Judecătoarea ridică din nou mâna. Un yahoo i se aşeză radios pe-un deget. Clonc ! se auzi ventuza. Se desprinse fâlfâind din nou ferice prin văzduh. Filmul începu pe dată. Clar, nu se ştie de unde. Spotul luminos plesni cam de nicăieri. De-a latul peretului apăru un imens ecran panoramic. Titlul filmului era scris cu litere mari, aurii, strălucitoare : SCÂRŢ ! Imaginea - ca oglinda. Clară şi cu ochii închişi. Dar se ştie : asta nu-i obligatoriu nici în realitate...

    Începutul fu simplu : un om în  faţa Palatului Magistraţilor. Neobişnuit e că avea pe el trei părechi de pantaloni. Privi în stânga, dreapta, nedumerit. Urcă treptele una câte una. Lip ! lap ! cling ! Se opri în faţa ghişeului pe care scrie cum e la stat : RELAŢII CU PUBLICUL. În spatele geamului e o doamnă rubicondă, amabilă. Evident, cu ie şi epoleţi. Sânii privesc ţintă prin multiplele găurici din pânză. Pot fi descrişi complet, în amănunt. Dar e mai plastică o comparaţie : erau ca-n filmul Angelica, marchiza îngerilor. În josul frunţii lucesc doi foarte frumoşi ochi. Se întâlniră scurt cu ai omului care zise bâiguind :
    - Bu-nă ziua !
    - Bună ziua ! răspunse doamna îndată.

    - Vreau şi eu !

    - Ce ?!
    - O relaţie cu publicul !
    - De care ?!
    - Mai ieftioară ! zise omul, privind tarifele din geam.
    - Bun. De unde sunteţi ?
    - Din România !
    - Cum vă numiţi ?
    - Horea.
    - Şi mai cum ?
    - Cloşca şi Crişan.

    - Aha !
    Omul completă, uimit el însuşi :

    - Da am trei părechi de pantaloni ! 
    - Bun ! zise doamna, metalic.
   Şi notă automat în registru : Horea, Cloşca şi Crişan. Ridică mâna, pocni din deşt. Ghişeul se lărgi brusc şi omul fu înghiţit cât ai clipi. Aici, filmul era neînţeles. Se auzea doar un şuier straniu, nedefinit. Apoi, gazetarii din sală ridicară privirea, consternaţi. Pe ecran se vedea doar ce face excentricul Horea, Cloşca şi Crişan. Pur şi simplu, zbura prin văzduh, extaziat. Lângă el levitau trei paraşute cu trei părechi de pantaloni. Plus un yahoo şi-un houyhnmhm făcând fel de fel de loopinguri. În cabina de proiecţie, Ingrid Cocârleaua râdea lin, fără voce. Nu mai pricepea nimeni nimic din strania creaţie a studioului cu jwifţi.