Familia Hupăl Pupăl, ca de obicei. Pace în vârf de stâlp. Picoteală, scărmăneală. Cască gura la Freudică. Da se uită fix-fix. E acolo ceva clar neclar. Până la urmă au înţeles. În drum e un extraterestru. Greu de descris, da-i acolo. Îi fac o poză dacă mai stă. Acu e la cioace. Una alta cu cel mai rapid şoarec din mahala.

- Dom' Freudică ! grăi, curios. 
- De ! 
- Care-i cea mai mare realizare umană ?

- Dumnezeu !

- Aha !

- Şi orezul cu lapte...

Clipi Luca din ochi. Stă, ascultă-n vârf de stâlp. Bulversat de propriul mister. 

- E adevărat ? zise către consoartă.

- Ce ?

- Eşti creaţia lui Hilimon ?

- D'te, mă, de-aici !

Pică un fulg. Apoi doi, lipa lipa. 
- Mă ! zise doamna Hupăl.
- Ce-i ?
- Vine sfârşitu lumii ?
- E, na ! mormăi extraterestrul în drun.
Probabil a auzit. Are urechi fine. Cert e ce-a urmat. În văzduhu se arătă Întâiul Demon. Şi ăsta-i greu de descris. Un fel de impuls vag, neînţeles. Neclar, da clar. Mult n-a mai durat. Şi gata. Furtuna căzu huruind din ceruri.