sâmbătă, 8 decembrie 2012

De citit mâine, când ştampilaţi buletinul de vot

Zăpadă, nene ! Peste tot. În cais, pe garduri. Albă-i bolta viţei de vie. Hâşti !  şi gata. Sunt opa sus. Şi i-auzi cum scârţâie : fring frong ! Aer crocant sub gheruţe. Zăpada, zice stăpânu Hilimon, e ca democraţia : dificilă, solicitantă, imperfectă şi nestatornică. Cea ateniană era ca aia de azi : îţi exprimi liber ideile. Ca Socrate, Platon, Aristotel. Sau stăpânu Hilimon. Da-i bine să vă spun un secret : ştampila votului de mâine e ca piramidul lui Dantemir.  Rotunjită, fără colţuri. Textul e însă identic : "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuţi de cetate şi de a introduce divinităţi noi ; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută : moartea". Înainte de a o aplica pe buletinul de vot, întoarceţi ştampila şi citiţi. Textul e pe circumferinţa literei O din inscripţia VOTAT. Dacă nu se vede, e din aceeaşi cauză. Democraţia e ca zăpada : dificilă, solicitantă, imperfectă şi nestatornică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu