joi, 19 decembrie 2013

      S E M N I F O N I F I C A Ţ I I
    de Adio Georgescu

      Cum ştiţi, Hilimon are în odaie un trandafir. Mă rog, o trandafiriţă : Rosa Sinensis. Abia acum îi aflu uimitoarea poveste. În realitate, Rosa e o extraordinară cadână transformată în trandafir ca să se apere de insistenţele unui amorez. Altfel nu se mai putea. Nebunul e din Polonia, via Cearnoslas - Pădurea Neagră. Scrie zilnic la Contra Academicosun tratat cu temă incertă. Se pare că-i vorba despre literatură. Cum e, de ce e. Sau ce e : o formă de alterare a adevărului. Curge peste tot. Inclusiv pe Sas, un afluent al Vistulei. Atacă români, unguri, slovaci. Şi polonezi - şlahtici din Gdanskul dinainte şi de după Danzig. Adevărul, spune Întâiul Demon, e alterat şi de istorie. Savanţii au stabilit că e şi complet nefolositor întrucât nu-l ştie nimeni. De-aia s-a refugiat Rosa Sinensis în camera stăpânului Hilimon. Are mâini şi picioare multiple. Nu se ştie câte. E un portret al incertitudinii. Şi florile sunt sâni roşii, multipli. Imagine, senzaţii, viaţă, moarte. Portretul incertitudinii. Literatura reflectă reflexia şi reflecţiile autorului-oglindă. Un fenomen de reîntoarcere parţială a luminii, sunetului, radiaţiilor. Element de separare a mediilor prin meditaţie, cugetare. Gândire intimă preluată de cititor ca propria trăire intim-personală. O mie, trei mii, cinci mii. Multiple oglinzi tot mai şterse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu