Experimentul

Stăpânu Hilimon a experimentat forţa centrifugă. Un corp aflat în rotaţie tinde să se depărteze de centrul liniei de mişcare. A ieşit în drum, a mers cât a mers. A cotit la dreapta într-o curte mare. Era acolo o hală prăfuită, uriaşă. A intrat pe-o uşă de tablă cât aia din iad. Cam sinistru înlăuntru. Fiare peste tot. Mici, mari, încolăcite. Cabluri, scame. Aer vânăt, întunecat. Mai de spaimă era maşinăria de fontă cu o roată uriaşă la mijloc. Presă parcă-i zice. S-a legat de roată nu ştiu cum. Cu nişte sfori, cred. Mă uit şi nu ştiu cu ce să-l compar. Era ca omul lui da Vinci, cu mâinile şi picioarele răşchirate în cerc. Nu pricep cum a dat drumul la roată. Gata, a pornit. Apoi dă-i şi-nvârte cu tot cu stăpân. Sincer, m-am spăriet rău de tot. Era ca exerciţiul astronauţilor de la NASA. Acu ziceai că se dezmembrează. N-a durat mult şi poftim. De la subţioară i s-a desprins ceva nelămurit.  A şuierat, a vâjâit prin aer. Şi s-a-nfipt în perete. Normal, m-am dus să văd ce e. Semiîntuneric, da m-am dumirit.  În zid era un tristometru. Instrument de măsurat tristeţea.