14 mai

Cursul de literatură se ţine azi, nu ştiu de ce, în cerdac. Ciotcă în jurul doamnei Citi Hop Zdup, profă de angleză, ascultăm sfâşietoarea poveste de dragoste a Annei Karenina. Ţinută ba în poală, ba sus pe cerdac. A zis de Tolstoi, de Dostoievski şi Hilimon. Şi ceva de Marchizul de Sade, care lua mici înghiţituri de tizană. Da tot respira greu. L.J. Ramon, intern la casa din Charenton unde a murit marchizul, spune că partea de deasupra creierului avea teosofie, bunăvoinţă. Zona de ridicături exagerate din regiunea tâmplelor însemna câmp de ferocitate. Câmpul de combativitate de la urechi semăna cu craniul lui Guesclin. Iar de la o apofiză mastoidă la alta era un câmp de exces în dragostea fizică. Cică unul s-a încornorat singur, iar o mironosiţă şi domnul de Serneval făceau nu ştiu ce. Sau Soţul preot, povestire provensală : între oraşul Menerbe şi comitatul d'Avignon şi Apt din Provenţa se află o mică şi singuratică mănăstire de carmeliţi.

- Acum, grăi în fine doamna Citi Hop Zdup, o să vă spun cam cum e cu literatura...

- Uraaaaa ! strigă adunarea într-un glas.

- Ura, ura, uraaaaaaa ! se trezi şi Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala.

Zis şi Fredică, da eu am auztit alt zvon : Freudică. S-a uitat profa la el mirată foarte, ca la craniul lui Guesclin. Da ce să faci, nu te opreşti un veac în gară pentru atâta lucru.

- Copii, a continuat ea, vă spune mama acum ce-i literatura !

- Uraaaaaaa ! izbucni din nou adunarea.

Se aşeză doamna frumos în cerdac. Simplu, gospodăreşte. Şi îndată se apucă de povestit.

- Măi, copii ! Aţi auzit voi de Marin Sorescu ?

- Daaaaa !

- A scris odată un poem foarte frumos...

- Cum îi zice ? se auzi o voce din drum.

- Am uitat ! grăi profa, ruşinată foarte.

- Nu-i nimic ! se auzi iar. 

- Să chiorăsc dacă mai ştiu !  

- E, lasă ! Îţi aminteşti altădată ! Acu povesteşte ! continuă aia, foarte curioasă.

Evident, era Colaci Împletiţi Mariana. Venise iar la curs, da asculta din drum. De când se auzise că se va defini literatura, juma de mahala se bulucea la poartă ca la oracol. Cealaltă jumate nu venea pentru că încă nu auzise. Erau şi nişte miştocari care ziceau că aici se dau mici şi bere ca la alegeri, da nu-i adevărat. Chiar şi profa spunea că-i cam aiurea mici cu bere, da fără fasole. Cum necum, ăsta-i adevărul : interesul pentru literatură era absolut extraordinar. Un pai nu mai încăpea la poarta doamnei Citi Hop Zdup.

- Treaba e că i-am uitat şi versurile ! se lamentă profa, mirată la culme.

- Şi ce ? Fără versuri nu se poate ?

- Ba se poate ! Da nu-i frumos !

- Frumos, nefrumos, om pricepe noi ceva...

- Bine. Da atenţie, că-i cu schepsis !

- Hai, tanti, zi-i, că murim aici ! se rugă foarte frumos Mariana.

- Cică s-a organizat undeva un concurs de sărituri în înălţime. Poetul nu spune, dar fiind român, se înţelege unde : în România, pe stânga !

- Aha !

- Concursul se ţinea într-o cameră...

- Şi ?

- Care sărea mai sus, se pocnea cu capu de tavan !

- Aha !

- Câte sărituri, atâtea cucuie !

Revelaţia a fost extraordinară chiar şi pentru Colaci Împletiţi Mariana. Toţi au priceput cât de subtil e poetul şi ce frumos le zice : era vorba despre comunism. Unde, se ştie acum, nu există competiţie reală. Sari sus şi des - ai capul plin de cucuie. Poftim, ia binoclul invers. Priveşte. Îi vezi pe ăia de la alimentara ? Undeva, cândva. Da, acolo unde se dau pui. Toţi şi-au pus sacoşele-n cap. De ce ? Ca să nu li se vadă cucuiele. Şi să nu mai vadă nici ei. E ca la Animal Planet : pui o broboadă pe capul sălbăticiunii. Şi gata, s-a liniştit. Stă acolo ca-n rai. Da rămâi c-o certitudine : omul nou s-a născut la concursul de sărituri sub tavan. De-atunci trăieşte, se hrăneşe ca balena : prin aspirare. Nu sare, nu muşcă. Se găseşte din abundenţă în Tartaria şi Jurnalul mâţei Frăgezica. Nevăzut, necunoscut. Dar fericit. Seara ia câteva înghiţituri de tizană.