miercuri, 3 aprilie 2013

     CLĂDIREA BERLAYMONT

În care se vorbeşte despre extratereştri, intratereştri şi alte minuni. Dar prea puţin despre Lucifer, colapsul euro şi noua monedă mondială. Peste şopron, multiple tratate şi aletheia, adevărul pre greceşte, saltă un şomoiog de lumină. Se vede cum Imperiul Otoman, Uniunea Sovietică şi Uniunea Europeană stau pe malul aceluiaşi Styx. Unde viaţa, fericirea, trădarea şi moartea se amestecă de nu mai înţelege nimeni nimic.

     În şopron pătrunse un straniu şomoiog de lumină format din multicolore raze lungi, subţiri, complet amestecate. Aşa de neobişnuite încât însuşi Lucifer se-ntrebă ce-s, de unde-au ţâşnit. Nu-s din vorbitorul de la pupitru, Bălăurelul lui Bohomond. Sursa probabilă e veşnicul soare. Sau ies din gaura făcută-n Terra de stăpânu Hilimon. O ştiţi, am mai descris-o. E săpată prin mijlocul pământului, din România până-n Noua Zeelandă. Probabilitatea ca razele să fie din soare sau din gaura lui Hilimon e cam aceeaşi. Explicaţia e banală. Povestirea e atât de ciudată încât cuprinde extratereştri şi intratereştri. Fiinţe ştiute, cunoscute. Dar niciodată văzute. Doar Bălăurelul lui Bohomond le-a zăritt întrucâtva prin straniul şomoiog. Chiar s-a oprit din discurs, arătând lumina :
     - Poftiţi, dragi extra şi intratereştri ! Poftiţi şi vă minunaţi !
    Zeităţile căscară guri multiple cât şuri multiple. Nu-i cazul şi timpul să le numeri.  E şi normal. Câte-s în povestire, atâtea şi-n realitate. Tocmai de aceea continuă Bohomondul pe dată :
    - Să vedem ce luminează strania lumină. Ţinta e limpede : Clădirea Berlaymont din Bruxelles. Avem însă o problemă. Nu-i de priceput ce se-ntâmplă. Superbul sediu al Comisiei Europene a Uniunii Europene e cum e. Da pare că-şi face de cap. Priviţi şi domniile voastre. Vedeţi ? Pluteşte undeva deasupra şopronului. Sau o fi magie, iluzie. Clădirile se întrepătrund şi nu ştii care pe care înghite. Chiar se întrezăresc şi celelalte somptuoase sedii ale magnificei Uniuni Europeane : Parlamentul European, Consiliul Europei, Consiliul, Comisia Europeană,  Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană, Curtea de Conturi a Uniunii Europene. În care Consiliul Europei nu-i totuna cu Consiliul. Acesta e contragreutatea Parlamentului European. Se manifestă la întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli în mod simplu : veniturile sunt ale Consiliului, cheltuielile ale Europei. Societatea creată e democratică sau deterministă în funcţie de unghiul din care priveşti. Ştim că democraţia e puterea poporului. Iar determinismul rezultă dintr-un eveniment având drept cauză un lanţ de evenimente anterioare. Nu există liber arbitru în societatea deterministă. Voinţa proprie e o iluzie. E simplu xa bună ziua. Un grup mafiot determină populaţia prin mijloace democratice să-i preia adevărul metafizic. Iar adevărul grupului mafiot se află punând binecunoscuta întrebare ce este adevărul. Şi cam ştim. Adevărul este o propoziţie sau o înlănţuire de propoziţii. Avem şi teoriile adevărului. Cea pragmatistă vine din propoziţia utilului. Deflaţionismul spune că aceeaşi propoziţie poate fi adevărată sau falsă. Mai e şi teoria asupra originii adevăratului sau falsului. Dificil lucru să faci acordul deplin între idee şi obiect. Sau de atins grecescul adevăr, aletheia, exact acum când Grecia şi Creta sunt în faliment. Zis şi bancrută - bancă ruptă... 
     Spre uimirea lui Freudică, Bălăurelul lui Bohomond se opri brusc din dizertaţie. Înţelese că nu înţelege nici el ce spune. Chiar nu pricepea nimic. Astfel se adresă direct satanei :
     - Lucifer ! Ia, zi-i ! Cum e ?
     - Unde ? În Spania ?
     - În Grecia, Creta, Spania...
     - Cum să fie ?! Bine !
     - Şi ce va urma ?
     - Bine peste tot !
   Bălăurelul dădu din mănă şi se uită pe pereţi. Şomoiogul de lumină tocmai se oprise acolo peste nişte cifre ce se derulau ca pe ecran. Erau salariile şefilor Comisiei Europene. Întorcându-şi privirea spre sală, Bălăurelul continuă :
  - Avem şi o certitudine. De altfel, o ştim toţi : Lucifer nu-i membrul vreunui grup mafiot. Nu-i în Consiliu şi nici în Consiliul Europei. Sau în Comisia Europeană, Parlamentul European ori Banca Centrală Europeană. Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu-l amintesc deloc. S-a scris mult, s-a multiplicat, s-a clonat, s-a încercat. Dar nu s-a reuşit. Lucifer a rămas sub o virgulă. Aşa că, făcut pulbere, a trebuit să se descurce. Strivit sub multiplele tratate, s-a împrăştiat în toate. Astfel a intrat în istorie cel mai inventiv şi prolific grup mafiot. Care se autoexplică magnific în mii de pagini întâi elaborate, apoi supraelaborate. Şi, mai ales, supranaţionale. Rezultă un fenomen identic celui creat de binecunoscutul contract bancar stufos şi nesfârşit : contractul există dacă-l citeşti. Important e că-l semnezi fără să-l citeşti. Oricum nu-l înţelegi şi dacă-l citeşti : începe cu oţel, continuă cu o uniune locală şi sfârşeşe cu una europeană. Potenţialul e excepţional. Nu mai e nevoie de arme ca-n vechile imperii romane, otomane, coloniale ori sovietice. Lumea evoluează, dar scopul e acelaşi : constituirea unei supraclase. Propăşeşte propriul grup mafiot, generaţia ta şi următoarele cinci de odrasle. Fii, nepoţi, strănepoţi. Determinismul de azi e însă diferit de cel vechi în care se folosea întâi puşca şi după aia creierul. Acum e invers : întâi creierul şi apoi puşca. E simplu : se adună trei jurişti şi discută despre oţel. La început iese vax albina. Ce să priceapă un jurist din oţel ? Mierea vine în a doua şi a treia întălnire. Când unul îşi răstoarnă revelaţia : nu ne pricepem la oţel. Da suntem aşi la psihologia producătorului şi cumpărătorului de oţel. Spunem cum vinzi, cum cumperi, cum circulă banul şi marfa. Astfel creăm determinismul. Reguli, contracte, intermediari, transport, vamă, depozit, legi. Şi, mai ales, facem structura coordonatoare, vârful lui cine-mparte parte-şi face. Iar când pleci de la un domeniu, oţel, şi ajungi la supranaţional, Uniunea Europeană, rezultatul e strălucit. E un nou imperiu cu vechea supraclasă. 
     - Uraaaa ! strigă Freudică de sub un scaun.
   Ce făcea acolo, nu se ştie. De-aia şi râse îndelung Bălăurelul lui Bohomond cu întreaga sală. Nici asta nu se ştie de ce. Apoi continuă imperturbabil :
    - Să vedem oleacă de istorie. Nu-i deloc îndepărtată. E aici, în plină desfăşurare. În 1951, viitori membri ai Grupului Bilderberg fondează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Apoi şi Comunitatea Europeană a Atomului, numită ulterior Euratom. Ideea de suprafaţă : prevenirea unui nou război. Unul din fondatori e jurist : Robert Schumann. Fost student al universităţilor de drept din Berlin, Munchen, Bonn şi Strasbourg. Îşi deschide un cabinet de avocatură la Metz, activând şi ca bun catolic. Intră în administraţia civilă şi ajunge deputat, ministru şi prim ministru în Franţa. Arhitectul Uniunii Europene este Jean Omer Marie Gabriel Monnet. Pe scurt, Jean Monnet. Comersant francez sfătuit de tată să nu-şi cumpere cărţi, ci să se uite atent pe fereastră. Prima declaraţie privind federalizarea întregului continent european o face în 1943, în timpul războiului : "Nu va fi pace în Europa dacă statele sunt reconstituite pe baza suveranităţii naţionale(...) Ţările europene trebuie să se constituie într-o federaţie". Ideea s-a concretizat pornind de la cărbunele şi oţelul numitului edificiu instituţional.. În care competenţele proprii statelor sunt transferate către noua entitate supranaţională. Care uneşte iniţial cărbunele şi oţelul francez şi german, apoi şi pe cel italian, belgian, olandez şi luxemburghez. În 1955, Monnet fondează Comitetul de Acţiune pentru Statele Unite ale Europei. Ulterior, noul imperiu e cosmetizat sub denumirea de Uniunea Europeană, ca replică la o creaţie asemănătoare : Uniunea Sovietică. Finalitatea e comună : supraclasa şi colectivismul donator. Diferă modul de realizare şi menţinere : puşca versus creier/creier versus puşcă.  Un sistem banal în care vechiului bir plătit Imperiului Otoman i se dau denumiri şi explicaţii noi. Îndelung şlefuite, modern alambicate.
   În răstimp, straniul şomoiog de lumină derulează pe vastul perete un halucinant amestec de date pământene şi dumnezeieşti. Numite recent şi hilimoniene. În care greu găseşti graniţa dintre real şi ireal, limită şi supralimită. Iar aletheia, adevărul pre greceşte, e şi mai ceţos întrucât, aşa cum spune eminentul critic Adio Georgescu, apare sub multiple indicii. Astfel că noul aletheia se ascunde sub coaja celui vechi.  

     Jose Manuel Barroso.
     Preşedinte Comisia Europeană. 
     Salariu : 304 000 euro pe an.
     25 333 euro pe lună
     Plus indemnizaţia de rezidenţă.

     Catherine Ashton.
     Înalt Reprezentant. 
     Salariu : 323 000 euro pe an. 
     26 916 euro pe lună. 
     Plus cheltuieli de reprezentare.

     România. 
     Salariul mediu  : 4000 euro pe an.
     333 euro pe lună.
     S-a tăiat 25%
     Motiv : criza mondială.

     Revoluţionarii din 1989.
     Indemnizaţia tăiată integral.
     Motiv : decimare.

     Judecător CEDO Strasbourg.
     Salariu : 216 000 euro pe an.
     18 000 euro pe lună.
    
 - Nu mai e niciun secret ! decretă Bălăurelul lui Bohomond. Criza a atins toată omenirea... 
     - Aşa-i ! confirmă Freudică de sub scaun.
     - ...cu excepţia celor 27 000 angajaţi ai Comisiei Europene !
     - Uraaaaa ! ţipă şoarecul de hui sala.
    Nu se ştie cum şi de ce a ajuns acolea. Cum ştim, cel mai rapid şoarec din mahala are alte treburi : cată să-l mânce şi pe el careva. Altfel moare de bătrâneţe şi-i ruşinică mare de tot. Dar slabe speranţe să-şi găsească liniştea. Motanii Hamad şi Andreluşa umblă hai hui prin lumea reală. Mă rog : cât a mai rămas. Saltă prin cireşi, caişi, stâlpi şi garduri. Ori zburdă prin grădina madamei Citi Hop Zdup, profă de angleză. Astfel că năpăstuitul şoarec îşi caută soluţia salvatoare la Uniunea Europeană. Ideea i-a dat-o chiar cânele Vadim. A stat, l-a ascultat. Şi deodată i-a zis : Du-te, mă, la Uniunea Europeană ! Dacă nu acolo, unde ? Cine să te mai mănânce ? Nu mai sta, că-ţi stă norocul ! Hai, valea ! Ascultă ce-ţi spun şi te lecuieşti ! Vira la Bruxelles ! Evident că Bălăurelul lu Bohomond nu ştia, dar simţea câte ceva în timp ce-şi continua excepţionala expunere :
   - A-ncercat criza toate cele bune rele. S-a foit, a cârmit, a cotit-o ba încolo, ba încoace. Da n-a reuşit. Când să zică hop, gata, i-am îmbulinat, angajaţii Comisiei Europene au dat criza în judecată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Unde au câştigat cu un argument logic : angajaţii Uniunii Europene au alte reguli decât populaţia Uniunii Europene. Aşa şi este. Au dreptate deoarece, aşa cum a stabilit Comisia Trilaterală, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este proprietatea angajaţilor Uniunii Europene. E acelaşi trup, acelaşi suflet. Iar Comisia Trilaterală este o asociaţie particulară secretă fondată în 1973 de americanul David Rockefeller. Include 300 oameni de afaceri europeni, americani şi asiatici. Are ultimul cuvânt în lume, alături de Consiliul pentru Relaţii Externe şi Grupul Bilderberg. Printre membri sunt prinţul Charles al Marii Britanii, Bill Clinton, Tony Blair, Gerhard Schroder, Jose Manuel Barroso. Loja europeană are 150 membri. România e prezentă prin Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi Mihai Tănăsescu, reprezentant la Fondul Monetar Internaţional. La suprafaţă, Consiliul pentru Relaţii Externe este o organizaţie non profit. Sediul e la New York. Comisia, Consiliul şi Grupul se întâlnesc periodic în diverse locaţii de pe mapamond. De unde pică brownian câte-un mic război, o crizuţă locală sau un crizoi de proporţii... 
     - He, he ! mormăi şi Lucifer, profund impresionat.
     Bălăurelul lui Bohomond adăugă :
   - Actualul crizoi mondial vine de la Grupul Bilderberg. Scop : colapsarea monedei euro. Următorul pas : lansarea unei monede mondiale. Consiliul de control e deja stabilit. Membri : 12 unşi  ai divinităţii extra şi intraterestre...
     - Bă ! se uită Lucifer sub scaun. Unde eşti ?!...
    Îl căuta pe cel mai rapid şoarec din mahala. Freudică e însă greu de dibuit. Face numa ce-i tună prin cap. Chiar şuşoteşte de zor cu bufniţica Fofelia, găsită cândva beată în Germania, lângă oraşul Pforzeim. Nu se ştie cât cărbune sau oţel o mai fi pe-acolo. Posibil ca Schumann, Jean Monnet şi Uniunea Europeană să fi făcut curăţenie exemplară. Aşa, cât să nu pună Germania de-un nou război. Da una-i teoria, alta viaţa. Nu se ştie care pe care. Visul lui Monnet era că tratatele cărbunelui, oţelului şi Uniunii Europene or să pună Germania cu botul pe labe. Da Uniunea Europeană a făcut-o cel mai puternic stat european. Cum se vede, viaţa reală e pe invers. Nu degeaba îl caută Lucifer pe Freudică sub scaun. Pragmaticul şoarec simte şi gândeşte logic. Normal că după aşa beţie, cucuvăiţei Fofelia i s-a făcut foame. E, aici i-o fi norocul. Musai îl înghite pe loc. Socoteala de-acasă nu se potriveşte însă cu aia din târg. I-a vorbit Freudică, s-a străduit. A argumentat în fel şi chip. Cam un sfert de oră a tocat-o la cap. Da n-a lămurit-o. Neam nu s-a dat. În consecinţă, pe văluritul mal de Styx a rămas o singură pistă. Da şi asta în coadă de rândunică. Poate că-n viaţa asta o convinge Lucifer. Sau în ailaltă. Şarada e complicat de simplă. Când deschizi ochii, vezi ce vezi când sunt închişi : Doamne, ajută ! merge la braţ cu Doamne, fereşte !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu