23 noiembrie 2012

- Aici ?  întrebă Hamad.

- Aici ! confirmă Andreluşa.

De ! Ca la război. Cavou rece, învins de paingi. Cărămizi roz-cenuşiu desprinse. Tufe de tuia de jur-împrejur. Gard şi portiţă din fier forjat. Sus, o inscripţie : "Aux francais morts en Roumanie". Nicio îndoială. Acolo era.

Păşiră câteva scări. Şi hopa ca-n Dante. Tăia interiorul un mănunchi de raze. Oblic, ca laserul. În sec înghiţi Hamad. Privi roată, cu prudenţă. Urne peste tot. Pe fiecare, exact cum povestea Andreluşa : un nume. 

Gilles.

Francois.

Soldat necunoscut.

Pierre.

Basile.

Jacques Mohamad.

- Unchiul Hamad ! icni motanul, uimit.

- Ai văzut ?! zise Andreluşa, smirnă.

Apăsă ceva metalic. Aşteptă o clipă. Uşurel, urna se deschise.

Misteriosul plic era cum i s-a spus : pe-o pernă de scrum. 

- Uite-l ! zise, cu ochi mari.

Vârî lăbuţa, înfiorat.

Luă plicul.

Clic. Şi urna se închise.

Hm ! Avea plicul chiar sub sfârlă. Mustăci, mirosi. Închise geana, privi. Pe-o faţă scria limpede : Citeşte pe ailaltă parte ! Iar acolo, o dedicaţie : Nepotului Hamad !

Fleoşc ! îi făcură genunchii. 

Ce să zic ? Uite-aşa erau ochii lui Hamad !

Sigur leşina de era singur.

Deschise plicul pe loc.

Text clar, luminat ca ziua :

Părerea mea : s-a descifrat ultima enigmă !

Asta e.

Razele ieşeau dintr-un colţ ca extratereştrii.