luni, 9 iunie 2014

      Adio Georgescu


S  Ă   N  U   V  I  N  Z  I   G  O  G  O  Ş  I   L  U  N  E  A

Text premiat la festivalul literar "Întâiul Demon şi alte închipuiri". În care se dezvăluie ce există pe drum de seară şi-n realismul ficţional 

      De când a aflat că nu există, Freudică râde şi plânge întruna. Parcă a înnebunit. Chiar îşi rescrie viaţa, moartea, inexistenţa sau ce-o fi. 
      Desenat pe nouri, textul său spune acelaşi lucru. Dar în altă ordine. 
      De când a aflat că nu există, Freudică parcă a înnebunit. Râde şi plânge întruna. 
      Topica e diferită. Aşa creşte suspansul. Şi enigma creşte. E ca-n poezie. Nu-i clar deloc ce e, cum e, ce se întâmplă. Însuşi Hilimon a aflat adevărul din articolul Să nu vinzi gogoşi lunea dăruit de eminentul critic Adio Georgescu festivalului literar "Întâiul Demon şi alte închipuiri" de pe insula zburătoare desprinsă la drum de seară din Strasbourg Bignabimbumgnabagbul Superior. 
    "Jurnalul mâţei Frăgezica" e plin de fiinţe inexistente care sunt de fapt oameni. Scrierea e o parabolă diferită de sofisticata directeţe din operele lui Hegel, Sofocle şi Figmund, în care omul hălăduieşte prin propriul creier. După ce a învâţat latina la 5 ani şi l-a citit pe Shakespeare la 8 ani, tata lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel îi dă la 10 - 11 ani lecţii de geometrie, astronomie, logică şi silogism. Tragi o concluzie din două sau mai multe premise. După ce-a scris "Fenomenologia spiritului", "Prelegeri în estetică şi alte filosofii", Hegel moare de holeră la Berlin pe 14 noiembrie 1831, când s-a născut un strămoş al lui Hilimon. Holera a împărţit şi discipolii în două tabere : hegelieni de dreapta şi hegelieni de stânga. Printre cei din urmă era şi Karl Marx, devenit cel dintâi al celor din urmă. După ce a preconizat ateismul în religie şi ideologia comunistă, a fost el însuşi interzis în comunism. Citind literele C şi a din "Capitalul",  tovarăşii Stalin, Kim Ir Sen, Enver Hodja, Ceauşescu et ejusdem farina au început să fiarbă cu bulbuci şi fel de fel de întrupări ale republicii socialiste. În România, prima fisură a apărut când secretarul general a primit o scrisoare care spunea că, potrivit ideologiei marxiste, fiica sa e bun al întregului popor. Astfel, instituţia căsătoriei şi gardurile dintre proprietăţi trebuiesc grabnic desfiinţate. Gardul fragmentează fără echivoc proprietatea comună. E utopic să-l sari chiar şi-n comunism. Asta spune Marx : ce-i al tău e şi-al meu. Grădină, casă, muiere, fiică. Întrucât era şi general, secretarul general a dispus în acelaşi decret interzicerea sforăitului şi a operelor lui Karl Marx, situaţie interpretabilă şi azi. Nu-i clar dacă a interzis şi marxismul. Cert e că numitul Karl Marx n-a mai fost publicat în România marxistă, 
    Unde, aşa cum s-a dezvăluit ulterior, Freudică a-nceput să râdă şi să plângă.       
      Da aşa, întruna.
      Nu-i clar de ce.
      Parcă a înnebunit. 
      Chiar îşi rescrie viaţa, moartea, inexistenţa sau ce-o fi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu