Pe Terra, viaţa e pauza morţii. Perioada dintre naştere şi moarte. În cosmos e altfel. Chaosul nu are stări. Totul e abstract. Nu există distanţe, timp, naştere, viaţă, moarte. Sunt doar imaginaţia, reperele omului. Foarte puţini au revelaţia infinitului. Ce e, cum sunt cerul, chaosul, imensitatea. Când ai revelaţia, te cuprinde o formidabilă stare de vertij. Ad-hoc, inexplicabilă. Şi greu de descris în cuvinte. Simţi, înţelegi efectiv trupeşte. Un nod în gât, răsuflarea tăiată. Ai şi o ameţeală niciodată trăită. Vrei să spui ce-ai văzut, ce-ai simţit, ce-ai înţeles. Dar nu poţi materializa ceva coerent nici pentru tine însuţi.