28 mai

Ce este literatura ?

Căutaţi.

Search.

Dostoievski : 1 220 000 rezultate.

Eminescu : 6 750 000 rezultate.

Dinamo : 32 100 000 rezultate.



24 mai

Vasile Roaită, utecist post mortem, declar că nu ştiu ce-i literatura. Nici n-am avut timp să aflu : m-au împuşcat la 19 ani. Ieşisem dis de dimineaţă în uşa atelierului CFR de la Griviţa. Şi m-a nimerit glonţul. Prea complicat nu-i. Sindicaliştii făceau grevă, iar comuniştii - provocarea. Îi zgândăreau pe militari să tragă. Nea Constantin Negrea se ocupa de sirena de pe acoperiş. O trăgea din oră-n oră aşa, de-al naibii. Chiar s-au terminat lemnele şi-a adus altele ca să meargă. Că mergea măgăoaia cu lemne de foc. Eu n-aveam nicio treabă. Doar ieşisem în uşă că venise dimineaţa. În fine, s-au nervat ăia şi-au tras. Am murit pe loc, ca îngerul. A ricoşat un glonţ şi gata. Apoi la putere au venit sovieticii cu nea Gheorghiu Dej. L-a chemat pe nea Negrea şi i-a zis să zică că eu eram la sirenă. Ştii, a zis nea Ghiţă, ăsta e mai tânăr, are şi poză de erou. Tu vino lângă mine, că am nevoie. Domnule Dej ! i-a zis nea Negrea la ureche. Eu nu vreau să mor fără lumânare ! Cum adică ? s-a mirat nea Ghiţă. Păi, nu ştii cum fac ruşii ? Te folosesc şi-apoi te-mpuşcă ! 'te-n mă-ta ! l-a înjurat nea Ghiţă şi i-a dat drumul. Apoi am ajuns erou în panteonul comunist.  Nu ştiu cum m-au făcut utecist postmortem, că eu habar n-am. Doar o dată auzisem de Stalin la căldărărie, unde lucram noaptea. Da am intrat lângă el în manualul de istorie. S-au scris şi poezii, cum e obiceiul la pupincurişti. Numele meu a devenit denumire de străzi şi gospodării agricole colective. Şi chiar de localitate. E ca-n poveşti. Peste cap s-a dat de trei ori Eforie Sud. Întâi s-a făcut Carmen Sylva, pseudonimul reginei Elisabeta. Apoi Vasile Roaită. Şi iar viceversa, când la putere a ajuns Ceauşescu, un pârlit gelos pe faima lui nea Ghiţă. Şi dă-i cu demolarea. Aşa a descoperit unu că am turnat la Siguranţa Statului. Da, vere, cică m-au infiltrat printre muncitori. Apoi turnam de mama focului cam ce se spune pe la cazanele de carbid. Aiurea ! Acolo se discuta despre Franz Liszt. Cum e corect : Dans macabru sau Totenkranz ? Se fredona întruna O noapte pe muntele pleşuv de Mussorgski. Nea Pălămidă mi-a zis că numele real al lui G. Călinescu e Gheorghe Vişan. Iar Vasile Pârvan, autorul monumentalei lucrări Getica, a murit la 45 ani de apendicită. În fine, ce să mai zic ? Declar că stai ! Toarnă şi te premiem ! A venit revoluţia din 1989. România se străduia să elimine comunismul. Da s-a aşezat nea Ion ca o bubă-n cur. Ion Iliescu. S-a tras cam prea de-a curmezişu. A murit ba unu, ba altu. Două decenii au durat cercetările. Aşa am auzit de CEDO La Tuta, Ingrid Cocârleaua, urmăririle secrete şi Meodor Tărieş. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost supravegheat imediat după decembrie 1989. De ce ? Păi, care-i treaba ? Suntem toţi anarhişti ca să ştim ? Ei fac numai ce le tună prin cap. Sunt şi cu ăia, şi cu ăia. Democraţi. Fără, dar mai ales cu bâte - democraţi. Ingrid Cocârleaua, magistrat CEDO La Tuta, nu face diferenţa între bâte, Bakunin şi mâncărica de flipote. Treaba ei este să spună dacă supravegherea secretă încalcă ori nu drepturile omului Meodor Tărieş, Karl Marx, Osama bin Laden ori un anarhist oarecare. Şi, cum s-a decis zilele trecute, drepturile s-au încălcat. România a fost condamnată, Tărieş ia banii. În fine, ce să mai zic ? Enciclopedist amator, doresc doamna simpatizanta matematicii, şahului, 70+sau minus 5 ani ; testare ; rezolvă : nr. "ABCD" egal de 4 ori "DCBA" ; sau "BAYER" supra "MUNCHEN" egal 1 supra 2 ; Şah : RC7, DC8, NE8, CE6, PG6 contra RH8, TG3, cu mat 2 mutări +cursa NF7. Stai ! Toarnă şi te premiem : ce e literatura ? Cine-i Zeno Cattarino ?

