20 decembrie

Trece pe drum al păgubiţilor sfânt Mina. Are o căciulă ca de dac, brumărie. Se leagănă balanga-balanga din gard în gard. Uite-aşa îi face scăfârlia : cling clong.

- Nea Mina ! răcni cotoiul Hamad.

- Ce-i ? stătu sfântul.

- Când se sfârşeşte lumea ?

- Pe 30 februarie !

Na, poftim ! Pe toate le ştie nea Mina.

- Braaavooo, braaaavoooo ! aplaudă şi Andreluşa.

Păi, nu-i limpede ? Se miră şi el cât de subtil e sfântul.

Da acu hai să vorbim serios : ce să se sfârşească ? Ce lume, care lume ? Din toate părţile e bombardat stăpânu Hilimon cu sfârşitul. La televizor, internet, pe stradă. Nu trece minutu fără sfârşitu. Fel de fel de mocăite dârdâie şi turuie despre apocalipsă. Profiriţa lui Dalvador chiar şi-a luat una suta kilo de salam să reziste după. A căutat şi-un buncăr să se-ascundă. Are şi ojă, un inel, telefon cu jocuri, oglindă, un calup de ruj. Plus o poză de la Adio Georgescu. Buuuun. Da despre ce vorbim ? Zi-i, nene, despre ce vorbim ? Cosmosul e mare, infinit. N-are limite, dimensiuni, timp, viaţă, moarte. Există şi nu există nimic. Ce să înceapă, ce să sfârşească ? Aud şi povestea cu marele big bang. Buf ! a explodat ceva şi s-a făcut lumea. Păi, înainte ce-a fost ? Dracu ? Nimic ? Da nimicul ce e ? A explodat o particulă care stătea în nimic ? Unde, în ce stătea particula ? N-avea niciun vecin ? Un hău, un chaos ceva. Asta-i, vere : pe ce se sprijinea ? Că dacă stătea în nimic era ea însăşi nimic. Şi nu pricep neam ce e nimicul. Hm ! Vine apocalipsa. Buf ! şi piere lumea. Gata, s-a transformat în nimic. Păi, cum ? Că nu pricep. Iar e un big bang în nimic ?

- Hăăăăăă, hă-hă-hă ! hăhăi deodată cânele Vadim.

Băi, frate, ăsta chiar e de comă. Râde când nu te-aştepţi. Da aşa, de te sparii. Iar a săltat cuşca o santimă.