, averea a constat în ei înşişi. Apoi s-au îmbogăţit cu o casă din chirpici cu sală pe mijloc şi două odăi la dreapta şi la stânga. Plus nişte rândunici care-şi făceau cuib în sală, sub intrarea în pod. Astfel că, pentru a-şi creşte puiuţii, uşa era deschisă cât e vara de lungă. Ziua, seara, noaptea - deschisă. În fine, tata lui Hilimon a văzut cum puiuţii de rândunică au plecat toamna cu mă-sa în Africa. Da când s-au întors în primăvară, a aflat că unul a făcut acolo o boacănă extraordinară. În loc să zboare ca toată lumea, ăsta mai mult zburda. Hâţa hâţa prin văzduh, peste coclauri şi unduirea imensului deşert de nisip. Dar şi deasupra unui râu, unde a confundat o uriaşă gură de hipopotam cu uşa casei în care s-a născut. Ca să se dumirească, întâi a zburat încolo şi încoace la vreun metru, dar şi razant. Apoi s-a hotărât şi, fentând buza şi un incisiv, a intrat glonţ înlăuntru agăţându-se zdravăn de un molar. Larg deschisă, gura aia cât şura chiar semăna cu o uşă de om sărac. Deşi nu rumegă, bizara fiinţă e băgată de om în neamul rumegătoarelor. Nu se ştie cum şi de ce, omul chiar numeşte masculul taur, femela vacă iar puiul viţel. Aşa că nu mai ştii ce să crezi. La grava confuzie s-a adăugat şi o idee de basm : rândunica voia să-şi facă acolo cuib musai ca-n România. Astfel că fiinţa de 3,5 metri şi trei tone zisă hipopotam deşi toţi ştiu că-i cal de râu s-a mirat extraordinar de tare. Mă, ce fac eu acum ? şi-a zis, absolut uimit. Închid gura sau n-o închid ? Şi, potrivit mărturiei lui Freudică, n-a închis-o vreo două săptămâni. Altfel i-ar fi făcut rău zburătoarei care se agăţase de molar pentru că, se-nţelege, îl iubea foarte mult. Da după două săptămâni a-nceput să-l doară fălcile de nu mai putea. Nu-i ceva neobişnuit. E normal să se-ntâmple asta dacă stai atâta vreme cu gura căscată. Soluţia a dat-o un extraterestru : stăpânu Hilimon. La fel de nevăzut ca nevăzutele fiinţe din şopron, e unul dintre creatorii lumii nemaivăzută niciodată ca acum. E o lume altfel şi dacă diamantului îi spargi un colţ din întâmplare. N-o s-o pricepi deloc dacă în reţetă picuri lapte de mus musculoides fără cel de mus femandoni şi mus macedonicus. Ca să nu zdrobească rândunica, stăpânu Hilimon a aplicat o metodă cerească : i-a scos hipopotamului un dinte din faţă. Aşa s-a creat acolo o minunată uşiţă prin care, până să vină primăvara la români, a tot intrat şi-a ieşit zburdalnica migratoare. În fapt, fenomenul e identic cu buluceala de la gura raiului. Sprijinit de bufniţica Fofelia şi alte zburătoare de basm, eminentul critic Adio Georgescu spune ce ştim toţi : când e uşa zăvorâtă, la portiţa raiului stă şi talpa craiului.