S-au cunoscut pe internet. Nu mult, trei-patru mesaje. Apoi telefonul. Interesant. El văduv, ea nemăritată. Într-o zi ba ploua, ba ieşea soarele. Nu ştiai dacă tragi ori nu perdeaua. Şi-au stat la telefon ceva mai mult. Au vorbit cam ce e, cum e iubirea. Ca de obicei, concluzia s-a lăsat aşteptată. Nu se poate defini la telefon un sentiment atât de profund. Unde, când ne vedem ? a-ntrebat el, foarte natural. Mâine la cinci ! Unde ? La Teatrul Ovaţional ! a zis ea, încântată. Convorbirea a continuat pentru că se potriveau foarte mult. Ea spunea lucruri din ce în ce mai interesante. De pildă, vorbea foarte cursiv despre erupţia vulcanilor islandezi şi cenuşa întinsă peste Europa. Bineînţeles, legătura cu Japonia şi cutremurele de-acolo era indiscutabilă. Plus centralele nucleare şi norul radiocativ plecat în lume ca o religie a morţii. Nu mai spun ce limbaj şi cunoştinţe vaste avea el. De la noţiuni comune precum Napoleon şi campania rusă, trecea foarte uşor la detalii cunoscute doar specialiştilor. De la el a auzit prima oară despre ţara Zichia, care-i totuna cu Circasia. Sau despre Matteo Villani, Waldemar IV Atterdag şi Vasile II Bulgaroctonul. În fine, au stabilit să se vadă la Teatrul Ovaţional. Dar întâlnirea s-a amânat de câteva ori. Îl suna ea spunând că nu se simte prea bine. Luni chiar a zis că face nişte analize. Nu ştiu ce am ! explica, foarte mirată. Apoi s-au întâlnit tocmai sâmbătă. La cinci după amiaza încă ardea soarele. Subţire şi palidă stătea ea lângă zidul teatrului. După cuvenita prezentare au spus una alta, ce mai faci, cum te simţi. El chiar a întrebat-o dacă şi-a făcut analizele.
- Da ! a răspuns ea, scurt. Am cancer !
El a încremenit. Privirea i s-a lipit de perete. Umbra unui castan juca peste afişul piesei "O iubire imposibilă". În hohote plângea când l-a întrebat :
- Mergi cu mine dacă am un bilet în plus ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu