Semnifonificaţii
     de Adio Georgescu

     S   T   R   I   G   Ă   T   U   L

    Evanescence, hebdomadar de ştiinţă şi cultură, spune că la Hilimon predomină tema fericirii. Ce e, cum e, când e. Dacă-i emoţie ori stare fizică. Dacă emoţia e stare fizică.  Observaţia include şi un citat.
     ---------------------------------------------------------------
     - Ce-ţi lipseşte ? grăi Întâiul Demon.

     - Exaltarea...

     - Poftim ?!!

     - Da. Asta-mi lipseşte : exaltarea.

     - Şi vei fi fericit ?

     - Da.

     Scoase Întâiul Demon exaltarea. 

     - Primeşti ? întrebă.

     - Primesc !

     Din chaos pică un tunet. 

     Dar nu mai mult. 

     Mai mult e însăşi fericirea : un şir de tunete.
     -------------------------------------------------------------------
     Nu ştiu de unde-i fragmentul. Probabil din Jurnalul mâţei Frăgezica. Totul e însă discutabil. În opinia mea, nu-i suficient un citat pentru a defini fericirea. Poate fi un şir de tunete, de exaltări, de citate. O exaltare e însăşi căutarea fericirii. Alergi după ea, spui uite-o, o văd. E acolo, dincolo de gard. Greu însă de sărit gardul. E şi ilegal. Săptămâna trecută s-a suit unul până-n vârf. Şi hâţ, cât pe ce să sară. Dar a apărut Paznicul Fericirii. Cu uniformă neagră, cagulă, armă. Şi un spray paralizant. Normal că omul s-a speriat rău de tot. 

   

     Semnifonificaţii

     de Adio Georgescu

M   I   N   E   R   I   A   D   A

- 14 iunie 1990 -

   Cezar Ivănescu, ultimul mare poet al lumii, povesteşte mineriada ca pe-o donqijoiadă. El ingenioso hidalgo relatează groaznica păţanie ca Alonso Quixano (sau Quijano), alias Don Quijote de la Mancha.  Înainte de revoluţie, rătăcitorul cavaler fusese redactor la revista Luceafărul. Dat afară de securistul Mircea Dinescu, ajunge la Baricada lui Eduard Victor Gugui şi vărul Adrian Iuraşcu, actual primviceşef la Forţa Civică, făcută cadou şefului Mihai Răzvan Ungureanu. Intrând la bănuieli şi cu Gugui, iute a rezemat clădirea gazetei pe dinafară. Ajunge la revista Anul 2000 din milostenia lui Adrian Dafir, om foarte asemănător lui Sancho Panza. Închipuindu-şi că omul şi trăieşte după cum scrie, va trece ulterior din uimire în uimire. Inclusiv asupra sublimului mod eroic în care povesteşte poetul ziua de 14 iunie 1990. 

     Înainte să urce la redacţia aflată la etajul trei al unui bloc vechi de pe bulevardul Magheru, don Cezar spune că s-a preumblat printre minerii din Piaţa Universităţii. Iute la minte cum e, a înţeles dintr-o privire cam ce se-ntâmplă. Apoi s-a şi apucat de treabă cu exactitate militară. Întâi a venit fuga fuguţa la redacţie. Şi le-a spus oamenilor clar ce-i de făcut şi nefăcut în cele vremuri tulburi : să stea cuminţi, să nu iasă pe balcon şi, mai ales, să nu huiduie. Sosise şi Adrian Dafir, făcut la repezeală vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. Da văzuse un omor în Piaţa Universităţii şi era galben ca turta de ceară. 
    În fine, ştiţi cum e. Viaţa-i una, licenţa poetică alta. Societatea Scriitorilor Români era un soi de fata morgana cu post de vicepreşedinte. E din specia a fost odată ca niciodată. Reală era gazeta Anul 2000, unde Adrian Dafir îl făcuse la repezeală director onorific. Tot el a interzis ieşitul pe balcon şi huiduitul otrepelor din stradă. O clipă n-a gândit că episodul se va lămuri peste douăzeci de ani într-un roman omnivor.
     Cezar Ivănescu a făcut ce fac marii poeţi : a ieşit pe balcon şi s-a pus pe huiduială cu alţi trei. Descoperit, s-a-ntors iute înlăuntru cu ochi rătăciţi şi vorba gâtuită. Adriane ! a îngăimat. Urcă la noi ! Cine ? Minerii ! Iară poetul continuă eroica proză. Când au ajuns sus, m-am aşezat bărbăteşte cu pieptul în uşa lovită cu răngi şi topoare ! Ca fost boxer, îi lămuream pe dată ! Da una-i una, alta-i alta. După primii zece agresori făcuţi praf, urmează totuşi alţi zece. Nu-i greu de presupus care pe care. În episodul real, poetul e şi om real. Tremurând ca varga, s-a retras lângă redactoriţa Alexandra, fată de 45 kilo dacă bea apă dimineaţa. Don Cezar avea cam două kilo mai mult. Dar totul e posibil când inimosul urcă pe Rocinanta.
     Se ştie ce-a urmat. Lovituri cu pumnul, bâta, furtunuri cu cap metalic. Unul sparge o venă pe capul poetului. Într-o clipită e purpură. Duşi pe scări, fiecare primeşte câte un năprasnic pumn în coaste. Şi profesionist, evident. Acum se ştie : domnul Ion Iliescu nu lucrează cu amatori. O suflare nu s-a mai auzit până-n bulevard. La poliţia din Ana Ipătescu au ajuns în dubă. Masă cu poliţişti şi registru în fundul curţii. Nume, prenume, adresă etc. Miron Manega, alt redactor, nu mai are geanta cu acte. I-au luat-o minerii. Lui Adrian Dafir i-au şterpelit ceasul. Sfărşit, don Cezar se aşează lângă un zid. Dafir îl priveşte cu o uimire de nedescris. Sleit, panoramează ograda. Pe-o uşă iese unul ce pare poliţist în civil. Îl opreşte, arătând poetul însângerat. Uite ce i-au făcut lui Cezar Ivănescu ! zice, fără să-l audă minerii. Alta-i însă povestea poetului. El ingenioso hidalgo spune că Adrian Dafir s-a avântat eroic în mijlocul curţii, răcnind : Uitaţi ce i-au făcut poetului Cezar Ivănescu ! Aşa că poliţistul în civil a reintrat în clădire. I s-a aflat ulterior numele : Ştefan Teriş. S-a-ntors cu ordinul comandantului de a fi duşi la spital.   
    Adevărul e bun măcar acum : afară plouă. Picuri grei sună pe tablă. Literaţii - împrăştiaţi ca negura. Ion Iliescu n-a plătit niciodată. Miron Manega e aproape sănătos. Cezar Ivănescu a murit. Adrian Dafir n-a scris despre mineriadă. Fals ori adevărat, cam asta-i lumea. Eroică, mare. Şi merge din uimire în uimire.
    
    
     

     Semnifonificaţii

     de Adio Georgescu

D E S P R E  F E R I C I R E

     Nu-l cunosc pe Hilimon. Îl citesc, dar nu ne-am văzut niciodată. Un mare şi foarte respectat cotidian spune că suntem ca omul şi Dumnezeu : ne-am creat reciproc. Am ajuns la gradul de fericire al lui Malraux : Dacă Dumnezeu n-ar exista, omul l-ar fi creat. M-a creat, l-am creat. Dar e imposibil să ne vedem. Important e că aflăm ce-i fericirea : o stare mentală de bine. La Socrate e gnothi se auton : cunoaşterea de sine. Mantic, divinatoriu. Sau prin contemplare interioară, introsepecţie şi intervenţia daimonului. La Hilimon intervine Întâiul Demon. Care spune că şi Socrate e creaţia lui Platon. Există pentru că a fost inventat prin maieutică. Vorbe, calea discuţiei şi dialogului. La Socrate, via Platon, adevărul e Ştiu că nu ştiu nimic. De-aici începe moşitul. Naştere, viaţă, moarte, renaştere. Trupească, morală, artistică. Pentru iluminişti, renaşterea e o mare epocă. Romanticii au o viziune opusă. Pozitiviştii o văd ca premisă a apariţiei supraomului. Olanda, vârf de lance al Uniunii Europene, vede fericirea şi supraomul prin căsătoria între homosexuali. Urmează Franţa. Metoda. spune Hilimon, include un secret de stat : diminuarea natalităţii. Explozia demografică apropie marele război mondial al apei potabile. Se evită prin încurajarea homosexualităţii. Legi, discuţii, marşuri pro şi contra. De ce, de ne ce. Svaab, Fliers şi Hofman spun că vine din diferenţele funcţionale ale hipotalamusului. Hormonii acţionează asupra fătului din pântecul mamei. Comportamentul există la cimpanzeu, câine, oaie, caracatiţă, insecte. Redenumit gay, sodomitul se trage din uranismul venit de la Afrodita Urania, zeiţa iubirii fără procreaţie. Omul e foarte divers. Frumos, urât, deştept, prost, fiecare îşi găseşte fericirea cumva. De pildă, Hilimon toarce. Nu lână sau altceva. Toarce precum mâţa. A învăţat asta de la propria-i felină din Jurnalul mâţei Frăgezica. Care ştie că oamenii nu ştiu de ce torc mâţele. Doar stăpânului i-a spus secretul : vibraţiile crează dopamină. Substanţa fericirii. Din gât o ia la goană prin tot trupul. Şi gata. Nu-ţi mai trebuie nimic. Din ce ştiu eu, Hilimon toarce după modelul Laperm, rasă de pisici din familia REX. Are ochi migdalaţi şi uşor expresivi.

     Scriitorul scrie pentru sine. Altfel nu poate. Pe internet e ca iarba pentru bou.

Ţ I G A N I I

     Sau ce le fluieră prin cap. De unde vin, cum, unde se duc. Probabil în Uniunea Europeană, dacă aprobă şi Zeul Atinganos

     Bălăurelul lui Bohomond privi în semiobscuritate. Adevărul e că-i greu de văzut ceva clar pe-aici. Locul căutat se numeşte Colţ de Rai. Sau Colţi de Rai, în funcţie de unghi. De obicei, stă acolo Zeul Atinganos aşezat ca-n greaca veche : a nu se atinge. La colţ sau pe colţi. E creatorul ţiganilor recreaţi de om ca provenind din India. Da nu-i adevărat. Ţiganii provin de pe un asteroid care hălăduie prin cosmos şi fluieră de nu mai pricepe nimic nici creatorul Atinganos. Aşa le-a rămas fluieratul în cap. Ţiganii se duc când vin, pleacă stând, beau mâncând. Au capacitatea incapacităţii cotidiene. Spun vrute să se ştie că-s nevrute. Văd nevăzutul, aud neauzitul. De pe asteroid au aterizat în Imperiul Bizantin, numit în vechime Basileo Romaion sau Romania, echivalentul latinului Imperium Romanorum. Fluieratul în biserică le-a adus antiţigănismul. Europa de apus, baza actualei Uniuni Europene, a rezolvat chestiunea în stil propriu. Moravia le-a tăiat urechea stângă, Boemia cea dreaptă. Austria i-a însemnat cu fier încins pe spate. La 1710, Iosif I a poruncit spânzurarea tuturor bărbaţilor adulţi, iar femeile şi copiii să fie bătuţi şi expulzaţi. Maria Tereza a interzis căsătoria cu un ţigan. Hitler a făcut poraimos - genocidul ţigănesc. Pe teritoriul României au fost robi eliberaţi întâi la 1837, refăcuţi robi de ruşi şi turci, apoi iar eliberaţi la 1856. Acum fluieră întruna manele preluate şi de Ahuhu, asteroidul mamă. Astfel că-i limpede de ce hălăduie Ahuhu chiaun prin cosmos. Nu i se cunoaşte clar traiectoria de ciocnire. Dar se ştie că, indiferent de pericol, e cert că omenirea va trăi apocalipsa. Probabilitatea unui astfel de incident este atât de reală încât se-ntâmplă zilnic fără a fi observat.

     Democraţie : sistem politic în care distincţia dintre geniu şi idiot se face de mulţimea cu un geniu la miliard.

     Moare totul la moartea unui om. Inclusiv măreţul glob.

POETUL PRĂPĂZDILĂ

     În care se grăieşte despre un aed, felurite vieţi şi iubiri nenumărate. Şi se răspunde la început întrebării de la sfârşit : tata lui Zoroastru este Zend.

     Era pe vremea când bărbaţii se-nsurau între ei. A ! Şi pe vremea când poetul Prăpăzdilă gândea intens. Vecina Ica H. Huca îi zice Prăpădilă. Sau chiar Crăpăzdilă. Că, spune madam, nu prea are ce mânca. Păi, de unde ? Din poezii ? Da nu-i adevărat. Omul e lux-a-ntâia. Cult şi profund. De pildă, crede cu tărie că unul din doi masculi are pizdă. Şi unul ailaltă. Altfel nu înţeleg, zice poetul. La motani nu se-ntâmplă. Unde-ai mai văzut matale motan cu motan ? Se cruceşte chiar şi eminentul critic Adio Georgescu. A-nnebunit şi Hilimon ! se lamentează omul. Se dedă şi el la teme şi vorbe deşucheate.  Ce să zic ? Nici Ica H. Huca nu stă pe roze. E profă şi, normal. De unde bani să mănânce ştiinţific ? Zice ea de Prăpădilă - Crăpăzdilă. Da-i tot aia. Poveştile cu Cimitrie Dantemir nu ţin de foame. Şi Prăpăzdilă o porocleşte Haşhuca. E de la nume, da i se şi potriveşte la fix. Ştiţi cum e : numele e şi destin. Că nu vine-n viaţa omului aşa, fără niciun rost. Are schepsisul lui. Haşhuca predă anatomia, plus oleacă de la ea. Da-i extrem de pricepută şi la astrologie. Unde se cam ciondăneşte cu madam Citi Hop Zdup, profă de angleză. Tema e arhicunoscută : planeta proştilor. Dacă exceptăm omorurile, zice primarul, criminalitatea în Washington e foarte scăzută. Nu mai zic ce derută fac bocancii cu scârţ şi universul lui Edgar Cayce. Cel mai mare medium american şi revelaţiile sale privind reîncarnarea, istoria, medicina, viitorul. Ce sunt Saturn, Jupiter, datoria karmică. De nombreuses vies, nombreuses amours. Nenumărate vieţi, nenumărate iubiri. Concluzia : reîncarnarea nu se poate nega. Da şi poetul Prăpăzdilă intervine mereu între ele cu două versuri din Psalmul mut de Tudor Arghezi :

                      Sătul de ce se vede, flâmând de nu se vede,

                      Ai încercat ţâţâna şi lacătul, aede.

     În care aed e poetul grec ce-şi recită versurile acompaniat de liră. Da cum să traduci aşa ceva ? Că-i greu cu aezi, culţii homo sapiens şi homo pe şleau. Dacă nu cumva, zice poetul Prăpăzdilă, subtila temă e de la Uniunea Europeană şi Comisia Trilaterală. În timp ce furi, dai omului ceva de gândit. De sucit şi învârtit. Hm ! Ce-i trebuie bărbatului femeie ? Sau femeii bărbat. Şi cine-o fi tatăl lui Zoroastru ?

     Literatura : graba vieţii, frica morţii.