Semnifonificaţii

În care procurorul înghite punga şi pierde seminţele. 

Apoi varsă războiul civil nevăzut de el însuşi

     Ieşirea Valerşfrinţei lăsase procurorul ţuţurug pe sicriu, belind ochii la Palatul Magistraţilor. Încă nu mai văzuse aşa ceva. Candelabrul taenia saginata solium şi peretele placat cu difteromorfe erau absolut impresionante. Se uita la ele de parc-ar fi găsit-o pe Elodia. Stând cu ochii ţintă, şi-a amintit şi cât de stranii sunt colegii secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Chiar i-a trecut un episod prin memorie. O căutau pe Elodia într-o râpă. Şi li s-a făcut foame. Un coleg a scos de sub geacă o pungă cu seminţe de bostan. Din alea prăjite, cu sare. Mă rog, foarte gustoase. Dar a rămas mască văzând procedura colegului : mânca întâi plasticul. Rupea câte-o fâşie din pungă şi o băga tacticos în gură. Molfa-molfa ! şi se ducea plasticul pe gât ca la balenă. Apoi s-a întâmplat fix ca-n dosarul mineriadei : a pierdut seminţele. A mâncat ambalajul şi seminţele s-au dus dracului. Au curs în râpă, la deal, cine ştie pe unde. Când să-i pice sămânţa, mai ia-o de unde nu-i. Asta gândea procurorul stând ţuţurug pe sicriu. Primi pe neaşteptate şi o nemaipomenită lovitură în şurubul dintre tâmple. Şi gnişcocoriţele ridicară din nou ciocanul. Poc ! A doua pălitură îl năuci complet. Scoase un limboi ca de câmilă şi începu să verse fel de fel. Amestecate. Ba minuni, ba adevărul. Aşa, în dungă. Un soi de semnifonificaţii. Întâi soseşte o roată. Nu ca-n Dicomesia lui Ştefan Bănulescu, ci una de tanc. Tanc adevărat, nu vrăjeli literare. Au urmat cordoane de poliţişti, militari, manifestanţi, televiziune. Apoi implicarea SRI. Plus ministere, devastări, incendii, arme, cartuşe, uniforme, documente de uz intern. Şi chiar un tunel de transmisiuni :

     ...pe străzile din apropierea Pieţei Universităţii s-au format grupuri masive de civili, care au acţionat cu deosebită agresivitate, forţând cordoanele de poliţişti şi militari, aruncând în acestea cu obiecte contondente şi incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanţilor, dar şi unele autovehicule aflate în faţa Muzeului de Istorie şi Piaţa Universităţii, pompierii fiind împiedicaţi de către protestatari să stingă incendiile ; în jurul orei 17,00, echipele formate din poliţişti şi militari s-au retras din Piaţa Universităţii, fiind copleşiţi numeric de către manifestanţii violenţi în continuare ; aceştia din urmă s-au deplasat spre secţiile Televiziunii Române, Poliţiei Capitalei, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului de Interne ; astfel, prin acţiunile lor violente, manifestanţii au devastat şi incendiat, în clădirea Poliţiei Capitalei, mai multe birouri, centrala telefonică şi dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartuşe, uniforme, documente de uz intern şi au eliberat din arest 84 de deţinuţi de drept comun ; în acelaşi timp, alţi manifestanţi au atacat sediul Serviciului Român de Informaţii, au incendiat parterul clădirii şi tunelul de transmisiuni şi au sustras documente ; începând cu ora 18,30, manifestanţii au exercitat acţiuni de violenţă şi asupra Ministerului de Interne, incendiind biroul de informaţii şi studioul cinematografic de la parterul clădirii ; pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul ministerului, cu aprobarea ministrului de interne, forţele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de la intrarea în clădire, fiind împuşcaţi mortal, datorită unor proiectile care au ricoşat, Mocanu Velicu şi Lepădatu Mitriţă, o altă victimă, Spînu Ion, suferind în acelaşi mod, o plagă împuşcată în zona capului.

     Un lucru e cert : săreau mutelcile dacă şurubul mai primea o lovitură. Şi s-ar fi recuperat principala sămânţă : înregistrarea războiului civil. În dosare, justiţie, manual de istorie. Aşa cum a fost. Cu sau fără aluzii, gnişcocoriţe, Marx, Bakunin. Ori plastic ingurgitat prin râpe. De pildă, ca-n mărturia doamnei Ecaterina Nica, geolog pensionar, reprodusă în volumul"13 - 15 iunie 1990. Realitatea unei puteri neocomuniste", publicat de Mihnea Berindei, Ariadna Combes şi Anne Planche la Editions La Decouverte, Paris, 1990, apoi şi la Humanitas, Bucureşti, 2006 :

     Autobuzele nu mai circulau, pentru că fuseseră rechiziţionate pentru a fi folosite la ridicarea barajelor. Pretutindeni, bară lângă bară. Peste tot, cordoane de poliţie... Am încercat să înconjor barajele, m-am învârtit pe străzile din jur, am ieşit până la urmă în dreptul Spitalului Colţea, la biserică. M-am trezit iar în faţa barajelor, autobuzelor, cordoanelor de poliţie. Dar, de data asta, în faţa cordoanelor de poliţie, cam la 3-4 metri distanţă, se aflau aproximativ 50 de persoane care scandau "Jos comunismul !", "Unde sunt greviştii foamei ?", "Jos Chiţac !". Am trecut bulevardul prin faţa cordoanelor de poliţie, pentru a ajunge la Cinematecă prin spate. Nu ştiu dacă a fost un act necugetat din partea mea, curaj spontan sau o culme a indignării, sau poate toate acestea la un loc, dar când am trecut prin faţa lor, fără să mă opresc, am început să bat din palme şi, în ironie, am început să le strig : Bravo ! tovarăşi miliţieni, este măreţ ce aţi făcut, aţi scăpat capitala de "golani", bravo ! În seara asta o să primiţi porţie dublă. Iar Piaţa, putem acum să-i spunem foarte bine Tien An Men şi mi-am continuat drumul spre Cinematecă. Grupul scanda tot timpul "Jos comunismul !". Înaintea bisericii Colţea a apărut dintr-odată un fel de trupă de pensionari, în cea mai mare parte bărbaţi corpolenţi - care în ce mă priveşte, m-au făcut să mă gîndesc la securişti pensionaţi. Au început să fluiere şi să huiduie celălalt grup. M-am oprit. Eram înmărmurită de violenţa, de ura pe care le arătau faţă de celălalt grup ! Cineva mi-a atras atenţia asupra unui om în ţinută de vară (mâneci scurte, culoare coniac) : E Bîtlan, de la Poliţie ! M-am îndreptat atunci spre el şi am îndrăznit să-l rog : Domnule Bîtlan, chiar vreţi un război civil, vreţi un război între români ?