29 decembrie

Greu cu cânele Vadim. Îl întrebi una, şi el - na. Mâr, câr, hâr. Nu zice nimic concret. Cotoiul Hamad l-a întrebat ceva. Nimic important. Şi Vadim a rămas stană. Nu ştii dacă a priceput, n-a priceput. Spui, întrebi. Da greu îl scoţi din ale lui.

- Alo ! Flocosu ? 

- Flocosu...

- Ia zi-i ! Ce faci azi ?

- Mai nimic. Gândesc !

- Zău ? La ce ?

- La Iisus ! Cum e, câţi ani are...

- Păi, socotim. A murit şi a înviat la 33 ani. Adunăm 33 cu 2012. Corect ?

- Deci are 2045 ani. Şi mai vine ?

Se scărpină Hamad pe scăfârlie.

- Unde să vină ?

- Înapoi ! grăi Vadim. Aşa am auzit. Se-ntoarce musai din ceruri...

- Da ! Vine !

- Te cred, zise Vadim. Da-s curios...

- Ce ?

- ... să văd un om la 2045 ani !

Asta e cu Vadim. Stă prost cu imaginaţia. Şi nu face diferenţa între obişnuinţă şi obsesie. Deprindere, datină ; potrivit obiceiului. Obsesia e altceva : idee fixă. Tulburare a voinţei, preocupare chinuitoare. Ştie Domnuzeu unde-l plasăm pe Iisus. Doar cerul e neschimbător. Cade un fuuuuuulg, dooooooi, treeeeeei. Eteeeee, naaaaa ! Credeam că mă-nşel, că-i doar un click, o idee. Da chiar pic de somn.