G  R  A  H  A  H  A  M

În care aflăm din ce se trage omul

    Lizdăkina, mâţa mister, s-a transformat în om. Adică într-o femeie foarte foarte frumoasă. Sinceră cum sunt, vă spun adevărul : nu-i cazul s-o descriu. Aflaţi cum e citind multă multă literatură. Imposibil să nu găsiţi cea mai izbutită descriere a celei mai frumoase femei din lume. Asta a şi urmărit mâţa mason. Când eşti aidoma celei mai frumoase femei din literatură, nu se mai uită nimeni la tine. Treci neobservată. Totuşi, oricât de slabă e lumina, în tren tot ţi se văd minunaţii sâni prin ia de borangic. E acum o modă mondială. Muierile cool poartă şi la Havana ii româneşti. Şi, din ce ştiu, Lizdăkina nu poartă sutien. Iar când s-a urcat în tren, sute de oameni protestau la Brisbane contra G20. Poşeta o ducea nelipsitul câne Segura, zis şi Vulturul Roşu. Aşa era obiceiul. Când pleca ea fără sutien, cânele ducea poşeta. La staţia Hilimon a urcat Omul nostru din Havana. Evident că a zis afabil :

      - Bună ziua, Liluş !

      Bucuroasă a răspuns Lizdăkina :

      - Bună ziua, domnule Wormold ! 

     Era numele ei de cod. Domnul şi-a pus pălăria pe raft şi pardesiul în cui. Mapa cu desenele aspiratorului de praf era deja pe banchetă. În acest timp, timpul lucra. Greu de spus când, cum, unde. Cert e că sânii din ia de borangic ţesut pe războaie vechi la mănăstirea Nămăieşti semănau perfect cu ai judecătoarei Ingrid Cocârleaua. Era o zi când CEDO la Tuta cobora de pe insula zburătoare Laputa. Strasbourg Bignabimbumgnabagbul Superior se făcea scurt timp una cu Strasbourgul Inferior. O zi. Seara urca din nou. Cu dulciuri, halviţă, bomboane şi Sonathan Jwift. Plus multă învăţătură despre sfori. În fine, ce să mai vorbim. Cam asta-i : De ce trag clopotele, Mitică ? Filmul s-a văzut şi la Brisbane, Havana, Phenian. Strasbourg.

      - Liluş ! zise domnul Wormold. Pot să te-ntreb ceva ?

      - Desigur, domnule Wormold !

      - Din ce se trage omul ?

      - Din maimuţă ?!! 

      - Nu ! Din puţă !

   Lizdăkina înlemni. Apoi o cuprinse râsul. Da ştii cum ? Se prăpădea. Domnul Wormold era totdeauna profund, subtil. E limpede. Directeţea la un astfel de om e cea mai profundă subtilitate. Nudă cum e, informaţia cu originea omului ascunde precis ceva profund. Poate chiar nuditatea originii. O fi cum spune domnul Wormold. În spatele său era şi, cum să zic, un om foarte transparent.

      - Dumnealui e Grahaham Greene ! zise, prezentându-l.

      - Graham ! corectă Lizdăkina.

    - Nu ! Grahaham ! zise transparentul. Graham e nume de pâine. O să vă fiu secretar !

     Acu, de ! Îmi amintesc de stăpânu Hilimon. Intră în magazinu de pâine, vede raftul plin. Şi-ntreabă :

      - Pâine aveţi ?

      - Da !!! zice vânzătoarea, uimită.

      - Daţi-mi două grahaham !

      - Poftim ! zice fata, râzând senin.

      Cam aşa se transformă o ipoteză în certitudine. Stăpânu e ca Omul nostru din Havana. Vorbeşte codificat. El ştie cine-i vânzătoarea de pâine. Agent, spion, om de legătură. Stăpânu zice grahaham. Şi ea transmite codificat pe-o pagină din Povestiri după Shakespeare de Charles şi Mary Lamb. Hm ! La Brisbane sunt demonstraţii contra G20 ! Preafrumoasa ie s-a făcut la mănăstirea Nămăieşti ! Sat în care poetul George Topârceanu avea o amantă. Învâţătoare singură, la casa ei. Aici stătea poetul iarna. Vara stătea la Iaşi cu Otilia Cazimir.  Şi ea singură, cu casă. E acum memorială pentru ea. Casa de la Nămăieşti e memorială pentru Topârceanu. Păi, nu ? Cine-i învăţătoarea, domnule Wormold ? O mai ştie cineva ? La Iaşi e şi Bojdeuca lui Creangă. Da fapt, era a Tincăi Vartic. Ţiitoare. Cât a stat acolo şi bădia Eminescu, I-a făcut şi lui plăcinte. Corect e Bojdeuca Tincăi Vartic. Nu Bojdeuca lui Tinca Vartic. Viaţa are ce are şi limba română : reguli. Poţi spune lui Ion, nu lui Tinca. Aşa-i cu scriitorii. Au în istorie ce n-au avut în viaţă : case. Totul codificat. Bojdeuca lui Creangă e pe strada Simion Bărnuţiu. Iar strada Ion Creangă e-n alt cartier. Aşa că unde-i bojdeuca. Domnul Wormold chiar arătă mapa cu desenele aspiratorului de praf văzut ca bombă atomică. Şi zise năuc :

      - He, he ! 

      - Eeeee, he, he ! confirmă Lizdăkina.
      - Am acolo şi Povestiri după Shakespeare...
      - Care-i codul  ? zise Grahaham. Care-i răspunsul corect ?
      - La ce ? zise Liluş.
      - La întrebare... 
      - Din ce se trage omul ?
      - Nu. Alta. Cum află fluturele şef secretul jăraticului ?
   - A ! E simplu. Pune trei fluturi cap de mort să zboare deasupra.
    Wormold râse încântat. Era convins că secretarul lui Liluş îşi va face treaba. Corect, incorect - ce importanţă are ? Poţi scrie şi secretarul Liluşei. Se poate şi aşa. Misterele oricum rămân. Scriitorul e secretarul cititorului. Şi nu se ştie de ce s-a născut Graham Greene pe 2 octombrie 1904 în Anglia. Nici de ce a murit pe 3 aprilie 1991 în Elveţia. Cert e că Omul nostru din Havana a urcat în tren la staţia Hilimon. Pe banchetă era o mâţă mister transformată în om. Adică într-o femeie foarte foarte frumoasă.