marți, 25 ianuarie 2011

     25 ianuarie
     Da-n timp ce se sărutau în vârf de stâlp, s-a auzit un răcnet în drum :
     - Băăăăă ! Hai, odată ! Mâncaţi-mă şi pe mine !
     Evident că străinica Eium s-a speriat :
     - Văleu ! Ce-i asta ?
     Explicaţia a dat-o râzând madam Hupăl Pupăl :
    - E ! O panaramă ! Cel mai rapid şoarec din mahala !
     Într-adevăr, în drum era Chiţ TV Chiţ Chiţ. Cu scăfârlia pe spate şi ciubota-n zăpadă, se zgâia în sus, continuând să strige :
     - Hai, fă ! Ce dracu ! Nici buha nu mai mâncă şoareci ?
     - Ce zice ? grăi bufniţica, uimită.
     - E ! Se plânge că nu-l mâncă nimeni !
     - Uau ! Păi, de ce ?
     - Hai, odată ! interveni Chiţ. Ce dracu faceţi ? 
     - Băi, panaramă ! grăi madam Hupăl. Unde-s motanii Hamad şi Andreluşa ?
     - Au zburat !
     - Cine ?
     - Toţi ! Frăgezica, Hamad, Andreluşa. Fâşşşşşş prin aer şi gata ! S-au dus !
     - Hai, las-o !  Au zburat motanii ? râse şi Eium
     - Da, fă, proasto ! Nu'ş de unde vii, da habar n-ai ce-i pe-aici !
    Au râs păsăruicile de s-au prăpădit. Da şoarecul le-a revelat adevărul. Care-i şi foarte logic. Motanii n-au levitat, cum s-a crezut iniţial. Nu. Au fost transportaţi prin văzduh de firma liliecilor autorizaţi. Cu scăunaş, chingi, firmă ţais, legală, cu ştampilă şi TVA la stat. Când n-ai clienţi, zbori cu un combustibil lux dat de stat : impozitul forfetar. Liliachiţa Liluş a semnat contractul cu serviciul de zbor peste mahala direct în podul cu bagdadie, iatagan, ciur, cărţi şi fel de fel de gângănii misterioase. Auzind minunea, madam Hupăl Pupăl a şi exclamat către Eium :
     - I-auzi, gângăniţo ! Mergem şi noi ?
     - Mergem ! grăi aceasta. Hai şi voi ! zise către Luca şi văru Hupcăilă.
     - Şi eu ce fac ? se crăci Chiţ în drum. Stau aici ca prostu ?
     - Hai şi tu ! 
  Şi gata, l-a şi aruncat pe Chiţ deasupra-i pe spinare, fix între aripi. Unde, cum să zic, pare a începe şi subiectul misterului din podul lui Dumnezeu : raiul. Ţintă spre care se îndreaptă în râset şi chiote al doilea val de fiinţe extraordinar de curioase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu