5 mai

   Misteriosul şopron al americanului creştin după Evanghelie e sub nuc. De fapt, nu-i clar : după sau înainte de Evanghelie ? Cert e ce ştie tot omul : creştinul creştinează români creştini. Da şi avioane, puşti, pistoale. Coduri, viruşi, pandemii. Treburi importante. Pe uşă, un anunţ : 

LIZDĂKINA

Conferinţă extraordinară

EVOLUŢIA ŞI CUM FUNCŢIONEAZĂ EA

Intrarea liberă

    În şopron sunt cam şapte păduchi, trei gnişcocoriţe, o mâţă fardată şi soţii Hupăl Pupăl şi eu. A ! Mai e şi Hamad. Nu'ş ce naiba caută aici. Plus un popândău într-un colţ. Da, pentru că-i beat, n-are importanţă.

    Ca de obicei, Lizdăkina intră direct în subiect :

    - Avem una bucată specie mamifer terestru !

    - Unde ? se sperie grozav madam Hupăl Pupăl.

    - Ipotetic, doamnă ! lămuri Lizdăkina. E undeva lângă ocean...

    - Aha...

    - Are patru picioare...

    - Cât avem împreună noi doi ! şopti doamna la urechea păsăroiului.

   - La un moment dat, un exemplar suferă o mutaţie a labelor care devin mai scurte şi late. Ca la raţe. Îi dau un avantaj la înot viteză. Îi sporesc şansele de a se reproduce. Un mascul bine hrănit dă clasă altui mascul...

    - Da, da ! Ştie şi Frăgezica ! zise Hamad, tam-nesam.

    Lizdăkina înghiţi în sec. Dar continuă :

   - Peste câteva generaţii, haita mutantului are mai mulţi urmaşi decât ceilalţi. Dar apare alt animăluţ cu altă mutaţie şi acelaşi scop : reproducerea. În fine, tragi linie şi...

    Popândăul tresări :

    - Ce ?! Nu-i adevărat ! N-am băut nimic !

    Lizdăkina îl ignoră :

    - ...şi te trezeşti că ai delfini în locul mamiferelor cu patru labe !

    Păduchii săltară, emoţionaţi. Mâţa străină ardică musteaţa.

    Lizdăkina întări :

    - Azi apare un pui cu labe late. După câteva generaţii are botul mai lung. Apoi tot mai lung...

    - Cât de lung ?! căscă ochii domnul Hupăl Pupăl.

    - E ! Vedeţi ? Asta-i ! Când ajunge prea lung, dispare în gene pool. De ce ? E un dezavantaj. După evoluţionism urmează evoluţionism !

  Conferinţa îi uimi peste măsură. Şopronul pocni. Hamad numără picioarele popândăului. Un, doi, trei, patru. Cinci ! zise, socotind şi coada. Cine ştie ce-i tună vreunui pui. Văzu şi păduchii, apoi pe soţii Hupăl Pupăl. Îi întrebă de îndată :

    - Sunteţi toţi aici ?

    - Da !

    - Câţi ?

    - Doi. Eu şi doamna...

    - Aveţi cuib ?

    - Avem !

    - Şi cine stă acum pe ouă ?!

   Revelaţia îi năuci. Cât pe ce să leşine madam Hupăl Pupăl. Zvâc ! făcu şi splina păsăroiului. În colţ, popândăul încă bombănea :

    - Dacă-ţi spun ! N-am băut nimic !