29 septembrie

     Hamad e pe la vârful cireşului. Şi zice, privind o frunză :

     - Eu nu cred ce scrie Frăgezica !

     - Unde ? grăi Andreluşa.

     - În Jurnalul mâţei Frăgezica...

     - Păi, de ce nu spui aşa ?!!

     Craca de sub Hamad pârâi. Andreluşa avertiză de îndată :

     - Vezi că pârâie !

     - Da pârâie rău de tot ! Cu poeţi, cimitire, alea-alea...

     - Ce alea-alea ?

     - N-ai văzut ? Cică a primit viaţa un bulgăre drept în frunte !

     - Aşa !

    - Martori sunt Eminescu şi Ivănescu ! O fi, zic eu. Totuşi, e o enigmă : în ce fel se poate întâmpla ca intenţia de a dormi să cunoască o perturbare ?

     - Poftim ? căscă gura Andreluşa.

    - Perturbarea poate proveni de la o excitaţie interioară sau de la un stimul exterior...

     - Zău ?

    - Să luăm cazul mai interesant, dar mai puţin transparent, al perturbării ce provine din interior. Experienţa ne prezintă ca excitanţi ai visului resturi diurne, gânduri investite ce nu se supun retragerii generale a investirilor şi, în ciuda lor, păstrează un anumit grad de interes libidinal sau de alt fel...

     - Aha...

   - Narcisismul somnului trebuie să îngăduie aşadar aici, din capul locului, o excepţie, iar cu asta începe procesul de formare al visului...

     - Serios ?!! făcu Andreluşa, uluit.

     Atunci a picat frunza. Mă uit şi, sincer, nu-mi vine să cred. Praf s-a făcut până jos.

     23 septembrie

     Brusc arătă Eminescu năluca.

     - Uite-o ! zise, înfiorat.

     - Ce ? privi Cezar, uimit.

     - Viaţa !

     Într-adevăr, e sus, pe gardul cimitirului.

     Parcă-i o gimnastă pe bârnă.

     Şi merge pe dunga gardului de beton.
     Mâini întinse într-o parte şi alta.

     Viii la stânga.
     Morţii la dreapta.

     Noduri reci în tălpi.

     Se-nclină într-o parte.

     Apoi în ailaltă.

     Atunci s-a întâmplat.

     Un bulgăre pocni viaţa drept în frunte.

     22 septembrie

     Suie dâmbul doamna In Memoriam cu Semafor. Mai jos, lupul din Agobio. Cerul, ca negura. Jos, complet învăliţi în umbră, poeţii.

     21 septembrie
     - Scrie ceva şi pe dos ! arătă Eminescu oferta.

     Într-adevăr, pe hârtiuţă mai era un text :

     Nu te-am iubit. Dimpotrivă. Te-ai dus, da nu-i bai. Te prind eu la înviere. Semnat : Viaţa.
     - E pentru amândoi ! zise vecinul, zornăind cheile în mână.

     16 septembrie

     - Cum e lumea nouă, Cezărică ? făcu Mihai, nedumirit.

     - Din mileniul trei ?
     - Da !

     - Ricetta achitată prin biobancă ! zise, cătând să explice.
     Dar n-avu vreme. De sub dâmb urca vecinul cu nişte chei în mână. Descuie cavoul scoţâmd o hârtiuţă din buzunar. 

     - Poftiţi ! zise, întinzând-o.
   Era o ofertă de la Şmickey Mouse Club. Vinde haine, încâlţăminte, marochinărie cu 150 lei/kg. Cărţi : 10 lei/kg.

     Privi Mihai.

     Palid, c-o mână-n buza crucii.

     14 septembrie

     Urcă dâmbul, cu un catastif la stânga, Apofasisticos. Adecă ales, de istov, cuvânt carile nu să mai poate întoarce. Zis şi Zero Turbulenţe. Umbra, ca scaiul în urma lui şi preste crucile cimitirului. Se opri lângă una, citi. În spate, cavou falnic, de om gospodar. Urdzit din marmură albă pe dinafară, înlăuntru materie de metal vărsată a fi să vedea cari metal decât custoriul mai scumpă şi mai grea. Alături, mormânt simplu. Cruce de lemn pe-o ridicătură de pământ. Deasupra, doi palizi privesc spre Apofasisticos. Carele din mers întrebă :

      - Acela dintre voi care-i Cezar Ivănescu ?

      - Eu ! zise unul, ardicând sprânceana.

      - Şi unde ţi-e mormântul ?
     - Ici ! arătă ţărna de sub el.

     - Atâta numa-i ? 

     - Atâta !

     - Şi dânsu cine-i ? arătă spre celălalt.

     - Mihai Eminescu !

     - Aha ! Pe la neamuri ? se adresă aceluia, direct.

     - La neamuri ! Ia şi matale ! zise Mihai, întinzând ceva.

     - Ce să iau ?

     Arătă poetul mâncarea, zicând :

     - Iată pominocul jertfii mele şi, cu acesta împreună Dimitrii Cantemir, pre tot pre mine spre jertfă mă dau ! Amin !

     Luă Apofasisticos, gustă. Apoi zise :

     - Bogdaproste ! Da am o reclamaţie...

     - De la cine? se miră Eminescu.
     - De la vecin ! zise Apofasisticos, arâtând falnicul cavou. Zice că să mai sape...

     - Ce ?

     - Mormântul lui Cezar. Să-l facă mai adânc. Coşciugul - trei metri mai jos...

     - De ce ?

    - Aşa se cade. Să fie sub al vecinului. De : primar, om de vază... Ce zici ? grăi cătră Cezar. Te laşi mai jos ?

     - Păi, ştiu eu ?!! se miră poetul.
     - Hai ! zise Apofasisticos. Intrăm, vedem, măsurăm...
     - Ce ?
     - Cavoul vecinului....

     Intrară. 
   Întâi e o scară a numerelor dezvălitoare. Cu sentenţii, tâlcuiri străine ca-n Istoria ieroglifică. Gaură mare, în doaăospredzece părţi împărţită.  Vestibul, holuri cu toalete. Sufragerie, dormitor. Piscină cu săruri şi ierbi desfătătoare. Aeroport cu maşini, elicopter, avion. Nilul se răvarsă pă didisubt. Aşijderea Dunărea cu munţi doi spre câmp, doi spre apă, cât nu zmei şi lei a fi să părea. Acmu a patru zmei arc sclipuit de marmure foarte frumos sclevesit în sus să rădica. Zid cu zimţi în giur împregiur încongiura.

     Zise Apofasisticos cătră poet :

     - Ce zici ? Săpăm ? Îţi dai coşciugul mai jos ?

     - De ! răspunse Cezar, încurcat. Eu preste mine aer, subt mine ţărnă !

     - Aşa !

     - Iară în mine nemică lucru de materie nu am, fără numai duhul carile mă poartă !

     Ieşiră.
     Din vârv, mai jos să vide cetatea Iaşului. Dară aşe era, iară oraşul şi casele oraşului ce era întrînsa, pre amănuntul, cine poate povesti ?

     11 septembrie

   Deasupra cimitirului spânzură soarele ca legat de-o funie. Abia pâlpâie de zile-ntregi. Ieşit în alee, Cezar Ivănescu priveşte în vale. De sub dâmb urcă un om ca Toma Nour. Îl recunoaşte şi se bucură : e Mihai Eminescu. Omul care, ca moş Neculai Prună, a fost la Blaj. Bătând un cuiu cu barda, moşul l-a îndoit. Mirat se uită ucenicul. Cearcă din nou, dă o lovitură şi iar îl strâmbă. Amu, a zis moşul, îi lângă mine şi ştiu ce-aşteaptă ! Cine ? a săltat ucenicul. Diavolul ! Aşteaptă să sudui ca să mă însemne la răbuş. La prima lovitură s-au dus glonţ amândouă : cuiu şi sudalma. 

     - Salut, Cezărică ! zise Mihai, aşezându-se.

     - Salut, Mihăiţă ! răspunse Cezar, luminat.

     - Ţi-am adus ceva de mâncare...

     Luă Cezar, mâncă. Se dezvăli ceriul deasupra bisericii.

     - E adevărat ? întrebă Mihai. Piere Capela Sixtină ?

     - Piere. Intră acolo om din tot colţul lumii. Puzderie, mii zi de zi. Praf e Michelangelo numai din respiraţie.  E ca întreaga Terra. Larga-i cupolă e tot mai strâmtă pentru opt  miliarde de suflete. Pârâie tot. Ozon, tei, frunză, om, rânduială...

      - Mai ţine mult ?

     - Oleacă !

Sări un gândac din verdeaţă. Sub un tufişu se tupilă.

     - Vine dechemvrie ! grăi Mihai. Şi nimeni nu vede !

     - Nu vede !

     Privi Eminescu ţărna, ceriul. Zise, mirat :

     - De ce-ai murit, tu, Cezare ?

  - Aveam bronşită tabagică. Şi mi-au dat ce-i interzis : furosemid.

      - De ce ?

     - De proşti !
     - Hm ! Eşti sigur ? 

     Din vale urcă alt om. E în işlic, giubea, taclit. Ciubuc lung cu imane de chilimbar. Are pe cap un fel de tricorn, pălăria în colţuri. E pe-acolo şi Maica Precista. Vezi toate acestea cu o condiţie : să te uiţi atent.

     9 septembrie

    Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala, strigă la poarta mâţei Lizdăkina de se-aude la guvern :

     - Făăăăăă, tâmpito !

     Iese aia în prag. Rujată, fardată. 

     - Ce vrei, mă ? zice, aranjându-şi cocul.

     - Am venit să te violez !

     - Hi, hi ! râse mâţa ca Mărioara.
   A intrat în casă şi-a ieşit c-o pungă. Galbenă, cu nişte litere albastre pe desene maronii. Înlăuntru sunt un fel de pişcoturi. Ceva incert, cu fâină, cacao, zahăr.  Grăi, întinzând-o :
     - Ia la mama ! Zucchero, burro, amaretti macinati... 
     - Poftim ? grăi şoarecul, perplex.

     - Da, da !  Cacao in polvere, latte fresco. Ia ! Mâncă şi tu !

     Ca-n transă luă şoarecul punga. S-a uitat în ea şi la ce scrie deasupra : Ritornelli ! Apoi hop, fuguţa până la mine-n poartă. Şi zice cu mare năduf : 

     - Vezi, Frăgezico ? 

     - Ce să văd ?

     - Mă duc, strig la ea ca la guvern. Acolo, drept la poartă !

     - Şi ?

     - Mereu se sparie de mine...

     - Serios ?

     - Păi, nu vezi ? zise, arătând punga. Mită ca la sindicat !

     8 septembrie

     Plouă. E şi frig. Pare noiembrie, nu septembrie. 
     Urcă drumul Mina al păgubiţilor. Şi mormăie :

     - Ce-o fi ? Septembrie sau sectembrie ?

     - Sectembrie cu c e ca acum ! explică Hamad din cireş

     - De ce ?

   - Aşa-i când îs zece grade. Îl iei pe c de la decembrie. Şi iese un septembrie mai ascuţit : sectembrie...

     - Da ! completă Andreluşa. E c din decembrie !

     - Ba-i din octombrie ! zise Hamad.

     - Sau din acrilie ! răse Andreluşa.

     - Sfinte ! zise Hamad. Ne poţi lămuri ?
     - Păi, ştiu eu ? Spune...
     - Ce este fiinţa umană ?

    De ! Cam obrăznicuţi învăţăceii. De-aia scoase o carte din tolbă: Îndreptar de comportare pentru elevi. Şi zise, arătând-o dojenitor :

     - Păi, eu v-am dat. Da dacă nu citiţi ! Definiţia e în capitolul Despre morală, purtare şi bună cuviinţă în general.

     - Aşa ! aprobă Hamad.

     Sfântul continuă :

    - Uite ce simplu e. Citez : Problema definirii fiinţei umane, a sensurilor existenţei sale a preocupat în toate timpurile pe gânditori.

     În acest timp, cotoii s-au apropiat tiptil, pas cu pas. Sfântul continuă fără să-i vadă :
     - Marele filosof Aristotel spunea că...

     - Păi, vezi ?!! răcniră deodată cotoii chiar lângă el.

     Din ce ştiu, cam o oră i-a ţiuit urechea.

     Tot 6 septembrie

     Mă rog : sectembrie.

     Farmacist uman solicit d-ră sau d-nă cu autorizaţie.

     6 septembrie bis
     Angelina, Knox şi Vivienne sunt în vizită la Brad Pitt.

     6 septembrie

   Colaci Împletiţi Mariana şopocăie în colţul gardului cu madam Citi Hop Zdup. Evident, despre stăpânul Hilimon, Figmund, Azam şi Arbustul Alpha.
     - Tu ce ştii ?
     - Păi, nu ştiu...

     - Ce crezi că vor face după sfârşitul lumii ?

     5 septembrie

   Azi a apărut un motan alb. Înalt, frumos ca o cadră. Mustaţă a la Salvador Dali, întinsă peste ochi. Lui Hamad i s-a prezentat ceremonios, ca la curte :

     - Figmund !

     - Alf !  a răspuns şi Hamad, misterios.

     4 bis

   Eubeea e o insulă în Grecia. Din acest motiv are greci. Da şi turci, magnezită, oi, capre şi muntele Ochi. Homer îi zice Abantes. În evul mediu era Negroponte. Turcii i-au spus Egrippos. Nistatina, triamcinolonul acetonid şi p-hidroxibenzoatul de metil nu-s acolo. De altfel, în Grecia e criză. Deci Radu n-a fugit în Eubeea. S-a dus glonţ în Statuia Conservei. 

     4 septembrie

     S-a-ntors Radu din Eubeea. Şi-a zis :

   - Lipsa unui filtru de excitaţie la nivelul stratului cortical receptor împotriva stimulilor care provin dinlăuntrul organismului are în mod necesar drept consecinţă faptul că propagarea acestora joacă un mare rol economic, ducând adesea la tulburări economice ce pot fi asimilate nevrozelor traumatice.

     Apoi a fugit în Eubeea.

     Tot 2 septembrie

     Un om găsi o floare. O ridică uimit :

     - Doamne, ce-o fi asta ?!!

     - Niels ! se auzi din văzduh.

     2 septembrie

   Mă rog : sectembrie. Doamna Colaci Împletiţi Mariana s-a sculat în zori. A făcut ceva sport, gimnastică, fotbal în beci. Mişcarea face bine la inconştientul lui Urmuz. Sau la somn. În văzduh pluteşte avionul de Sibiu. Are colanţi negri şi tricou. Sus e Marea Neagră. Mai la deal, glasul cucoşilor şi Ilisafta. E şi un roman cu pagini albe explicate identic printr-o notă introductivă. Apoi finalul : Radu a fugit în Eubeea.