Literatura e ca Styxul : râul cu un singur mal.

Ce e literatura ?

S-au cunoscut pe internet. Nu mult, trei-patru mesaje.  Apoi telefonul.  Interesant. El văduv, ea nemăritată. Într-o zi ba ploua, ba ieşea soarele. Nu ştiai dacă tragi ori nu perdeaua. Şi-au stat la telefon ceva mai mult. Au vorbit cam ce e, cum e iubirea. Ca de obicei, concluzia s-a lăsat aşteptată. Nu se poate defini la telefon un sentiment atât de profund. Unde, când ne vedem ? a-ntrebat el, foarte natural. Mâine la cinci ! Unde ? La Teatrul Ovaţional ! a zis ea, încântată. Convorbirea a continuat pentru că se potriveau foarte mult. Ea spunea lucruri din ce în ce mai interesante. De pildă, vorbea foarte cursiv despre erupţia vulcanilor islandezi şi cenuşa întinsă peste Europa. Bineînţeles, legătura cu Japonia şi cutremurele de-acolo era indiscutabilă. Plus centralele nucleare şi norul radiocativ plecat în lume ca o religie a morţii. Nu mai spun ce limbaj şi cunoştinţe vaste avea el. De la  noţiuni comune precum Napoleon şi campania rusă, trecea foarte uşor la detalii cunoscute doar specialiştilor. De la el a auzit prima oară despre ţara Zichia, care-i totuna cu Circasia. Sau despre Matteo Villani, Waldemar IV Atterdag şi Vasile II Bulgaroctonul. În fine, au stabilit să se vadă la Teatrul Ovaţional. Dar întâlnirea s-a amânat de câteva ori. Îl suna ea spunând că nu se simte prea bine. Luni chiar a zis că face nişte analize. Nu ştiu ce am  ! explica, foarte mirată. Apoi s-au întâlnit tocmai sâmbătă. La cinci după amiaza încă ardea soarele. Subţire şi palidă stătea ea lângă zidul teatrului.  După cuvenita prezentare au spus una alta, ce mai faci, cum te simţi. El chiar a întrebat-o dacă şi-a făcut analizele.

- Da ! a răspuns ea, scurt. Am cancer !

El a încremenit. Privirea i s-a lipit de perete. Umbra unui castan juca peste afişul piesei "O iubire imposibilă". În hohote plângea când l-a întrebat :

- Mergi cu mine dacă am un bilet în plus ?

23 mai

Gherghina Clopotari stă iar la poarta doamnei Citi Hop Zdup. Are o hârtie în mână, o-nvârte, o mişcă de colo colo. Nu prea ştie ce să facă. S-o dea ori nu profei de angleză ? I-a scris din nou Teme, al nouălea băiat din cei doisprezece copii. Gherghina e evanghelistă, a făcut cât a dat Domnul. Făcea treisprezece, da nu i-a plăcut cum sună : trei spre zece. Cum a trecut de zece, i s-a părut ceva suspect.  Unu spre zece, doi spre zece ! Foarte ciudat. Douăzeci şi unu, douăzeci şi doi -   pricepi. Da doi spre zece ?! E invers, ca racu. I-a spus şi profei nedumerirea, da n-a prea ieşit nimic. Doar a bâiguit ceva cam în felul ăsta :

Ieşi, Teme

Nu te teme

Ieşi de unde eşti

De unde locuieşti...

În fine, ce să mai zic ? Gherghina Clopotari a-ntins hârtia peste gard şi profa a luat-o. S-a uitat la ea, a despăturit-o. Că nu era în patru, cum e de obicei. Era în mai mult de şase. Habar n-am cum se face. Da venind de la Teme, părea ghiocul ghiocului. Scrisoarea, zic.

Mămico,

De azi, eu şi măgarii mei suntem angajaţi în poliţie. Măgarii au şi fost băgaţi în porţie. Mănâncă toată ziua iarba din curtea secţiei din Calea Sublimă nr. 13, unde n-ai ajuns matale niciodată. La doisprezece ştiu c-ai fost.  Da pe Calea Sublimă nr. 13 nu mai sunt bani de coase. E criză, nu mai are statul bani. Da ne-am descurcat, suntem foarte fericiţi toţi. Chiar a trecut un domn bine pe stradă şi a zis că-s foarte bun la afaceri de criză. Am un simţ deosebit, mi-am aranjat măgarii de minune. Văd extrem de limpede oportunităţile imediate. Am soluţii rapide, la obiect. Matale ce mai faci, cum mai merge treaba ? Mai ştii vreun măgar pe undeva ? Spune-mi şi-l bag de îndată la poliţie. Domnul care m-a lăudat avea şi cravată, mă-ncred deplin în spusele sale. Cam într-o lună trec cu măgarii în curtea judecătoriei şi parchetului de pe lângă, că altfel nu pot să-i zic. Denumirea e lungă, n-a învăţat-o pe de rost nici şeful poliţiei, deşi e un om foarte dotat. Pe mine m-au băgat în porţie a doua zi. Mă descurc, mămico ! Ce să zic ? Eu cred că omul e logodnicul durerii. Toţi, ceas de ceas, se-ndreaptă spre cimitir. Dar pe niciunul nu scrie locul destinaţiei.

S-a uitat madam Citi Hop Zdup peste hârtie. Pe-acolo, pe deasupra. S-a uitat şi la Gherghina Clopotari, da nu prea mult. Ochii ei mari, oleacă înlăcrămaţi, erau duşi spre ceruri. Din nouri au picat nişte stropi ca diamantul peste frunzele de bob. Şi iar a-nceput profa să-ngaime ceva nedesluşit.

Ieşi, Teme,

Nu te teme,

Ieşi de unde eşti,

De unde locuieşti.

Şi te du la Cutare.

Pe gura cămăşii bagă-i-te,

La inima lui aşază-i-te,

Cămaşa-i pălălăiască

Din somn să-l trezească,

La mine să pornească.

Din lume, peste lume

La mine să vie anume

Să nu aibă loc, nici stare

Pân-la mine a plecare

Să umble fără de sine

Şi fără ruşine.

Să nu poată făr de mine

Precum n-a putut

Mă-sa când l-a făcut,

Cu poalele smute,

Cu sudori pe frunte

Cu buzele muşcate

Cu cozile despletite pe spate.

