Secretara fu din doi paşi lângă Ingrid Cocărleaua. Lin, parcă zbura. Clonc ! se auzi cocul Gram-pozitiv al doamnei magistrat lipindu-i-se de şold. Uau ! se auzi vocea lui Asmodeu din colţ. Cel mai uimit era Avrum, gazetarul de Basarabia. Stătu cât stătu, făcându-şi cruce cu limba. Apoi sări glonţ, strigând :
- Văăăă-leu ! Şi dracu-i aişea ?!! Că nu mai pot, nu mai prişep gnica ! Şi-i duhoarea asta ?
Are omul şi un motiv aparte. Strategic ori din greşeală, fusese aşezat între gazetarul român şi cel rus. În genere, oameni serioşi. De treabă chiar şi când Moldova e un soi de vale între bucile vecinilor. Gazetarii rezolvă istoric problema la fel ca oamenii politici : băşesc întruna. La fel se-ntâmplă şi-n magistralul palat La Tuta. Târta-n dreapta, târta-n stânga, târta-târta la reduta. Strâns din două părţi, Avrum e precum ceara. Blăstămat ca procleatul Arie, abia mai mişcă. Şi afurisit de doisprezece hovnici apostoli şi treisuteoptsprezece sfinţi părinţi. Rusul şi românul îl bombardează întruna, cărmiţi pe-o parte ca-n acel V din tabloul lui Leonardo da Vinci. Ies din fotolii fel de fel de interjecţii greu monitorizate de Comisia Internaţională în Domeniul Egalităţii de Şanse. Basarabeanului chiar i-au crescut sub piele nişte gălme stranii ce seamănă la pipăit cu literele alfabetului Braille aşezate în versuri. Credea că le ştie doar el. Spre marea sa uimire, le auzi cântate de secretara ieşită sub cupola La Tuta :
Astfel că moldoveanul se clatină straşnic ca pe harşaua calului. Priveşte fără grai, cu ochii cât harbuzul. E ţăndări ca un mecanism fărâme. După ce-l târtâie zdravăn, rusul şi românul sar de îndată să-i facă vânt cu evantaiul. Atenţi, cu grijă mare. Când să leşine, din spate îi dă şi ucraineanul un dupac după ceafă. Dar e greu, tare greu. Mare lucru nu mai poate repara nici însuşi Gaşpar. Ceasornicar franţuz dotat cu o târtă la fel de atractivă ca a germanului Marx. Nepotrivită la apus, da numa bună pentru răsăritul Europei.
- Văăăă-leu ! Şi dracu-i aişea ?!! Că nu mai pot, nu mai prişep gnica ! Şi-i duhoarea asta ?
Are omul şi un motiv aparte. Strategic ori din greşeală, fusese aşezat între gazetarul român şi cel rus. În genere, oameni serioşi. De treabă chiar şi când Moldova e un soi de vale între bucile vecinilor. Gazetarii rezolvă istoric problema la fel ca oamenii politici : băşesc întruna. La fel se-ntâmplă şi-n magistralul palat La Tuta. Târta-n dreapta, târta-n stânga, târta-târta la reduta. Strâns din două părţi, Avrum e precum ceara. Blăstămat ca procleatul Arie, abia mai mişcă. Şi afurisit de doisprezece hovnici apostoli şi treisuteoptsprezece sfinţi părinţi. Rusul şi românul îl bombardează întruna, cărmiţi pe-o parte ca-n acel V din tabloul lui Leonardo da Vinci. Ies din fotolii fel de fel de interjecţii greu monitorizate de Comisia Internaţională în Domeniul Egalităţii de Şanse. Basarabeanului chiar i-au crescut sub piele nişte gălme stranii ce seamănă la pipăit cu literele alfabetului Braille aşezate în versuri. Credea că le ştie doar el. Spre marea sa uimire, le auzi cântate de secretara ieşită sub cupola La Tuta :
A venit domnul vagmistru,
Uite-aşa, din şut în şut,
De la Nistru şi Transnistru,
Să se cace în cel Prut !
Astfel că moldoveanul se clatină straşnic ca pe harşaua calului. Priveşte fără grai, cu ochii cât harbuzul. E ţăndări ca un mecanism fărâme. După ce-l târtâie zdravăn, rusul şi românul sar de îndată să-i facă vânt cu evantaiul. Atenţi, cu grijă mare. Când să leşine, din spate îi dă şi ucraineanul un dupac după ceafă. Dar e greu, tare greu. Mare lucru nu mai poate repara nici însuşi Gaşpar. Ceasornicar franţuz dotat cu o târtă la fel de atractivă ca a germanului Marx. Nepotrivită la apus, da numa bună pentru răsăritul Europei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu