Trece viaţa hireşă. S-a mai dus un an. Şi nu ştiu unde. Am ca amintire un soi de febră atletică. În tăt trupul până sub gât. Mai sus mă dor muşchii crierului. Dansul zilei, al nopţii. Şi ieroglifa lui Cimitrie Dantemir.  Ce rămâne oare ? Trup, simţiri, filosofii ? Greu de tocmit. Sunt vânătorul carele pre sine se vânează. Ceva între jigania uscatului şi pasirea văzduhului. Ni în sus, ni în gios merge glonţul. Viaţa : lance cu vârf ascuţit. E ceva de ţintit. Dar aburos, tot mai neclar. E o falie între scriitor şi făcătorul minunilor. Doar azi a dispărut. E lună plină, lucie. Pică vălătucul razelor preste mahala. Iuţi şi reci. Întrupate cu lumină lină. Văd limpede zăpada pe hornuri. Fire, case, străzi, copaci. Noi, voi, tu. Şi eu. Un om sub barda cerului.