14 mai

Cursul de literatură se ţine azi, nu ştiu de ce, în cerdac. Ciotcă în jurul doamnei Citi Hop Zdup, profă de angleză, ascultăm sfâşietoarea poveste de dragoste a Annei Karenina. Ţinută ba în poală, ba sus pe cerdac. A zis de Tolstoi, de Dostoievski şi Hilimon. Şi ceva de Marchizul de Sade, care lua mici înghiţituri de tizană. Da tot respira greu. L.J. Ramon, intern la casa din Charenton unde a murit marchizul, spune că partea de deasupra creierului avea teosofie, bunăvoinţă. Zona de ridicături exagerate din regiunea tâmplelor însemna câmp de ferocitate. Câmpul de combativitate de la urechi semăna cu craniul lui Guesclin. Iar de la o apofiză mastoidă la alta era un câmp de exces în dragostea fizică. Cică unul s-a încornorat singur, iar o mironosiţă şi domnul de Serneval făceau nu ştiu ce. Sau Soţul preot, povestire provensală : între oraşul Menerbe şi comitatul d'Avignon şi Apt din Provenţa se află o mică şi singuratică mănăstire de carmeliţi.

- Acum, grăi în fine doamna Citi Hop Zdup, o să vă spun cam cum e cu literatura...

- Uraaaaa ! strigă adunarea într-un glas.

- Ura, ura, uraaaaaaa ! se trezi şi Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala.

Zis şi Fredică, da eu am auztit alt zvon : Freudică. S-a uitat profa la el mirată foarte, ca la craniul lui Guesclin. Da ce să faci, nu te opreşti un veac în gară pentru atâta lucru.

- Copii, a continuat ea, vă spune mama acum ce-i literatura !

- Uraaaaaaa ! izbucni din nou adunarea.

Se aşeză doamna frumos în cerdac. Simplu, gospodăreşte. Şi îndată se apucă de povestit.

- Măi, copii ! Aţi auzit voi de Marin Sorescu ?

- Daaaaa !

- A scris odată un poem foarte frumos...

- Cum îi zice ? se auzi o voce din drum.

- Am uitat ! grăi profa, ruşinată foarte.

- Nu-i nimic ! se auzi iar. 

- Să chiorăsc dacă mai ştiu !  

- E, lasă ! Îţi aminteşti altădată ! Acu povesteşte ! continuă aia, foarte curioasă.

Evident, era Colaci Împletiţi Mariana. Venise iar la curs, da asculta din drum. De când se auzise că se va defini literatura, juma de mahala se bulucea la poartă ca la oracol. Cealaltă jumate nu venea pentru că încă nu auzise. Erau şi nişte miştocari care ziceau că aici se dau mici şi bere ca la alegeri, da nu-i adevărat. Chiar şi profa spunea că-i cam aiurea mici cu bere, da fără fasole. Cum necum, ăsta-i adevărul : interesul pentru literatură era absolut extraordinar. Un pai nu mai încăpea la poarta doamnei Citi Hop Zdup.

- Treaba e că i-am uitat şi versurile ! se lamentă profa, mirată la culme.

- Şi ce ? Fără versuri nu se poate ?

- Ba se poate ! Da nu-i frumos !

- Frumos, nefrumos, om pricepe noi ceva...

- Bine. Da atenţie, că-i cu schepsis !

- Hai, tanti, zi-i, că murim aici ! se rugă foarte frumos Mariana.

- Cică s-a organizat undeva un concurs de sărituri în înălţime. Poetul nu spune, dar fiind român, se înţelege unde : în România, pe stânga !

- Aha !

- Concursul se ţinea într-o cameră...

- Şi ?

- Care sărea mai sus, se pocnea cu capu de tavan !

- Aha !

- Câte sărituri, atâtea cucuie !

Revelaţia a fost extraordinară chiar şi pentru Colaci Împletiţi Mariana. Toţi au priceput cât de subtil e poetul şi ce frumos le zice : era vorba despre comunism. Unde, se ştie acum, nu există competiţie reală. Sari sus şi des - ai capul plin de cucuie. Poftim, ia binoclul invers. Priveşte. Îi vezi pe ăia de la alimentara ? Undeva, cândva. Da, acolo unde se dau pui. Toţi şi-au pus sacoşele-n cap. De ce ? Ca să nu li se vadă cucuiele. Şi să nu mai vadă nici ei. E ca la Animal Planet : pui o broboadă pe capul sălbăticiunii. Şi gata, s-a liniştit. Stă acolo ca-n rai. Da rămâi c-o certitudine : omul nou s-a născut la concursul de sărituri sub tavan. De-atunci trăieşte, se hrăneşe ca balena : prin aspirare. Nu sare, nu muşcă. Se găseşte din abundenţă în Tartaria şi Jurnalul mâţei Frăgezica. Nevăzut, necunoscut. Dar fericit. Seara ia câteva înghiţituri de tizană.

12 mai

Stau şi mă uit cu laba streaşină la ochi. Hm ! Chiar n-am văzut-o de mult. Lizdăkina, mâţa mason, coboară pe după hogeag. Pâş pâş ! Se uită-n dreapta, în stânga. Da aşa, misterios, că-ţi vine mereu să te-ntrebi : la ce s-o uita asta, soro ? Ce are de văzut ? Deasupra-i, sus de tot, vântul sapă nişte autostrăzi câtu-i cerul prin înaltul covorului de nouri. Şi iar mă uit streaşină. Ciudat. Chiar foarte ciudat. Acolo sus parcă s-ar oglindi tot pământul de ici, de jos. Văd oameni, copaci, fel de fel de tâmpiţi şi cam toată mahalaua. Da totul invers, de-a-ndoaselea. Poftim, uite-o şi pe Lizdăkina pe-o cracă. Apoi pe gard şi zdup în drum. De-ndată o-ntâmpină Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Zis şi Fredică.

- Auzi, fă ? grăi scurt Fredică.

- Aud !

- Răspunzi la o-ntrebare ?

- Răspund !

- Ce-i aia literatură ?

- Aha !

- Ce aha ?

- Nu ştii ?

- Ce să ştiu ?

- Pune mâna pe burta mea !

- Poftim ?

- Pune mâna pe burtă !

Ridică Fredică mâna, o lipi de burtă.

Caldă, nene, şi catifelată !

Şi deodată poc ! Uite-aşa i-a cârpit una mâţa mason ! Băi, frate ! Ştii cum a râs madam Hupăl Pupăl în vârf de stâlp ? Hăăăăăă - hă - hă - hă - hă ! Şi înc-o dată : Hă - hă - hă - hăăăăăăă ! Ete la el, nărodu !

- Stai, fă ! sări Chiţ ca ars.

- Păi !

- Ce păi ?

- De ce pui mâna pe burtă ?

- Fă ! se minună Chiţ. Tu eşti nebună ?

- Îţi dau eu ţie, Giovanni !

- Ce Giovanni, fă ?

- E, na ! Pune mâna pe burtă !

- Hai, las-o ! dădu Fredică un pas îndărăt.

- Să ştii că Giovanni Apostolul s-a drăgostit cu trei schivnice !

- Când ?

- După ce-a intrat în schit !

- De ce ?

- De ce ce ?

- De ce cu trei ?

- Păi !

- Păi, ce ?

- Mai multe nu erau !

E, acu ce să spui ? Asta-i absolut cert. Păducelul are multiple acţiuni benefice asupra inimii.

7 mai

Coboară dealul Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Călare pe-o bicicletă, cu un coif pe cap, să nu se accidenteze. Are în portbagaj un harbuz cât caşcavalul modificat genetic. Dracu ştie pentru ce. Nişte chestii fără rost sunt scrijelate pe coajă : Previzualizaţi ! Postare nefinalizată ! C-o mână pe ghidon şi cu ailaltă cozoroc la ochi, cântă de răsună valea :

Tare-i frig şi iară frig,

S-a făcut puţa covrig !

Ca schija de la obuz,

E sâmbura de harbuz !

- Băiiiii, nene ! se auzi Hamad din cireş. Cu ăsta chiar nu se mai poate !

- Zău că nu se mai poate ! confirmă cotoiul Andreluşa.

- Da, da, daaaa ! chirăi şi madam Hupăl Pupăl în vărf de stâlp.

Bine aghezmuit, consortul Luca din Efes se trezi brusc. Grăi, agăţat de marginea cuibului :

- Ce da, da ?!! Care da, da, da ?!!

