8 martie

     În vis, dar şi mult timp după trezire, cuvintele din vis ne pot apărea de cea mai mare însemnătate. Nu este oare posibilă aceeaşi iluzie când suntem treji ? Mi se pare ca şi cum eu aş fi supus ei câteodată, în prezent. La nebuni pare să fie adesea aşa (Ludwig Wittgenstein, Însemnări postume).

     Pe 21 decembrie 1989, schimbul doi din multe fabrici bucureştene au confecţionat bâte din ordinul partidului. Au fost date gărzilor patriotice trimise cu camioanele la snopit demonstranţii de la baricadă. Unul a oprit lângă o statuie. În uniformă de gărzi cu stemă şi tricolor la braţ, cei de sus aveau bâte noi, albe, abia ieşite din strung. Supravegheaţi de şefi, au coborât pe asfalt într-o linişte grea, cu privirile în pământ. Pe chipuri, o teribilă ruşine. Au privit încolo, încoace. Apoi au aruncat bâtele în camion şi s-au răspândit iute printre clădiri. S-a dus fiecare la casa lui. La vreo două străzi, unul a încremenit. De la baricadă se auzea strigătul  Vom muri şi vom fi liberi ! A mărit ochii, a dat cu palma-n zid. Vru să se stăpânească, dar nu reuşi. Ţinut mult în frâu, hohotul de plâns explodă ca trăsnetul.