Prolog pentru sfârşitul lumii

Am aflat ce-i cu piramidul lui Dantemir. Da, ăla : un piramid, doi piramizi. Cubul de pe planeta Mercur. Secretul e extraordinar. Ex-tra-or-di-nar ! Vi-l spun cu o condiţie : să vă ţineţi bine. De scaun, de pereţi. Mă rog : de ce-aveţi. Beţi un pahar de apă sau cu apă. Cum vreţi. Important e să fie. Piramidul lui Dantemir face parte din excepţionalul program interplanetar de reglare a climei terestre. Se ştie că pe Terra a luat-o razna rău de tot. Din patru anotimpuri au rămas două : vară şi iarnă. Alelalte s-au dus dracului de tot pe 21 decembrie 2012, când s-a sfârşit lumea. Gata cu primăvara şi toamna. Aleluia. A rămas vara, când te topeşti. Şi iarna când te ia benga. Buuuuun. Astfel s-a decis reglarea interplanetară. Se ia căldură de colo şi se mută dincolo. Şi invers : frig de colo colo. Au fost consultaţi stăpânu Hilimon, specialist, Adio Georgescu, lingvist, bufniţica Eium, alias Anastasia lui Cantemir, mâţa Lizdăkina, mason, şoarecul Freudică, atlet de mahala, laboratorul CERN, gnişcocoriţa Hum, detaşată la NASA, un portar din Ţara Lim Hilim şi trei cititori ai monumentalei opere Jurnalul mâţei Frăgezica. A urmat lucrarea propriu zisă. S-au tras două ţevi între Mercur şi Marte, via Pâmânt. Nu din cele obişnuite, ci din categoria orbitor, uimitor. Mă rog : conducte, magistrale cosmice. Una pentru frig, alta pentru căldură. Idee simplă, dar extrem de ingenioasă şi eficientă. Căldura de pe Mercur trece prin Pâmânt şi ajunge pe Marte. Răcoarea vine pe ruta inversă : Marte - Pâmânt - Mercur. Întâi s-a lansat ideea. Apoi oamenii au stat, au gândit profund. Mă, ce-i de făcut ? În fine, au bătut palma. Şi s-au şi apucat de treabă. A fost un succes spectaculos, desăvârşit. A prins foarte bine şi experienţa mutării gazelor şi petrolului prin conducte de pe un continent pe altul. De-aia s-a şi cârligat Terra un pic. Nu-i de ici colea să muţi sute de ani gaze, petrol şi barje de pământ pentru oţel de la Ana la Caiafa. Într-o noapte hâţ ! s-a înclinat Terra. A şi pârâit straşnic nu ştiu ce. Pâr-pâr-prrrrrrr ! şi s-a cam dus dracului busola. Nu mai ştii unde-i nordul, sudul, care-i tandea, care-i mandea. Se inversează polii, draci, laci, craci. Umblă hai hui, doare şi nu ştii unde. Parcă-s zona zoster. Şi stâpânu Hilimon a făcut o gaură din România până-n Noua Zeelandă. Ce să mai ocoleşti pe deasupra, să te pişte ţânţarii. A făcut-o netedă prin pântecul Terrei ca să afle ce mai face un neam de-al lui din Auckland. În fine, magistralele cosmice au fost magnific încheiate. S-au pupat constructorii, s-a băut şampania. Şi, cu deştul pe un buton, s-a dat drumul unei considerabile cantităţi de gheaţă pe ţeava Marte - Pâmânt - Mercur. Căldura urma să vină invers, pe ailaltă conductă. Da s-a întâmplat atunci că oamenii nu s-au înţeles care să vândă frig, care căldură. Şi care să ia grosul, profitul cel mare. S-au certat, brâncit, stuchit. S-au tras unii şi de păr. Ăla cu deştu pe buton a primit şi un pumn în falcă. Ce să zic ? A fost balamuc ca-n lupta lui Cronos cu Zeus. Aşa nu s-a observat că transportul frig - căldură a trecut pe lângă om ca năluca. În loc să stea colea, pe Terra, s-a dus totul vraişte : căldura pe Marte şi frigul pe Mercur. Astfel a rămas Pâmântul cum era : într-un precar dezechilibru. Unica probă că formidabila întâmplare a existat e piramidul lui Dantemir. Lansat de pe Marte, misteriorsul cub de gheaţă a traversat Pâmântul ca din puşcă şi-a ajuns ca toanta pe Mercur. Unde peripeţiile au continuat. Speriat de marele balamuc şi staţia spaţială Mariner, care stătea ca boul pe lac, a nimerit fix unde nu trebuia : pe ţeava inversă, full de căldură. Cu voie, fără voie, asta e. Complet zăpăcit, dantemirul a luat-o iute îndărăt. Da glonţ, nu aşa, ca-n proiect. Şi vira la vale, ţiu-ţiu-ţiiiiiiuuu, dă-te cu capu de toţi pereţii. N-a durat mult şi era lac de transpiraţie. Jale mare, greu de tot. A rezistat până a ajuns un soi de particulă. Când, volens nolens, a gândit ca Shakespeare : trecutul e un prolog. Văzând că nu se mai poate, a ţâşnit pe-o găurică şi-a rămas pe Terra.