Iese mirat prin ogradă. Cum cine ? Stăpânu Hilimon. Citea, ca omu, o carte. Şi deodată zvârr ! cu lectura pe divan. Hopa-n prag şi iute-afară. Apoi dăi şi calcă mărunt prin praf. Aşa, cu durligele goale. Da ştii cum ? Mirat şi tot mai mirat. Oare ce-o fi ? Văd eu imediat. Am şi un plan lux. Întâi ajung lângă el. Şi iute mă strecor printre durlige. Iute-iute, ca mingea printre buturile de rugby. Mă uit, stânga-dreapta. Şi iau cartea pe furiş. Are coperţi verzi cu un dreptunghi galben sus. Şi un nume. Stelian Tănase. Maestro. Hm ! O fi ăla de la televizor. Interesant. Ia să citesc prima frază.

    Povestea asta nu are sfîrşit, dacă mă întrebi. Aceeaşi blenoragie netratată la timp. Obişnuitul futai de duminică după-amiază cu bărbăţelu', cînd copiii sunt prin cartier la cinema. Dacă nu cumva şi-o iau la labă prin colţuri întunecoase, zăpăciţi de prima ţigară.

    Uau ! Da frumos le zici, nene ! Chiar eşti pericol. Acu zic şi eu ca filosofu : ce-i de făcut ? 

Păi, întâi facem ca stăpânu : o zbughim pe uşă. Vâjjjjjj ! Printre sau pe lângă buturi - n-are importanţă. Glonţ şi gata. Grabnic sunt sub cireş. Aşa iute că a rămas în urmă o dâră de colb. De-aia se şi minunează cotoiul Hamad :

    - Ce-i, fă ?! Ce-alergi aşa ? Ai un păduche-n cur ?