luni, 4 mai 2009

4 mai
    Meeting electoral de proporţii. Geme curtea, văzduhul. Mâţe câtă frunză şi iarbă. Gâze, fluturi, păsăret. Observatori străini. Şapte gnişcocoriţe stau pe-o cărămidă. Lângă cotoiul Hamad e un papagal. Cânele Vadim stă sus pe cuşcă. Rumoare, ochi beliţi spre tribună. Jos, imensa armată de vaca-domnului e răsfirată peste tot. Lizdăkina, candidata la preşedinţie, se îndreaptă glonţ spre microfon. Începe direct :
    - Doamnelor şi domnilor ! 
    - Uraaaa ! izbucni mulţimea imediat.
    - După cercetări seculare, savanţii japonezi au demonstrat matematic existenţa celei de-a patra forme de energie naturală ! Ştiaţi ?
     - Nuuuuu !
    - Există energia electrică, gravitaţională şi magnetică ?
     - Daaaaa !
    - Ei, bine, acum există şiiiiii...?...şiiiiii ?... şi energia Pi ! strigă Lizdăkina.
    - Uraaaa ! urlă mulţimea. Uraaaa ! Uraaaa !
    - Îmbunătăţeşte metabolismul ! strigă şi Lizdăkina.
    - Uraaaa !
    - Elimină toxinele !
    - Ura-ura-uraaa !
    - Elimină calculii renali ! Reglează glicemia, tensiunea, stimulează funcţiile hepatice. Creşte rezistenţa la viroze şi gripă. Asigură o piele ca-ti-fe-la-tă !
    - Liz-dă-ki-na ! Liz-dă-ki-na !
   - Elimină negii şi tartrul dentar. Aprovizionează funcţiile vitale cu bioenergie ! Dar cum puteţi beneficia de această energie ? 
    - Cum ?! strigă madam Hupăl Pupăl.
    - Prin apa plată Pi ! 
    - Uraaaa ! izbucni mulţimea în delir.
    - Elixir de viaţă lungă ! Produs purificat şi bioenergizat al apei potabile !
     - Uraaaaa !
   - Consumaţi doi litri zilnic ! Nu se alterează ! Are puritate deosebită ! Nu conţine încărcătură bacteriologică şi particule de metale grele ! E benefică şi in-dis-pen-sa-bi-lă funcţionării optime a organismului ! Ştiţi care-i cea mai uluitoare descoperire ? Ei bine, aura apei plate Pi poate fi captată în fotografii ! Iar această aură conţine câmpul energetic universal ! încheie Lizdăkina în triumf absolut.
    - Uraaaa ! izbucni mulţimea în delir.
    Uralele au continuat până spre seară. Pliantele miraculoasei ape au dispărut însă mult mai rapid. Cam în 5 minute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu