27 noiembrie 2009

    Pică frunza. Uite cum se duc. Chiar sunt ultimele. Sub pom, Hamad le agaţă. Apoi rupe câte una, mormăind :
    - O eternitate, două eternităţi...
    Şi le aruncă în iarbă, uimit.
    - Trei eternităţi !
   Le prind aşa cum vin. Le număr, apăsând pe fiecare cu unghiuţa :
    - Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mult, puţin, deloc, cu foc !
    Din plop, păsăroiul Luca din Efes răcni în somn :
    - Oprescu Preşedinte !
    Am sărit ca arsă. Hamad căscă gura, înlemnit.
    - Hai România ! urlă păsăroiul din nou.
    În drum, o nălucă strigă peste gard :
    - Cu virgulă ! 
    - Poftim ?
    - Hai virgulă România ! Hai, România !
    Era Vitănştain al păgubiţilor. Sfântul Mina. Una alta, ici colo printre oameni. Şi prinde repede. Da pe cap, acelaşi hair-style : CAPRICE. În rest, ce să zic ? Toamnă târzie. Cu iz cald, de apocalipsă.

25 noiembrie 2009

    Hopa sus pe umărul stăpânului. Azi mergem să vedem eternitatea. El spune că-i un cimitir. Aşa-i zice : Eternitatea. Eu, Hamad, dicţionarul şi mulţi astrologi de vază credem că-i existenţă infinită în timp. Substantiv feminin. O eternitate, două eternităţi.

    Gata. Am şi ajuns la poartă. Sus, pe tabla dintre stâlpi, scrie clar : ETERNITATEA. Cimitir râvnit, de lux.  Ajungi aici în două moduri : cu bani sau prin hazardul destinului. În stânga intrării, pe stâlp, un citat din Ionel Teodoreanu : Aici e Mausoleul poeziei şi idealismului. Pe gard, lângă stâlpul din dreapta, e altceva : Votaţi Mircea Geoană ! Şi : Hai Romănia Oprescu Preşedinte ! Revoluţia bunului simţ Antonescu Preşedinte ! De ce nu vor referendum ? Pentru că Eu nu sunt ca Ei ! Băsescu Preşedinte ! Sus, pe spatele tablei de la intrare : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului ; aşa voi înflori. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de El. Apoi hai la deal. Colo şi dincolo - paznici în uniforme negre. Cinci-şase câini într-un loc. O tufă cu lăstăriş roşu aprins. Cerşetori. Statuie Scarlat Pastia, ctitor. Litere pe un lădoi metalic. Primăria Municipiului Iaşi. D.S.P.M. ANTIDERAPANT Alee lungă, în costişă. Trotuare cu bănci şi babe şezând. Lângă ele se joacă un copil. Mătură frunza pe caldarâm. Bunica îl struneşte :

    - E, lasă ! Are cine să măture !

    În fundal, biserica. Sclipăt de soare în amurg.

    - Hai, lasă ! insistă bătrâna. Venim şi altădată !

    Uite şi mormintele. Lemn, mult fier. Dar mai ales pietre. Parcă-s o ploaie de meteoriţi. Oameni sub lespezi. Aşezaţi ca-n viaţă : după zodie, rang, destin. Poate şi spirit. Ici e un loc de veci cât garsoniera. Marmură maronie. Cruce art-incert tot din marmură, da albă. Constantin Simirad. N. 13.05.1941. Deci n-a murit. Petruţa Simirad. N. 12.12.1943. Nici ea n-a murit. Executat de Monumente Funerare Drăgan. Doi paşi - altă veşnicie. O umflătură de pământ în colţ. INRI. Cezar Ivănescu. Trei metri fără gărduţ. Primule mici pe mormânt. Sunt încă verzi. O căniţă de lut cu motive florale. Mănunchi de garoafe şi dumitriţe. Felinar negru, mic, cruciuliţă în vârf. O iconiţă cu Maica Domnului rezemată de cruce. O vezi în ultima clipă. Sau deloc.

    O alee. Familiile Ionescu şi Gâţă. Mormânt mare, ciment alb-cenuşiu. Aviatori. Cuvinte pe pasărea-cruce : 

    Avem şi noi

    Oceanul nostru.

  Un nume între ghilimele : "Zorileanu" O tăbliţă lângă alee. Eroi francezi. Deasupra uşii : Aux francais morts en Roumanie. 1916 - 1918. Sus, către biserică. Familia Autonom Georgescu. Dr. Autonom Georgescu. 1879 - 1925. Bîlbă Ioan. 

    Pilotul sus pe cer se-nalţă

    Cu pasărea lui de oţel

    Făcând tonou făcând inel

    Voinţa lui e ca de fier

    (Leonea 3.VII-71)

Miler Basile. 1901 - 1981. Miler Natalia. 1924 - 2008. Grom Vera. Grom Nechifor. Dr. Jolobceastai Dana. Familia Abaitanci. Grădinaru Gheorghe şi Aglaia.

    Pământ, pământ

    Avar pământ

    Puţin din tine

    A fost în noi

    Iar acum

    Ţi-ai luat

    Puţinul înapoi.

    Zimos Ioan. Familia Zurba. Dragoş Jaluba.

    Lângă morminte, un stâlp : E-ON Moldova. CE Iaşi 2008. LEA 0,4 kv. PERICOL DE ELECTROCUTARE !

19 noiembrie 2009

    Trântit pe-o cracă, Hamad citeşte. Ţoc ! înfige gheruţa. Şi gata, pagina s-a-ntoars. Un ţiclean priveşte de mai sus. Ochi roşii, cât mărgeaua. Vede şi nu-i vine-a crede. Şi cert, are dreptate. Şi eu văd de sub cireş coperta cărţii : Ludwig Wittgenstein, Însemnări postume. Ete ce citeşte Hamad ! Evident că-l întreb de sub tufa de vineţică :
    - Bă !  Ce-s alea însemnări postume ?
    - Însemnări după moarte ! zise, mustăcind.
    - Uau ! A scris după moarte ?!
    - Da ! întări, prompt.
    Sus, ţicleanul era cremene.
    - Băi, băi, băi ! bâigui. Chiar nu s-a pomenit !
    - Şi ce scrie ? am zis, făcând-o pe impasibila.
    - Ce gând mic poate umple totuşi o întreagă viaţă !
    - Bă ! Eşti surd ? Spune ce scrie, nu mai bâigui... 
    - Asta scrie !
    Sus, ţicleanul era paf.
    - Nu cred ! am zis. Asta-i de la tine !
    - Dacă noul mod de a gândi este fixat, atunci vechile probleme dispar ; da, va fi greu să le înţelegem din nou. Căci ele stau în modul de exprimare ; şi dacă modul de găndire va fi din nou îmbrăcat, atunci vechile probleme vor fi lepădate o dată cu vechiul veşmânt.
    - Vestmânt ! l-am corectat pe dată.
    - Nu ! Veşmânt ! Aşa scrie aici !
    - Vestmânt !
    - Păi, de ce ?!
    - De chichi !
    - Aha ! se dumiri Hamad.
    - Pricepi ? 
    - Alt mod de exprimare ?!
    - He, he ! am zis, adăugând : Vechile probleme lepădate cu vechiul...
    -  Veşmânt !
    -  Vestmânt !
    Ţicleanul şuieră prin aer. Fâââââl ! fâl-fâl ! Şi gata. Pică leşinat pe vineţică. Haţ ! l-am şi înşfăcat. 
    - Ţiclean ! am zis, privindu-l. Etimologie necunoscută !
    - Ţiclete ! completă Hamad. Ciocârleţ, sticlete...
    - Obleţ, scorţar ! închei, întorcând pasărea cu zgaiba-n sus.
    Ţicleanul deschise geana. Şi i-am zis, oglindindu-mă drept în ochi :
    - Auzi ! Când îmi dai scrierile postume ?
    - Poftim ?!!
    - Zi-i ! Acum sau după prânz ?
    Păi, de ! Mereu ţine la vânătoare trucul cu Vitănştain. Sau Vitgenştain ?

11 noiembrie 2009    
    Hamad face tracţiuni dada în cireş. E simplu. Codârla răsucită pe-o cracă. Ghearele înfipte în alta. Alea din spate - balanga prin aer. Şi tragi. Apoi iar tragi. Prrrrr ! se auzi o cracă.
    - Băi, prostănacule ! am răcnit.
    - He ?!
    - Ce faci ?
    - Io ?!...ghini !
    - O să crăpi, băi, yoghini !
    Hamad îngustă ochii. Şi zise tam - nesam :
    - Unde-i stăpânu Hilimon ?
    - Trage o sfoară !    
    Craca pârâi din nou. Da tare. Hamad sări ca bomba. Ghearele fâlfâiau prin văzduh. Se agăţă de ceva în ultima clipă. Rosti, cu limba de-un cot :
    - Zău ?!!
   Careva dădu bineţe din drum : 
    - 'nă ziua !
  Cum se-ntoarse, lui Hamad îi căzu falca. Era acelaşi Sfânt Mina, ocrotitorul păgubiţilor. Trecuse şi ieri pe-acolo. Văzându-l netuns ca toţi sfinţii, i-a oferit pe dată serviciile de hairstilist. Reunit cu păsăroiul Luca din Efes, care manglise o maşină de frizat, n-a mai fost vreo problemă. Cum a acceptat oferta, gata. Iute cu sfântul pe scaun. Şi harşti ! harşti ! cu maşina prin păr.  
    Acum, sfântul privea ca năluca peste gard. Scoase şi pălăria, se aplecă. Văzu opera şi un boicuş dintr-un plop. Pe scăfârlie era un singur cuvânt :  CAPRICE.