CASA MÂNDRII CÂND O ARDE
În care nu aflăm mare lucru despre Adio Georgescu, dar cam tot despre uimitorul secret al unui banal element de vestimentaţie. În rest, mai nimic. Doar ceva despre imensitatea universului
În timp ce-l vedeau la televizor pe Suleyman Magnificul, fericita familie Hupăl Pupăl din vârf de stâlp s-a întrebat de ce nu-l cheamă Suleiman. Doamna chiar îi zice Suliman. Aşa că n-are cum să fie cu y. Mă rog : i grec. Luca din Efes a întrebat-o şi pe madam Citi Hop Zdup, profă de angleză. A zis că nu ştie. Da a aflat altceva : stăpânu Hilimon a primit cadou un pulovăr made in Turkey, cu fermoar. E 70 % wool, 30 % acrylic. Minuscula etichetă albă prinsă de-o cusătură spune că se spală la 30 grade + clor (nu se face) fierul de calcat cari se face la nufarul nu se curata la masina de spalat nu se spala se spala pe dos se usuca la soare pe hringhie broderia nu se calca. A citit eticheta şi eminentul critic literar-artistic Adio Georgescu. Aşa, zice el, să vadă cum e viaţa şi de ce să scrii despre ea. Nici el nu ştie de ce-l cheamă Suleyman pe Suleiman. Are însă o informaţie pe surse : pulovărul made in Turkey a ajuns la stăpân via Întâiul Demon. Aici e şi marele secret : devii cel puţin paranormal când îl îmbraci. Se observă de la început că fermoarul nu-i în faţă, ci undeva la stânga, pe sub mână. Când să-l închizi, vezi deja că s-a încastrat în piele fără să simţi nimic. Atât de bine încât devine una cu pielea. Formidabila intarsie pare acolo din naştere. Apoi supranaturalul devine natural încetul cu încetul. În realitate, e supranatural sută la sută, deşi supranaturalul nu-i realitate. Se ştie că intră în contradicţie cu legile naturii, deci nu-i posibil să existe natură şi supranatură în acelaşi timp. Adevărul este că fermoarul de sub stânga literatului închide şi deschide priveliştea spre o minunată păşune pe care pasc vaci, oi, capre. E acolo şi o pădure cu văi, munţi, izvoare. Înlăuntrul trupului e şi o bucătărie cu bucătar şi ospătar. Când ţi se face foame, deschizi fermoarul. Primeşti tot ce pofteşti, în funcţie de calendarul ortodox. Un măr, pară, o pizza. Fripturi, sarmale, borş, pireu de cartofi, zacuscă, fasole făcăluită. Orice meniu complet. Duminica, după liturghie, tragi fermoarul şi scoţi un rachiu. Gâl - gâl, bei ce bei, pui paharul pe masă. Apoi gândeşti până luni cum e lumea, care-i locul propriei distilerii în imensitatea universului. În fine, luni uiţi tot ce-ai gândit duminica, zi de hodină şi plăcute fabulaţii pentru creştini, musulmani, hinduşi, mormoni şi etcaetera. Toţi se hodinesc duminica şi uită luni. E o convenţie general acceptată, fără osebire de rasă, religie, sex. Lunea ia foc lumea. Iar se incendiază casa şi rămâi cu spatele lipit de Terra. Aşa vezi cum pică o stea şi urcă-n altele folclorul precum cenuşa :
Casa mândrii când o arde,
Eu m-oi încălzi la spate...