- Băi ! strigă Chiţ din drum.

- Ăi, hăi, hăi ! se hlizi Hamad îndată. 

- Care eşti acolo ?

- Dracu !

- Păi, vezi ? Asta spuneam şi eu !

Urca drumul al păgubiţilor sfânt Mina. Evident că, auzind asemenea vorbe, s-a oprit mintenaş. Şi se răsti la şoarec, mirat foarte :

- Bă !  Cum te cheamă pe tine ?

- Fred !

- Cum ?!!

- Fred !

- Cum adică ?!!  Nu eşti Chiţ TV Chiţ Chiţ ?

- Azi îs Fred !

- Fred şi mai cum ?

- Fred Popescu !

- Zău ?

- Pe scurt : Fredică !

Îl privi sfântul o dată. Apoi şi-a doua oară. Da ce să facă ? Poţi să-i faci ceva ? Acum că are bicicletă şi harbuz, chiar e fără leac. Gata, s-a terminoiu. Văzându-mă pe gard, Fredică s-a luat şi de mine :

- Ce faci, Frăgezico ?

Nu ştiu de ce, da am spus foarte bucuroasă :

- Bine ! Tu ?

- Fă ! continuă el. Îmi răspunzi la o întrebare ?

- Da !

- Ce-i aia literatură ?

- E ! Stăpânu Hilimon !

- Ce stăpân Hilimon ?!!

- El ştie !

- Zău ?

- Daaaa ! Precis ştie !

- Scrie şi el ?

- Scriiiiiiiie !

- Ce scrie ?

- O carte !

- Ce carte ?

- Chiar vrei să ştii ?

- Da !

- Amintiri de când nu ştiam că-s tânăr !

Băi, frate ! Ştii cum s-a dus sfântul mai încolo ? S-a uitat la harbuz, la biciclu. Şi la Fredică o dată. Şi încă o dată. În fine, a zis iar chestia aia de n-o pricepe nimeni :

- 'te, mă, de-aici !

Atunci, eu m-am uitat în văzduh. Aşa, într-o doară. Mi-am mângâiat barba, apoi sprânceana. Hâşti, flâşti ! Da, sincer să vă spui, nu mi-a venit să cred ce văd. Pe cer urca un nour ca pâinea intermediară.

4 mai

Ce este literatura ? Hm ! Poate-i chiar viaţa.

27 decembrie 1956

Exemplar nr.1

RAPORT

privind activitatea familiei Nagy Imre în perioada 24 - 27 dec. a.c.

În după-masa zilei de 24.XII, el a citit ziarele aduse. Ea a stat în camera ei cu lumina stinsă (poate a dormit). După ce am dus pomul de iarnă în casă şi ea l-a văzut, a spus să-l iau înapoi şi a început să plângă fugind înapoi în camera lor. Acolo au discutat împreună, ea continuând să plângă. Când au venit copiii i-au găsit în camera lor discutând. (Băiatul a avut un bilet în pantaloni şi tov. Mozes i l-a luat). A fost o veselie mare. Băiatul, plângând, i-a povestit că i s-a luat biletul, iar el a spus că "nu-i nimic".

Mă rog : Nagy Imre. Însemnări de la Snagov. Corespondenţă, rapoarte, convorbiri. Ediţe îngrijită, selecţie, documente, note şi studiu introductiv de Ileana Ioanid.  Editura Polirom, 2004.

Hm ! Ce-o fi literatura ?

Şi cine-i Nagy Imre ?

Poftim !

Spune şi tu !

Priveşte !

Într-un colţ de cer se sparg doi nouri.

1 mai

Ce este literatura ? Hm ! Ce întrebare ! Şi, sincer, nu ştiu. Chiar nu ştiu. Poate-i chiar viaţa. Din care iau toţi câte puţin. Doar scriitorul - o supradoză. În general, moare intoxicat. Şi lumea rămâne la fel. Impregnate de supradoză, scrierile sale nu schimbă nimic.