Bălăurelul lui Bohomond făcu o pauză, privind şopronul în diagonală. Erau acolo finţe şi suprafiinţe nemaivăzute. Totul e incert, ambiguu. Nu-i sigur dacă vorbeşte el sau suprafiinţele prin el. Greu de înţeles cine pe cine a creat. Sau cine vorbeşte. De-aia şi continuă :

   - Ca să participi la concursul de nataţie, trebuie să ştii să înoţi. Condiţia nu-i însă obligatorie şi pentru a-l câştiga. Constituţia României spune că întrecerea se câştigă de pe mal. Însuşi articolul 1 grăieşte că nu-i nevoie să te uzi, dar-mi-te să înoţi. Citez : România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. Personal, nu cred că fraza e scrisă de Caragiale. Dar nu bag mâna-n foc. Cert e altceva : înotătorilor din bazin le vorbeşte un Caţavencu de pe mal. Stat de drept ! Democratic ! Social ! Demnitatea omului, pluralism, popor ! Spirit, idealuri ! Revoluţie cu R mare ! Bun. Chiar straşnic. Întrebarea e : cine înoată cât se limbă plimba-n gură ? Ce-o fi, de pildă, statul social ? Păi, e cel mafiot : protecţia altuia faţă de propria persoană. Îl plăteşti, îi dai taxa şi are grijă de tine. Dacă nu - poc ! Eşti liber să-ţi dezvolţi personalitatea umană în ceruri. Statul asistenţial e creaţia lui Caţavencu de pe mal pentru turma din bazin. Aşa-i ? zise Bălăurelul şi se opri, privind spre cel mai întunecat colţ.

   Unde, potrivit protocolului, stă însuşi Lucifer. Şade la întuneric dintr-un motiv banal : există fără a fi creat.