TERRA, FUZIUNE, FISIUNE ŞI ALTE FLEACURI

În care are care n-are multe. Şi, mai ales, afli cum să începi povestirea perfectă

      Bălăurelul lui Bohomond privi sala ca şi cum o vedea întâia oară. N-avea lumină, întuneric, frig, cald. Nexam calorifere, aer condiţionat, perdele pe la geamuri etc. Mai nimic omenesc. Dar toate astea existau cumva, fără a fi văzute. Le simţea din plin şi totul i se părea vag cunoscut. Cele mai stranii momente erau acelea când nu pricepea clar dacă există chiar el însuşi. Sau cine l-a creat. Hm ! Asta e. Dumnezeu, Satana sau Hilimon ? Greu de priceput. Eminentul critic literar-artistic Adio Georgescu spune că-i mult loc sub Soare. Atât de mult încât umblă el însuşi multiplicat prin univers. Unul ici, unul dincolo. Şi altul în Jurnalul mâţei Frăgezica. Dracu ştie câţi sunt şi dacă sunt ori nu perfect identici. Bălăurelul chiar e complet turmentat. De-aia şi înfipse mâinile în pupitru. Şi, hm ! Asta e. Înfipse, înfipse, da nu simţi nimic. Nici lemn, nici metal. Ceva un frig sau o căldură pe-acolo. De-aia şi întrebă ce-i tună instantaneu prin cap :

      - Ce este căldura ?

       Miraţi s-au uitat Dumnezeu şi Lucifer unul la altul.  

      - Da ! grăi Lucifer, zâmbind.

      - Ce da ?

      - Da la ailaltă întrebare ai răspunsul ? 

      - Care ?

      - Ce care ?

      - Care întrebare ?

      - Păi, nu ştii ?

      - Nu ştiu !

      - Ştie Freudică !

      - Ptiu, drace ! grăi şoarecul de sub un scaun.

      - Zi-i, Freudică !

      - Ce să zic ?

      - Întrebarea...

      - Care ?

      - Aia fundamentală... 

      - Ce este Dumnezeu ?!!!...

      - Da, da ! Asta-i întrebarea !

      - E, na ! râse şi Dumnezeu. 

      - Ce na ?!!!...

      - Iar umblă Satana cu strâmbe !

      - Ptiu, drace ! se auzi iar Freudică de sub scaun.

      Însuşi bălăurelul îşi făcu o cruce mare şi se minună : 

   - Cum să nu ştim ce-i...?!!... Băi ! se minună el. Da ia staţi oleacă ! Altceva v-am întrebat eu...

      - Ce-ai întrebat ?

      - Cum ce ? Am întrebat ce-i căldura...

      - He, he ! Heeee - he - he ! behăi Satana în barbă.

     Într-un colţ chiar se-ntâmplă ceva straniu. În loc de-o cruce mare, îşi făcu unul o semilună şi mai mare, mormăind :

     - Allah akbar ! Allahu akbar !

     Bălăurelul auzi el ceva, da nu se impacientă. Grăi, mişcând mâna peste sală :

     - Eu zic să continuăm, să ne vedem de oile noastre. Pornim aşadar de la observaţia esenţială : în cosmos e frig şi întuneric... 

      - Aşa-i ! aprobară extratereştrii în cor.

  - Aşa-i pe toată întinderea dintre Soare şi Pământ. La 10 000 metri deasupra pământului sunt minus 50 grade. Hm ! Asta-i. Aici vine întrebarea...

      - Care ?

      - Cum dracu e căldură la sol ?!! 

      - Cum ?!! râse Lucifer, încântat.

      - Atât e la sol : o medie de plus 10 grade. 

      - Păi !

      - Păi, e aiurea, nene ! Ai plus 10 grade sub un înveliş de minus 50 grade ! 

      - Păi, vezi ? 

      - Văd !

      - Ce vezi ?

      - Cum pică teoria...

      - Care ?

      - Aia cu căldura care vine de la Soare...  

      - Nu vine ?

    - Păi, în cosmos e frig. Iar la 10 000 metri sunt minus 50 grade. Cum de sunt 10 grade la sol ?

      - Cum ?

      - E simplu : căldura nu vine de la soare !

      - Zău ?

      - Da ! E foarte simplu : căldura nu-i un fenomen ceresc...

      - Da ce-i ?

   - E strict pământean. De fapt, o combinaţie, o fuziune a undelor solare cu cele terestre.

      - Aha !

      - Senzaţia de câldură şi frig e doar aici, pe pământ. În cer nu există...

      - Şi lumina ! completă Freudică de sub scaun.

      - Ce lumină ?

      - Păi, în cosmos e întuneric...

      - Aşa...

      - Da pe pâmânt e lumină. Adică e tot o fuziune între undele solare şi cele terestre. Iese ceva din Terra şi se-ntâlneşte cu ce vine din Soare. Poc, pac, pleosca-paca ! Se-ntâmplă ici, deasupra ţărnii. Şi gata lumina şi căldura !

      - Fuziune...

      - Fisiune...

      - Energie în tranzit !

      - Asta-i ! râse Satana, tare.

      - Ce ?!!

      Naiba ştie care şi cum vorbea, care întreba, care venea cu răspunsul. Era aşa, ca un cer plin noaptea de stele. Din una chiar păru că suie ori pică un hohot peste şandrama :

      - Taina lui Dumnezău ! 

      Nu-i clar, da eu aşa cred. 

      S-a auzit un huiet şi dinspre cel cu Allah akbar. 

      Mă rog : Allahu Akbar.

 - Lumina, continuă Bălăurelul, este o radiaţie electromagnetică, un stimul care acţionează asupra ochiului. Aşa vede omul ziua. Da mâţele văd şi noaptea. E simplu cum : definesc, înţeleg altfel lumina. Dacă ies în cosmos, văd lumină pentru că omul n-a definit întunericul. Ştie ce-i lumina aşa, ca vai de capul lui. Da nu ştie deloc ce-i întunericul. Cum e, de ce e. Păi, nu ? Soarele luceşte întruna, da în cosmos e întuneric. Nu se leagă, vere ! Altceva e lumina. Adevărul vine de la cum şi cu ce fel de ochi percepi fenomenul. Ori alt senzor : piele, cap, nas, anima...

      - Da, da, da !

      - Uite un exemplu clar : Fofelia, buha lui Hilimon, zboară cu osebire noaptea. Nu se ştie că vede cu ochiu sau pana. Da-i clar fenomenul : pentru aşa făpturi şi alte noctambule întunericul e lumină. Şi invers : lumina e întuneric. Nu percep ce percepe omul.

      Acuma eu, mâţă cu jurnal, ce să zic ?

      11 octombrie 2013

    Sunt singură de dimineaţă. Chiar nu ştiu unde-i stăpânu. La curve sau la dracu-n praznic - cam tot aia. Cert e că mi-e o frică de mor. Poftim poveste. Tot umblându-i prin hârtii, am descoperit una pe care scrie aşa : Terra, fuziune, fisiune şi alte fleacuri. Na ! Uite ce-i tună stăpânului prin cap. Da altă hărtie, una roz, m-a înspăimântat rău de tot. Rău, rău, rău tare de tot. Poftim ce scrie pe asta. Adio Georgescu, Începutul perfect. Mai toţi literaţii au o problemă cu începutul povestirii. Marea dilemă e cum să începi. Cea mai grea frază e prima. Restul e fleac. Important e să scrii primul rând : Sunt singură de dimineaţă.