luni, 27 mai 2013

     Semnifonificaţii
     de Adio Georgescu

D E S P R E  F E R I C I R E

     Nu-l cunosc pe Hilimon. Îl citesc, dar nu ne-am văzut niciodată. Un mare şi foarte respectat cotidian spune că suntem ca omul şi Dumnezeu : ne-am creat reciproc. Am ajuns la gradul de fericire al lui Malraux : Dacă Dumnezeu n-ar exista, omul l-ar fi creat. M-a creat, l-am creat. Dar e imposibil să ne vedem. Important e că aflăm ce-i fericirea : o stare mentală de bine. La Socrate e gnothi se auton : cunoaşterea de sine. Mantic, divinatoriu. Sau prin contemplare interioară, introsepecţie şi intervenţia daimonului. La Hilimon intervine Întâiul Demon. Care spune că şi Socrate e creaţia lui Platon. Există pentru că a fost inventat prin maieutică. Vorbe, calea discuţiei şi dialogului. La Socrate, via Platon, adevărul e Ştiu că nu ştiu nimic. De-aici începe moşitul. Naştere, viaţă, moarte, renaştere. Trupească, morală, artistică. Pentru iluminişti, renaşterea e o mare epocă. Romanticii au o viziune opusă. Pozitiviştii o văd ca premisă a apariţiei supraomului. Olanda, vârf de lance al Uniunii Europene, vede fericirea şi supraomul prin căsătoria între homosexuali. Urmează Franţa. Metoda. spune Hilimon, include un secret de stat : diminuarea natalităţii. Explozia demografică apropie marele război mondial al apei potabile. Se evită prin încurajarea homosexualităţii. Legi, discuţii, marşuri pro şi contra. De ce, de ne ce. Svaab, Fliers şi Hofman spun că vine din diferenţele funcţionale ale hipotalamusului. Hormonii acţionează asupra fătului din pântecul mamei. Comportamentul există la cimpanzeu, câine, oaie, caracatiţă, insecte. Redenumit gay, sodomitul se trage din uranismul venit de la Afrodita Urania, zeiţa iubirii fără procreaţie. Omul e foarte divers. Frumos, urât, deştept, prost, fiecare îşi găseşte fericirea cumva. De pildă, Hilimon toarce. Nu lână sau altceva. Toarce precum mâţa. A învăţat asta de la propria-i felină din Jurnalul mâţei Frăgezica. Care ştie că oamenii nu ştiu de ce torc mâţele. Doar stăpânului i-a spus secretul : vibraţiile crează dopamină. Substanţa fericirii. Din gât o ia la goană prin tot trupul. Şi gata. Nu-ţi mai trebuie nimic. Din ce ştiu eu, Hilimon toarce după modelul Laperm, rasă de pisici din familia REX. Are ochi migdalaţi şi uşor expresivi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu