27 noiembrie 2009

    Pică frunza. Uite cum se duc. Chiar sunt ultimele. Sub pom, Hamad le agaţă. Apoi rupe câte una, mormăind :
    - O eternitate, două eternităţi...
    Şi le aruncă în iarbă, uimit.
    - Trei eternităţi !
   Le prind aşa cum vin. Le număr, apăsând pe fiecare cu unghiuţa :
    - Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mult, puţin, deloc, cu foc !
    Din plop, păsăroiul Luca din Efes răcni în somn :
    - Oprescu Preşedinte !
    Am sărit ca arsă. Hamad căscă gura, înlemnit.
    - Hai România ! urlă păsăroiul din nou.
    În drum, o nălucă strigă peste gard :
    - Cu virgulă ! 
    - Poftim ?
    - Hai virgulă România ! Hai, România !
    Era Vitănştain al păgubiţilor. Sfântul Mina. Una alta, ici colo printre oameni. Şi prinde repede. Da pe cap, acelaşi hair-style : CAPRICE. În rest, ce să zic ? Toamnă târzie. Cu iz cald, de apocalipsă.