17 iulie 4011

Laboratoarele K. anunţă că dispariţia omului a mai avut un motiv. Era în România, pe la anul 2011. În lume, criză mare. Statele erau în brânci cam pe la marginea prăpastiei. Evident, statele şi angajaţii săi. Nu şi restul oamenilor. Care-şi vedeau de treabă, munceau, mâncau. Dar se mai uitau din când în când şi la angajaţii statului. Asta i s-a întâmplat şi unui ţăran din Munţii Apuseni. S-a uitat la fecior, care era prim ministru în România. Şi se tot smiorcăia pe la televizor că nu-i bine deloc. Văzăndu-l aşa neajutorat, l-a chemat acasă şi i-a zis : 

- Ia spune : mai există stat ?

- Există, tată !

- La ce foloseşte ?

- Luăm salariu !...

- Cine ?

- Noi, angajaţii statului !

- Şi ăilalţi ?

- Ăilalţi, treaba lor...

- Salariul îl împărţiţi între voi ?

- Da !

- Şi nu vă înţelegeţi ?

- Nu prea...

- Toţi vor mai mult ?

- Toţi !

- Aha ! Şi cam pârâie ! a concluzionat ţăranul.
S-a uitat la fiu, s-a scărpinat în cap. S-a uitat apoi şi pe fereastră. Era la vremea cireşelor târzii, amare da foarte dulci. Bune de mâncat, dar şi la cireşată. Pui şi vişine, zahăr, oleacă de zmeură dacă ai.  Adaugi vodca şi laşi acolo. Până la revelion se face o minune. În fine, a-ntors omu privirea şi-a zis aşa :

- Băiatu, am eu soluţia !

- Ce soluţie ?
- Aia să nu crape statu !
- Zău ?!! Care-i ?

- Dăm pământul înapoi !

- Care pământ ?

- Al meu şi-al lui bunicu...

- Care ? Cui să dăm ?

- Statului ! Dăm hectarele de la război...
- Care hectare ?
- Cinci de la bunicu, cinci de la mine. Ştii, doar : ne-a dat statu. Război război, da avea de unde ! A zis generalu că ne-am făcut datoria pe câmpu de luptă. Apoi ne-au dat pământ...
- Şi ?
- Acu avem toţi. Bunicu de la primu mondial, eu de la al doilea...
- Şi eu ?
- Tu ai dublu. De la bunicu şi de la mine...

- Aha...

- Acu îl dăm înapoi...
- Păi, de ce ?!!
- E statu la necaz...

- A-ha-haaa ! făcu primul ministru, dumirit.

- Păi ! a zis omul, foarte hotărât.

Aşa s-a şi făcut. Soluţia era foarte bună, la îndămâna oricui. După ce primul ministru a dat pământul înapoi, au luat exemplu toţi ceilalţi. De la veterani şi văduve de război până la revoluţionari, se înghesuiau care mai de care la dat ceva statului. Că au înapoiat tot veteranii, da şi revoluţionarii hectarul de la revoluţie. Inclusiv pământul de sub casă. Se ştie cert că acolo e mai răcoare. Pârâiala statului nu era însă bine dimensionată, aşa că n-a fost de-ajuns. Binefacerea a continuat într-un grandios val patriotic, ceva de neînchipuit. Au dat năvală oameni cu averile, casa şi mărgelile. Apoi cu fete şi feciori cu tot. Dar tot n-a fost suficient. Astfel că primul ministru, tot mai convins de soluţie,  a mers iar la televizor. Şi-a zis ceva de s-a clătinat bagdadia : revoluţionarii să-şi dea şi indemnizaţia. Altfel, leacul nu-i deplin. Confirmate de Neo Lizdăkina, laboratoarele K. au spus şi că totul era scris la ghioc, n-aveai ce face. Opoziţia n-avea niciun rost. Dispariţia omului n-a fost însă doar din asta. E ceva sofisticat, cu faţete multiple revelate abia acum, în 4011. În 2011 s-a mai petrecut ceva aparent insignifiant, dar cu repercusiuni uimitoare. Pe domnul prim ministru al României l-a pus nevasta într-o zi să aleagă nişte fasole. Dar nu s-au uitat ce zi e : era într-o vineri, a treia după marţi. Cum se ştie că marţea sunt trei ceasuri rele, primul ministru a despărţit corect răul de bine. Dar a încurcat farfuriile. Mutându-le de colo colo pe masă, le-a rătăcit locul firesc. Efectul a fost simplu : bobul rău s-a pus la fiert cu alea bune. Şi se-nţelege ce-a ieşit. Apoi a venit şi moţul la tort : în ceaun a picat şi o banală discuţie dintr-un cireş. Erau acolo doi motani care spuneau întruna fel de fel de aiureli. Tot ascultându-l, cotoiul Hamad l-a-ntrebat deodată pe Andreluşa :

- Bă ! Tu m-auzi ?
- Te-aud...
- Ce-s ăia proşti de festival ?

Sus a ridicat Andreluşa mâna, exact ca la şcoală. Şi-a zis nerăbdător :
- Spun eu, spun eu !

- Păi, spune !

Dar nu s-a mai auzit nimic. Decât aşa, o stranie bolboroseală. Andreluşa a tăcut, mirat foarte. Chiar era extrem de nedumerit. A ridicat iar mâna, s-a agitat. A fost însă prea târziu : mămăliga fusese deja răsturnată.