31 decembrie

Frig. Pe gard îi chiar un sfântuleţ de ger. Crapă cărămida-n horn. Urcă dâmbul sfântul Mina.  Gătit, ferchezuit. Şuba sus, cuşma pe-o parte. Scâââârţ ! face zăpada sub cizme. Fring frong fleong. Şi hâc - hâca - hâc ! Gata. Hopa trânta. S-a dus sfântul sub troian. 

- Stai, sfinte ! Uşurel ! sări Andreluşa pe gard.

Se ardică sfântul zicând :

- E, lasă !

- Da un'te duci ?

- La odovanie ! 

Înlemni Hamad lângă Andreluşa. Na ! Alt mister. Unde-o fi, ce-o fi odovania ?

- Da nu mergi la revelion ?

- Merg, merg ! grăi sfântul intrând în dâmb.

Eu cred aşa. Şi nu mă-nşel deloc : ştie stăpânu ce-i odovania. Acu, stăpânu e acelaşi. Ca-n tot anul. Simplu, complex. Coerent, ilogic. Neschimbat. Şi-a luat piramidul lui Dantemir şi vira în Noua Zeelandă. Da nu cu avionul.  E o cale mai scurtă : prin găuroiul secret. A făcut-o, am descris-o. O cunoaşteţi. L-au ajutat mii şi mii de gnişcocoriţe. De-aia a ieşit simplă, oblică, directă. Străbate Terra drept prin mijloc. Când vrei stări extreme, adrenalină, n-ai decât. Huştiuliuc pe gaură. Şi gata.  Iute eşti la Auckland. Sau pe Insula Crăciunului. E prima pe care soseşte revelionul. Mă rog : Christmas Island. Are cam 1500 locuitori. Dar democratici ca-n toată lumea. Budişti, creştini, mahomedani. Şi alţii. De anul viitor, Insula Crăciunului va primi o nouă religie : hilimonismul. Dincoace, în România, e cam ce-a fost. Eu, Andreluşa, Hamad şi Freudică am plecat la colindă. Pe mine m-au luat ca să trag de buhai. Ca să nu-i ung coada, plăcinte n-am mâncat. Slană - brânză n-am mâncat. Altfel n-ar mai buuuuu - hăi. Am fost la Profiriţa lui Dalvador. S-a mirat, a zis că unde-i Freudică. Normal că nu l-a văzut. Era la Hamad în straiţă. Tare bine a fost la  Puperca şi Citi Hop Zdup, profa de angleză. Ogradă cu zăpezi. Brazi, astre, parfum, lichioruri. Şi nicio diferenţă de clasă. Apoi am ajuns pe binecunoscutul drum. În stânga case. La mijloc - noi şi drumul. La dreapta - cimitirul. Un gard, copaci, băncuţe. Şi-un câmp de cruci. Lângă una, o femeie. Necunoscută, firavă. N-o prea ştiu. Da amarnic plânge la mormânt.

- Unde eşti, sufletul meu ? Unde te-ai dus ? Unde, uuuuuunde eşti, sufletul meu ?

Şi uite, iar văd. O lacrimă cât pleoapa se plesneşte de zăpezi. Apoi alta şi alta.

Nu cred să mă-nşel. E aceeaşi femeie. Era aici, am văzut-o şi anul trecut. Da povestea i-am aflat-o mai demult. Nu mai ştiu când, cum. Bărbatul - mort la revoluţie. Împuşcat în inimă. La doi ani i-a murit şi feciorul. A fost cu tata la baricada din Bucureşti. S-a tras, au picat grenade. Una a explodat deasupra feciorului. Gazul l-a cotropit de îndată. Iute, negru-albăstrui. A tuşit. A dus mâna la ochii arzând ca para focului. A murit de leucemie după doi ani. S-a aflat adevărul după douăzeci : grenada avea conţinut iradiant. A scăpat armata un document pe internet.

Oleacă am mai stat lângă gard. Da mărturisim cum e, ce ştim. Eu, Hamad, Andreluşa, Freudică. Palidă s-a ridicat femeia. A strâns nu ştiu ce în pumn. Cred că un fulg, o vedenie. Poate o arătare de pe cruce. Şi-a dus mâna la frunte, mângâind nu ştiu ce. A dus-o încet şi la inimă. Apoi a păşit spre poartă. Încet. Nevăzută, neştiută. Nălucă a trecut pe lângă noi. Nu ştiu, n-am cum să spun. Greu de înţeles ce e, cum e omul. Mai afli, mai spui. Da încă n-am văzut un obraz aşa năpădit de lacrămi.